465 matches
-
în creația autorului Poemelor antice : ideea de frumos concepută și obiectivă în plenitudinea ei de către Antichitate și opoziția dintre păgânism, sinonim cu echilibru și armonie benefică. Ceea ce se poate constata la fiecare dintre poeții parnasieni este o anume perfecționare și stilizare formală a versului care poate atinge, în cazul lui Heredia, dar și al lui Macedonski, sublimul. Fără să utilizeze în mod excesiv arta decorativă, deși nu lipsesc din poeziile lor motivele decorative figurative sau uneori chiar structurile nonfigurative, poeții parnasieni
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
transferat departe de spațiul cotidian. Formele prind contur prin respectarea regulilor generale care implică, în egală măsură, principii practice și mitice, deopotrivă. Astfel, materialele utilizate, îmbinarea culorilor sau liniile contururilor sunt alese conform canoanelor tradiționale care impun asocierea grotescului cu stilizarea, esențializarea și hiperbolizarea. Creatorul măștii alege acele elemente esențiale pentru a sublinia caracteristicile personajului reprezentat, le supune propriei viziuni dar le și adaptează putinței de înțelegere a semenilor; o formă sau un mesaj mult prea încifrat ar îndepărta creatorul de
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
engleză este foarte puternică în scriptoria din Burgundia, mai ales la Cîteaux, cu Etienne Harding, în timp ce francezul Mathieu Paris, cel mai celebrul miniaturist englez al secolului al XIII-lea, va conduce scriptorium-ul din Saint-Alban. Miniatura romană prezintă în desen aceeași stilizare ca și sculptura epocii. Fondurile sînt făcute din aur, culorile sînt puse ŕ plat. Culorile sînt mai tari decît în epoca lui Carol cel Mare, dar rămîn mai nuanțate decît în epoca gotică. Nu toate inițialele sînt ornate; multe sînt
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
să exprime ideea pe care și-o fac despre ființe și lucruri, ci aspectul sub care le văd. Miniatura secolului al XIII-lea se caracterizează prin vivacitate, suplețe și eleganță a formelor, fără a renunța în totalitate la o anumită stilizare. Evoluția sa este legată de alte arte plastice, mai ales de sculptura care înflorea atunci la portalul catedralelor. Mai multe manuscrise prezintă scene al căror teme și formă amintesc de cele patru componente ale acestor portaluri (Martyrologe de Saint-Germain-des-Prés, 1270
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
de pildă, ficțiunile lui Pierre Michon (Vies minuscules) despre viețile mărunte ale unor fermieri sau poștași, eșuate de la început, nu prin înfrângere, ci prin insignifianța traseului de viață în care se angajează. Față de această lipsă de semnificație a biografiei, orice stilizare ar fi emfatică, și prin exces, și prin deficit: Compagnon vorbește de căutarea unei scriituri care încearcă să se desfacă de orice ostentație, chiar și de aceea a epurării. Un minimalism, care vrea să "uite" tot ceea ce tradițiile literare au
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
nici măcar nu ar fi existat. În același spirit, unele programe poetice românești recente vorbesc despre "mizerabilism" pentru a indica abandonul unor procedee literare (metafora sau în general structurile oblice ale limbajului) și reflectarea "nudă" a realității, prin suprimarea mecanismelor de stilizare. De fiecare dată când o epocă vrea să se debaraseze de pasivul unei vârste anterioare asistăm astfel la proliferarea unui vocabular al lipsei: romantismul care se desparte de modelele clasice, avangarda care denunță convențiile literare reclamă într-un fel sau
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Prszewicki: SÎnt basarabeancă, aproape n-am ieșit din provincia noastră. Tatăl meu e un mare patriot rus, dar noi sîntem moldoveni. Cele două transformări de nume trădează și atitudinea față de purtătorii numelor: pe cînd numele ei a suferit o Înaltă stilizare prin Thita, numele lui conu Iorgu n-a fost acordat În același stil; nici Stephanovici cu phita, nici măcar Gheorghe, ci, ca la mahalagiii din Rusia: Egor Stepanovici. În convorbirile cu soțul său nu va folosi decît numele acestuia devenit oficial
A FI SAU A NU FI by GHEORGHE C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/830_a_1715]
-
da o tentă umoristică relatărilor, dar și de a se situa el însuși la înălțimea celor evocați, dovedind un spirit viu, o inteligență subțire. Sunt în carte și alte informații de istorie literară, despre debuturi, pseudonime, despre munca neștiută la stilizarea și corectarea textelor, asigurată de Ibrăileanu și Topîrceanu etc. Încărcătura documentară e prețioasă, pentru că S. nu dorește decât să consemneze, să lase „documente”, să spună adevărul. Cam în aceeași manieră a scris și Amintiri de la „Adevărul literar și artistic”, din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289650_a_290979]
-
o idee. Totuși, măsura adevărată a talentului sculptorului Ioan Antonică, credem, este evidentă mai ales prin lucrările de compoziție în ceramică și sculptură, îndeosebi cele realizate în lemn. Concepția plastică este definită prin simțul ritmului și al formei decorative, intuiția stilizărilor expresive îmbinate armonios, umanizând rigiditatea și răceala unor materiale. O evaluare a întregii sale creații, cu timpul, va fi necesară printr-o selecție atentă a lucrărilor într-o retrospectivă amplă. Ar fi un prim pas către estomparea nemeritatei uitări a
