497 matches
-
partea a Ii-a a "Organon"-ului. Pentru Aristotel, hermeneutică nu înseamnă deci că gândul poate fi interpretat prin analiza expresiei. Nici în momentul stoic, hermeneutica nu e prezentă, deși se recurge la interpretarea mitului, considerat a fi o alegorie. Stoicii nu mai acceptă sensul literal, pentru că interpretarea literală a mitului ar duce la impietate față de divinitate. Ei caută dincolo de sensul direct al expresiei alte sensuri. 86 Această metodă de explicitare a textelor este alegorică. Termenul de "alegorie" vine din grecescul
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
se adaugă cunoașterea figurilor retoricii, cel puțin a celor mai importanți tropi și stiluri. La Fericitul Augustin apare cu claritate forma creștină a ceea ce este principiul hermeneuticii: distincția și corelația obligatorie dintre gând și expresie. El distinge, la fel ca stoicii, între un logos interior, gândirea, și un logos exterior, rostirea. Mai nuanțat, distincția se face aici între un limbaj interior, "al inimii", și unul exterior: încarnarea spiritualului în corporal este, ca întotdeauna, imperfectă. înțelesul este mijlocit de cuvinte vorbite sau
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
este mai degrabă contemplativ, decat activ 6. Deși Averroes a afirmat ca toti filosofii antici au fost eternaliști, eternalismul peripatetic a fost fără îndoială universal acceptat, chiar dacă doctrina impunea respect și a generat un interes intens în alte școli filosofice. Stoicii susțineau că lumea este în permanență consumată de foc și renăscuta, iar epicurienii că lumea, la fel ca toate lucrurile, vă pieri. Puterea argumentului peripatetic pentru eternalism se datorează faptului că neo-platoniștii de mijloc, cum ar fi Taurus și neo-platoniștii
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
privitoare la transmiterea păcatului originar și la necesitatea botezării copiilor. Totodată, îi trimite lui Ieronim Epistola 167 (Privitor la o sentență a apostolului Iacob) în care, analizînd Iac. 2, 11, contestă ideea că toate păcatele ar fi egale, așa cum pretindeau stoicii. Pelagius scrisese, pe vremea cînd încă trăia la Roma, o carte Despre natură, unde susținea posibilitatea nevinovăției omului bazîndu-se, între alții, chiar pe Augustin, din care cita cîteva fragmente preluate din precedentul tratat Despre liberul arbitru pentru a arăta că
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
divinitatea este transcendentă în mod absolut, însă în faza de proodos este imanentă universului; neoplatonismul se întîlnește aici cu doctrina puterii divine care ține la un loc părțile universului; e o concepție de origine stoică, însă trebuie amintit că, pentru stoici, divinitatea este absolut imanentă lumii. Apoi, creația este echivalentă cu proodos, care produce ființele făcîndu-le să iasă din divinitatea care le conținea (de exemplu, Numele divine 5, 9: 825A). Cristologia lui Dionisie nu se abate de la dogma stabilită la Calcedon
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în Europa de la începutul istoriei, dar au existat mari variații în natura și în măsura întregului față de care exista atașamentul cel mai puternic. ...În vremurile noastre există un sentiment cosmopolit, o credință într-o comunitate a umanității similară celei a stoicilor, dar mai puternică datorită terenului care a fost pregătit de religia creștină și de respectul reciproc pe care marile state, destul de egale ca putere și similare ca civilizație, nu au cum să nu îl simtă unul pentru celălalt. ...Au existat
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
factori - spirituali, morali, intelectuali și politici - care au început să tindă spre aceeași finalitate la începutul secolului al XIX-lea și care au culminat în teoria și practica relațiilor internaționale în perioada dintre cele două războaie mondiale. Încă din perioada stoicilor și a primilor creștini, în civilizația occidentală s-a întrupat un sentiment al unității morale a umanității, care s-a străduit să găsească o organizare politică adecvată. Imperiul Roman a fost o astfel de organizare politică cu răspândire universală. După
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
s-a întors brusc împotriva marxismului și a sfârșit ca susținător al național-socialismului. Spencer, Herbert - 1820-1903. Filosof englez. Stare decisis - Doctrina de a adera la precedente în aplicarea aceluiași principiu de drept în situații similare. Sternberg, Fritz - 1895-1963. Scriitor marxist. Stoici - Adepți ai filosofiei stoicismului, creată de Zenon la începutul secolului al III-lea î.Hr. Succesiunea Spaniei, războiul pentru - Vezi Utrecht, Tratatul de la. Sully, Maximilien de Béthune - 1560-1641. Om politic francez. Marele său proiect a fost un plan de creare a
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
