404 matches
-
dar lasă-i lui ceea ce e al său.”, pronumele al tău și al său stau în nominativ. Pronumele posesiv exprimă, prin planul său semantic, un raport de posesie în care sunt implicați protagoniștii actului lingvistic. Raportul este explicit, cu exprimarea substantivală a „obiectului” posesiunii, raportat prin intermediul posesivului meu, de exemplu, la locutor sau implicit, când pronumele posesiv compus substituie, printr-un proces de pronominalizare, un substantiv exprimat anterior: „Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere/ A celui suflet ce pe-al meu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la genitiv, termenul meu va trece la genitiv; că este așa o demonstrează sintagmele cu substantiv feminin la singular, în care posesivul are o formă distinctă: „cartea mea/cărții mele”. Rezultă de aici că termenul meu, tău etc. din sintagme substantivale de tipul caietul meu aparțin clasei pronumelor posesive; sensul de posesie din aceste sintagme este o constantă a pronumelui. Fiind întrebuințate adjectival în asemenea sintagme, pronumele se situează în toate cazurile, păstrându-și, indiferent de această variabilitate, sensul de posesie
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
substantivului și cu genitivul pronumelor nepersonale: • intră în omonimie cu dativul: casa lui, ei/âi ofer lui, ei; în juru-i/i-am spus lui, ei, casa lor/le-am spus lor; • este indiferent la tipul de recțiune, care poate fi substantivală: casa lui(ei) sau prepozițională: împotriva lui(ei), casa lor, împotriva lor. La pronumele de persoana I și a II-a, formele accentuate de genitiv se întrebuințează numai în distribuție cu prepoziții și locuțiuni prepoziționale cu recțiune de genitiv, schimbându
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
stilul solemn, opoziția de număr se realizează la nivelul ambilor constituenți: domnia-ta, domnia-voastră/domniile voastre, domnia-sa (lui, ei)/domniile lor. Opoziția este marcată, în planul expresiei, prin morfeme discontinue alcătuite dintr-un morfem complex, în structura primului termen (dezinență „substantivală” + „articol”: domni-a < domni + e + a/domni + i + le) și din dezinența din structura termenului pronominal (-ă/-e: voastră/voastre): -a...-ă/-ile...-e: domnia-voastră/domniile voastre sau (și) prin supletivismul formelor la nivelul celui de al doilea component: domnia sa (lui
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Singular: N.Ac.V.: dumneata, domnia ta, domnia voastră, domnia sa (dumneasa) G.D.: dumitale (dumneatale), domniei tale, domniei voastre, domniei sale (dumisale) În planul expresiei, opoziția se realizează dezinențial, la nivelul pronumelui, cu flexiune similară flexiunii nominale prin flexiune internă și la nivelul constituentului substantival: ta/tale: dumneata/dumneatale (dumitale), domnia-ta/domniei tale, dumneasa/dumisale (domnia voastră)/domniei voastre etc. La plural, opoziția se realizează numai la nivelul primului termen, substantival: domniile lor/domniilor lor; domniile voastre/domniilor voastre. Omonimia nominativ-acuzativ se anulează prin intonație, marcă specifică vocativului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nivelul pronumelui, cu flexiune similară flexiunii nominale prin flexiune internă și la nivelul constituentului substantival: ta/tale: dumneata/dumneatale (dumitale), domnia-ta/domniei tale, dumneasa/dumisale (domnia voastră)/domniei voastre etc. La plural, opoziția se realizează numai la nivelul primului termen, substantival: domniile lor/domniilor lor; domniile voastre/domniilor voastre. Omonimia nominativ-acuzativ se anulează prin intonație, marcă specifică vocativului: dumneata!, dumneavoastră!, domnia-voastră! Omonimia acuzativ-nominativ se anulează prin prezența morfemului pe, semn al acuzativului: „Pe dumneavoastră (domnia-noastră) v-au chemat!” sau prin intermediul prepozițiilor care impun cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
