263 matches
-
de la postmoderniștii nord-americani dezinvoltura parodiei și a ficțiunii din orice frântură de viață sau text, Tudor Octavian a început să construiască povestiri exersându-și inventivitatea pe spații tot mai reduse. În 1968, (re)scria un basm cu Făt-Frumos în cheia spleen-ului modernist (Scaunul de nuiele) și construia o povestire pornind de la analiza gramaticală a unei fraze (Analiza gramaticală), exact cum vor face mult mai tâziu textualiștii optzeciști. Cu excepția povestirilor din volumul de debut nereluate în această antologie, toată proza scurtă
Indecența de a povesti by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12923_a_14248]
-
cu o nerăbdare care trăda o intempestivă inaderență. Ecourile reacției alergice de atunci au rămas până și în versuri. Iată, ca exemplu, poemul La Londra, elogiu ironic, intenționat pueril al modului de viață londonez: " La Londra, domnilor, ce aer/ ce spleen, ce străzi și ce confort/ ce lume bună, ce metrouri/ ce mirodenii din import!// portarii toți știu să se poarte/ nu vezi o scamă pe peron/ nu vezi un câine fără zgardă/ nu vezi un domn fără baston." Această caracterizare
Penelopa lui Matei Vișniec by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16248_a_17573]
-
vezi un câine fără zgardă/ nu vezi un domn fără baston." Această caracterizare se potrivește însă perfect chiar poeziei lui Matei Vișniec. Am putea-o folosi ca pe o caracterizare critică ludică: " În textele lui Vișniec, domnilor, ce aer/ ce spleen, ce străzi și ce confort/ ce lume bună, ce metrouri/ ce mirodenii din import!// portarii toți știu să se poarte/ nu vezi o scamă pe peron/ nu vezi un câine fără zgardă/ nu vezi un domn fără baston." Sugestia de
Penelopa lui Matei Vișniec by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16248_a_17573]
-
familie este un recviem. Viziunea asupra aristocrației din Fuga se sprijină pe câțiva dintre pilonii centrali ai imaginarului scriitorului. Morbul autodistructiv al acestei lumi este asemănător cu una dintre spaimele profunde ale autorului: tendința spre exces și, ca revers, sentimentul spleen-ului. O formă de manifestare a complexului pielei de sagri. În Fuga, atmosfera de crepuscul a lumii aristocrației este dublată de o spaimă secretă în fața zădărniciei. Tragedia se produce în surdină. Pe fundalul crepuscular al lumii aristocratice, marcat de întâlnirile
Cât de tendențioasă este Cronica de familie? Paradoxul unei receptări (II) by Oana Soare () [Corola-journal/Journalistic/8430_a_9755]
-
de Pogor mai ales ca un excentric pitoresc și, în mod cert, defel ca un înnoitor literar. Poate acesta să fie motivul pentru care poeziile alese de el (Bohémiens en voyage și Don Juan aux enfers) fac parte din ciclul Spleen et Idéal, mai cuminte și oarecum mai romantic. Pe de altă parte, Pogor studiase în Franța în perioada scandalului declanșat de apariția Florilor răului și nu este exclus ca traducerea lui să fie și un ecou al acestuia, cunoscut fiind
Modelul junimist by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/7830_a_9155]
-
săptămâni // Prin himen trece libelula / ca o lilia ca un tutun / e semn! La cuibul dumitale / vin în genunchi să mă depun" (Domnișoară). Această existență necontrariată, galeș-adaptabilă, începe însă cu timpul a se combina cu notele unei dezabuzări, ale unui spleen ce provine din însăși saturația ei, din monotonia propriei sale luminozități. Idilismul face loc unor impulsuri sarcastice, unei demoniace taxări a preaplinului său. Intonației "cântecelor naive" li se alătură și nu o dată li se substituie dispoziții disociative ce se lasă
Bonomie ironică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6841_a_8166]
-
elanul unor oameni care și-au pierdut măreția de odinioară și merită un răgaz să încerce a o redobândi, pe când cometa mai modernilor confrați nu se mai obosește, blazată peste poate, să facă ordine pe pământ. Ce era generozitate devine spleen. Pragul lui 1900 fusese trecut. În Craii de Curtea-Veche momentul cometei e folosit, exploatând ideea de apariție, ca să marcheze o întâlnire. Și, de bună seamă, un apus spectaculos. Al lui Pantazi și-al unei lumi de care povestitorul care-l
Despre cometă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5541_a_6866]
-
de pomană - de-ar fi primit»/ când stau în casă fierb un cartof/ îl cojesc și mă uit la el cum/ se învinețește - noaptea când mă/ trezesc tușind mă întorc pe o parte)”. În starea lui permanentă de lehamite, de spleen, poetul „nu se teme” nici de moarte, pe care o ia la un moment dat în derâdere: „nu am avut nici o presimțire/ era să mă sinucid fără să vreau/ - fără să-mi dau seama -/ (...) sunt supărat că am trăit pe
Punerea în paranteză a poeziei by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4370_a_5695]
-
