254 matches
-
respectivă. După cum ne informează pisania de pe zidul turnului-clopotniță ce străjuiește intrarea, în 1859 boierul Aga Ioniță Botez a construit clopotnița și a restaurat biserica, înzestrând-o cu mai multe cărți și obiecte liturgice. Alte lucrări de restaurare și construcție (chilii, stăreție, arhondaric) au mai avut loc în 1935, cele mai recente încheindu-se în 1987. Biserica are plan simplu, fără abside laterale, cu pridvor deschis, pronaos, naos și altar. Acoperișul este străpuns de trei turle nu prea înalte, iar bolțile de pe
Comuna Țibucani, Neamț () [Corola-website/Science/301692_a_303021]
-
și incinta fortificată (secolul al XVII-lea). (secolul al XV-lea-al XX-lea) cuprinde în ansamblul său biserica „Nașterea Maicii Domnului” (1824), biserica de lemn „Sfinții Voievozi” (1740, strămutată aici din satul Hlăpești), paraclisul „Sfinții Ioachim și Ana” (1840), stăreția, chiliile (secolul al XIX-lea) și turnul-clopotniță (1825). Mănăstirea Neamț cuprinde biserica „Înălțarea Domnului” (1497), vestigiile bisericilor I și II (sfârșitul secolului al XIV-lea-jumătatea secolului al XV-lea), biserica „Sfântul Gheorghe” (1826), turnul-clopotniță de poartă cu paraclisul „Buna Vestire” (1821
Comuna Vânători-Neamț, Neamț () [Corola-website/Science/301697_a_303026]
-
un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. În comuna Măneciu se află două monumente istorice de arhitectură de interes național: (1782), ansamblu cuprinzând biserica „Sfânta Treime” (1835-1839), paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” (mijlocul secolului al XIX-lea), stăreția, chiliile (1882), trapeza și turnul-clopotniță (mijlocul secolului al XIX-lea); și (1740, refăcută în 1840 și 1880-1882), ansamblu format din biserica „Sfântul Nicolae” (1840, 1880-1882), paraclisul „Acoperământul Maicii Domnului” (1880-1882), chiliile din incintă (circa 1840) și din afara incintei (sfârșitul secolului
Comuna Măneciu, Prahova () [Corola-website/Science/301693_a_303022]
-
unei așezări eneolitice aparținând culturii Cucuteni. Celelalte trei monumente sunt clasificate ca monumente de arhitectură: ansamblul mănăstirii Bogdana (secolele al XVII-lea-al XIX-lea), aflat la de satul Bogdana, ansamblu cuprinzând biserica „Pogorârea Sfântului Duh și Sfânta Treime”, paraclisul, stăreția, chilia, turnul clopotniță și zidul de incintă; biserica de lemn „Sfântul Dumitru” (1806) din satul Negoiești; (1817) din același sat (cătunul Gârbovana) și (1900) din satul Ștefan cel Mare.
Comuna Ștefan cel Mare, Bacău () [Corola-website/Science/300704_a_302033]
-
proporții modeste, mănăstirea s-a dezvoltat ulterior, devenind una dintre cele mai reprezentative așezări monahale din trecutul Moldovei. Ea a fost prădată cumplit de tătari la începutul secolului al XVIII-lea, începând să decadă și să devină pustie. În perioada stăreției egumenului Calistru Ene (1750-1778), mănăstirea începe să se refacă treptat, biserica este reparată în anul 1766, dar nemaireușind să-și recupereze nici vechiul tezaur al odoarelor cu care fusese înzestrată și nici vechea arhitectură a clădirilor mănăstirești care au fost
Comuna Râșca, Suceava () [Corola-website/Science/301991_a_303320]
-
amenințată cu pustiirea. Din îndemnul și stăruința mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei (1909-1934), între anii 1923-1931, mănăstirea a fost refăcută prin munca și osârdia călugărilor, ajutați de popor și de autorități, fiind terminată reconstrucția celor distruse în anul 1931, în timpul stăreției arhimandritului Paisie Cozma. În memoria acestui eveniment a fost amplasată pe clădirea bisericii placa de marmură menționată anterior. Noi lucrări de restaurare au avut loc la Mănăstirea Râșca între anii 1965-1968. Printre monahii care au vieuit aici menționăm pe monahii
Comuna Râșca, Suceava () [Corola-website/Science/301991_a_303320]
-
mai există opt alte obiective incluse în lista monumentelor istorice din județul Ilfov ca monumente de interes local. Șase dintre ele sunt situri arheologice trei la Lipia și trei la Siliștea Snagovului. Celelalte două sunt clasificate ca monumente de arhitectură stăreția fostei mănăstiri Gruiu din satul Gruiu, astăzi grădiniță, datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea; și biserica „Sfinții Voievozi” din satul Lipia, datând din 1827.
