35,947 matches
-
prin urmare, nereperabile valoric (ireferențiale), ca fiind una cu sine (monadică). Pe plan formal, durabilitatea OS corespunde stării de-o clipă, pe coordonata unei simultaneități tip cluster negru, ca pluralitate compactă, inevaluabilă, fără reverberație, precum un zgomot surd. În acest stadiu, OS apare ca materialitate incidentă, fenomenală și unică. Ca atare, este reperabilă sensibil prin prisma senzațiilor și a impresiilor de moment. Întrucât TA este perfect indecelabil de OS (încremenită peste el), conținutul acesteia rămâne inaccesibil, fiind absorbit cu totul (incomensurabil
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
plasei. Mai precis, exclusiv mărimii efective a nodurilor (punctelor de articulare/delimitare), căci liniile din a căror intersecție se localizează punctele, comensurează doar conținutul, tocmai absorbit în latura atractoare a timpului (neavând, deci, nici o relevanță metrică). În raport cu acum-ul din stadiul raționalității, OS împlăsată metric nu capătă încă valențele orizontalității (ca relief și/sau discurs), ea rămânând prinsă tot în clipirea unui singur moment, a cărui redare tehnică devine de această dată posibilă. Așadar, cu ajutorul timpului instrumental OS poate fi reluată
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
elemente asociate, fie în cadrul unei unități sau formule, fie în cel al întregului șir de straturi. În totalitatea lor, numărul straturilor de pulsație constituie ponderea de pulsație, ca latură de adâncime a dinamicii (energiei de parcurs a) OS. Într-un stadiu ulterior vom putea distinge și aspectul de secvențialitate, în raport cu modificările formulei și chiar ale unității, consemnabile pe un plan orizontal, de suprafață. Deocamdată: elementul, unitatea și/sau formula, stratificarea (rimarea) și/sau ponderea sunt reperele de descriere și cuantificare a
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
caracter spontan, OS nu poate fi niciodată reluată (instrumentată) aidoma, cu același parcurs de variabilitate, determinată fiind de natura emoțională a subiectului, aflată într-o continuă schimbare de dispoziție/stare. Astfel că, pe plan estetic, regularitatea de referință (metrosonia din stadiul anterior) este afectată (desimetrizată) printr-o expresie de mișcare subiectivă, pe care o numim atmosonie. Într-o atmosonie nu mai distingem articulațiile punctuale (instrumentale) ci, peste acestea, doar variațiile/fluctuațiile (extensiile de stare/mărime ale) acestora, ca alunecări continue între
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
un stil personal, (diferit de cel instrumental/tehnic, care rămâne anonim și redundant, dar și de cel emoțional, ale cărui văluriri fluctuează impredictibil). Tot din perspectiva expresivității formale, și ca urmare a sugestiilor de variabilitate ale atmosoniei, putem aborda în stadiul actual diferite aspectări ale metrosoniei (din stadiul 2), prin ceea ce constituie nivelele de pulsație - din care rezultă diferențierea impresiilor de stare (lent/repede) a mișcării -, și a caracterelor de măsuri (binar, ternar, heterometric/asimetric), care conferă conductului sonor un aspect
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
tehnic, care rămâne anonim și redundant, dar și de cel emoțional, ale cărui văluriri fluctuează impredictibil). Tot din perspectiva expresivității formale, și ca urmare a sugestiilor de variabilitate ale atmosoniei, putem aborda în stadiul actual diferite aspectări ale metrosoniei (din stadiul 2), prin ceea ce constituie nivelele de pulsație - din care rezultă diferențierea impresiilor de stare (lent/repede) a mișcării -, și a caracterelor de măsuri (binar, ternar, heterometric/asimetric), care conferă conductului sonor un aspect de timbrometrie (culoare metrică). Întrucât timbrometria este
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