Ion Antonică (1937-2002) Ceramică - Sculptură by Elena – Ivona Aramă () [Corola-publishinghouse/Science/1244_a_2070]
-
Nicolae Grigoresu din București sub îndrumarea profesorilor Zoe Băicoianu și Mac Constantinescu, Ion Antonică s-a orientat în creația proprie spre o formulă menită să valorifice expresia artei populare ca element de substrat peste care a adăugat cuceririle experiențelor moderne. Stilizările impuse volumului merg pe linia unei simplități evocatoare, încărcată de substanța genialității meșterului anonim. Atât în lucrările ceramice cât și în sculptură Readuce în prim planul actualității personaje extrase din universul rustic sau apelează la exprimări metaforice. De pildă, în
Ion Antonică (1937-2002) Ceramică - Sculptură by Elena – Ivona Aramă () [Corola-publishinghouse/Science/1244_a_2070]
-
nemaipomenit de întunecată din apropierea locului în care calea ferată înaltă traversează strada 376. Cititorul nu știe dacă polițistul va deveni un personaj-reflector sau dacă naratorul auctorial va continua să determine modul narativ. În orice caz, prezentarea manifestă o perspectivă externă, stilizarea descrierii conține forme auctoriale ("nemaipomenit de"), iar vederea panoramică a descrierii locului este auctorială. În orice caz, un element reflectorizant poate fi detectat în folosirea formelor lungi ale verbului. Observarea unui eveniment in actu este caracteristică unui personaj-reflector. Un alt
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Poe), prefigurând factura scrierilor lui Gala Galaction și, poate, ceva din atmosfera povestirilor lui V. Voiculescu. Din același tărâm bântuit de fantasmele nedeslușite ale copilăriei vin basmele nuvelistice Neghiniță, Norocul dracului, Stăpânea odată ..., Departe, departe ori Palatul de cleștar, unde stilizarea exagerată, lucrătura migăloasă, artificioasă, prolixă sunt imputabile. De altfel, în aceste zone fragile, vulnerabile, I. L. Caragiale, bun prieten și companion în nenumărate împrejurări, va găsi o sursă pe care o va exploata abundent în câteva parodii. Autorul însuși încearcă să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
tânărul Blaga „un revoluționar”, studiul răstoarnă perspectiva încetățenită în exegeza blagiană și modifică poziția ocupată de Blaga în contextul cultural al epocii, apropiindu-l de novatorii avangardei, ca promotor al modernizării teatrului românesc în regie, repertoriu, artă actoricească, estetică a stilizării, genuri dramatice etc. Autoarea evidențiază, pe un plan mai larg, însemnătatea eseisticii blagiene în mutația valorilor estetice înregistrată în deceniul al treilea și al patrulea din secolul trecut și ecoul ei de durată. Concepția fundamental antimimetică promovată de Lucian Blaga
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288201_a_289530]
-
necesară, pe deplin justificată de rolul pe care-l joacă, și acelor fenomene până atunci numite secundare ce asigură continuitatea, printre care și parodia. Tezele expuse de Șklovski și Tînianov vor reconsidera deci fenomenul, în calitatea lui de "procedeu stilistic (stilizare parodie) și ca una dintre modalitățile de manifestare a succesiunii dialectice a școlilor literare"22. La capitolul conexiunilor dintre parodie și umor, substanțiale precizări face Boris Tomașevski. Îi datorăm asocierea poemului epic eroi-comic renascentist cu binomul parodie/ roman. Acesta reprezintă
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
asupra folosirii diferitelor limbaje în situații cu care nu intră în concordanță, considerând comicul de limbaj una dintre modalitățile cele mai transparente de realizare ale parodiei literare și unind, așa cum va face și Tînianov, parodia cu o operație atentă de stilizare: "Dacă stilizarea e însoțită de o tratare comică a stilului lexical, avem de a face cu o parodie a stilului. Caracterul parodic se obține prin neconcordanța dintre stil și materialul tematic al limbajului (s.n.) (de pildă, descrierea unor fenomene contemporane
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
diferitelor limbaje în situații cu care nu intră în concordanță, considerând comicul de limbaj una dintre modalitățile cele mai transparente de realizare ale parodiei literare și unind, așa cum va face și Tînianov, parodia cu o operație atentă de stilizare: "Dacă stilizarea e însoțită de o tratare comică a stilului lexical, avem de a face cu o parodie a stilului. Caracterul parodic se obține prin neconcordanța dintre stil și materialul tematic al limbajului (s.n.) (de pildă, descrierea unor fenomene contemporane într-un
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
apariția unui "criticism al genurilor". Indiferent dacă ne aflăm în "unele perioade ale elenismului, în epoca Evului Mediu târziu și în cea a Renașterii"34 sau în plin postmodernism, convenționalismul celorlalte forme e dezvăluit cu vehemență chiar de parodiile romanești. "Stilizările parodice ale genurilor și stilurilor directe ocupă un loc important în roman. În epoca de avânt pregătitor a romanului (...), literatura este inundată de parodii și travestiuri ale tuturor genurilor elevate (numai ale genurilor, nu ale unor scriitori anumiți sau ale
