28,923 matches
-
mâna stângă de pietre și cu mâna dreaptă de umărul bărbatului. Înaintau în tăcere sub strălucirea obscură a stelelor, cumpănind fiecare gest și fiecare pas. Dar deodată trupul bărbatului s-a clătinat, s-au rostogolit niște pietricele. El i-a strigat femeii: Ține-mă Însă umărul lui alunecase deja din mâinile ei. Femeia a țipat. Agață-te de pământ Dar nici o voce nu i-a răspuns, iar în tăcerea vastă, limpede și sonoră se auzea doar rostogolirea pietrelor. Era singură, învăluită
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
mâinile ei. Femeia a țipat. Agață-te de pământ Dar nici o voce nu i-a răspuns, iar în tăcerea vastă, limpede și sonoră se auzea doar rostogolirea pietrelor. Era singură, învăluită în spaimă, agățată de pământ, în fața hăului. Răspunde a strigat, aplecată peste prăpastie. În depărtare, ecoul a repetat: Răspunde Stătea întinsă pe jos, cu mâinile îngropate în țărână, și a început să țipe ca cineva pierdut în mijlocul unui vis. Apoi s-a oprit din țipat și a murmurat: Trebuie să
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
clipe. Atunci și-a întors fața spre cealaltă parte a prăpastiei. A încercat să străpungă întunericul. Dar nu se vedea decât întuneric. Și totuși și-a spus: De cealaltă parte a prăpastiei este cu siguranță cineva. Și a început să strige. Dintr-un volum de povestiri portugheze aflat sub tipar la Editura Universal Dalsi.)
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
Dați-mi monstrul din Kremlin Viitorul, frate, este crimă. Totul o ia razna, totul se destramă Nimic de măsurat, nimic de prevăzut, Viforul lumii a trecut de vama În suflet ordinea s-a răsturnat și-a dispărut. Cînd "Pocaiti-va!, strigau profeții în furtună Ma-ntreb si-acuma ce vroiau să spună. Nu vezi și nu știi cine șunt, Nu mă deosebești de vînt, Sînt micul Ștrul care a scris Psaltirea. Imperii am văzut pierind, Și nații am văzut venind Dar
Leonard Cohen in traducerea lui Mircea Cartarescu by Mircea Cărtărescu () [Corola-journal/Journalistic/13754_a_15079]
-
nu veți avea nepoți Căci viitorul, frate, este crimă! Totul o ia razna, totul se destramă Nimic de măsurat, nimic de prevăzut, Viforul lumii a trecut de vama În suflet ordinea s-a răsturnat și-a dispărut. Cînd "Pocaiti-va!, strigau profeții în furtună Ma-ntreb si-acuma ce vroiau să spună. The Future Give me back my broken night my mirrored room, my secret life It’s lonely here, there’s no one left to torture Give me absolute control
Leonard Cohen in traducerea lui Mircea Cartarescu by Mircea Cărtărescu () [Corola-journal/Journalistic/13754_a_15079]
-
bicicleta, și acum văd amurgurile de vară prăfoasă, bicicleta lui în uliță și goarna lucind auriu în lumina aurie a verii. Suna goarna și, cînd o auzeam, o luam spre ulița principală, unde, din loc în loc, se oprea gornașul și striga din adîncul plămînilor: "Toți oamenii care..." Și dădea știrea. D.P.: Și tu alergai... M.P.: Distanța de la mine, de acasă, și pînă unde se oprea el, era destul de mare, dar îl auzeam și o luam la fugă. Și ajungeam la mijlocul pustei
Marta Petreu by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13691_a_15016]
-
v-ați refugiat în literatură. - Am traversat epoca proletcultistă citind marii autori clasici și în sufletul meu au rodit cele trei grăunțe. Eu am făcut disidență mentală; o opoziție intrinsecă și structurantă. Eram total abstras, încât uneori, la editură, mă strigau: Țoiule, n-auzi? Ăsta e surd!, pentru că eu mă gândeam la ale mele, eram plonjat în propria mea imaginație. Atunci am citit cel mai mult (inclusiv Ionesco, Sartre, Camus) și am ascultat multă muzică; asta m-a ajutat să-mi
