223 matches
-
drojdia barbarilor, din pleava marilor năvăliri din acele hoarde care, neputincioase să-și continuie mersul lor spre apus, s-au ascuns de-a lungul Carpaților și a Dunării, căutându-si loc de somn; masă de dezertori la marginile Imperiului, golani spoiți cu un pic de latinitate. Așa trecut, așa prezent. Și așa viitor." Mă gândeam, ascultând textul, ca vecinii noștri francofoni (și Centrele culturale franceze) o să mai citeze și elogiile pe care Cioran le-a adus lui Hitler sau lui Zelea
Slavici si arta autodistrugerii la români by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/18026_a_19351]
-
la reședința acestuia. "Un bărbat în livrea, ușa joasă a intrării ce se deschide și numaidecît, în deschizătura sumbră a casei sale, dată în lături spre lăuntrul vieții, și încă neluminată, iată-l în picioare, îmbrăcat tot în alb, parcă spoit cu var de sus pînă jos, inclusiv părul; aceeași prelungă siluetă, elegantă, dreaptă, cu gîtul lung, cu micul chip ascuțit, cu ochi albaștri, bridați, atît de aproape de ivirea nasului mic, nasul ascuțit al Marelui Fritz, cu un aer ironic, fini
Martha Bibescu în 1938 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15748_a_17073]
-
ghilimele, ceea ce arată că vorbitorii le simt ca încă neadaptate total: „duș”, „colaj”. Sunt în circulație multe turcisme colocviale: hap, dever, peșin etc. Numărul de termeni familiari și argotici nu e însă prea mare („iar pilesc”, „ne-am afumat”, „își spoiește «fațada»”, „le-a tras clopotele o vară-ntreagă”, nr. 1 etc.). Printre cuvintele cu sensuri uitate, contextuale, pe care le descoperim în vechea revistă, se numără barometric: termenul apare într-o replică de anecdotă, cu sens obscur: „Asta miroase a
„Furnica“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5259_a_6584]
-
să fie a lor, să-i lase totul. Să-l știe om. - Bunico, ce-i aia “cu steaua” sau “cu urâtul”? Cine e Crăciun, ce-i aia? - Stai, maică. Tinculița își lăsă nepotul pe pat și se duse spre soba spoită în albastru, deschise portița și jărui focul. Apoi puse încă două lemne groase, tăiate de badea Vasile încă de astă vară. Trase portița și își șterse mâinile de pestelca neagră. Se apropie de pat, zâmbi și luând căpușorul între palmele
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
clădirii, sprijinind acoperișul cu niște stâlpi de lemn. Intre stâlpi se zăreau ferestrele cu obloane de scânduri ultramarin. Obloanele erau acum smulse din balamale, geamurile sparte, unele zidite, altele acoperite cu ziare galbene de vreme. Jos, se deschidea în peretele spoit în alb o ușă grena, ușa stacojie din coșmarele mele, prezentă ca un sigiliu de sânge în tot ce am scris și în tot ce mintea mea a schițat în după-amiezele fără somn. Cutremurat, cu toată pielea înfiorată, am deschis
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ofițerul intră în aventura tulbure pe care acum, în odaia de pe Dristor, așteptîndu-și superiorul, o retrăia în amintire, în pofida voinței lui, așa cum o retrăise de sute și mii de ori de-atunci. Întors în colțul lui de bâlci, lângă baraca spoită cu imagini de clovni, femei diforme în costume de baie și un hidos păianjen cu cap și piept de fată - fata având însă colți de vampiriță pe buza de jos pictată sângeriu -, ofițerul de securitate sufla din răsputeri în gornițele
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
au golit de locatari și de mobile, geamurile s-au făcut țăndări, lemnul cercevelelor a putrezit și frumoasele, tandrele, ciudatele, voluptuoasele, atrocele, spectralele triburi de ipsos ale gorgonelor și atlașilor ce sprijineau balconașele de fier forjat, femei estropiate, bărbați mutilați, spoiți otova cu aceeași tencuială roză, s-au fărîmițaț în șuierul fulgerător al alternanței zi-noapte-zi-noapte. Pereții exteriori ai vilișoarelor și caselor masive, clădite de cine știe ce arhitecți paranoici la-nceputul secolului, au rămas subțiri ca hîr-tia, făinoși și acoperiți de ochii ficși
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
adevărat în elita tulipelor când avusese ideea strălucită de a se costuma în zeița înțelepciunii, încoifată și-mplătoșată. Cele câteva ore de nemișcare zilnică erau, ce-i drept, sâcâitoare și nu aduceau cine știe ce profit, dar după-amiezele, în aceeași ținută hieratică și spoit pe față cu același var - chiar și părul îi era vopsit în alb și cădea în bucle de piatră de sub coiful elen - își făcea meseria cea adevărată cu un succes nebun, căci nu era puțin lucru să-ți facă un
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
