492 matches
-
imaginează niște dureri deja dispărute, întrucât conștiința și rațiunea nu mai sunt acolo pentru a le da consistență. în schimb a avea de murit, a ști că vei dispărea, a trăi cu acest gând, iată problema. Ca bun elev al stoicilor, filosoful nostru reține că dacă nu putem acționa asupra materiei înseși a realului - inaccesibil - putem interveni asupra reprezentărilor sale - singurele modalități ale realului. A avea de murit, iată o reprezentare. Ni pot decât să mă imaginez murind, și încă: chiar
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a filosofului, a spus adesea tot binele pe care-l gândea despre Montaigne și despre Eseurile sale.) „Proiect tâmpit”, scrie Pascal în Cugetări... Aceluiași filosof creștin nu se poate să nu-i placă pledoaria în favoarea morții voluntare, făcută de prietenul stoicilor și al epicurienilor. Elogiul sinuciderii atunci când viața a devenit de nesuportat, când suma necazurilor o întrece cantitativ pe cea a plăcerilor, posibilitatea de a ieși liber din existență așa cum ieși dintr-o încăpere plină de fum, nu obține sufragiile celui
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
trădat de trupul său, nevoit să facă din necesitate virtute, poate fi oare monstrul descris mai sus? Căci variațiunile pe tema bestialității nu s-au lăsat așteptate. Legenda unui filosof monstruos s-a născut încă din timpul vieții lui. Evident, stoicii pregătesc terenul, ei care contribuie la afânarea solului creștin, în așa măsură încât dolorismul lor intră în simbioză cu știuta religie a pulsiunii de moarte și o constituie. Patrologia stigmatizează până la exces epicurismul ca fiind o filosofie a plăcerii grosiere
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
epicurismul ca fiind o filosofie a plăcerii grosiere, bestiale, triviale, fără să țină seama de viața filosofului și de învățăturile lui, între care există o strânsă relație. Iată „faptele”: Epicur este autorul unor scrisori licențioase - în realitate, redactate de Diotim stoicul; se culcă cu toate femeile din școala sa; își prostituează propriul frate; colecționează cocotele și nu rezistă tentației libidinale; își însușește filosofia altora - atomismul lui Democrit din Abdera, hedonismul lui Aristip din Cirene; nu este cetățean atenian - ce oroare!; îi
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
suferința este intensă, dar de scurtă durată, întrucât moartea survine imediat; fie este de intensitate mică, și atunci poate dura fără să fie fatală pentru trupul bolnavului care o îndură. Lecția nu pare să fie foarte diferită de cea a stoicilor care, dată fiind starea medicinei de pe atunci, nu prea aveau de ales... Algodiceea epicuriană dezvăluie posibilitatea unei veritabile filosofii trăite și practicate ca o terapie. -9- Dietetica și aritmetica dorințelor. Cu ultimul moment al cvadruplului remediu atingem apogeul eticii hedoniste
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pentru a evita confruntarea, să recuze validitatea sau chiar posibilitatea tezelor hedoniste. Proasta reputație a lui Epicur nu ne aduce informații atât asupra adevăratei naturi a filosofiei Grădinii, cât asupra inhibiției, complexelor și mizeriei corporale a adversarilor săi: platonicienii și stoicii în linie de bătaie, urmați de creștini, au dezvăluit din plin, fără să știe, insatisfacția încercată în privința propriului trup, pe care au simțit nevoia să-l deteste, să-l chinuie, să-l urască în așa un hal... Antihedonismul își dezvăluie
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
foarte mult cu fericirea asceților, cu binele suveran al celor care renunță, însă o trăsătură a doctrinei marchează diferența, și ea este una importantă: refuzarea durerii, lupta contra suferinței. Pentru că ura față de trup propovăduită de Platon, apoi cultul durerii propriu stoicilor, cât se poate de orgolioși în fața suferinței pe care pretind că o suportă, când de fapt o iubesc în secret, nu-l pot satisface pe un discipol al lui Epicur. De acord cu ascetismul, rigoarea și austeritatea împărtășite cu adversarii
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
vulgare, grosolane - în imediatețea animalică și dinamică -, bestială, așa trebuie să gândim... în schimb epicurienii, mai fini, mai tolerabili, în ciuda hedonismului lor - ei aduc atât de mult cu niște asceți încât ar fi niște amici aproape convenabili pentru platonicienii și stoicii tolerenți... -, nu pot decât să celebreze superioritatea cărnii asupra spiritului, a trupului asupra părticelei de divinitate puse de zei în oameni. Epicur consideră că plăcerile cele mai mari se află de partea sufletului; Aristip... de partea trupului! Pentru a avansa
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
