240 matches
-
auzea. Pacea locului era adâncă. Sus, în nesfârșirea albastră, vulturii se roteau cu neobosită măreție". Liniștea elementelor este potențată de reajustarea psihică, apoi somatică a umanului la aceasta (din nou, se poate remarca figura repetiției): "Agripina căzu la umbra unui stog și ascultă, cât o mai puteau lăsa să asculte răzvrătirea sângelui și ciocănitul inimii. Nu se auzea nimic, nimic". Abia acum, efectele fizice ale calvarului se traduc în spasmele neputinței: "Agripina voi să se scoale. O mie de junghiuri o
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
duceau sacii În pod după ce grâul era separat de pleavă. Într-o zi și jumătate era terminat totul și batoza era dusă la alt gospodar. Mai greu era În anii luminoși ai socialismului. Atunci totul trebuia clădit la arie, unde stogurile Întregului cătun erau așezate În linie dreaptă ca să poată trece printre ele batoza. Acum țăranii, nemaiputând de fericire, Își dădeau cotele de cereale obligatorii către stat. La batoză era de strajă un delegat, de obicei un activist de partid care
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
are drept obiect justificarea descrierilor în funcție de anumite procedee 5: a) transferul cunoștințelor către un personaj specializat: contele din Bouvard și Pécuchet ("După ce schimbară primele politețuri, își expuse sistemul privitor la recoltarea fînului: palele cosite nu trebuiau răsfirate, ci doar întoarse; stogurile trebuiau să fie de formă conică, iar legăturile, făcute fără întîrziere, și pe loc [...]", p. 25); profesorul Aronnax, căpitanul Nemo și mai ales servitorul profesorului, Conseil, în 20 000 de leghe sub mări ("Avînd mereu de-a face cu savanții
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
și oi. Cotele de lapte erau colectate în fiecare zi și transportate la Lehancea sau Podu Turcului cu căruța, în bidoane de aluminiu. Nu se știa ce este cașcavalul. Se organizau arii, adică pe câteva hectare se clădeau zeci de stoguri de snopi între care se plasa batoza, toamna, în capătul satului, de regulă la Daja (la sud de sat). Prin 1955 era ordin să se termine treieratul pe 22 septembrie și noi aruncam snopii pe batoză, sau săream pe paie
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
Într-o zi, sora mea mai mare, care pe atunci era o mogâldeață de fetiță, s-a apucat așa, din proprie inițiativă, să culeagă în poala rochiței ouăle de la găinile noastre. Tocmai când venea cu poala plină de ouă dinspre stoguri spre ușa noastră, mama, care-i dăduse laptele în foc și era cam cătrănită, nu mai stătu pe gânduri și strigă aspru la fată: - Ce-ai făcut, nenoroceasca cui te are!?! Fetița, care s-a speriat de glasul furios al
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
și a văzut minunea, a hotărât să-l păstreze, spre bucuria noastră. Îmi povestea mama că în apartamentul de la stradă locuia un evreu, unul Leon, croitor sau cizmar, nu mai ținea minte ce era. Closetul se afla în fundul grădinii, printre stogurile de fân și culturile de legume. Odată, pe când eu eram încă prunc, mama m-a scos la soare într-un leagăn, un pătuț îngrădit, pus pe două tălpi arcuite, făcut de tata. Tarzan a venit și s-a culcat la
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
iuțeală de mână. Jocul era cu cinci pietricele rotunde, din care una era mai mare, numită „babaroază”. „De-a v-ați ascunselea” era, deasemenea, un alt joc minunat. Deoarece aveam la dispoziție o ogradă mare, iar în fundul ei se aflau stogurile cu fân, cu multe locuri de ascuns, stăteai mult și bine la „amijat”. Ce să mai spun, erau jocuri multe și minunate și, bineînțeles, cât era ziua de lungă, nu ne mai săturam de ele. Băteam și mingea, cu una
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
un suflet de femeie n-am mai întâlnit în tot restul vieții mele. Am ajuns cu bine la Iași. Când am intrat pe poarta curții noastre, ne-a apucat jalea. Peste tot pagini din cărțile lui tata, chiar cărți întregi, stogurile cu fân nu mai erau, plutea în aer un început de părăginire. În locuința noastră totul era vraiște, de parcă un vifor cumplit trecuse pe acolo, de parcă acolo nu mai locuise nimeni de cine știe când. Mai apoi am aflat și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
fiindcă în ziua aia nu le dădusem la cireadă, erau agitate. Stăteau să fete, trebuiau duse la apă și ne spuneau asta. Cocoșul anunța vizite, cânta pe pragul de la bucătăria de vară, iar câteva gâini fugeau de gâștile gălăgioase pe după stogurile de fân. Brusc toată lumea a căzut. Nu lin ca frunza din pom, a căzut ca un dangăt de clopot, și s-a oprit. Amuțise lumea și ne-am uitat în jur. Liniște. Nu era mămaia să vadă, să simtă liniștea