“Dinu Păturică este un prototip al activistului” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13745_a_15070]
-
de Iugoslavia ( din cauză de Miloșevici), de arăturile de toamnă executate de bombardamente în argilosul și pustiitul Afganistan ( din cauză de bin Laden), de dovezile civilizaței milenare transformate în cioburi la Bagdad ( din cauză de Saddam) ș. a. m. d. Am strigat de trei ori "ura" și l-am întrebat retoric pe Doroftei: unde-s, domnule, cei două mii de pumni promiși lui Spadaflora? Ai crezut că arbitrii americani sunt fraieri? Nu te-ai țnut de promisiune, adio titlu Și, fiindcă era, totuși
Promisiunea lui Doroftei by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13806_a_15131]
-
Obișnuindu-te cu semiîntunericul din odaie, privind atent, descoperi dezordinea din încăpere și începi să o intuiești pe cea din interiorul lui Oblomov. Adevărată, palpabilă, existențală. Undeva, cățărat într-un pat, tușește Zahar-ul lui Sebastian Papaiani. Ilia Ilici îl strigă. Zahar nu sare. Sau sare, dar în legea lui. Se dă jos încet, pe scăriță, gemînd și molfăind, doarme aproape îmbrăcat, încălțat cu un ciorap de-un fel și altul de alt fel, își tîrșîie picioarele, se aranjează sumar și
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
al veleitarismului. Autorul jonglează cu ceea ce știe ( puține) și impostura se vede imediat, căci spațiul de manevră, atunci când nu e redundant, naște stupidități: "Pictorul / stăpânește nudul femeii / prin contemplație - / iar fi ( sic) poate dor / de amăgeala orbului / dar culorile / îi strigă prea des / eternitatea" ( Strigăt) sau "Vorbeam cu mine / în mine căutând / atâta noapte am adunat / încât mi s-au înnoptat / gândurile și vorbele - / pentru că sunt acesta / ideea mea ascunde / ultimul gând / al nopții despre noapte" ( Ultim gând) Un alt semn
La o primă și ultimă lectură by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13764_a_15089]
-
cuvintele", " Citește cartea mea"), poetul oficiază pe altarul poeziei prorocind încifrat ( autorul chiar a editat și un CD cu versuri în propria lectură): "Un pat de țărână / Un căpătâi de vise... O cergă de speranță; Culcuș de veghe, - / împruncirii. / Vă strig de aici, - / din vatra timpului, / Cu ce-a fost / și va să fie / cuvânt." ( Veșmânt de mit) Versurile sunt, uneori, atât de penibile încât fac lectura de un haz nebun, iar cartea greu de lăsat din mână: "Nori de izbândă
La o primă și ultimă lectură by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13764_a_15089]
-
o culoare stinsă". Doar în aparență sună frumos: psalmi neolitici, sentimente timbrate; în schimb, "Și bate la ușă o flacără, un ochi de igoană", sau "Sudoare prelinsă pe glonț", sau "Un gând ca un lup, ca o pajiște arsă.../ te strigă o rană din cer", sau "ca o frumoasă descriere a locului lăsat liber", și altele ca acestea, inspiră încrederea și vădesc talentul. În sfârșit, această Rugăciune, scurtă și sobru articulată: "Crud tipar în ghips malefic/ Ploaie rece-n trupuri fine
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13855_a_15180]
-
din suflet, nici mai bine, dar nici mai rău decât majoritatea celor care ni se adresează, sfâșiați între îndoială și speranță: „Se întunecă și ploaia/ cade peste visuri vii/ ceața rece se așterne,/ noian de melancolii/ mă cuprinde./ Vreau să strig./ Răcit sunt; iară/ glasul nu este al meu/ primăvara să răsară/ din nou sufletului greu./ Aștept, albă lumină/ caldă să mă împresoare/ să redea speranța vie/ sufletului ce mă doare." Mici defecte, loc comun pe tot cuprinsul, pașnicul cuvânt noian
