442 matches
-
Un element comun al acestor tipuri de texte este faptul că intermedierea încă nu a căpătat expresie în ele sau este exprimată doar parțial. Astfel, acestea reprezintă texte care se apropie de gradul zero al intermedierii. Spre deosebire de încercările formaliste și structuraliste de reconstruire a unui model pentru "narațiunea fără intermediere" cu ajutorul conceptelor precum fable (versus sujet) sau histoire (versus discours)67, metoda mea are avantajul că nu se bazează pe ipoteze teoretice, ci, mai degrabă, pe exemple textuale concrete 68. 2
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
astfel constituite din triada mod, persoană și perspectivă. Fiecare dintre aceste elemente constitutive permite un număr mai mare de actualizări care pot fi reprezentate ca niște continuum-uri de forme între cele două extreme posibile. În critica literară de orientare structuralistă din ultima vreme influențată de Saussure și de Jakobson, descrierea acestui tip de continuum-uri de forme se bazează pe conceptul opozițiilor binare 134. Acesta se înrădăcinează în tendința omului de a categoriza fenomenele care se arată percepției ca un
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în articolul "Zur Konstituierung der typischen Erzählsituationen", în: Zur Struktur des Romans, Darmstadt, 1978, 558-576. 124 Dinamizarea situațiilor narative, adică adaptarea conceptelor teoretice la caracterul procesual al textului narativ, este într-un fel diametral opusă procedeului din naratologia lingvistică și structuralistă, care, prin "rescriere" (J. Ihwe) sau "normalizare" (W.O. Hendriks), se străduiește să formalizeze textul narativ, adică să-l adapteze la modelul conceptual de analiză. Vezi Jens Ihwe, "On the Foundations of a General Theory of Narrative Structure", Poetics 3
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
unul dintre continuum-urile care se întind între două tipuri de situații narative. Vezi Cohn, "The Encirclement", 163, diagrama II, și 179, figura 2. 134 Pentru sensul opozițiilor binare mai întîi pentru lingvistică și apoi pentru teoria literară de orientare structuralistă, vezi Jonathan Culler, Structuralist Poetics. Structuralism, Lingusitics, and the Study of Literature, Ithaca, N.Y., 1978, 14-16. O introducere în diferitele concepte operaționale structuraliste poate fi găsită în Jürgen Link, Literaturwissenschaftliche Grundbegriffe. Eine programmierte Einführung auf strukturalistischer Basis, München, 1974
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
134 Pentru sensul opozițiilor binare mai întîi pentru lingvistică și apoi pentru teoria literară de orientare structuralistă, vezi Jonathan Culler, Structuralist Poetics. Structuralism, Lingusitics, and the Study of Literature, Ithaca, N.Y., 1978, 14-16. O introducere în diferitele concepte operaționale structuraliste poate fi găsită în Jürgen Link, Literaturwissenschaftliche Grundbegriffe. Eine programmierte Einführung auf strukturalistischer Basis, München, 1974. 135 Doležel, "The Typology of the Narrator: Point of View in Fiction", în: To Honor Roman Jakobson, Den Haag, 1967, vol. 1, 541-552. În
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
interbelică și la contemporanii Mircea Zaciu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, fără a uita contribuția lui C. Dobrogeanu-Gherea ca deschizător de drumuri pentru critica analitică și explicativă. Idealul interpretului este critica creatoare, iar pledoaria pentru integrarea biografiei (tocmai în anii freneziei structuraliste) particularizează conceptul său de istorie literară. Raportată la proză, poezia ocupă un loc secundar în atenția exegetului și se rezumă, în linii mari, la monografia „documentară” despre G. Topîrceanu - text reluat din alt unghi în introducerea la ediția Scrieri din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289469_a_290798]
-
măsura intențiilor anunțate, felul în care romanul recuperează, adjudecă și apoi refolosește ceea ce modernismul supusese acțiunilor de negare, de ruptură, de contestare. Este aspectul care o preocupă cel mai mult pe Livia Iacob, devotată nu atât inventarierii unor teorii formaliste, structuraliste, postmoderne, cât incitantei întâlniri dintre roman și parodie care, în contextualitatea postmodernă, are ca rezultat transformarea parodicului într-o formă de organizare a secvențelor textuale. Fără a-și fi propus o abordare exhaustivă în Parodia literară: șapte rescrieri romanești, autoarea
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
de la o simplă tehnică, menită să practice deriziunea fenomenelor literare, la accepțiunea de gen în sine, delimitându-și teritoriul prin trăsăturile proprii și diferențele specifice în raport cu alte tipuri de literatură asemănătoare. La finele parcurgerii teoriilor antice, medievale, renascentiste, moderne, formaliste, structuraliste, poststructuraliste și postmoderne din aria terminologică subsumată, parodia nu ne apare ca un proces epuizat, închis. Dimpotrivă, o percepem drept o formă de rescriere bogată în semnificații, dar și în contradicții, multe dintre ele potențate, ce-i drept, de puternica
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