șt)i-: aceștia; -i-: aceia, aceiași -(șt)i-...i: ceștilalți; -i-...i: ceilalți G.D.: -(st)or-: acestora; -(l)or-: acelora, acelorași -(st)or-...i: cestorlalți; -(l)or-...i: celorlalți În desfășurarea flexiunii interne se produc aceleași alternanțe fonetice din flexiunea substantivală: st/șt (aceștia/acestora, ceștilalți/cestorlalți) și l/i (aceia/acelora etc.). Feminin: N.Ac.: -e-: acestea, acelea, aceleași; -e-...e: cestelalte, celelalte G.D.: -or: acestora, acelora, acelorași -or...e: cestorlalte, celorlalte Observații:La plural, opoziția cazuală a pronumelor simple
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin sensul categorial de pluralitate: patru/opt/o sută (de) oameni. Pronumele mulți, puțini au numai formă de plural. Formele de singular mult, multă sunt adjective calificative sau adverbe (mult, puțin). Realizează, în planul expresiei, opoziția singular-plural pronumele cu structură substantivală (zece, sută, milion, miliard etc.) din alcătuirea pronumelor compuse de cuantificare numerică simplă sau distributivă: douăzeci, trei milioane, câte cinci sute etc. Distincția singular-plural, impusă de termenul simplu din structura acestor numerale, este asigurată de dezinențe, aceleași din flexiunea substantivală
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
substantivală (zece, sută, milion, miliard etc.) din alcătuirea pronumelor compuse de cuantificare numerică simplă sau distributivă: douăzeci, trei milioane, câte cinci sute etc. Distincția singular-plural, impusă de termenul simplu din structura acestor numerale, este asigurată de dezinențe, aceleași din flexiunea substantivală: -e/-i (zece/douăzeci), -ă, -e/-i (o sută, o mie/două sute, două mii), -Ø/ -e (un milion/două milioane). Tot prin dezinențe (eventual înscrise în flexiune internă) se exprimă opoziția singular-plural la pronumele de cuantificare nedeterminată; dezinențele exprimă concomitent numărul și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cazurile nominativ-acuzativ: -Ø/-i (M.): tot/toți -ă/-e (F.): toată/toate Înscrierea celorlalte pronume în opoziția singular (unu) - plural (doi, trei) se manifestă în planul expresiei la nivelul fonemului-terminație, în esență, același care se realizează ca morfem-dezinență în flexiunea substantivală: -u (unu - codru)/-i (doi - eroi). La formele de feminin, fonemele finale din structura pronumelui diferă, datorită structurii fonetice a termenului pronominal, de fonemele-dezinențe din structura substantivului: casă - una/case - două. Pronumele de cuantificare colectivă sunt pluralia tantum; sensului de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mulți, puțini și toți dezvoltă sens de neutru: „Multe trec pe dinainte,/ În auz ne sună multe,/Cine ține toate minte/ Și ar sta să le asculte?” (M.Eminescu, I, p. 144). La pronumele compuse pe baza termenilor cu structură substantivală sută, mie, milion, opoziția se realizează numai în planul expresiei; formele nu mai depind de genul substantivului substituit sau însoțit, când sunt întrebuințate adjectival: două sute de (studenți/studente) față de doi (studenți)/două studente. Ca toate pronumele, spre deosebire de substantivele substituite, pronumele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
numai opoziția masculin/feminin. Substantivele neutre sunt substituite la singular de pronume masculine: un, câte un (tablou), iar la plural de pronume feminine: două, câte două (tablouri), amândouă (tablourile). Pronumele de cuantificare numerică simplă, compuse pe baza termenilor de structură substantivală sută, mie, milion, depind în dezvoltarea opoziției de gen, desfășurată numai în planul expresiei, de apartenența la gen a acestor termeni: feminin: zece/douăzeci, o sută/două sute de (studenți, studente, temple), o mie/două mii de (studenți, studente, temple), neutru: un
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