însuți". Zoroastru observa: Ceea ce este bine pentru mine, ar trebui să fie și pentru alții". Confucius a spus: "Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face". Buddha ne-a învățat să-i respectăm pe ceilalți ca pe noi înșine. Stoicii din vechea Grecie susțineau că toți oamenii sunt "persoane egale în marea curte a libertății". Evanghelia creștină spune: "Fă altuia ceea ce ai vrea să ți se facă ție". Coranul avertizează că un adevărat credincios trebuie să dorească fratelui său ceea ce
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
Shaw, George Bernard / 123 SIDA /52, 79, 81, 88, 94 Sierra Leone / 52, 93 sinucidere / 103 sioniști / 108, 156 Sistani, mare ayatollah / 147-149 Solidaritatea / 64 Somalia / 52, 208 Soto, Hernando de / 91 Spania / 32, 85, 105, 131, 229 Stevenson, Adlai / 181 stoici / 236 Stone, I. F. / 63 Sudan / 71, 89, 92, 130, 208-212, 214-215 Sumner, Charles / 31 sunniți / 104-106, 146, 148-149, 151-152, 175, 178, 221, 223 Frăția Musulmană / 187 Arabia Saudită / 104-105, 151 Ș șiiți / 104-105, 146-148, 151-152, 170, 175, 219, 223 T
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
dovadă că, dacă harta FIFA cuprinde aproape 200 de forme statale, nu se știe dacă pe ea regăsește și Bălceștiul. Vom trece brusc de la berlinezul Olympiastadion la aridele arene malteze pe care vor evolua Rapid și Dinamo. Trebuie să fim stoici, pentru a nu ne șoca schimbarea de peisaj. După cum, în măsura în care vom fi învățat ceva din acest Mondial, trebuie să rezistăm tentației de a fi noi înșine. Asta e cel mai greu: să nu fii tu, să umbli mereu cu batista
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
o succesiune de cauze și efecte, toate într-un șir nesfârșit, și indeterminismul ce pune omul în poziția privilegiată de a juca un rol în determinarea destinului său. Monismul de concepție este axiomă pentru teoriile deterministe. Parmenide, Socrate, Platon și Stoicii au încercat să impună legea unicității; potrivit teoriei lor, nimic nu se produce fără o cauză. Aristotel este adeptul indeterminismului, al unui neprevăzut și al unei incertitudini la care ființa nu răspunde printr-un gest sau o acțiune fatală, prescrise
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
în condiții maxime de constrângere și suprasolicitare emoțională. Acestora li se spune să acționeze cu calm, chiar și atunci când sunt extrem de încordați. De asemenea, li se atrage atenția ca, atunci când sunt nervoși, să păstreze controlul asupra situației și să rămână stoici atunci când se implică emoțional. Ei trebuie să interacționeze cu societatea, îndeplinindu-și rolul așa cum se cuvine, într-o manieră neutră și profesionistă. Constrângerea emoțională a acestui rol consumă un volum imens de resurse, chiar mai multă energie decât cea necesară
[Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
contraidealiști, dualiști, eleați, spiritualiști și partizani ai liniei ascetice. Filosofia, în perioada ei grecească, dar și mai târziu, n-a încetat să prezinte un dublu chip, din care nu este arătată, privilegiată, decât o singură față. Căci, câștigând confruntarea, Platon, stoicii și creștinismul își impun logicile lor: ura față de lumea terestră, detestarea pasiunilor, a pulsiunilor, a dorințelor, discreditarea trupului, a plăcerii, a simțurilor, jertfa adusă forțelor nocturne, pulsiunilor morții. Greu de cerut învingătorilor să scrie cu obiectivitate istoria învinșilor... Istoria filosofiei
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
trădat de trupul său, nevoit să facă din necesitate virtute, poate fi oare monstrul descris mai sus? Căci variațiunile pe tema bestialității nu s-au lăsat așteptate. Legenda unui filosof monstruos s-a născut încă din timpul vieții lui. Evident, stoicii pregătesc terenul, ei, care contribuie la afânarea solului creștin, în așa măsură încât dolorismul lor intră în simbioză cu știuta religie a pulsiunii de moarte și o constituie. Patrologia stigmatizează până la exces epicurismul ca fiind o filosofie a plăcerii grosiere
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
epicurismul ca fiind o filosofie a plăcerii grosiere, bestiale, triviale, fără să țină seama de viața filosofului și de învățăturile lui, între care există o strânsă relație. Iată faptele: Epicur este autorul unor scrisori licențioase - în realitate, redactate de Diotim stoicul; se culcă cu toate femeile din școala sa; își prostituează propriul frate; colecționează cocotele și nu rezistă tentației libidinale; își însușește filosofia altora - atomismul lui Democrit din Abdera, hedonismul lui Aristip din Cirene; nu este cetățean atenian - ce oroare!; îi
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
suferința este intensă, dar de scurtă durată, întrucât moartea survine imediat; fie este de intensitate mică, și atunci poate dura fără să fie fatală pentru trupul bolnavului care o îndură. Lecția nu pare să fie foarte diferită de cea a stoicilor care, dată fiind starea medicinei de atunci, nu prea aveau de ales... Algodiceea epicuriană dezvăluie posibilitatea unei veritabile filosofii trăite și practicate ca o terapie. 9 Dietetica și aritmetica dorințelor. Cu ultimul moment al cvadruplului remediu atingem apogeul eticii hedoniste
