824 matches
-
un prag, de unde acest idiom suculent își adună forțele, spre a vira într-un plan cu totul diferit, depășind limitele arealului strict lumesc, pentru un salt în translucid, în metafizic. Este dimensiunea în care domină incolorul și mângâierea știutoare a stihiei apei: "E cum ai sta în soare și umbra/ Și s-ar așeza în cale,/ Și s-ar muta, mereu, agale,/ Spre marginea de necuprins/ A multnemărginirii tale;/ E cum ai trece-o noapte/ De nopți albe și albind,/ Să
Poezia retro by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7690_a_9015]
-
că spațiul public, cel care intră sub incidența politicului, a devenit ceva foarte problematic. Potrivit vorbei lui Sloterdijk, politicul e ceea ce rămîne "după ce a fost înlăturat tot ce e mai important din punct de vedere existențial". Politicul devine astfel o stihie secundară și malefică pe care nimeni nu mai dă doi bani. O soluție ar fi, potrivit lui Horațiu Pepine, să păstrăm distincția pe care Gustave Thibon (în Diagnostic-eseu de fiziologie socială, Echinox, Cluj, 2004) o face între omul de dreapta și
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7512_a_8837]
-
cere acuratețe filologică și o bună proprietate a termenilor, cînd de fapt scrisul cere un duh interior care precede filologia și care, cel mai adesea, nu e deloc sănătos. Sau, mai pe șleau, creația cere scrînteală, indisciplină, dezordine interioară - exact stihiile pe care medicul le respinge spontan. Adept al sănătății pe care a învățat să și-o întrețină în chip constant, medicul se privează astfel de catalizatorul talentului său, boala. Educat să lupte împotriva bolii, doctorul cu veleități scriitoricești își sterilizează
Între caduceu și liră by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7148_a_8473]
-
trimită la ele prin titlu, dar putea să le presimtă ca fenomen. Să avertizeze, să pună în gardă. Să prevină asupra resuscitării forțelor întunecate ale dogmatismului. Și o și face atunci când Marin Preda vorbește despre activarea „spiritului primar agresiv”, acea „stihie care apare în timpul unor intense frământări sociale și care tinde să conteste valorile spiritului”. „Fenomenul l-am cunoscut și noi - își amintește autorul Moromeților - într-o cultură încă departe de a-și fi atins apogeul. Valorile, de asemenea, au fost
Recitind Imposibila Întoarcere by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5961_a_7286]
-
de neam prin sîngele ei, iar biserica te leagă de Dumnezeu prin mîntuirea ei. Într-un cuvînt, Nae Ionescu face apologia rădăcinii ancestrale, repudiind spiritul etosului democrat. Democrația ar fi un cadru gol pe care fiecare îl umple cu acele stihii organice cărora le aparține, cînd însă democrația devine unealtă de propagandă împotriva organicităților, ea și-ar dezvălui latura faustică și implicit diabolică. La o așa erezie a ideii, cea mai potrivită, dar nu și cea mai completă încheiere o găsim
Spiritul vernacular by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6046_a_7371]
-
dată cînd se referă la intervențiile chirurgicale menite a-i extirpa tumorile vezicale, autorul vorbește despre „mușcătura bursucului", sensul expresiei avîndu-și originea în etosul copilăriei. În mitologia primilor ani, copilul Mirel Cană fusese educat să-i fie teamă de două stihii: de Dumnezeu și de bursucul care, în imaginația țîncului, sărea din tufiș ca să-i smulgă mațele și organele sexuale. „Dacă primul personaj era o creație personală, în baza datelor la care poate avea acces un copil, al doilea era o
Mușcătura bursucului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6059_a_7384]
-
Anii trecînd, adultul Mirel Cană se reîntîlnește cu mușcătura bursucului, dar de data aceasta sub forma repetatelor operații. Concluzia autorului, la capătul calvarului trăit, este că pînă la urmă bursucul a dispărut și a fost înlocuit de Dumnezeul copilăriei, acea stihie fără de care, pentru Mirel Cană, clipa cea repede a vieții s-ar fi curmat demult. O carte ca un îndreptar, pe care sper ca cititorii s-o citească din îndemn estetic, iar nu din acea îngrozitoare afinitate care îi leagă
Mușcătura bursucului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6059_a_7384]
-
Institute", și deopotrivă profesor de neuroștiințe la „Salk Institute" din SUA. Cititorul asistă la o lecție de popularizare în cursul căreia o inteligență extrem de rafinată e pusă în slujba unei platitudini lipsite de inteligență: și anume că, în locul sufletului, această stihie prea veche și prea răsuflată ca să mai merite interesul cărturarilor, a venit vremea să punem o altă zeitate: creierul și conexiunile lui lăuntrice. Din acest motiv, spre deosebire de Eroarea lui Descartes, un volum plin de vervă și pătruns de o idee
Secreția creierului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6120_a_7445]
-
