324 matches
-
ridice comanda colonelului Anghelescu spre a fi dat în judecată. Colonelul Alexandru Anghelescu era, și el, un liberal categoric. Dar liberalii răspândiră zvonul că atacul nu fusese respins din vina colonelului Anghelescu, ci din vina maiorului Iacob Lahovary, ofițerul de stat-major însărcinat cu recunoașterea terenului. Lahovary era conservator. În public se spunea că maiorul Lahovary, fiind însărcinat cu recunoașterea terenului, nu mersese mai departe de Grivița no. 1 și nu descoperise că, după Valea Plângerii se afla o altă redută, Grivița
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
a atacului nereușit asupra redutei Grivița II din 7/19 octombrie 1877, atac soldat cu importante pierderi pentru trupele române (au căzut atunci la datorie, printre alții, căpitanul Dimitrie Gănescu și locotenentul Dimitrie Lemnea). Colonelul Anghelescu și șeful său de stat-major, locotenent colonelul Serghie Voinescu își asumaseră întreaga răspundere a atacului, atac aprobat totuși, în prealabil, de principele Carol. Colonelul Anghelescu a fost numit apoi comandant al artileriei Corpului de observație de la Calafat, iar mai târziu comandant al Diviziei de rezervă
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
făcut o vină mare guvernului conservator din această prevedere. În fiecare duminică din primăvară și începutul verii era în Cișmigiu răzvod. Detașamente din fiecare armă, ofițeri, generalul Florescu urmat de aghiotantul său, căpitanul din roșiori Gherghe și alți ofițeri din stat-majorul său, luase muzică. Generalului Florescu îi mai plăcea și fastul, pe lângă dorința ce avea de a canaliza interesul public către acelea ale oștirii. Dar pasiunea opoziționistă birui. Nu e nici o asemănare între tonul ziarelor de astăzi și ziarele de atunci
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
să demisioneze voluntar, inclusiv președintele statului de pe atunci, Chivu Stoica, care ulterior s-a sinucis, primul ministru și cei mai mulți dintre membrii biroului politic și reprezentanții vechii gărzi. Au apărut apoi membrii noii gărzi. 20 de ani de activitate în plin stat-major al serviciilor române de Securitate pentru exterior m-au făcut să cunosc toate aspectele hidoase ale spionajului comunist, deși în calitate de inginer am fost confruntat mai ales cu probleme tehnologice. Am fost martorul apariției unui mecanism complicat, care a luat treptat
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Roumains du Sud (1877). În 1880 este ales membru al Academiei Române. Din același an îl suplinește pe Ion Bianu în postul de bibliotecar-arhivar al Bibliotecii Academiei Române, iar din 1884 până la sfârșitul vieții a lucrat ca translator și bibliotecar pe lângă Marele Stat-Major. D. s-a afirmat, mai ales în studiile de istorie, prin erudiția sa (cunoștea elina, latina, germana, franceza, italiana, maghiara), lucrările lui impunând prin documentare riguroasă și soliditate a argumentării. Îndeosebi Revoluțiunea lui Horia în Transilvania și Ungaria (1884), premiată
DENSUSIANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286733_a_288062]
-
lucrări este pregătirea proiectelor strategice definite cu elementele lor tehnice, comerciale, umane și de investiții ce se regăsesc În diferitele „costuri ale schimbării”. Cu privire la elaborarea planului strategic, este esențial ca aceasta să nu se limiteze la câțiva oameni (asistați de „state-majore”), ci să cuprindă cât mai multe grupuri de lucru specializate, veritabile „noi echipe conducătoare”. În funcție de nevoi, ele sunt foarte diferite: există grupuri participative ierarhice, grupuri de specialiști (marketing, proiecte tehnice, finanțe), dar și grupuri ad-hoc Învestite cu diferite competențe În
Strategiile competitive ale firmei by Ioan Ciobanu, Ruxandra Ciulu () [Corola-publishinghouse/Science/2241_a_3566]
-
există grupuri participative ierarhice, grupuri de specialiști (marketing, proiecte tehnice, finanțe), dar și grupuri ad-hoc Învestite cu diferite competențe În compartimentele firmei, În funcție de problemele abordate. Într-o economie standardizată, cu piețe masificate, se realizează o bună elaborare strategică Într-un stat-major central, care culege direct toate informațiile brute pe care le poate procura. Dar astăzi, prin intermediul calculului informatic, o elaborare strategică centrală nu este În măsură să țină seama de complexitatea informațiilor cantitative și, mai ales, calitative. Desigur, un stat-major central
Strategiile competitive ale firmei by Ioan Ciobanu, Ruxandra Ciulu () [Corola-publishinghouse/Science/2241_a_3566]
-
un stat-major central, care culege direct toate informațiile brute pe care le poate procura. Dar astăzi, prin intermediul calculului informatic, o elaborare strategică centrală nu este În măsură să țină seama de complexitatea informațiilor cantitative și, mai ales, calitative. Desigur, un stat-major central rămâne necesar, dar el devine semiorb dacă nu beneficiază la periferie de diferite grupuri de lucru care, În misiunea lor, - sesizează informația calitativă, care fără ele va fi pierdută; - Îmbogățesc printr-o activitate colectivă aceste informații, precum și altele care