amândoi, tustrei etc. • fracționare: cincime, jumătate etc. • multiplicative: îndoit, înzecit etc. • distributive: câte doi, câte trei etc. • adverbiale: de două ori etc. 2. numerale cardinale: primul, întâiul, al doilea, al zecelea etc. Descrierea categoriilor de numerale și a valorilor acestora (substantivală, adverbială etc.) reflectă, pe de o parte, contradicția dintre denumire, definiție și „realitatea” interpretată lingvistic, pe de alta, un grad ridicat de eterogenitate a inventarului luat în considerație. Autorii înșiși ai Gramaticii, de fapt, chiar dacă le discută la acest capitol
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
atribuie unor categorii de numerale altă identitate morfologică: „Numeralele multiplicative sunt adjective și adverbe.” (G.A.I, p. 193), „Numeralele adverbiale (de repetiție) sunt adverbe.” (I, p.195), „Numeralele fracționare... exprimă un număr abstract sau un număr concret cu valoare substantivală.” (I, p. 192), ” Numeralele multiplicative sunt, de fapt, participiile (...) unor verbe de conjugarea a IV-a.” (G.A., vol.I, p. 190), " Numeralul (...) colectiv poate avea valoarea unui adjectiv ( amândoi copiii) sau a unui substitut (Are doi copii; amândoi sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acestea în clasa pronumelor. Tot în clasa pronumelor intră și „numeralele” cardinale primare (doi, trei etc.) și „numeralele” ordinale, prin caracterul lor de substituenți. Gramatica Academiei și celelalte gramatici vorbesc cel mai adesea de dubla întrebuințare a numeralului: adjectivală și substantivală. Exprimarea este cel puțin ambiguă; trei și cinci din exemplul dat în Gramatica Academiei: „Trei mă țin, trei mă poartă, cinci mă duc de mă adapă.” pentru a ilustra valoarea substantivală sunt întrebuințate „substantival” doar în opoziție cu întrebuințarea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai adesea de dubla întrebuințare a numeralului: adjectivală și substantivală. Exprimarea este cel puțin ambiguă; trei și cinci din exemplul dat în Gramatica Academiei: „Trei mă țin, trei mă poartă, cinci mă duc de mă adapă.” pentru a ilustra valoarea substantivală sunt întrebuințate „substantival” doar în opoziție cu întrebuințarea lor adjectivală („Soacra cu trei nurori”). În realitate, în primul enunț, termenul trei nu denumește „obiecte” din lumea extralingvistică ci substituie și con comitent caracterizează cantitativ „obiecte” care ar fi fost numite
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dubla întrebuințare a numeralului: adjectivală și substantivală. Exprimarea este cel puțin ambiguă; trei și cinci din exemplul dat în Gramatica Academiei: „Trei mă țin, trei mă poartă, cinci mă duc de mă adapă.” pentru a ilustra valoarea substantivală sunt întrebuințate „substantival” doar în opoziție cu întrebuințarea lor adjectivală („Soacra cu trei nurori”). În realitate, în primul enunț, termenul trei nu denumește „obiecte” din lumea extralingvistică ci substituie și con comitent caracterizează cantitativ „obiecte” care ar fi fost numite prin substantivul substituit
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
opoziția” verb/substantiv este relativă. Este adevărat că verbul numește acțiuni (în general vorbind) iar substantivul substanțe, dar, dacă se poate vorbi de substantive cărora nu le corespund verbe: corabie, codru, fântână etc., marea majoritate a verbelor au și corespondent substantival: a călători - călătorie, a exista - existență, a muri - moarte, a visa - vis. În sensul comentariilor lui S. Pușcariu 2, în cea de-a doua categorie de unități lexicale, dezvoltând corelația verb-substantiv, se înscrie exprimarea lingvistică a unei aceleiași idei prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gramatical al limbii, pe de alta, prezintă caracteristici reflectând situarea lui specifică la primul nivel al identității claselor lexico-gramaticale: infinitivul este forma (formă a expresiei și formă a substanței deopotrivă) în care verbul se interferează cu substantivul. Caracteristici substantivaletc "Caracteristici substantivale" În plan semantic, infinitivul