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
hore din Noul An. Frigul nici nu era simțit în aburii de vin fiert. Muzicanții suflau în alămuri care erau încălzite cu rachiu din plin. Flăcăii își lepădaseră de mult cușmele și sumanele și băteau zăpada înghețată. Fetele chicoteau pe la stogurile de fân atinse de zăpadă. Galbenul stins al fânului era învăluit de zăpada albă care pălea în bujorii fetelor rușinoase. Cele mai îndrăznețe se prindeau în joc. Moșnegii și babele își dezamorțeau oasele pe prispă sau în casa mare. Nici
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
și nu va știi niciodată cum este înăuntru. Fugea și simțea că îl lasă picioarele, dar nu avea cum să se oprească. Reuși să intre pe o hudiță și să sară gardul în grădină la factor, acolo se ascunse în stogul de paie și a rămas plângând până când i s- au uscat lacrimile. Acum era în sigurantă în brațele bunicii care îi mângâia creștetul și părul moale. țața Tinca uitase de parlamentul ei. Își înconjurase nepotul cu dragoste și se ruga
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
primi. Derivate. Privit, priveală, priveliște. Stejar, cuvânt autohton, analizabil la suprafață în componentele s-tež-ar, cu sensul de stâlp înfipt în pământ sprijinind sau susținând ceva. Rădăcina o întâlnim în forme ca tijă, țeavă, toc (la ușă), iar cu prefixul s-: stog în română și slavă, visl. stakkr „stog de fân”, staki „prăjină, suliță”, lit. stógas „acoperiș”, rom. ștevie, vgr. στέγο „a respinge, a rezista, a suporta”. Sufixul -ar adaugă funcția de susținere, de sprijin: rom. steájăr „par înfipt în pământ în mijlocul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
autohton, analizabil la suprafață în componentele s-tež-ar, cu sensul de stâlp înfipt în pământ sprijinind sau susținând ceva. Rădăcina o întâlnim în forme ca tijă, țeavă, toc (la ușă), iar cu prefixul s-: stog în română și slavă, visl. stakkr „stog de fân”, staki „prăjină, suliță”, lit. stógas „acoperiș”, rom. ștevie, vgr. στέγο „a respinge, a rezista, a suporta”. Sufixul -ar adaugă funcția de susținere, de sprijin: rom. steájăr „par înfipt în pământ în mijlocul unei arii de treierat cu caii”, rs
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
suliță”, lit. stógas „acoperiș”, rom. ștevie, vgr. στέγο „a respinge, a rezista, a suporta”. Sufixul -ar adaugă funcția de susținere, de sprijin: rom. steájăr „par înfipt în pământ în mijlocul unei arii de treierat cu caii”, rs. stóžar, stóžer „prăjină în stog”, lit. stegerỹs „tijă uscată de plantă”. Așadar, denumirea stejarului vine de la folosirea lemnului său ca par sau stâlp rezistent înfipt în pământ. Prin forma steag s-a realizat ideea de simbol, de direcțional. Cu prefixul pos-a marcat formal ideea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
necontestabile sânt în proporțiune de cel puțin opt la zece către toți ceilalți termeni de altă origine”. Această situație este exemplificată cu plug, cobilă, grindei, cormană, plaz, rariță, brazdă, răzor, a îmblăti, țelină, ogor, târnăcop, tern „scaiete”, polog, greblă, snop, stog, claie, căpiță, grapă, lopată, coasă. Este și aici de remarcat faptul că românii și-ar fi însușit termenii agricoli nelatini cu mult înainte de a practica agricultura. „Ei bine, afirmă Hasdeu, în curs de vreo șapte veacuri, pitulați întrun colț al
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lat. oculus), sl. okolo „aproape, prin preajmă” etc. A se vedea a băga, bădie. Stână este o creație românească cu suf. -n, rădăcina staavând o largă întrebuințare atât în latină cât și în tracă. Cf. a sta, stare, stat, stană, stog, stâlp, stejar, steag etc. Pentru a ajunge la această concluzie este necesar să se recunoască limbii române constituirea pe fond tracic în urma cuceririlor romane și continuitatea europeană și euro-afro-asiatică a materialului lingvistic. Urdă face parte din seria cuvintelor care vizează
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
slăvi, 48 Sofia, 51 Solun, 52 sorab, 51 soroc, 43 Spania, 67 a sta, 133 stană, 133 stare, 133 stat, 133 stăpân, 66 stâlp, 133 stână, 133 stânjen, 105 a stânjeni, 105 steag, 133 steajăr, 133 stei, 53 stejar, 105 stog, 105 strachină, 131 strai, 135 a strivi, 195 strugure, 130 strujan, 130 șchei, 51 șchiop, 99 șleahtă, 52 șleau, 52 șop, 51 ștevie, 105 șuviță, 129 tain, 56 talaz, 130 tarabă, 56 tare, 109 a tăia, 56 tărăboanță, 56 tărâm