nr. ...”, șapte fragmente care alcătuiesc „Jurnalul mișcării lumii” apud Paloma Josse și alte multe capitole cu mici evenimente povestite din mers de Renée, ascunse sub titluri care alcătuiesc deja un insolit poem: „O aristocrată”, „Canișul ca totem”, „Atunci, vechea Japonie”, „Spleenul Constituției” (Constituția este o pisică), „Infinitezimal”, „Sub scoarță”, „Ruptură în continuitate”, „Diafane”, „Dantele și farafastâcuri”, „Acest invizibil”, „Sclipește”, „Toate acele cești de ceai” etc. În schimb, se gândește și se vorbește mult despre artă, filozofie, uneori cam prea profund despre
Gustul orezului cu ceai verde by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/5673_a_6998]
-
din Timișoara organizează, în perioada 17-19 iunie, la Dumbrăvița, o nouă ediție a festivalului Biker’s Party. Deschiderea oficială va avea loc vineri, 17 iunie, la ora 18, după care va urma un concert. Muzica va fi deschisă de formația Spleen, urmată de For Bang și de trupa Nord din Baia Mare, adeptă a unui blues-rock progresiv. Cap de afiș va fi legendara trupă Semnal M, care cu această ocazie va avea prima apariție la un festival moto. Concertul va fi urmat
Agenda2005-24-05-general8 () [Corola-journal/Journalistic/283805_a_285134]
-
dorindu-și litigii cît mai numeroase, din neputința de a trăi decît așa, în corzi, sub tensiune permanentă. Pus în condiții de izolare, gladiatorul se usucă, tocmai de aceea sar în ochi paginile în care se vaită de accedie, de spleen-ul care-i golește inima și îi sleiește elanul. Sunt pagini atipice la un armăsar pentru care viața e trap cotinuu printre femei, cuvinte și deținuți politici. Un amestec de Argetoianu și de I.D. Sîrbu - acesta e stilul lui Pandrea
La grande peur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4624_a_5949]
-
care nu pregeta a defini conștiința poetică modernă, "odinioară o infinită sursă de bucurii", drept "un arsenal inepuizabil al instrumentelor de tortură". Unul din aceste instrumente este, firește, cultura golului interior, care apare uneori desemnat prin termenii de plictis ori spleen, alteori doar difuz în masa textuală ca o ceață a Neantului ce se insinuează pretutindeni. Dar deznădejdea nu e totdeauna absolută. Porțile Neantului, chiar ele, se ornamentează, sugerînd o contrapondere, fie și derivată, a categoriilor productive abhorate, prin intermediul barocului, bizuit
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
ieși apoi strălucitoare la suprafață; de la primele imagini în mișcare ea se insinuează în istoria filmului. Filmul erotic (ca și fotografia erotică) își trăiesc începuturile în clarobscurul istoriei filmului (respectiv ale fotografiei), ca niște „monștri delicați" cum spunea Baudelaire despre spleen. Ceea ce desparte însă o banală fotografie erotică de astăzi sau un film așijderea de cele ale începutului de drum este magia pe care arta fotografică și filmul le conțineau intrinsec la începuturile lor, înnobilând pervers trivialul. Aici se inserează filmul
Despre monștri și cinema by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6083_a_7408]
-
societate, pus în marginea ei. Nu-i nici o îndoială, Gavrilcea e "bandit", dacă izbutește, devine șef de stat. Are toate însușirile și în special una: a fi un idealist terre-à-terre, netrăind decât dintr-o idee simplificată. Îndoieli în sensul existenței, spleen istoric, asemenea oameni n-au. E o mare calitate pentru luptător, bineînțeles o inferioritate din punct de vedere uman. - Nu știu cum vorbești tu, tată, tu ironizezi toate. Recunoști o însușire și apoi o persiflezi. - Pica, fii liniștită, nu ironizez. Filozofam, uitând
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
putința de a ghici câtă spontaneitate este în sentimentul Ioanei, placidă și așa, prin temperament. . - Îmi place să cred, zise Pomponescu, că cel puțin la tinevoi scăpa de titulatura de ministru. . Lucru curios, Pomponescu era sincer în oroarea lui de spleenul ministeriatului, cu toate astea, o satisfacție consta tocmai în faptul de a fi ministru și a gusta micile amărăciuni ale profesiei. Indolenta rezolvă contradicția din sufletul lui Pomponescu într-un chip abil. . - Am să încerc, domnule ministru, zise ea glumeț
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
are registru moral, se învîrtește ca un prost în jurul lor. Ștolț nu devine el însuși decât între oameni, acolo își recapătă strălucirea normală a ochilor, ținuta plină de demnitate. Într-un cârd de câini e un naufragiat, atins de un spleen vizibil. În scurt, Ștolț este perfect umanizat. Omenirea este împărțită de Ștolț în clase: din cea dintâi fac parte eu, Ioanide, care sunt singura ființă meritând omagiile lui integrale; a doua clasă e compusă de Elvira și copii, pe care
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de o eleganță care amintea de doamnele de la Curte, pictate pe paravanele chinezești, și și-a păstrat de-a lungul anilor acea strălucire și lascivitate mătăsoasă care o făceau neobișnuit de atrăgătoare, fapt pentru care i se treceau cu vederea spleen-urile tot mai frecvente. Ea era Berthe, cea mai prețioasă figurină a lui Onkel Rodolph, care în chip miraculos devenise, în bucătăria luminată a giorno unde se aflau aparatele de lux americane, ca frigiderul, mixerul, storcătoare de tot felul, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