Comuna Gruiu, Ilfov () [Corola-website/Science/300501_a_301830]
-
cât estede real, greu de stabilit, însă cu certitudine este "cea mai veche reprezentare a chipului marelui cărturar". Același stareț reface și sporește mijloacele de întreținere ale călugărilor, de altfel toate reparațiile fiind făcute pe cheltuiala mănăstirii. Plecarea din scaunul stăreției mănăstirii Govora a acestui bun gospodar este legată indisolubil de decapitarea marelui voievod Constantin Brâncoveanu, legăturile dintre aceștia, sau relațiile ieromonahului cu viața politică a epocii, rămânând încă necunoscute. Alte reparații, la chilii și trapeza mănăstirii, sunt făcute de către starețul
Mănăstirea Govora () [Corola-website/Science/299065_a_300394]
-
1778), iar ieromonahul Anatolie (1782 - 1787) reface ușa cea mare a clopotniței stricată de "Florea hoțul" și pictează bisericuța cea mică a "egumenului Ilarion" (lucrare executată de zugravul Dimitrie). După acestă perioadă de înflorire urmează decăderea, culminând cu perioada de stăreție a arhimandritului Constandie (1805) care "[...] lipsit de minți [...]" (Aurelian Sacerdoțeanu, „Pomelnicul Mănăstirii Govora” în „Mitropolia Olteniei”, nr.10-12/1961, p. 821) a arendat păgubos parte din moșiile mănăstirii pe mai mulți ani, băgând mănăstirea la grele datorii. Egumenii ce i-
Mănăstirea Govora () [Corola-website/Science/299065_a_300394]
-
regimul comunist, printr-un act arbitrar, modifică statutul mănăstirii, transformând-o în mănăstire de maici prin aducerea a 21 de călugărițe de la Mănăstirea Bistrița (județul Vâlcea), în frunte cu stareța acestora Evghenia Racoviță (1959 - 1964). Maicile care au urmat în stăreție, au contribuit la refacerea și modernizarea vieții monahale din acest lăcaș de închinăciune, astfel că, în ziua de azi, se prezintă ca "un giuvaer al artei medievale românești" bine conservat și apt de a duce mai departe spiritualitatea acestui neam
Mănăstirea Govora () [Corola-website/Science/299065_a_300394]
-
ai cruciadelor, „cavalerii templieri“. Un scriitor din secolul al XVIII-lea susținea că francmasoneria modernă ar fi fost întemeiată de Godefroy de Bouillon, liderul primei cruciade, care a cucerit Ierusalimul și despre care se spune că ar fi întemeietorul misterioasei „Stăreții a Sionului“. Secretele privitoare la originea francmasoneriei au fost păstrate cu strășnicie, în ciuda publicării a numeroase cărți și articole referitoare la acest subiect. Walter Leslie Vilmshurst, un mason de seamă și autor al lucrării "The Meaning of Masonry", scria: „Adevărata
Francmasonerie () [Corola-website/Science/298443_a_299772]
-
Pahomie. Iar numărul monahilor, din cele șapte mănăstiri întemeiate de el, se urca la 7000, din care o mie patru sute numai la Teba și numărul lor sporea neîncetat. Aici a venit cu vremea și Sfântul Teodor Sfințitul, care a luat stăreția tuturor mănăstirilor, după Pahomie, dar care, mai întâi, s-a făcut ucenic, urmând îndeaproape viața și faptele cele bune ale dascălui său, fericitul Pahomie, strălucind în facerea de minuni, ca și dânsul. În aceste mănăstiri Sfântul Pahomie a statornicit rânduielile
Pahomie Tabenisiotul () [Corola-website/Science/298515_a_299844]
-
belgiană Luxemburg. Situl abației ("Aurea vallis") a fost ocupat în Epoca merovingiană. O capelă a fost construită acolo în secolul al X-lea. În 1070, un grup de benedictini, veniți din Calabria (Italia), au construit acolo o biserică și o stăreție, pe terenurile donate ca uzufruct de contele de Chiny, Arnoul I. Spre 1076, suzerana, Matilda de Toscana, contesă de Briey, a trecut prin regiune și a ratificat donația făcută de vasalul său călugărilor benedictini. În acea epocă a avut loc