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
șiretlicuri pentru a evita confruntarea, să recuze validitatea sau chiar posibilitatea tezelor hedoniste. Proasta reputație a lui Epicur ne instruiește nu atât asupra adevăratei naturi a filosofiei Grădinii, cât asupra inhibiției, complexelor și mizeriei corporale a adversarilor săi: platonicienii și stoicii în linie de bătaie, urmați de creștini, au dezvăluit din plin, fără să știe, insatisfacția încercată în privința propriului trup, pe care au simțit nevoia să-l deteste, să-l chinuie, să-l urască în așa un hal... Antihedonismul își dezvăluie
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cu fericirea asceților, cu binele suveran al celor care renunță, însă o trăsătură a doctrinei marchează diferența, și ea este una importantă: refuzarea durerii, lupta contra suferinței. Pentru că ura față de trup propovăduită de Platon, iar mai apoi cultul durerii propriu stoicilor, cât se poate de orgolioși în fața suferinței pe care pretind că o suportă, când de fapt o iubesc în secret, nu-l pot satisface pe un discipol al lui Epicur. De acord cu ascetismul, rigoarea și austeritatea împărtășite cu adversarii
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
vulgare, grosolane - în imediatețea animalică și dinamică -, bestială, așa trebuie să gândim... În schimb epicurienii, mai fini, mai tolerabili, în ciuda hedonismului lor - ei aduc atât de mult cu niște asceți, încât ar fi niște amici aproape convenabili pentru platonicienii și stoicii toleranți... -, nu pot decât să celebreze superioritatea cărnii asupra spiritului, a trupului asupra părticelei de divinitate puse de zei în oameni. Epicur consideră că plăcerile cele mai mari se află de partea sufletului, Aristip - de partea trupului! Pentru a avansa
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
grec, sfârșitul lumii elene, instaurarea unui univers nou, conținând noi potențialități. Insesizabil, abia marcat, geniul se deplasează spre Roma, centrul unic al unei lumi care-și schimbă încet-încet axa. Înaintea acestei nebuloase epicuriene, filosofia nu exista pe teritoriul roman. Cicero stoicul, Lucrețiu epicurianul vor umple această perioadă. 3 Departe de Epicur, epicurismul. Comunitatea epicuriană constituită în jurul lui Piso și al lui Philodem răspunde, poate, instalării altor microsocietăți filosofice în împrejurimi. În epocă, școlile concurente sunt antrenate într-o luptă fără cruțare
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de a-i apăra pe dușmanii săi din ajun - pe Gabinius, de exemplu, care făcuse totul pentru a-l trimite în exil în 58...: iată tot atâtea motive pentru a-i urî pe epicurieni. Filosofii nu sunt întotdeauna înțelepți, iar stoicii sunt adesea incapabili să suporte și să se abțină - maxima lor - cu eleganță... Să lăsăm deci deoparte ideea unui discipol al Grădinii egocentric, preocupat doar de sine și uitând de lume confruntat cu un adept al Porticului, angajat în treburile
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
propun ca loc de naștere Campania și ca loc de reședință Roma; judecând după stilul familiar al dedicației către Memmius, cutare exeget deduce o apartenență socială la casta cavalerilor, poate chiar la cea a patricienilor... Cei din a doua categorie, stoici și creștini mână-n mână, profită de ocazie și inventează o existență detracată, presupunând, după toate aparențele, că, pornind de la viața omului, s-ar putea demonstra că opera lui este incoerentă, cu neputință de apărat, neprezentabilă. Responsabilul-șef al acestei
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
imagina un diagnostic mai puțin tranșant. Dar așa, condamnat de un sfânt și sărbătorit de bolșevici, irecuperabil pentru Biserică și recuperat de materialismul dialectic, Lucrețiu își merită cu prisosință ciomăgeala. Iată un om ai cărui dușmani nu sunt prietenii hedonismului! Stoici care lansează calomnii, creștini care le reiau pe cont propriu, ba mai și adaugă, medici psihiatri purtând bonete cu urechi de măgar, feministe postmoderne care reactivează platonismul excitându-se în afara contextului și a categoriilor istorice: Lucrețiu deranjează. Și cu atât
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
arheologi descoperă cetatea, o scot parțial de sub cenușă și, cu această ocazie, găsesc o comoară compusă din vase de preț și fresce din epoca augustiniană. Printre piesele de argintărie, o cupă filosofică (!) pe care este reprezentată o scenă ciudată: Zenon stoicul și Epicur figurează în jurul unei mese pe care se află un tort, ceea ce n-ar fi deloc uimitor dacă cei doi n-ar fi reprezentați în cea mai desăvârșită dintre nuditățile ontologice: ca schelete. Zenon îl amenință cu degetul pe
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]