Strategiile competitive ale firmei by Ioan Ciobanu, Ruxandra Ciulu () [Corola-publishinghouse/Science/2241_a_3566]
-
de mari proporții. În 1905 a fondat General Motors, care s-a extins ulterior prin cumpărarea și integrarea celorlalți producători de automobile. Încă din 1899, tânărul italian Giovanni Agnelli a descoperit necesitatea militară a automobilului, mai ales pentru ofițerii de stat-major. După numai câțiva ani, firma Fiat devenise furnizorul principal al corpurilor militare din Italia, Rusia și Austro-Ungaria. Producția americană a căpătat o asemenea amploare, Încât a necesitat instalarea de uzine În străinătate. În același timp, din cauza producției lor puțin importante
Strategiile competitive ale firmei by Ioan Ciobanu, Ruxandra Ciulu () [Corola-publishinghouse/Science/2241_a_3566]
-
germani ascunși erau considerați spioni, iar locuitorii care îi tăinuiau sau favorizau erau pasibili de pedeapsa cu moartea, conform articolului 500 din Codul Justiției Militare. Ordine similare aveau să fie emise de către Jandarmerie în lunile următoare, dar și de Marele Stat-Major și structurile informative ale acestuia. Prizonierii germani făcuți de armata română începând din august 1944 nu intrau sub jurisdicția autorităților militare române, ci sub a celor sovietice. Probabil din motive tactice, liderii democrați ai germanilor din România, reapăruți în public
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
din ceea ce avea să devină ulterior „Mișcarea de Rezistență”, care era definită ca o „acțiune subversivă, îmbrăcată sub aspectul unor grupuri de dezertori”. Obiectivul acestei formațiuni era „contracararea acțiunii partidului comunist sub toate formele”. Autorul notei susținea că la Marele Stat-Major existaseră dosare cu privire la activitatea grupurilor de rezistență, dar nu credea să se mai fi păstrat ceva „deoarece de la 1 martie 1945 se luase măsura să se distrugă toate actele privitoare la această chestiune”. în opinia lui, exista un interes în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
lor. Aveau de predat un mesaj verbal lui Iuliu Maniu, care în acel moment era ministru de stat. Deși liderul țărănist a transmis oficial că nu acceptă să discute cu legionarii, “în realitate aceștia doi au fost ridicați de la Marele Stat-Major și în strict secret au fost duși și au vorbit cu Iuliu Maniu și generalul Rădescu”. Marele Stat-Major a dat ordin să nu se mai continue cercetările în problema „Rezistenței”, motivându-se că investigațiile țineau acum de competența Ministerului de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Deși liderul țărănist a transmis oficial că nu acceptă să discute cu legionarii, “în realitate aceștia doi au fost ridicați de la Marele Stat-Major și în strict secret au fost duși și au vorbit cu Iuliu Maniu și generalul Rădescu”. Marele Stat-Major a dat ordin să nu se mai continue cercetările în problema „Rezistenței”, motivându-se că investigațiile țineau acum de competența Ministerului de Interne și a Serviciului Special de Informații. Nu se știa ce se mai făcuse cu cei doi parașutiști
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
aprilie 1945 și viza scotocirea întregului masiv al Munților Apuseni. Legionarii parașutați în Ardeal și Banat erau extrem de interesanți pentru Armata Roșie. într-un Studiu asupra activității legionare în Germania, întocmit de Secția a II-a, Biroul Contrainformații al Marelui Stat-Major al Armatei Române, după încheierea războiului, se preciza că „toți [legionarii parașutați, n.n.] au fost arestați și luați în cercetare de trupele sovietice” (sublinierile ne aparțin). Au fost depistate și numeroase grupuri organizate de serviciul maghiar de informații, lăsate în spatele
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
primele se produseseră în mai bine de trei ani de conflict, iar cele din urmă aveau să se realizeze în mai puțin de nouă luni. De altfel, starea de spirit a armatei române era îngrijorătoare. Generalul Constantin Sănătescu, șeful Marelui Stat-Major, nota în jurnalul său, la 16 ianuarie 1945: „Starea morală a frontului - proastă: ofițerii și soldații peste măsură de obosiți, nu înțeleg să meargă cu războiul peste frontierele Ardealului. Apoi, Ungaria fiind cucerită și armata ungurească nemaiexistând, soldatul român trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
înregistrate în România în luna februarie 1945 și intervenția directă a sovieticilor s-au resimțit din plin și din punct de vedere militar. în 28 februarie - 1 martie 1945, la București a fost dezarmat batalionul de pază a clădirilor Marelui Stat-Major Român. Cu acea ocazie au fost înlocuite santinelele române cu cele sovietice și s-a efectuat o percheziție riguroasă în birouri și depozite. Au fost confiscate documente, plus muniții. în același timp, cele două armate române care erau pe front
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