grec, sfârșitul lumii elene, instaurarea unui univers nou, conținând noi potențialități. Insesizabil, abia marcat, geniul se deplasează spre Roma, centrul unic al unei lumi care-și schimbă încet-încet axa. înaintea acestei nebuloase epicuriene, filosofia nu exista pe teritoriul roman. Cicero stoicul, Lucrețiu epicurianul vor umple această perioadă. -3- Departe de Epicur, epicurismul. Comunitatea epicuriană constituită în jurul lui Piso și al lui Philodemos răspunde, poate, instalării altor microsocietăți filosofice în împrejurimi. în epocă, școlile concurente sunt antrenate într-o luptă fără cruțare
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
situația de a-i apăra pe dușmanii săi din ajun - pe Gabinius, de exemplu, care făcuse totul pentru a-l trimite în exil în 58...: iată tot atâtea motive ca să-i urască pe epicurieni. Filosofii nu sunt întotdeauna înțelepți, iar stoicii sunt adesea incapabili să suporte și să se abțină - maxima lor - cu eleganță... Să lăsăm deci în urma noastră ideea unui discipol al Grădinii egocentric, preocupat doar de sine și uitând de lume confruntat cu un adept al Porticului, angajat în
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
propun ca loc de naștere Campania și ca loc de reședință Roma; judecând după stilul familiar al dedicației către Memmius, cutare exeget deduce o apartenență socială la casta cavalerilor, poate chiar la cea a patricienilor... Cei din a doua categorie, stoici și creștini mână-n mână, profită de ocazie și inventează o existență detracată, presupunând, după toate aparențele, că, pornind de la viața omului, s-ar putea demonstra că opera lui este incoerentă, cu neputință de apărat, neprezentabilă. Responsabilul-șef al acestei
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
putut imagina un diagnostic mai puțin tranșant. Dar așa, condamnat de un sfânt și sărbătorit de bolșevici, irecuperabil pentru Biserică și recuperat de materialismul dialectic, Lucrețiu își merită prisosință ciomăgeala. Iată un om ai cărui dușmani nu sunt prietenii hedonismului! Stoici care lansează calomnii, creștini care le reiau pe cont propriu, ba mai și adaugă, medici psihiatri purtând bonete cu urechi de măgar, feministe postmoderne care reactivează platonismul excitându-se în afara contextului și a categoriilor istorice: Lucrețiu deranjează. Și cu atât
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
descoperă cetatea, o scot parțial de sub cenușă și, cu această ocazie, găsesc o comoară compusă din vase de preț și fresce din epoca augustiană. Printre piesele de argintărie, o cupă filosofică î!) pe care este reprezentată o scenă ciudată: Zenon stoicul și Epicur figurează în jurul unei mese pe care se află un tort, ceea ce n-ar fi deloc uimitor dacă cei doi n-ar fi reprezentați în cea mai desăvârșită dintre nuditățile ontologice: ca schelete. Zenon îl amenință cu degetul pe
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și procreația, și pulsiunea morții, rămășițele lui pământești, și realitatea, și redactarea Eseurilor, și regele, și relativismul, revendicarea sa de către libertini, la Roma, și Seneca, și sexualitatea, și simțurile, și sinuciderea, și Socrate, și sofiștii, și solipsismul, stima de sine, stoic, studiile sale, sublimarea, și sufletul, și tatăl său, temperamentul său, și teismul, și timpul, tinerețea sa, tradus, și tragicul, și trupul, trupul care gândește, și Varro violențe de care s-au făcut vinovați creștinii Valla anticlerical, caracterul său, creștin, și
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Dimpotrivă, pentru Alain, voința este o facultate a conștiinței, deliberată și constantă, dirijată de rațiune. Ea presupune simț practic, id est: acțiune și disciplină morală. Prin acest caracter esențial al filozofiei sale, Alain este un veritabil și exemplar urmaș al Stoicilor. Filozofia sa este, ca și a Stoicilor, un eudemonism. Atitudinea aceasta e, de la romantici încoace, destul de depreciată. De la romantici încoace se bucură de mult prestigiu văicăreala și ceea ce atât de nimerit numește T. Mazilu „ipocrizia disperării”. La vie me fut
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
a conștiinței, deliberată și constantă, dirijată de rațiune. Ea presupune simț practic, id est: acțiune și disciplină morală. Prin acest caracter esențial al filozofiei sale, Alain este un veritabil și exemplar urmaș al Stoicilor. Filozofia sa este, ca și a Stoicilor, un eudemonism. Atitudinea aceasta e, de la romantici încoace, destul de depreciată. De la romantici încoace se bucură de mult prestigiu văicăreala și ceea ce atât de nimerit numește T. Mazilu „ipocrizia disperării”. La vie me fut infligée, această frază cabotină a lui Chateaubriand
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
la transmiterea păcatului originar și la necesitatea botezării copiilor. Totodată, îi este trimisă lui Ieronim Epistola 167 (Privitor la o sentență a apostolului Iacov) în care, analizând Iac. 2, 11, contestă ideea că toate păcatele ar fi egale așa cum pretindeau stoicii. Pelagius mai scrisese, pe vremea când încă trăia la Roma, o carte Despre natură, în care susținea posibilitatea nevinovăției omului bazându-se, între alții, chiar pe Augustin, din care cita câteva fragmente preluate din precedentul tratat Despre liberul arbitru pentru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