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13830_a_15155]
-
ceva cu vîrful umed/ pe pereții scorojiți de la etajul trei/ mîine am să mă duc să citesc gîndi/ a doua oară era în grădină acasă/ în aceeași zi a săptămînii și în aceeași lună/ dar în alt an/ cineva îl striga pe numele mic stai/ liniștit lasă pasărea din mînă" (elegie). La treapta meditativă ( pe care urcă totuși autorul care parcă nu se-ndură a se maturiza lăuntric, ceea ce reprezintă un avantaj), aceeași devălmășie fertilă între concepte, percepții, visuri, frînturi reflexive
Efectul copilăriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13843_a_15168]
-
pur, a fremătătoarei neîmpliniri al cărei rost nu ar putea fi decît gratuita sa comunicare în eter: "să cînte mutul. să vorbească tăcerea. umbra/ să se întrupeze./ în ea se scurge cerneala neagră/ (cîte poeme închise acolo etanș?)/ cine-a strigat odată și nimeni dar nimeni/ n-a auzit? n-a tradus nimeni./ este și ea tot o umbră./ o cerneală simpatică./ moartea.// ascultă-mă. ascultă-mă cu tine vorbesc./ îți împrumut urechea mea dreaptă. buzele mele pecetluite ți le dau
Efectul copilăriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13843_a_15168]
-
sunt adult și mă întorc acasă, la familia mea, în Calanda, unde știu că se ascunde un spectru. Asta după ce tatăl meu mi-a apărut ca o vedenie după moartea lui... Intru curajos într-o încăpere aflată în întuneric și strig spectrul, oricare ar fi el, îl provoc și chiar îl insult. Și atunci se aude un zgomot în spatele meu, o ușă se trântește și mă trezesc speriat, fără să fi văzut pe nimeni. Mi se mai întâmplă ceea ce li se
Luis Buñuel - Vise și reverii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13804_a_15129]
-
pe o stradă pustie și îl întreb uimit: "Ce faci aici?" El răspunde trist: "Trec pe aici în fiecare zi." Brusc, mă trezesc într-o casă întunecată și răvășită, plină de păianjeni, în care îl văd intrând pe Rafaël. Îl strig, dar nu-mi răspunde. Ies, și pe aceeași stradă pustie o strig acum pe mama și o întreb: "Mamă, mamă, ce faci aici pierdută printre umbre?" Visul acesta m-a impresionat puternic. Aveam vreo șaptezeci de ani când l-am
Luis Buñuel - Vise și reverii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13804_a_15129]
-
răspunde trist: "Trec pe aici în fiecare zi." Brusc, mă trezesc într-o casă întunecată și răvășită, plină de păianjeni, în care îl văd intrând pe Rafaël. Îl strig, dar nu-mi răspunde. Ies, și pe aceeași stradă pustie o strig acum pe mama și o întreb: "Mamă, mamă, ce faci aici pierdută printre umbre?" Visul acesta m-a impresionat puternic. Aveam vreo șaptezeci de ani când l-am avut. Ceva mai târziu, un alt vis m-a tulburat și mai
Luis Buñuel - Vise și reverii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13804_a_15129]
-
o multiplă fractură... Statul în picioare mă exaspera, dar nici avansarea nu-mi făcea plăcere, căci se producea într-un ritm de melc. Difuzoarele ne luau urechile cu asalt, inculcîndu-ne o veselie de operetă, dar ce-i drept, e drept strigînd ele în locul fiecăruia dintre noi...Cum să-ți placă așa ceva? "Bardul" de la Bîrca, gesticulînd și urlînd exoftalmic, gîfîindu-și versurile în devans față de interpreți, strigîndu-și la intervale regulate omagiile de pe cartoanele colorate arborate spre uzul camerelor de luat vederi alb-negru și