s-a efectuat o percheziție riguroasă în birouri și depozite. Au fost confiscate documente, plus muniții. în același timp, cele două armate române care erau pe front au raportat că sovieticii le-au interzis orice comunicare prin radio cu Marele Stat-Major al Armatei Române. Armata a 4-a română era într-o situație foarte grea. Aflată tot mai departe de țară, pe măsură ce războiul se prelungea, cu liniile de aprovizionare extrem de lungi și aflate complet în mâinile sovieticilor, ea nu avea o
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
ar fi putut organiza la București o insurecție populară, patronată chiar de Rădescu”. Există și alte surse care conțin referiri la unele întâlniri desfășurate, la finele lunii noiembrie și începutul lunii decembrie 1944, între generalul Rădescu, atunci șef al Marelui Stat-Major, și liderii legionari Georgescu și Bidianu tocmai pe subiectul rezistenței. Generalului îi era evidentă pierderea războiului de către Germania, ceea ce legionarii simiști nu vedeau, organizând și un „guvern” în exil. Rădescu era de părere că războiul avea să se termine nu
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
subiectul rezistenței. Generalului îi era evidentă pierderea războiului de către Germania, ceea ce legionarii simiști nu vedeau, organizând și un „guvern” în exil. Rădescu era de părere că războiul avea să se termine nu în favoarea sovieticilor, ci a anglo-americanilor, de aceea Marele Stat-Major și generalii români trebuiau să-l ajute pe rege și să pregătească România pentru evenimentele ulterioare. în opinia sa, coordonatele politicii interne urmau a fi concesiile față de URSS și combaterea partidelor de stânga. îndeplinirea cerințelor sovietice avea un scop precis
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
hotărât anticomunistă, speranța complotiștilor legionari în disponibilitatea lui pentru o lovitură progermană în România era departe de realitate. H. Sima avea să relateze că Stoicănescu mai găsise un susținător la București în persoana generalului Bratan (Ștefan Bardan?), (sub)șeful Marelui Stat-Major al Armatei Române. Acest general era dispus să acționeze contra rușilor cu forțele de care dispunea la centru, în eventualitatea unei schimbări de front, sub comanda lui Avramescu. Utilizând un limbaj bombastic, Sima considera că, dacă s-ar fi produs
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Dragomir, șeful statului-major al Armatei a 4-a. Situația profesorului Sângeorgiu era de notorietate, fiind invocată și de mareșalul Malinovski la întrevederea pe care, împreună cu Vâșinski, a avut-o cu suveranul României la 6 martie 1945. Constantin Sănătescu, șeful Marelui Stat-Major, a fost de asemenea informat despre suspiciunile care planau asupra lui Avramescu. Colonelul Grosu, șeful secției Informații a Armatei a 4-a, semnalase la 9 ianuarie 1945 generalului Mardare, subșef al Marelui Stat-Major, că generalul Avramescu avea „o atitudine foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
6 martie 1945. Constantin Sănătescu, șeful Marelui Stat-Major, a fost de asemenea informat despre suspiciunile care planau asupra lui Avramescu. Colonelul Grosu, șeful secției Informații a Armatei a 4-a, semnalase la 9 ianuarie 1945 generalului Mardare, subșef al Marelui Stat-Major, că generalul Avramescu avea „o atitudine foarte suspectă. Merge singur pe front, își are toată familia la postul de comandă, și familia sa este recunoscută ca legionară”; era reamintit episodul legat de Ion Sângiorgiu. într-o telegramă, generalul N. Dragomir
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
iar la plecare el nu se mai prezentase la comandamentul sovietic căruia i se subordona. Cu toate că la începutul lunii ianuarie 1945 Avramescu fusese rechemat în țară, luându-i-se comanda Armatei a 4-a, sovieticii au făcut presiuni la Marele Stat-Major român pentru repunerea lui în funcție. Deși Sănătescu i-a recomandat să solicite el însuși înlocuirea, Avramescu a dat curs cererii sovieticilor, ducându-se pe front, în fruntea Armatei a 4-a române, la 8 februarie 1945. între timp, fusese
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a 4-a române, la 8 februarie 1945. între timp, fusese înaintat la gradul de general de armată. Sovieticii au acționat preventiv. La 2 martie 1945, generalii Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei a 4-a române, și Nicolae Dragomir, șeful de stat-major al aceleiași armate, au fost chemați de sovietici la postul de comandă al Grupului de armate „General Jmacenko”, apoi duși la sediul Frontului 2 ucrainean, pentru a se întâlni cu mareșalul Malinovski. în aceeași zi, sovieticii au numit pe generalul
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
duși la sediul Frontului 2 ucrainean, pentru a se întâlni cu mareșalul Malinovski. în aceeași zi, sovieticii au numit pe generalul Nicolae Dăscălescu, șeful Corpului 2 armată, la comanda Armatei a 4-a, iar pe generalul Ioan Spirea șef de stat-major. Adela Avramescu, soția generalului Avramescu, primise o scrisoare în care acesta îi scria că aveau să se întâlnească la Sibiu. Numai că, în ziua următoare, familia a fost dusă la Divin (Cehoslovacia), unde se afla comandamentul Armatei a 40-a
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]