Abația Orval () [Corola-website/Science/298509_a_299838]
-
cât și ca urmare a închinării Mănăstirii Probota în 1677 de către mitropolitul Dosoftei către Ierusalim. Deși era metoc al Probotei, călugării de la Mănăstirea Râșca nu au recunoscut această închinare, mănăstirea devenind de sine stătătoare, supusă doar Mitropoliei Moldovei. În perioada stăreției egumenului Calistru Ene (1750-1778), mănăstirea a început să fie refăcută treptat. Biserica a fost reparată în anul 1766, dar nemaireușind să-și recupereze nici vechiul tezaur al odoarelor cu care fusese înzestrată și nici vechea arhitectură a clădirilor mănăstirești care
Mănăstirea Râșca () [Corola-website/Science/308496_a_309825]
-
cu pustiirea. Din îndemnul și cu stăruința mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei (1909-1934), mănăstirea a fost refăcută între anii 1923-1931 prin munca și osârdia călugărilor, ajutați de popor și de autorități, fiind terminată reconstrucția celor distruse în anul 1931, în timpul stăreției arhimandritului Paisie Cozma. În memoria acestui eveniment a fost amplasată pe clădirea bisericii, în stânga intrării, o placă de marmură cu următoarea inscripție: Noi lucrări de restaurare au avut loc la Mănăstirea Râșca între anii 1965-1968 (în special la turnul clopotniță
Mănăstirea Râșca () [Corola-website/Science/308496_a_309825]
-
construit în anul 1990 un paraclis provizoriu din BCA în formă de cruce. Începând din anul 1995, sub conducerea starețului Varnava Ene, a început să se construiască o biserică mare din zid de piatră, corpuri de chilii, paraclisul din incinta stăreției, turnul-clopotniță de la intrare și zidul înconjurător de piatră. Catapeteasma, baldachinul Sfintelor Moaște și stranele din interiorul bisericii sunt făcute din lemn de stejar. Deși nu este finalizată construcția sa, s-a început să se slujească deja în biserica mare, cu
Mănăstirea Sfântul Mina din Roșiori () [Corola-website/Science/308509_a_309838]
-
de pictură bisericească și de țesături de broderie. Astăzi exista un atelier de covoare. În 1910-1912, au fost ridicate două clădiri etajate, care au adăpostit școala de pictură bisericească "Sf. Ana", atelierul de țesut covoare, stofe și veșminte sacre, precum și stăreția, cu o terasă sprijinită pe cinci coloane, după modelul vechilor cule boierești. Lăcașul monahal posedă o bogată colecție de artă bisericească veche. Muzeul colecțiilor bisericești adăpostește obiecte de valoare istorică, artistică și documentată: 27 de documente în limbile turcă, arabă
Mănăstirea Celic-Dere () [Corola-website/Science/308518_a_309847]
-
și acoperite cu tablă de aramă cele trei turle dispărute în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Biserica a fost acoperită și ea tot cu tablă de aramă, iar temelia consolidată cu o nouă centură de beton. Vechea stăreție s-a reconstruit și a fost acoperită cu tablă din aluminiu. S-au refăcut și vechile pivnițe, a fost restaurată clopotnița, s-a consolidat zidul din incintă și s-au construit și alte clădiri noi, necesare vieții mânăstirești. Mânăstirea păstrează
Mănăstirea Clocociov () [Corola-website/Science/308524_a_309853]
-
anul 1996 patriarhul Teoctist i-a încredințat ascultarea de stareț al schitului Darvari, redeschis după o lungă perioadă de nefuncționare. În tot acest răstimp, tânărul stareț a contribuit la întărirea obștei monahale, creând o comunitate de credincioși, construind un paraclis, stăreția, arhondaricul, trapeza și chiliile și restaurând vechea incintă. În paralel cu această slujire, el și-a continuat studiile, urmând cursurile de masterat ale aceleiași facultăți, la secția „doctrină și cultură”. Lucrarea de disertație cu titlul „Palamism și secularizare”, a fost