lui Blecher perseverează În războiul febril și dureros cu „mistificarea lumii”, pe când Craii... Își transferă dezgustul Într-o evaziune bovarică estetizantă, de o solemnă mizantropie. Privirea rătăcește În trecut, disprețuind imediatul, care nu merită decât masca, degradarea „Înnobilată”, morga viciului. Spleenul rafinamentelor obosite, maladivul gust al sordidului, al atracției tenebroase, sadismul subțire, melancolic și tăios al autodistrugerii stau sub heraldica „stilului”. O artă bizantină, de subtile ornamentații, de leneșe decantări, stratificată și „patinată”. O descendență bastardă, batjocorind, s-ar zice, clasica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
dintre lumi ambigue, riscante, suspecte, pe care Bruno Schulz le numește „sferele marii erezii”. Fidel unei adevărate transe surrealiste, autorul pune În chestiune formele imitative și sterpe ale aparențelor, automatismele de memorie ale materiei, reproducându-și, apatică și monstruoasă, lehamitea, spleenul, atavismul. Tatăl, fascinat de „formele extreme, echivoce și problematice”, este un profet dezlănțuit În violente diatribe contra unui Demiurg rival, dar el este, mai ales, un Noe nocturn, somnambulic, care salvează, din nou și din nou, arca propriei sale creații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
nu sunt soluții practice la totala înstrăinare de sine, la cufundarea în lene și desfrâu mintal, la moarte lentă. Sau poate că nu? Ironia acidă lasă loc bănuielii că poetul nici nu-și propune să lupte împotriva acestei stări de spleen, ci dimpotrivă, o cultivă meticulos. Dedublarea are loc, uneori, în scopul unei autocompătimiri, pe cât de caustică, pe atât de nesinceră: Și la salcie cu fermecători, Salcie cu Pajura, stă cineva și mai că e mort ai jura, stă în trândăvie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
cu fermecători, Salcie cu Pajura, stă cineva și mai că e mort ai jura, stă în trândăvie, nenorocitul. (...) și doarme, doarme nenorocitul..." (Salcie cu Pajura) Starea (postura) orizontală se traduce, deci, în planul trăirii poetice prin starea de lene, de spleen. Plictiseala, spune Jankélévitch, este unitatea ironiei, o amețeală care se autodizolvă; eternitatea unei după-amiezi comic-serioase, fericirea fără voluptate, profunzimea superficială, mereu înfometată și mereu dezgustată. A dispera înseamnă a ști ceea ce urmează să devii, dar a te plictisi, din contra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
morții, încât, dacă mi s-ar tăia brațul din rădăcină, n-ar curge nici un dram de sânge. Dar, după cum remarca Ștefan Augustin Doinaș 32, Emil Botta dezlănțuie energiile verbale fără a le mai putea controla, la un moment dat. Somnul, spleen-ul, pe cât de inofensive păreau, pe atât de periculoase devin: Și plictiseala își înfipse colții, neurastenia începea să roadă și să destrame. (Trântorul) Somnul capătă proporții apocaliptice, ca în basmul cu pădurea și fata adormită. Numai că în basm prințul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
interiorizare duce la o pierdere de sine. Tragicul nu este interior, ci, sub impulsul unor forțe centrifugale, se spulberă în jur. Contextul deliberat romantic este o autoironie care salvează poetul de exces. "Lenea" Trântorului este, de asemenea, un truc. Plictisul, spleen-ul oferă disponibilități nelimitate verbului "a fi". Acesta nu se închide "între lene și perini, la adăpost", precum declară, viclean, poetul, ci cunoaște o adevărată eflorescență, posibilitatea de a se împlini atât în real, cât și în fantastic. "Lenea" este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
în anii viitori. Unchiul cel de nebăgat în seamă Din când în când numai seriozități și gravități îmi umblă prin creier, prin animus și prin anima. De la Atena la Ierusalim este drum cât de la căderea pe gânduri, la căderea în spleen, în turteala lirică. De la Utopia la Pansophia e tot atâta cale câtă e de la soba dinainte (denumire bănățeană a camerei de oaspeți) și spais (cămara de alimente)2. Între metafizică și fizică e o distanță invers proporțională ăleia dintre sens
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
La mai bine de trei decenii după apariția studiului lui Haxthausen, Anatole Leroy-Beaulieu va duce mai departe explicația acestuia, punând spiritul de sociabilitate al rușilor pe seama climatului aspru în care trăiesc: „Sufletul rus este melancolic. Dacă plictisul incurabil, ipohondria sau spleenul britanic sunt mai rare decât în Anglia, aceasta se explică prin faptul că, fiind mai aspru, climatul este cu mult mai puțin umid și mai puțin înnorat, dar poate și prin faptul că tristețea rusului este învăluită sau înlăturată de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]