1 Mai muncitoresc by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/13891_a_15216]
-
s-a mai întîmplat nici unui film francez). Departamentul de istorie al festivalului furnizează imagini de la festivitatea de premiere de atunci, cu Catherine Deneuve înmînîndu-i trofeul lui Pialat, în huiduielile sălii. Dacă voi nu mă iubiți, nici eu nu vă iubesc", strigă regizorul spre sală, la microfon, negru de tristețe... Acum, în 2003, pe scenă urcă Gerard Depardieu, actorul principal al filmului, cu acea Palme d’Or în brațe ("Mi-a dăruit-o Maurice, atunci ") și de mînă cu un puști de
Ciao, Federico! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13879_a_15204]
-
nu mă lasă/ singur amintirea ei adică tocmai/ copilul ei îmi ține de urât/ și-atunci vorbim despre probleme filosofice/ eu îi spun că iubirea nu e oarbă/ ci doar puțin lovită la ochi/ și că e chiar frumos să strigi/ că ești viu când viscolul își cere afară/ iarna lui dar ea râde tace/ din când în când îmi face semn/ să sorb mai iute din cafea". E limpede că abia cu acest poem, care și el este departe de
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13914_a_15239]
-
Conachi... Nu mă mai obsedează nici întrebările incomode despre versurile lor. Acum știu bine ce-a scris Alecu, un personaj fabulos... El moare, nebunește, cu pana în mână, ucis din motive de gelozie se pare... Moare ca un erou romantic, strigând: Ah, stăpânul meu, iată mi se ia călimara, fie-ți milă de mine și salvați-mă, în numele lui Dumnezeu. Oh...’ Moare ucis de oamenii lui Moruzi, la 30 de ani. Cum să nu-l iubești pe bietul Alecu Văcărescu? Profesorul
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
față fac parte dintr-o voluminoasă culegere de versuri care urmează să apară la Editura Polirom anul acesta. Pietrele Pietrele pe care le aruncăm, le aud cum cad prin ani, limpezi ca lumina zilei. În vale, faptele clipei, descumpănite, galopează, strigând din vârf de copac în vârf de copac, dar amuțesc în aerul mai rarefiat decât cel al prezentului, și alunecă, precum rândunicile, din vârf de munte în vârf de munte, până ce dau de platourile cele mai depărtate, de la hotarul ființei
Tomas Tranströmer by Dan Shafran () [Corola-journal/Journalistic/13939_a_15264]
-
antracit umed, hașurată de linii de oțel și îndemnîndu-te la drum, ca și cum ar fi fost niște prelungi magneți ce atrag materia mișcătoare de pe peroane, încă nehotărîtă dacă să o pornească sau nu. "Nu, pentru Dumnezeu Încă o călătorie Nu", îmi striga sufletul ascuns între rugii aprinși. În afară de absurdele soluții de evadare ale vieții, care n-au avut cum să dureze, pentru că niciodată n-am putut să mă statornicesc în ele, cunoșteam doar un loc stabil, cumva în afara existenței în comun, și
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
bărbat. Recunoșteam liedurile lui Schubert, din care cânta mama acompaniindu-se la pian, închinate dragostei nefericite a tânărului ucenic morar pentru frumoasa morăriță. "A ta este inima mea și în veci va fi a ta...", cânta el și, deși răgușit, striga "Die geliebte Müllerin ist mein!". Melodia, cuvintele știute păreau că povestesc ceea ce se petrecea în tabloul din fața mea. Mai ales atunci când cântărețul începea un lied întrebându-se îngrijorat: "Oare ce caută vânătorul aici la pârâul morii?" Mi se părea și
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]