divinitatea este transcendentă în mod absolut, însă în faza de proodos este imanentă universului; neoplatonismul se întâlnește aici cu doctrina puterii divine care ține la un loc părțile universului; e o concepție de origine stoică, însă trebuie amintit, că, pentru stoici, divinitatea este absolut imanentă lumii. Apoi, creația este echivalentă cu proodos care produce ființele făcându-le să iasă din divinitatea care le avea în sine (de ex. Numele divine 5, 9: 825A). Cristologia lui Dionisie nu se abate deloc de la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
privitoare la transmiterea păcatului originar și la necesitatea botezării copiilor. Totodată, îi trimite lui Ieronim Epistola 167 (Privitor la o sentență a apostolului Iacob) în care, analizînd Iac. 2, 11, contestă ideea că toate păcatele ar fi egale, așa cum pretindeau stoicii. Pelagius scrisese, pe vremea cînd încă trăia la Roma, o carte Despre natură, unde susținea posibilitatea nevinovăției omului bazîndu-se, între alții, chiar pe Augustin, din care cita cîteva fragmente preluate din precedentul tratat Despre liberul arbitru pentru a arăta că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
divinitatea este transcendentă în mod absolut, însă în faza de proodos este imanentă universului; neoplatonismul se întîlnește aici cu doctrina puterii divine care ține la un loc părțile universului; e o concepție de origine stoică, însă trebuie amintit că, pentru stoici, divinitatea este absolut imanentă lumii. Apoi, creația este echivalentă cu proodos, care produce ființele făcîndu-le să iasă din divinitatea care le conținea (de exemplu, Numele divine 5, 9: 825A). Cristologia lui Dionisie nu se abate de la dogma stabilită la Calcedon
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
într-un moment dificil, creat de incapacitatea administrativă a lui Gheorghe Vodă Ghica. într-o situație complet deteriorată - Domnul întârziase cu strângerea haraciului - postelnicul își face o apariție spectaculoasă („s-au întâmplat de au fost acolo” [la Adrianopole]) și suportă stoic frazele de nemulțumire ale vizirului, care ancheta întârzierea cu pricina: „Și-l pedepsea zicând că au făcut Ghica-vodă și rumânii rușine împăratului de n-au adus haraciul la vréme; și cum împăratul biruiaște de la răsărit pân’ la apus și nu
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
lui von Monakow. Eul moral, deși există ca virtualitate, se formează pe parcursul vieții prin educație, imitația sau interiorizarea modelelor educative, prin voința morală În sensul de autocontrol și de autoabținere. Revedem, În aceasta din urmă, principiile filosofiei morale ale ataraxiei stoicilor (Epictet, Marc Aureliu, Senecaă. Toate aceste aspecte fac ca Eul moral să fie concomitent instanța de legătură cu conștiința morală, instanța cenzurii și a responsabilității actelor persoanei umane, dar și cu presiunea exercitată de pulsiunile primare din care acesta Își
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și Socrate, că aceasta este un atribut al Înțelepciunii, Înțelegând prin Înțelepciune constanța spiritului. Această constanță este” rezultatul „educării dorințelor”. Liniștea sufletească se dobândește printr-un Îndelungat exercițiu de cunoaștere de sine, pentru Socrate, sau prin desprinderea de dorințe pentru stoici (Epictet, Marc Aureliu, Senecaă. Ea se dobândește prin exercițiul unui efort continuu de autocontrol. Rezultatul final al acestui efort va face ca omul să devină propriul său stăpân, sau, cum spuneau latinii: Maximum imperium, imperare simi est. Această stare de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
a nu fi singur. A te deschide și a primi În interiorul ființei tale ceva care te Îmbogățește, care te Înalță. A fi fericit este, pentru Socrate, același lucru cu a te descoperi pe tine Însuți, a te cunoaște. La aceasta, stoicii Seneca, Epictet, Marc Aureliu adăugau că fericirea Înseamnă a fi propriul tău stăpân: Maximum imperium, imperare simi est. Fericirea este mai mult decât eliberare. Ea este acel „a-fi-tu-Însuți”, a fi propriul tău stăpân, și astfel să nu mai depinzi de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
educație. El privește regimul instinctelor, al pulsiunilor și tendințelor individuale și cere ca acestea să fie supuse unui control strict de către individ, care trebuie să le domine, nu să se lase dominat de ele. Este un vechi principiu moral al stoicilor, care-l recomandau pentru obținerea stării de echilibru și liniște sufletească, condiții ale unei sănătoți mintale optime. d) Principiul echilibrului și măsurii. În virtutea acestei principii, orice educație care privește starea de sănătate mintală, trebuie să urmărească adoptarea celor mai adecvate
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]