însă mai des fericirea... (iese) {EminescuOpVIII 432} HISTR[IO] În sfârșit, până la atâta a ajuns biata artea, ca să se măsoare cu cotul? O păpușărie // în zdrențe pestrițe și strălucitoare înlocuiește adeseori spirit, geniu și arte, o mască neci prea prea spoită cu alb și cu roșu ațâță simțirile, amuză. (merge la cămin de reațîță focul) De secăturile ei de vorbe am lăsat focul mai să se stingă. (pune un ibric la foc) Ahaha! acuma cred că s-o încălzi iar. SCENA
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
pe vremuri răspunsesem mândru la întrebarea profesorului cu privire la profesia tatei, cum că era director, așa cum singur se recomanda, acum nu eram atât de sigur dacă această denumire i se mai potrivea. Ea nu se potrivea unei case țărănești cu pereți spoiți cu var, unei șuri goale-goluțe și unei mâini de „gură-cască“, așa cum li se spunea muncitorilor. Malaxoarele deveneau una cu instalațiile transportoare. Nu mă consola faptul că nici alți colegi de-ai mei nu mai aveau habar care era profesia taților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fundul și vezi dacă sfârâie. Dacă sfârâie fierul e numai bun de călcat cămășile apretate pe care ai să ți le iei cu tine la țară. Când fierul se răcește se pune jar proaspăt . La fel fac și țiganii care spoiesc tigăi, cratițe, linguri și furculițe. Ei strigă În gura mare pe stradă: Spoooiiim! Spoim tingiiir, spoooiiim! Cine vrea să le spoiască tingirile Îi cheamă În curte. Acolo ei fac o vatră mare și cositoresc tot ceea ce este de cositorit. Madam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
apretate pe care ai să ți le iei cu tine la țară. Când fierul se răcește se pune jar proaspăt . La fel fac și țiganii care spoiesc tigăi, cratițe, linguri și furculițe. Ei strigă În gura mare pe stradă: Spoooiiim! Spoim tingiiir, spoooiiim! Cine vrea să le spoiască tingirile Îi cheamă În curte. Acolo ei fac o vatră mare și cositoresc tot ceea ce este de cositorit. Madam Ursu, vecina de la parter, are mai multe servicii de masă. Unul de argint, unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
iei cu tine la țară. Când fierul se răcește se pune jar proaspăt . La fel fac și țiganii care spoiesc tigăi, cratițe, linguri și furculițe. Ei strigă În gura mare pe stradă: Spoooiiim! Spoim tingiiir, spoooiiim! Cine vrea să le spoiască tingirile Îi cheamă În curte. Acolo ei fac o vatră mare și cositoresc tot ceea ce este de cositorit. Madam Ursu, vecina de la parter, are mai multe servicii de masă. Unul de argint, unul de alpaca englezească și unul de fier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
fac o vatră mare și cositoresc tot ceea ce este de cositorit. Madam Ursu, vecina de la parter, are mai multe servicii de masă. Unul de argint, unul de alpaca englezească și unul de fier. Mereu când vin țiganii ea dă la spoit serviciul de fier. De când a murit domnul Ursu, madam Ursu mănâncă numai cu serviciul de fier. Lingurițele de argint sau de alpaca le scoate la dulceață sau la șerbet numai când vine lumina de plată sau poștașul cu scrisori din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
șerbet numai când vine lumina de plată sau poștașul cu scrisori din Brazilia. Azi au venit țiganii. Așa că te-ai plictisit să vezi cum calcă mama ta cămășile apretate și te duci În curte să-i vezi pe țigani cum spoiesc lingurile de fier ale Doamnei Ursu. Totul este fierbinte, focul, cleștii, cositorul, aerul, țigara madamei care supraveghează spoirea. Doar capacul de fontă al canalului pe care te-ai așezat ca să privești cum se topește bara de cositor este rece. Seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
o zarvă păstoasă și de soarele iute al amiezii, care făcea să fiarbă sângele și să se zbată-n priviri, gata parcă să sară pe zidurile afumate ale blocurilor inscripționate cu lozinci suprapuse, șterse și modificate în fel și chip, spoite cu bidineaua cu var, cu grund, cu vopsea de toate culorile: Jos Dictatoru’, Jos Iliescu, FSN = PCR, Jos Rațiu, Jos Câmpeanu, Noi nu ne vindem țara, și uite-i ajungându-i din urmă un cârd de femei, vreo zece, dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
-i plăcea, era foarte adevărat. Poate prea tânăr pentru a fi procuror cu fața tuciurie și ochii bulbucați afișa permanent un zâmbet flegmatic, avea să constate cu ușurință de fapt, acest individ era zămlisit din seminția celor ce umblă cu “Spoit tingiri...!” Dela bun Început, Tony Pavone realiză În acest procuror tendința ce nu prevestea nimic bun, interveni arțăgos. “N’am fost adus legat În fiare la acest organ de justiție unde se Împarte dreptatea să-mi ceară cineva părerea cu privire la