distinctă. Oricărei melodii deja metrizate/timbrometrizate îi este inculcată și funcția de acompaniament, sub aspectul armăturii temporale. footnote>. Pe plan estetic, OS este valorizată sub aspectul frumosului, respectiv al muzicalității, într-o sintagmatizare căreia îi referim termenul de melosonie. Este stadiul corespondent unui al treilea nivel de interpretare, propriu abordării vocale (intonaționale) a OS. Într-o melosonie sunt deja însușite/cuprinse atât referințele metric-instrumentale cât și cele ale mișcărilor sufletești, contopit-sublimate prin adăugirea a ceea ce ține de imaginația/intuiția artistică, într-
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
OS sub aspectul amintirii, se traduce prin a o zări dinspre un trecut asincron cu cel al autorului către un prezent sincron amândurora, ca finalitate comună. A doua analogie presupune ca, pornind de la aspectul ciclic (de refren) al TA din stadiul melosoniei, să ne imaginăm perechile strat-secvență din stadiul actual ca pe niște gonguri ordonate descrescător, atât sub aspectul scăderii intensității cât și sub cel al scăderii densității, respectiv al rarefierii lor în timp. Astfel, OS se conturează într-o expresie
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
o zări dinspre un trecut asincron cu cel al autorului către un prezent sincron amândurora, ca finalitate comună. A doua analogie presupune ca, pornind de la aspectul ciclic (de refren) al TA din stadiul melosoniei, să ne imaginăm perechile strat-secvență din stadiul actual ca pe niște gonguri ordonate descrescător, atât sub aspectul scăderii intensității cât și sub cel al scăderii densității, respectiv al rarefierii lor în timp. Astfel, OS se conturează într-o expresie de diminuendo. Fiecare gong pare a fi ultimul
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
actul). Acum-ul fiecăruia este perfect sincron, în perechea a două clipe succesive, de anterioritate-actualitate. În această sincronie sintagmatizată, clipa anteriorității sau așteptării, asociată temporal cu aceea a incipitului sau atacului/articulării sonore, se constituie ca moment-punte, de trecere în stadiul următor. Printr-o a treia analogie, modalizarea din asincronie în sincronie corespunde aspectului de acordaj intonațional și/sau instrumental. Într-o sală de concerte ne este familiar să asistăm involuntar la acordaj, a cărui sonoritate este cu atât mai spectaculoasă
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
articulare de gând. Parafrazându-l pe sculptorul Constantin Brâncuși, care spunea: “Priviți lucrările mele până ce le vedeți”, autorul operelor sonore ar putea zice: Tăceți-le până ce le veți putea auzi! Ascultarea OS ca mod de finalitate sau cadențialitate, reprezintă și stadiul unui al patrulea nivel de interpretare, prin care conștiința călăuzitor-moderatoare reperează OS într-un mod deprivativ<footnote Claustrarea în întuneric, odată cu totala izolare de orice fel de stimuli, ținea odinioară de practica misteriilor unor religii antice, aparținând cultului unor zeități
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
oblic dezinent, respectiv un katabasis în întunecimea sau cel al sonorității operei. Aceasta înseamnă că, în plus față de aspectele de: dată-compact, metrizată (articulată), mișcată (viată), muzicalizată (înfrumusețată), OS i se proiectează (în/prin percepția conștiinței) și calitatea de aflat în stadiul posibilității de realizare (împlinire), ca având un orizont ontic. Prin aceasta, OS devine ea însăși mod și model de acordaj, echivalentă unui ton ne(pre)dat dinainte (și asupra căruia va trebui reflectat). Pe plan formal, dilatarea în anterioritate oferă
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
rezumativă a parcursului OS reductibilă unei finalități. Prin conturul său, timpul cadențial exprimă conductivitatea unui către-aici/acum, ca loc/moment al modului de ajungere în gata-de-inițiere. Dar, ceea ce pentru autorul călăuzitor/revelator reprezintă un proces catarctic (în vederea inițierii din stadiul următor), face din OS ritul unei modalități de spre-actualizarea-finalității, de ordin pregătitor. Din această perspectivă, parcursul OS comportă o pătrundere concentrică în lumea umbrelor, ca tăceri sub-sonore, în așteptarea unui acum înnoit (prezumat ascensional, ca simbol sonor al unui înțeles