din cauză că era bețiv, cumplit de bețiv, aproape la fel de bețiv ca Malcolm Lowry. Niciunul dintre manuscrisele din acești zece ani n-a fost tipărit în timpul vieții lui. Năzuința niciodată împlinită a autorului - care resimțea irepetabilitatea capodoperei lui ca pe încă o stihie care-l hăituia și-l hărțuia - era de a realiza un ciclu de trei, cinci sau șapte romane intitulat Călătoria care nu se sfârșește niciodată. Construit în jurul copleșitorului Sub vulcan, ar fi fost menit să-l eclipseze, nu doar să
Adresant: Confreria Lowry by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6297_a_7622]
-
sub pragul vigorii. Prin urmare, ar fi nefiresc să-i ceri Dorei Petrilă să îndrepte o suplică de înduplecare către instanța ominoasă. Refugiul autoarei stă în lecturi, în contemplarea naturii și în dialogurile cu prietenii, dar nu în invocarea unei stihii de probabilitate neverosimilă. Și mai e un detaliu izbitor în cartea Dorei Petrilă: afli că într-un spital nu există morți eroice și nici pacienți măreți. Spitalicește vorbind, moartea e o mizerie fiziologică căreia nici cea mai generoasă imaginație nu
In articulo mortis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4819_a_6144]
-
de expresivitate și purtătoare de mesaj dincolo de conotațiile care pot fi asociate sculpturii în exercițiul direct al lecturii.Diversitatea materială și unitatea formală a acestei sculpturi arată, cel puțin la un prim contact, o încercare de îmblînzire a firii, a stihiei materiei, în zarea unui orizont spiritual care transcende specificul frust al substanței concrete din care obiectul se naște. Dar dacă îi lipsește ceva sculptorului, în sensul apartenenței sale la generația 80, dar îi confirmă consubstanțialitatea cu generația 70, sînt jocurile
Portrete în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6630_a_7955]
-
făcut să intuim că taina e totuși de nasul nostru, că așadar o putem adulmeca, dar nicidecum cu proptelele rațiunii, ci numai cu urechile inimii. Caracteristica tainei este că, logic vorbind, ea e inadmisibilă, iar sufletește vorbind, e înfiorătoare. O stihie nesuferită care nu provine din lumea asta, dar fără de care lumea omului ar fi banal de absurdă și steril de previzibilă. Mai mult, în acest univers în care omul se semețește cu orgoliul rațiunii sale, totul e o taină: răul
Un autor de interior by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6639_a_7964]
-
așadar, din aburul colorat, sub care fierb începuturi de tot felul. Mai mult decât o toană a lui martie, pare o iarnă cu prelungire. Și doar pasul tău ușor,/ În omăt strălucitor,/ Lasă urme viorii/ De conduri împărătești/ Peste albele stihii...// Primăvară,unde ești?
Două primăveri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6466_a_7791]
-
materia, ca o probă liminară a existenței, ca o patetică aproximare a unei identități. În acest context golul nu e antitetic materiei, n-o neagă, ci o confirmă așa cum excepția confirmă regula. Un gol împărtășit ar înscrie o depășire a stihiei materiale, o transcendență care aici lipsește. Drept care autoarea se dedă unor exerciții pe trama palpabilului, a realității proxime, consemnate cu o frenezie rece, cu paradoxalul elan al dezabuzării: „deci să începem /prin zăpada care nu se-așază / printre resturi de
Nostalgia concretului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6376_a_7701]
-
Judecata de Apoi pe care o așteaptă așa cum așteaptă și vizita personală a lui Isus. Într-un moment de transport mistic, înveșmântat în balele encomniastice a unei slugi care poartă pecetea furioasă a demenței, Țarul așteaptă pentru o clipă ca stihiile să i se supună și cerurile să se deschidă deasupra capului său. Lungin surprinde cel mai bine momentele acestor fervori atinse mistic de aripa delirului, figura Țarului ca și a acestei slugi au ceva dostoievskian, în ele strălucește inspirația sumbră
Țarul și țara by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6395_a_7720]
-
nici o expresie pentru a face să dispară propriul ei conținut. Deoarece o semiotică este, prin definiție, un mecanism de a face să fie prezent în minte, deci un mecanism de a produce acte intenționale." (p. 77). Cuvîntul evocă și creează stihii. Că acea stihie există sau nu în realitate îl privește prea puțin pe semiotician. Preocupat de cuvinte, el nu iese în afara lor spre a se întreba dacă au sens sau nu. Semioticianul este un prinț care este atît de răvășit
Gorgona semiotică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6402_a_7727]
-
a face să dispară propriul ei conținut. Deoarece o semiotică este, prin definiție, un mecanism de a face să fie prezent în minte, deci un mecanism de a produce acte intenționale." (p. 77). Cuvîntul evocă și creează stihii. Că acea stihie există sau nu în realitate îl privește prea puțin pe semiotician. Preocupat de cuvinte, el nu iese în afara lor spre a se întreba dacă au sens sau nu. Semioticianul este un prinț care este atît de răvășit de minunățiile găsite
Gorgona semiotică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6402_a_7727]