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
propriu-zis manifestă un grad de participare/ afectivitate mai mic sau mai mare. În unele cazuri, "intențiile semantice și expresive" sunt judecate ca aparținându-i, în altele le denunță drept obiecte verbale specifice, cu o viață a lor, implicând procesul de stilizare. Doar că stilizarea apare, întotdeauna în romanul modern, însoțită de scaz (poveste); procedeul parodic se realizează prin introducerea scaz-ului, în accepțiunea de poveste rostită de altcineva/ cu vorbirea altcuiva, "de dragul vocii străine, o voce determinată sub raport social, care aduce
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
grad de participare/ afectivitate mai mic sau mai mare. În unele cazuri, "intențiile semantice și expresive" sunt judecate ca aparținându-i, în altele le denunță drept obiecte verbale specifice, cu o viață a lor, implicând procesul de stilizare. Doar că stilizarea apare, întotdeauna în romanul modern, însoțită de scaz (poveste); procedeul parodic se realizează prin introducerea scaz-ului, în accepțiunea de poveste rostită de altcineva/ cu vorbirea altcuiva, "de dragul vocii străine, o voce determinată sub raport social, care aduce cu ea o
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
glume precum acel "abstrăgător de chintesență" rabelaisian sau nu mai puțin conspirativul Cide Hamete Benengeli cervantesc, pe care Wayne C. Booth îi va numi, în Retorica romanului, "naratori creditabili ca purtători de cuvânt dramatizați ai autorului implicat": "Ca și în stilizare, autorul vorbește prin cuvântul altuia, dar, spre deosebire de stilizare, introduce în acest cuvânt un înțeles cu o orientare diametral opusă orientării străine"38. Cele două planuri relaționate prin dimensiunea parodică a operei se raportează conflictual unul la celălalt, Bahtin opinând că
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
nu mai puțin conspirativul Cide Hamete Benengeli cervantesc, pe care Wayne C. Booth îi va numi, în Retorica romanului, "naratori creditabili ca purtători de cuvânt dramatizați ai autorului implicat": "Ca și în stilizare, autorul vorbește prin cuvântul altuia, dar, spre deosebire de stilizare, introduce în acest cuvânt un înțeles cu o orientare diametral opusă orientării străine"38. Cele două planuri relaționate prin dimensiunea parodică a operei se raportează conflictual unul la celălalt, Bahtin opinând că în modernitate polemica nu poate lipsi din parodii
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Tînianov intitulat Dostoievski și Gogol (Despre teoria parodiei) rezonează exemplificând, cum lesne se subînțelege, prin categoria numelor mari din literatura rusă cu ideile lui Tomașevski în aceeași notă a continuității tradiție/ modernitate pe care o asigură, comic și/ sau prin intermediul stilizării, parodia. La scară universală, literatura reprezintă, în concepția acestui teoretician, un depozit de procedee vechi și noi care conviețuiesc numai după ce lupta pentru supremație și, de ce nu, pentru supraviețuire se va fi încheiat. Încadrând parodia la capitolul "preluărilor" mărturisite ("făcute
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
dinamicii canonului face, în consecință, ca parodia să se transforme dintr-un proces marginal într-unul nucleic, central, provocând continuu granițele imaginarului și ale limbajului. Problema limbajului asupra căreia se oprește Tînianov, construindu-și, original, teoria în baza binomului parodie stilizare, l-a preocupat fără îndoială și pe Urmuz, așa cum rezultă din textele sale halucinante ca imagine, cu evidente înclinații spre absurd, dar impecabile din punctul strict de vedere al sintaxei, al logicii frastice. Binomul parodie-stilizare, întâlnit și la Tomașevski, vizează
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
sale halucinante ca imagine, cu evidente înclinații spre absurd, dar impecabile din punctul strict de vedere al sintaxei, al logicii frastice. Binomul parodie-stilizare, întâlnit și la Tomașevski, vizează concret modul în care hipotextul poate fi citit în hipertext: "Ca procedeu, stilizarea se apropie de parodie. Și una, și cealaltă au o viață dublă; dincolo de planul operei se simte cel de-al doilea plan, stilizat sau parodiat"288. Cei doi termeni nu sunt însă sinonimi, diferențele intervenind în modul de receptare al
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
care sunt operele de la care a pornit sau măcar să precizeze dacă parodia ridiculizează categoria epicului romanesc în întregime. "Parodia cere însă obligatoriu (s.n.) ca cele două planuri să nu se suprapună, ca între ele să fie o discrepanță. (...) În cazul stilizării nu există această discrepanță, dimpotrivă ambele planuri cel ce stilizează și cel stilizat ce transpare în el se află în concordanță unul cu celălalt", mai scrie parcimonios Tînianov. Cum textul parodic urmuzian presupune asumarea sa de către cititor prin raportarea la
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]