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
sau a sfârșitului unui parcurs. Sub acest aspect, cadența de la finalul unui ciclu secvențial (după cum este definit în cap. 4) marchează limita secund-ultimă a unei forme de frază și/sau perioadă. Prin analogie, frazei îi corespunde aspectul de respirație din stadiul atmosoniei, la care se adaugă cel al complementarității profilelor (din melosonie) și, în fine, formula de cadență din stadiul actual. În schimb, planul cadențial sau cadențialitatea este un mod de relevare reductiv-rezumativă a întregii OS, prin care aceasta devine descriptibilă
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
4) marchează limita secund-ultimă a unei forme de frază și/sau perioadă. Prin analogie, frazei îi corespunde aspectul de respirație din stadiul atmosoniei, la care se adaugă cel al complementarității profilelor (din melosonie) și, în fine, formula de cadență din stadiul actual. În schimb, planul cadențial sau cadențialitatea este un mod de relevare reductiv-rezumativă a întregii OS, prin care aceasta devine descriptibilă și, ca atare, interpretabilă la orizont. Din perspectivă estetică, tot acest de-auzit extinctiv, ca parcurs cadențial către o
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
mitic este și rămâne etern ascuns (inevident formal), ca esență de ordin transcendent. Arătam în capitolul anterior cum, în finalitatea sa, OS diminuează în propria-i tăcere, spunând că, odată cu aceasta se instituie un moment de trecere către un nou stadiu de înfățișare/percepere a ei, moment trăit ca stare de așteptare. În tensiunea acestei așteptări, conștiința se activează în mod reflexiv, încercând să recupereze OS ca valoare de sens. „Gongul” așteptat va bate astfel nu doar cât pentru un ciclu
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
sensului (diferind de aceea de utilitate, pentru care limbajele semnalizatoare sunt optime). Astfel, trecerea OS prin verbalizare ține de un proces inițiatic, al recuperării din tăcere în rostirea cu sens, calificând percepția conștiinței ca auzire înțelegătoare sau înțelegere. Atingem aici stadiul maxim (al cincilea) al interpretării, căci nu opera se prezintă nemijlocit verbal ci gândirea este cea care o metamorfozează sub acest aspect.<footnote Verbalizarea făcută de autor (ca interpret el însuși), este o acțiune fie sincronă fie anterioară simbolizării. Cu
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
de completitudine (împlinire/cuprindere a sineluiîntru sine). Înțelesul însă este limitat și variabil, fiind relativ momentului, locului și persoanelor relaționate în/prin comunicare. footnote>. ● Sub aspect nominal, procesul trecerii din tăcere în verbalizare, ca de la nimic la valoare, respectiv la stadiul decriptării sensului, îl identificăm drept moment inițiatic, propriu unui timp eonic (generator, promotor). În raport cu acesta, OS este însemnată ca temă, respectiv ca suport axiologic. Din perspectiva spațialității temporale, provenind dintr-un timp primordial, OS se conturează idiomatic, pe un plan
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
un simbol-metaforă cu funcție magic-incantatorie, ceea ce-i anulează însă univocitatea în raport cu datul operei. De aceea, considerăm că textualizarea OS probează conștiinței exercițiul libertății gândirii sale, prin semnificarea metaforică, sub aspectul de imagine (sonoră) simbolică. Alegem să numim OS din acest stadiu - în care funcțiile de autor și interpret fuzionează sub aceeași simbolică înfățișare -, prin termenul de metasonie. Aproximând o definiție, metasonia este parcursul simbolic-ascensional al OS, ca metaforă a unui înțeles posibil, dintr-o rostire de gând, tălmăcitoare. De această dată