-
minunățiile găsite în propriul castel încît nu mai simte nevoia să deschidă poarta spre a vedea unde se află castelul. Consecința virtuții cuvintelor de a fi demiurgice și nu distrugătoare face ca fiecare vocabulă să fie o res memoranda, o stihie care poate fi memorată și care în același timp ajută la memorare. Toate procedurile mnemotehnice se sprijină pe această virtute. Asta înseamnă că nimeni nu poate folosi cuvintele ca să uite ceva, dar în schimb le poate folosi ca să acopere gînduri
Gorgona semiotică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6402_a_7727]
-
imbold firesc ca, povestindu-ți amintirile, să te arăți despot în selecția lor. Le alegi după plac și le nuanțezi după voie, și asta chiar dacă, în ochii cititorului, te vei strădui să pari nepărtinitor și detașat. În realitate, asupra nici unei stihii nu suntem mai discreționari și mai nemiloși ca asupra trecutului. Dar cruzimea aceasta își are rostul numai dacă e însoțită de o virtute evocatoare de ordin minuțios, un fel de simț aparte în virtutea căruia, în cazul fiecărei întîmplări, poți săvîrși
Memorii albinoase by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6433_a_7758]
-
a face cu un suflet rural ce-și eliberează hiperbolic energiile comprimate, ieșind din secularul tipar folcloric, contactînd instinctualitatea. O agresivitate lăuntrică se întrevede în această ostentativă aglomerare de grandori naturale, o superbie biologică ce dorește a se acorda cu stihiile. Paradoxala „eliberare" se produce într-o lume deconvenționalizată în rău, „beată de fericire" deoarece „sălbăticia pieilor roșii însuflețește codul moral" iar „micile cioburi colorate" se află „în mîinile antropofage". Spre a ne îngrozi și mai mult, apare evocată ipostaza unui
O superbie biologică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6343_a_7668]
-
și cu totul benignă, ea cerînd cultivarea pînă la exces a predispozițiilor visătoare. Numai o înrîurire nefastă de ordin ideologic a putut coborî fanatismul la treapta josnică a încăpățînării inflexibile. În realitate, fanaticul e un posedat superior vorbind în numele unei stihii pe care n-o poate stăpîni. Preoții Cybelei, cînd făceau profeții în templele grecești, erau cu desăvîrșire fanatizați, adică posedați de un duh la care nu puteau ajunge decît în momentele de exaltare. Fanatismul e stadiul la care ajungi în urma
Dicteu din înalt by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6355_a_7680]
-
e un mistic al cărui timbru liric provine dintr-o vibrație cronică cu deschidere în sus. „În sus" însemnînd: transcendentul. Atîta doar că e vorba de un mistic al cărui avînt religios s-a oprit la jumătate, canalul comunicării cu stihiile fiindu-i cel mai adesea întrerupt, de unde și raritatea momentelor de inspirație. A fi poet e a scrie cu intermitență sau a nu mai scrie deloc, în așteptarea crizelor de frenezie discursivă. Iar frenezie înseamnă fanatizare, adică tocmai regimul acut
Dicteu din înalt by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6355_a_7680]
-
dedesubturilor materiei, spectacolul provoacă stupoare. Mai mult, îndelung visata teorie unificată a universului, care cere punerea în coerență a gravitației cu cuantele, nu va putea face abstracție de conștiința omului, care e un soi de punct de răscruce în care stihia gravitației și duhul subcuantic își dau întîlnire în mod fatal. Spiritul care clipocește în quarci și bosoni, împreună cu duhul care mișcă galaxiile, se întîlnesc în pipernicita de conștiință a omului, caz în care specia umană are un nobil rost metafizic
Particula lui Dumnezeu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5038_a_6363]
-
toate celelalte” (1843, 16 decembrie, tr. ns.). Pictura, după Delacroix, se sustrage limbajului, de unde oroarea sa de abstract, de perfecțiune formală pro se : „Există linii care sunt veritabili monștri: dreapta, serpentina regulată, mai ales două paralele. Când omul le instaurează, stihiile le rod. Mușchii, accidentele frâng liniile drepte (...). În schimb, câte animale se stră- duiesc cu îndârjire să distrugă regularitatea! De aici, farmecul lucrurilor vechi și ruinate. Ceea ce se numește lacul timpului: ruinarea apropie obiectul de natură. Câte cărți ce nu
Un pictor diarist: Eugène Delacroix by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/4809_a_6134]
-
care nu se află sus, în chip natural, ilustrînd de fapt o victorie josnic egotică, „ridicată pe disprețul față de individul social, pe disprețul semenului”. Autodisciplinarea de care face uz C.D. Zeletin e, prin urmare, un mijloc de apărare atît împotriva stihiilor lăuntrice cît și a primejdiilor din afară, venite din partea unei lumi ieșite din țîțîni. Celor din urmă li se opune cu eficacitate scutul unui moralist de clasă. C.D. Zeletin, Rămînerea trecerii, Ed. Spandugino, 2011, 384 p.
Sub scutul moralistului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4714_a_6039]