numește acțiunea verbală prin raportul cuvânt-noțiune; prin infinitiv, verbul este, alături de substantiv, cea de-a doua clasă lexico-gramaticală (parte de vorbire) noțională. În plan sintactic, infinitivul realizează toate funcțiile sintactice ale substantivului: • subiect: „E ușor a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sub negrele lor camelauce.” (C. Hogaș) Realizează aceste funcții sintactice întocmai ca substantivul: fără prepoziție, complementul direct, sau cu prepoziții, atributul și circumstanțialele. În realizarea funcției de atribut cea mai mare frecvență o are, ca și în cazul atributului prepozițional substantival, prepoziția de: „Metafora este modul de a visa al umanității.” (G. Călinescu) Circumstanțialul de timp are ca element de relație mai ales locuțiunea prepozițională înainte de (comună și atributului substantival prepozițional): „El singur zeu stătut-a-nainte de-a fi zeii
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai mare frecvență o are, ca și în cazul atributului prepozițional substantival, prepoziția de: „Metafora este modul de a visa al umanității.” (G. Călinescu) Circumstanțialul de timp are ca element de relație mai ales locuțiunea prepozițională înainte de (comună și atributului substantival prepozițional): „El singur zeu stătut-a-nainte de-a fi zeii.” (M. Eminescu) Doar la exprimarea circumstanțialului de scop intervine o prepoziție relativ specifică: spre (precede substantivul în cazuri rare și, în general, în alte condiții sintactice): „Spre a ajunge
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de a se spăla cu apă rece./ Îl amuza ideea de a se spăla unul pe altul./ Un singur lucru îl deranja: ideea de a fi spălat de altcineva. „A se tăcea! A se asculta!” (I.L. Caragiale) Refuză opoziții categoriale substantivale: gen, număr, caz, determinare. În enunțuri specifice, își poate asuma funcția fundamentală a verbului - predicația: „A nu se lipi afișe și orice alte necurățenii.” (I.L. Caragiale) Intră ca regent în relații și construcții sintactice specifice verbului; poate avea, de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fără de care s-ar confunda cu participiul: „Mai este de mers, nu glumă.” Supinul substantiv se încadrează, ca orice alt substantiv, în flexiunea nominală și nu mai interesează flexiunea verbului: Răsăritul soarelui. Supinul verb prezintă deopotrivă caracteristici verbale și caracteristici substantivale. Caracteristici substantivaletc "Caracteristici substantivale" Supinul poate realiza funcții sintactice specifice substantivului: • nume predicativ: „Multe sunt de făcut și puține de vorbit dacă ai cu cine te înțelege...” (I. Creangă) • atribut: „Nu e, însă, mai puțin adevărat, că se găsesc și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
confunda cu participiul: „Mai este de mers, nu glumă.” Supinul substantiv se încadrează, ca orice alt substantiv, în flexiunea nominală și nu mai interesează flexiunea verbului: Răsăritul soarelui. Supinul verb prezintă deopotrivă caracteristici verbale și caracteristici substantivale. Caracteristici substantivaletc "Caracteristici substantivale" Supinul poate realiza funcții sintactice specifice substantivului: • nume predicativ: „Multe sunt de făcut și puține de vorbit dacă ai cu cine te înțelege...” (I. Creangă) • atribut: „Nu e, însă, mai puțin adevărat, că se găsesc și destule frânghii de legat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactic - cu excepția enunțurilor infinitivale, a infinitivului, a structurilor speciale întemeiate pe supin și participiu și a unor construcții sintactice în care intră infinitivul și gerunziul - și depind în realizarea lor de specificul lexico-gramatical al fiecăreia dintre ele (cu predominarea dimensiunii substantivale, adjectivale, verbale): • subiect: „Înc-odată iar și iară / A iubi e primăvară.” (L. Blaga) • complement: „Nu credeam să-nvăț a muri vrodată” (M. Eminescu) • atribut: „Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]