Ambrozie Sinaitul () [Corola-website/Science/308633_a_309962]
-
Teologic monahal din mănăstirea Cernica (1934 - 1941). A fost tuns în monahism la Mănăstirea Ciolanu și hirotonit ierodiacon în 1941. În anul 1949 este licențiat în Teologie al Institutului Teologic din București. La 1 aprilie 1949 i s-a încredințat stăreția Mănăstirii Bistrița-Neamț, funcție deținută până în 1966; între 1951 - 1960 îndeplinește și funcția de exarh al mănăstirilor din Eparhia Romanului și Hușilor. În 1966 devine arhimandrit și stareț al Mănăstirii "Sf. Ioan cel Nou" de la Suceava. Se ocupă de lucrările de
Eftimie Luca () [Corola-website/Science/308636_a_309965]
-
funcția de exarh al mănăstirilor din Eparhia Romanului și Hușilor. În 1966 devine arhimandrit și stareț al Mănăstirii "Sf. Ioan cel Nou" de la Suceava. Se ocupă de lucrările de restaurare ale bisericii "Sf. Gheorghe", precum și ale altor clădiri din incintă (stăreție, chilii). La 30 ianuarie 1972 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îl ridică în treapta de Arhiereu - Vicar al Eparhiei Romanului și Hușilor. Din ziua de 23 aprilie 1978 (hramul Sf. Gheorghe) este ales Episcop titular al Eparhiei Romanului și
Eftimie Luca () [Corola-website/Science/308636_a_309965]
-
Sibiu (1920- 1921 ), director al Oficiului de Statistică al Mitropliei Ardealului (1921), redactor al `Revistei Teologice" din Sibiu (1921-1922), director al Internatului fiilor de preoți din Sibiu (1921-1925); În 1925 a fost tuns în monahism, sub numele Policarp, încredințându-se stăreția mănăstirei Hodoș-Bodrog (1925-1935), hirotesit protosinghel (1925) și arhimandrit (1926). La 24 ian. 1935 ales episcop misionar pentru românii ortodocși din America (hirotonit 24 mart. 1935, înscăunat în Detroit la 4 iul. 1935), unde a păstorit efectiv până în august 1939. În
Policarp Morușca () [Corola-website/Science/308681_a_310010]
-
obligată să plece în refugiu. În anul 1949, după căderea monarhiei, a intrat la școala primară, absolvind opt clase în 1957. În anul 1957, fiind în vârstă de numai 16 ani, a intrat ca frate la Mănăstirea Slătioara, în vremea stăreției ieroschimonahului David Bidașcu. El urmase cursurile școlii de muzică psaltică de la mănăstire, părinții săi dorind să-l facă cântăreț bisericesc. După cum a afirmat ulterior, a ales calea monahală pentru că dacă ar fi devenit cântăreț ar fi cântat doar sâmbăta și
Vlasie Mogârzan () [Corola-website/Science/308687_a_310016]
-
de unde va fi depus în 1683 prin acțiunea lui Dionisie al IV-lea "„Muselimul”" sau „"Seroglanul"”,(), cel care avea să moară și să fie înmormântat la mănăstirea Radu Vodă din București.. Noul mitropolit de Paronaxia, Iosaf, îi oferă lui Gherasim stăreția micii mănăstiri „Sfanțul Chiriac” din Naxos, unde avea să și moară la 6 februarie 1689. Cel mai important act al scurtei păstoriri a lui Gherasim că mitropolit al Proilaviei l-a constituit readucerea în cadrul mitropoliei a orașului Reni (Tomarova) cu
Mitropoliții Proilaviei () [Corola-website/Science/308696_a_310025]
-
sculptată, care se aflau în pridvor și pe care se sprijinea o cupolă. Iconostasul din lemn avea o bogată ornamentație sculptată și aurită, care încadra icoanele împărătești. Pictorul bisericii a fost celebrul Pârvu Mutu. Pe latura sudică se aflau clădirile stăreției și chiliile călugărilor greci care administrau mănăstirea, iar pe partea vestică se afla turnul clopotniță împreună cu un alt sir de chilii de-o parte și de alta a acestuia. Familia Cantacuzino s-a stabilit în Țările Române în primele decenii
Mănăstirea Cotroceni () [Corola-website/Science/307735_a_309064]