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
scăpate de straiele groase, viermuiau grăbite să îndeplinească treburile zilnice. Săru” mâna, nene clucere! se hlizi Ilie, scoțându-și alene căciula. Ți-am poruncit să vii degrabă, oropsitule! se răsti, îngăduitor, boierul Iordache. Dar m-a suit moș Andrei pe stog și n-am putut coborî mai repede, îl încredință de supunere Ilie. Fiule, spuse cu seriozitate clucerul, de mâine trebuie să te înfățișezi Domniei! A dat norocul peste tine, năpârstocule! Dar de ce mă alungi de la casa domniei tale? Prostule, o să
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
o junică de trei ani, și pe Murgu, calul pur sânge, cu care Fetea se mândrea, cale de șapte poște, lăudându-se, mai ales, în fața cârciumilor din târgul Hârlăului, în timp ce negustorii adăstau și cinsteau adălmașul. Fimeie, am flămânzit! strigă, de pe stogul de fân, Fetea, încercând să nu cadă, în timp ce arunca, cu furca, pologuri de trifoi uscat. Bată-te să te bată, măi omule, ai uitat că azi trebuie să postești? Odată-i ajunul Crăciunului! țipă Natalița, încercând să se facă auzită
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
Îmbracă aproape, fântâna. În fântână trăiește un balaur. Purtând cămașa albă și mirosind a busuioc intri În biserică. În timpul slujbei transpiri și Îți amorțesc picioarele. Ai vrea să ieși afară. Bat clopote și ard lumânări. Șerpi Își mistuie zvârcolirea pe sub stoguri de fân. Ochii albaștri sunt ai bunicii tale. Amintirea e dintr-o vacanță. Te uiți la ochii albaștri și Îți vine să plângi. Îți Îmbrățișezi bunica. „Am mai venit și eu la București” spune ea ținându-și mâinile În poală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
înainte să ridice toporul. Radiam de satisfacție, când o ajutam pe Adela să-l corupă pe blândul și impotentul Codrescu (sau Codreanu, n-are importanță). Jubilam, sfătuindu-l pe Felix să-i provoace un atac de cord lui Pascalopol pe stogurile de fân. Întâmplările se desfășurau exact, imprevizibil, în direcțiile dorite de mine. Ar trebui să adaug, doar de mine. Mă apuca râsul la examene. Desigur, nimeni nu bănuia nimic. Stăteam sobru alături de colegii mei, cu picioarele încrucișate sub catedră. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Tunsâlica (fata găinăresei de la curțile craiului); ea Îl Învață să spună tuturor că nu știe nimic de averea dobândită (nu știu, nu-s ale mele; Tunsâlica știe, Tunsâlica are), deoarece nevasta lui avea altă zodie decât el. O dată, susține că stogul cu grâu este al lui și s-a prefăcut cenușă. Credința că norocul fuge și se ascunde printre alte noroace, dar este om care nare nici defel noroc este ilustrată În Datinile și credințele printr-o poveste despre un băiat
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
ilustrarea unei realități mai complicate a satului ardelean aflat sub dominația austro-ungară. Alte elemente introduse de Liviu Rebreanu în opera sa sunt elementele simbolice, dublate de prezența, în ambele romane, a câmpurilor semantice ale teluricului: hotarul, pământul, clăile de fân, stoguri de paie, porumbiște, delniță, câmpuri, bulgări, hat, plug, grâu; ale patimii: patimă, iubire pătimașă, îmbrățișare, răutate, încăpățânare, zgârcenie; ale privirii, privire asociată cu imaginea focului: ”scăpărând scântei din ochi”, ”îi ardeau obrajii”, ”se aprinde ca focul”, ”scăpărare furioasă”. Cei doi
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
Tunsâlica (fata găinăresei de la curțile craiului); ea îl învață să spună tuturor că nu știe nimic de averea dobândită ("nu știu, nu-s ale mele; Tunsâlica știe, Tunsâlica are"), deoarece nevasta lui "avea altă zodie" decât el. O dată, susține că "stogul cu grâu este al lui" și s-a prefăcut cenușă. Credința că "norocul fuge și se ascunde printre alte noroace, dar este om care n-are nici defel noroc" este ilustrată în Datinile și credințele... [Niculiță-Voronca] printr-o poveste despre
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
multă te-a smintit! Nu sînt nebun, preaputernice procuratorule, a înviat! prime stînci, vine și Petru, arcul de tren îi trece alături, mărfar cu stîlpi de rezistență pentru "Avitop" Iași, Gura Humorului berzele, a cincea separat, alta în vîrf de stog, iarba frăgezită Frasin, l-au declarat oraș, a sosit circul! alb-roșu pe cupolă, găinile șefului de gară și cocoșul fundal de pictură metafizică pentru ce se trece cînd nu se trece nimic, de Chirico prin sine însuși, Și du-ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]