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
Timp netimpuit (metatemporal) = timp al cărui conținut este sublimat, din veșnic atractor în infinit dăruitor. Astfel, OS este însăși izvorârea unui bine în sine, profund și tămăduitor, dincolo de orice condiționare (evaluare și/sau materialitate). Nu mai putem vorbi în acest stadiu de vreun raport al timpului cu OS, tocmai pentru că cele două se contopesc indecelabil, la infinit. Manifestarea conștiinței autorului are un caracter integrator, grație unei percepții contemplativ creatoare (principiu activ). Autorul și opera nediferențiază la nesfârșit, deconturându-se armonic în substanța
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
armonic în substanța unei subtil-iluminânde străluciri sonore, ca stare de clar-auzire lăuntrică. De aici și sacralitatea acestei relații, nemărginit eliberate de orizontul incidențialității (determinărilor/condiționărilor) spațiu-timp (ca de oricând și de oriunde), a cărei relevanță (concretețe) nu alterează. Este, totodată, stadiul unei cuprinderi inund-pluriversale, de ordinul esenței, care, prin concilierea contrariilor, devine stare pur spirituală. Aceasta corespunde estetic aspectului de totalitate (sonoră) în conexiunea (rezonanța) binelui, căreia îi adecvăm termenul de cosmosonie. Desăvârșit în opera sa, autorul nu se va mai
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
Ființa umană este considerată, de către teologia patristică, a fi „chip și asemănare a lui Dumnezeu”<footnote John D. Zizioulas, Being As Communion, Darton, Longman and Todd, London, 1985, p. 50. footnote>. Aceste două fațete nu sunt total distincte. Asemănarea este stadiul final al îndumnezeirii, dar nu numai aceasta, ci este și întreaga cale de-a lungul căreia se dezvoltă chipul prin mijlocirea voinței umane stimulată și asistată de slava lui Dumnezeu. Dacă „chipul nu Ține legătura cu Prototipul, nu se transfigurează
Botezul în lumina învăȚăturii Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/131_a_162]
-
paracenteze repetate și albumină sau când acesta ar trebui să beneficieze de un TIPS. Atitudinea recomandată de majoritatea specialiștilor este de a încerca întâi terapia standard: 3-4 paracenteze mari asociate cu infuzia de albumină pot recupera pacientul aducându-l în stadiul responsiv la tratament diuretic, dacă nu, pentru un interval de 2-3 luni se pot repeta paracentezele largi la intervale mai mari sau mai mici, după care, dacă în continuare este nevoie de mai mult de două paracenteze /lună se consideră
Revista Spitalului Elias by CRISTINA PLĂIŞANU () [Corola-journal/Science/92031_a_92526]
-
dezvoltării ascitei. Se recomandă o evaluare de către un nutriționist în vederea educării pacienților pentru un aport caloric adecvat și reducerea consumului de sare la 70-90 mmol/zi. Îmbunătățirea statusului nutrițional este de importanță majoră având în vedere că pacienții cirotici în stadiu avansat au un aport și o absorbție scazută a nutrienților, precum și un consum crescut de calorii. CONCLUZII Pacienții cu ciroză și ascită refractară au un prognostic nefavorabil în primul an, cu o rată de supraviețuire de aproximativ 50 %. Acești pacienți
Revista Spitalului Elias by CRISTINA PLĂIŞANU () [Corola-journal/Science/92031_a_92526]
-
suntem încă departe de concepția exprimată de Gisèle Brelet, care afirmă că « ființa muzicii este însuși actul realizării, trecerea neîncetată de la posibil la act»<footnote Gisèle Brelet L’Interprétation créatrice, PUF, Paris,1951, p 6 footnote>, partitura rămânând astfel în stadiul de virtualitate căci „orice interpretare e o revizuire” integrală și fundamentală a ideii, deoarece „compozitorul nu știe cu adevărat ce a vrut decât descoperind opera realizată, execuția constituind într-un sens actul însuși al creației artistice”<footnote Idem, p. 28
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]