dezvoltă metafore specializate - revendicate de contextul socioterminologiei contemporane. Aceste mecanisme sinergetice de organizare a structurilor funcționează atâta timp cât urmează direcția firească de evoluție, în "dreapta potrivire a numelor" (Platon, 2005) cu matricea originară greco-latină. "Diacronia sistemică" propusă de Martinet transgresează filozofia structuralistă de tip saussurean, modificând relația binară diacronie - sincronie în "triadă dinamică": corpusul de compuse savante, de metafore specializate s-a dezvoltat sistemic atât în sincronie, cât și în diacronie. Analiza sistemului diacronic al rădăcinilor actualizează corelațiile dintre structurile consecutive, în
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
trăsăturile cerute lui din perspectiva stilului funcțional pe care-l ilustrează sînt uneori dependente de acest aspect. V. eliziune, inferență, silogism. FLEW 1984; ENESCU 1985; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; BUSSMANN 2008. IO ENUNȚ. Sintaxa secolului al XX-lea, prin direcția analitică (structuralistă și funcțională) ce urmărește identificarea elementelor constitutive ale unui text lingvistic, consideră că unitatea de bază a obiectului ei este enunțul. Dacă unii lingviști, cum ar fi A. Martinet formulează definiții convergente (în esență, enunțul suprapunîndu-se conceptelor de "propoziție", "frază
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și interpretativ, uzînd de mijloace lingvistice ce trimit la construcții teoretice. V. discurs, text. D. FILOZ. 1978. IO EVALUARE. Înțelesul curent al cuvîntului evaluare indică o activitate de determinare a trăsăturilor unei realități din perspectiva unor criterii (valorice). În lingvistica structuralistă, evaluarea este o cercetare prealabilă în vederea optării pentru cea mai adecvată soluție de analiză a unei realități lingvistice, pentru gramatica generativă, în formula stabilită de Noam Chomsky, această opțiune fiind realizată prin ierarhizarea gramaticilor potrivit capacității lor generative, descriptive și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lucrările cercetătorilor germani (de exemplu, J. Ihwe 1972), care anunțau zorii acestei noi discipline, au urmat alte studii care au completat perspectivele asupra investigării textului, dintre care se poate aminti contribuția lui T. A. van Dijk, reunind abordări generative și structuraliste la început, cognitiviste și socio-discursive în ultimele decenii. O perspectivă aparte asupra investigării textului o inițiază E. Coșeriu și școala coordonată de acesta la Tübingen; respingînd în mod justificat pretenția gramaticilor transfrastice de a fi simultan părți ale gramaticilor unor
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
privind analiza determinanților sau tipurile verbale), o problematică ce favorizează cercetările care privesc modalizarea și țin cont de dinamica proceselor de producere a sensului. Cea de-a doua sursă oferă mai multe elemente; ea a ajutat critica epistemologică a modelelor structuraliste care postulau imanența sensului, contribuind la fondarea teoretică a cadrelor unei lingvistici antropologice și la opțiunea realistă a analizelor lingvistice; acest realism este inerent dialecticii limbii și realității prin care practica lingvistică se articulează cu alte practici, fiind legat de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lor la aceeași categorie. Această problemă nu a fost pusă însă în cercetarea lingvistică, ci în cea a psihologilor interesați de reprezentările și de categorizările limbii, realizînd astfel o semantică a prototipurilor. Astfel, în vreme ce lingviștii se concentrează asupra unei abordări structuraliste și lexicografice a lexicului, care conduce la analiza sensului în seme, psihologii dezvoltă o concepție globală fondată pe anchete și pe teste asupra vorbitorilor sau pe experimente centrate pe percepția referentului. Analiza definițiilor obținute prin anchete a pus în evidență
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pe de altă parte, că limba are, pe lîngă structură, și un caracter ornant, ceea ce îl va conuce la consacrarea stilisticii literare (numită și stilistică genetică sau individuală). În spațiul lingvisticii franceze, stilistica este detronată după 1960 de ofensiva criticii structuraliste, dar cunoaște o revigorare după 1990, prin studiile lui J. M. Adam și ale altor lingviști. În ceea ce privește lingvistica românească, se poate observa că spiritul critic animă dezbateri în jurul statutului stilisticii printre celelate ramuri și discipline ale știinților limbii. Pe de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
unei realități sintactice, circumscrierea aspectelor ignorate uneori, dar posibile în actualizarea discursivă. Așadar, subiectului poate fi și un actant (pacient) inanimat, realizat printr-un substantiv care desemnează un obiect, dar poate fi și un substantiv deverbal. În gramaticile de orientare structuralistă se subliniază trăsăturile formale ale subiectului concretizate în restricțiile de natură morfologică declanșate prin intermediul inerenței, restricții ce impun alegerea formei cazuale a acestuia (în principiu, un nume în cazul nominativ) și, simultan, orientează selecția formei verbului-predicat în acord cu subiectul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pe relația acesteia cu gîndirea, ținîndu-se cont de legătura dintre judecată și propoziție, ca atare, subiectul este considerat termenul cunoscut, dat, ceea ce este vechi în propoziție, tema despre care se comunică ceva prin intermediul remei (predicatul). Dacă în gramaticile de orientare structuralistă și generativistă se susținea teza subordonării subiectului față de verbul predicat, în variantele ameliorate ale gramaticilor de tip relațional ori categorial se admite că poziția de subiect este o categorie universală, care are obligativitatea "acoperirii" în orice limbă, fie concret, prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