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Justin, Omul cu Umbrelă, îmbrăcat într-un burnuz ocru-grenat, este așezat în poziția yoga de " Lotus ", cu o micuță baghetă de lemn în mână. Coborând din cer, în fața lui începe să se învârtă cu lentoare un disc de culoarea cuprului spoit pe alocuri cu aur. La un moment dat, Justin îl atinge cu bagheta, se aude un sunet cristalin care dispare pe loc ca și cum nici n-ar fi fost. Pe disc încep să apară, abia ghicite, litere ale alfabetului grec : ά
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
care a înregistrat murmurul răspunde printr-un zâmbet, ultimă manifestare conștientă înainte de a-și începe călătoria spre neant, spre acel necunoscut și temut neant. Chipul luminos al celei care o veghează se pierde în imaginea unui disc de culoarea cuprului spoit pe alocuri cu aur, aidoma celui pe care l-a văzut în vis. Discul, suspendat de un plafon pierdut în infinit, se rotește din ce în ce mai repede emițând un țiuit care perforează urechile Dorei. Aici începe aventura Dorei în necunoscutul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
dă nici un răspuns, dar tăcerea este și ea un răspuns. Când Dora își ridică pentru o clipă privirea spre el, poate ghici după expresia chipului său că asta este soluția cea mai bună. "Camera de muzică" este o încăpere spațioasă, spoită în alb. Aproape jumătate din încăpere este ocupată de un pian negru, mare, cu coadă. "Degete de pianist..." Gândul nechemat, sau poate niciodată ieșit din mintea ei, de când degetele lui o mângâiase, ca nici unele până atunci, o tulbură, o tulbură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
și pe el îl servește cu cel mai mare devotament Atanasie. Motivațiile acestui atașament reciproc ar trebui căutate și ele cu ani și ani în urmă, pe când frații Frunză erau în pantaloni scurți, mama lor cânta la pian în camera spoită în alb, Ovidiu Frunză se devota Sumanelor Negre, iar Atanasie era un fecior chipeș și neînfricat. Ciprian, gândul îmi revine și nu contenește să dea târcoale spuselor tale de adineauri, că Atanasie a rămas fără vorbire de când a fost snopit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
perturbat nici măcar de vise. Este trezită de lumina soarelui, care doar atunci când întâlnește hlamida de zăpadă poate fi atât de strălucitoare. Se simte odihnită și în plină formă. Privește cu încântare pe fereastră. Fire de lumină se ridică de pe întinderea spoită cu alb din spatele casei și se întâlnesc, într-o fulgurantă sclipire orbitoare, cu altele care coboară de pe crengile brazilor încărcate și ele de omăt. "Trebuie să fie târziu", își spune Dora. Da, e trecut de ora nouă", confirmă minusculul cadran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ar fi, Dragoș, dacă ne-ai cânta ceva la pian. Știu că preferi să cânți în singurătate, dar azi poate faci o excepție pentru Dora. De data asta Dragoș nu se lasă rugat. Iată-l instalat în fața pianului din camera spoită în alb. Cei patru spectatori șed cuminți în așteptare. Dora, căreia îi este teamă ca emoția care o stăpânește să nu fie vizibilă, și-a tras scaunul puțin mai în spate, dar în așa fel încât să vadă bine profilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Kazanci treji la ora asta e Armanoush. S-a trezit devreme și a intrat imediat pe internet, dornică să le povestească membrilor de la Café Constantinopolis despre incidentul șocant de ziua trecută. Le-a povestit despre cercurile boeme din Istanbul și spoi despre ceartă, rezumând fiecare personaj și fiecare detaliu pe care Îi observase la Café Kundera. În momentul ăsta le face o descriere detaliată a Caricaturistului Alcoolic, adăungând că acesta găsise o nouă utilitate vinului de la masă. Caricaturistul pare amuzant, scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
îi dădeau proprietăresei să-i curețe, cereau de la ea puțin untdelemn și îi prăjeau... Mâncam toți... Proprietarul, un pitic, vindea ciurele în oraș. Camera lor era lângă a noastră, acolo trăiau și găteau, era cald, aveau o sobă mare, țărănească, spoită cu var. Miloasă, când veni iarna timpurie și geamurile noastre începură să înflorească, aștepta să-i plece bărbatul în oraș și deschidea ușa spre noi măcar să se dezghețe geamurile. Ideile nu vin decât când vor ele. O inerție inexplicabilă a
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]