relațiile dintre semnele lingvistice, instaurate într-o limbă, acordînd prioritate abordării formaliste și ocupîndu-se marginal de conținut; F. de Saussure ignoră, de altfel, ideea de unitate superioară frazei, fraza însăși fiind atribuită vorbirii și nu limbii. În naratologia de inspirație structuralistă, reprezentată, de exemplu, de T. Todorov, textul ca obiect de studiu este investigat printr-o metodă analitică ce evidențiază laturile sale verbale, sintactice și semantice, cu alte cuvinte, condițiile producerii textuale care se oglindesc în totalitatea elementelor specific lingvistice (fonologice
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
normele locutorilor mai mult sau mai puțin dispuși să le pună în practică, de unde existența locutorilor care se regăsesc la periferia comunității și care contestă deliberat aceste norme. Comunitatea este cea care difuzează și face ca limba să evolueze. Moștenirea structuralistă a lingvisticii contemporane ne spune că limba este o structură care rezistă schimbării. Anii următori au respins această teorie pentru că ea ne împiedică să înțelegem cum putem menține comunicarea între locutori atunci când limba trece de la o stare la alta. Variația
Caleidoscop by Elena Dăscălița () [Corola-publishinghouse/Science/91786_a_93231]
-
narativ, iar cea de a doua corespondența structurală dintre șirurile de acțiuni înfăptuite de oamenii reali în viața cotidiană și trăirile imaginare ale actorilor dintr-o fabulă, adică premisa realistă a logicii evenimentelor. Atitudinea lui Bal față de principiile și instrumentele structuraliste este lipsită de absolutism; din contră, este flexibilă, autoarea fiind înclinată spre pluralism și relativism. Extrem de interesantă ni se pare aplicarea metodei sale de analiză naratologică la textul biblic din Cartea Judecătorilor pentru a depista traducerea greșită a cuvintelor "fecioară
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
eu eram din ce în ce mai neîncrezătoare, așa că am propus o revizuire. Existau trei probleme privind retipărirea în forma ei inițială. Mai întîi de toate eram din ce în ce mai nelămurită în ceea ce privește tonul, accentele de "certitudine" și toate acele reminiscențe ale discursului pozitivist derivînd din gîndirea structuralistă. Mi-am schimbat și părerea, sau mai degrabă dispoziția, în legătură cu prezentarea oarecum aridă a conceptelor, cu exemple relaționînd numai cu conceptul în discuție de aici, o anume lejeritate în aplicarea conceptului. Iar în vremea din urmă m-am descoperit mai
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
dacă anunța ceea ce urma să se întîmple sau dacă dădea seama de ce se întîmpla deja. În acele vremuri, realizarea unei gramatici narative era încă în desfășurare, iar modelele structurale mai puțin formaliste și moștenite parțial de la pre-structuralism suportau remanieri constante. Structuraliste într-un mod riguros, scrierile programatice alternau cu teme mai specifice și demersuri mai puțin "blînde". În acea categorie, Discursul Indirect Liber era o temă centrală, alături de personaj, spațiu, repetiție și redundanță ca să citez doar o mică parte din mulțimea
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
ca perspectivă asupra textelor tradițional clasificate ca narative. În schimb, alte demersuri ar putea fi mai bine înzestrate pentru a justifica acele aspecte ale textelor narative care au fost puțin analizate în mod tradițional, în parte din cauza preponderenței unei perspective structuraliste, textualiste. Nu prea cred că ansamblul textelor predominant narative a fost suficient explorat cu ajutorul naratologiei. Din contră, cele mai multe studii ale acelor texte sînt deficiente tocmai pentru că autorii lor nu au folosit instrumente descriptive adecvate. Însă ceea ce vreau să subliniez este
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
mai este nevoie de interpretare. Cu alte cuvinte, apare aceeași amenințare ca în cazul ideii de "moarte a autorului" ceea ce demonstrează cît de legate sînt problematica interpretării și provocarea adresată autorității auctoriale. Distincția dintre autor și narator, cîndva o reificare structuralistă a subiectivității textuale, continuă să poarte o greutate strategică în acest sens. Ea ajută la distingerea mai multor voci care vorbesc într-un text, pentru a face loc poziției cititorului confruntat cu persuasiunea relativă a acelor voci. Cînd vorbesc despre
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
actantului principal ca pe o posibilitate, pe lîngă menținerea modelului actanțial original cu șase elemente. O alternativă la modelul lui Greimas este modelul cu șapte componente al lui Souriau (1956), mai puțin sistematic, dar mai bogat în sugestii. Majoritatea modelelor structuraliste au fost inspirate într-o măsură mai mică sau mai mare de lucrările lui Propp, care au ajuns să fie foarte cunoscute abia în anii '60. Primele lucrări ale lui Todorov și Van Dijk, unele dintre studiile lui Doležel (1973
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]