172 matches
-
subiect, ceea ce constituie o situație neașteptată pentru nominalizări. În limbile romanice, subiectul în genitiv este o marcă noneventivă, impunând o citire de tip rezultat, însă în română, infinitivul din structurile nominalizare + subiect este de tip rezultat, nu de tip eventiv; supinul din structurile nominalizare + subiect are toate proprietățile nominalelor eveniment, dar nu are citire de tip rezultat. Cornilescu (2001: 477) arată că structura nominalizare infinitivală + subiect este complet nominală. Cornilescu (2001: 478) observă că verbele care acceptă supinul nominal + subiect nu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de tip eventiv; supinul din structurile nominalizare + subiect are toate proprietățile nominalelor eveniment, dar nu are citire de tip rezultat. Cornilescu (2001: 477) arată că structura nominalizare infinitivală + subiect este complet nominală. Cornilescu (2001: 478) observă că verbele care acceptă supinul nominal + subiect nu sunt foarte numeroase: verbe tranzitive care acceptă obiecte prototipice (și au pereche inergativă) și verbe reflexive cu interpretare reflexivă sau reciprocă: Ion cântă (cântece) > Cântatul lui Ion în baie a scrie, a picta, a decora, a pescui
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
împleti, a visa, a fura, a minți, a învăța, a mânca, a bea, a recita, a fuma, a suge, a tricota, a murmura, a asculta, a traduce; a se pregăti, a se spăla. Cornilescu (2001: 484−488) arată că nominalizarea supin + subiect este întotdeauna de tip activitate/proces, obiectul nu trebuie lexicalizat (ca să măsoare evenimentul), pe când cea de tip supin + obiect denotă o schimbare, o activitate. Nominalizările de la același verb folosesc sufixe diferite, rezultând nominalizări de tip eveniment cu trăsături aspectuale
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a tricota, a murmura, a asculta, a traduce; a se pregăti, a se spăla. Cornilescu (2001: 484−488) arată că nominalizarea supin + subiect este întotdeauna de tip activitate/proces, obiectul nu trebuie lexicalizat (ca să măsoare evenimentul), pe când cea de tip supin + obiect denotă o schimbare, o activitate. Nominalizările de la același verb folosesc sufixe diferite, rezultând nominalizări de tip eveniment cu trăsături aspectuale și sintactice diferite (contribuția semantică a sufixului): ● nominalizările infinitivale apar numai în structuri cu obiect, care exprimă schimbări; sufixul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de tip eveniment cu trăsături aspectuale și sintactice diferite (contribuția semantică a sufixului): ● nominalizările infinitivale apar numai în structuri cu obiect, care exprimă schimbări; sufixul de infinitiv este [+ Telic], perfectiv; infinitivele sunt polisemantice, ușor recategorizabile ca activități; ● caracteristica sufixului de supin este apariția în structuri cu subiect, din care infinitivul este exclus; aspectual, structurile nominalizare + subiect sunt întotdeauna de tip activitate; sufixul de supin este [− Telic]. Cornilescu (2001: 489−490) stabilește următoarea distincție: ● verbele ergative, ca și tranzitivele, desemnează schimbări; sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
schimbări; sufixul de infinitiv este [+ Telic], perfectiv; infinitivele sunt polisemantice, ușor recategorizabile ca activități; ● caracteristica sufixului de supin este apariția în structuri cu subiect, din care infinitivul este exclus; aspectual, structurile nominalizare + subiect sunt întotdeauna de tip activitate; sufixul de supin este [− Telic]. Cornilescu (2001: 489−490) stabilește următoarea distincție: ● verbele ergative, ca și tranzitivele, desemnează schimbări; sunt compatibile cu ambele sufixe (venirea/venitul, întinerirea/întineritul); toate acceptă nominalizarea de tip infinitiv [+ Telic]; în toate situațiile, argumentul unic, proiectat ca obiect
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
următoarea distincție: ● verbele ergative, ca și tranzitivele, desemnează schimbări; sunt compatibile cu ambele sufixe (venirea/venitul, întinerirea/întineritul); toate acceptă nominalizarea de tip infinitiv [+ Telic]; în toate situațiile, argumentul unic, proiectat ca obiect, va fi lexicalizat în nominalul eveniment; uneori, supinul e marcat stilistic; ● verbele inergative atelice sunt incompatibile cu sufixul de infinitiv, care e telic; sunt însă compatibile cu cel de supin, care e atelic; majoritatea verbelor inergative au numai formă de supin, iar câteva au două forme: vorbit/vorbire
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tip infinitiv [+ Telic]; în toate situațiile, argumentul unic, proiectat ca obiect, va fi lexicalizat în nominalul eveniment; uneori, supinul e marcat stilistic; ● verbele inergative atelice sunt incompatibile cu sufixul de infinitiv, care e telic; sunt însă compatibile cu cel de supin, care e atelic; majoritatea verbelor inergative au numai formă de supin, iar câteva au două forme: vorbit/vorbire, trăit/trăire; sufixul de supin este mai permisiv, cel de infinitiv este mai constrângător. Concluzia autoarei este că alegerea sufixului este determinată
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
va fi lexicalizat în nominalul eveniment; uneori, supinul e marcat stilistic; ● verbele inergative atelice sunt incompatibile cu sufixul de infinitiv, care e telic; sunt însă compatibile cu cel de supin, care e atelic; majoritatea verbelor inergative au numai formă de supin, iar câteva au două forme: vorbit/vorbire, trăit/trăire; sufixul de supin este mai permisiv, cel de infinitiv este mai constrângător. Concluzia autoarei este că alegerea sufixului este determinată de semantica verbului (aspect), dar și de considerente stilistice. Stan (2003
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
inergative atelice sunt incompatibile cu sufixul de infinitiv, care e telic; sunt însă compatibile cu cel de supin, care e atelic; majoritatea verbelor inergative au numai formă de supin, iar câteva au două forme: vorbit/vorbire, trăit/trăire; sufixul de supin este mai permisiv, cel de infinitiv este mai constrângător. Concluzia autoarei este că alegerea sufixului este determinată de semantica verbului (aspect), dar și de considerente stilistice. Stan (2003: 70−71) arată că nu toate clasele de verbe sunt compatibile cu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
acceptate ca fiind copulative, exclusiv a deveni acceptă nominalizarea. Stan (2003: 74) reia ideea exprimată Cornilescu (2001 [1997]) − conform căreia sufixul infinitivului lung (-re) este selectat de verbele schimbării de stare (infinitivul lung nominal are caracter perfectiv, finit), iar sufixul supinului (-t/-s) este selectat de verbele care exprimă procese (supinul nominal are caracter imperfectiv, nonfinit) − și arată că verbele tranzitive și ergative ce exprimă un eveniment sunt compatibile cu ambele sufixe, după cum accentul cade, în context, pe schimbarea de stare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
2003: 74) reia ideea exprimată Cornilescu (2001 [1997]) − conform căreia sufixul infinitivului lung (-re) este selectat de verbele schimbării de stare (infinitivul lung nominal are caracter perfectiv, finit), iar sufixul supinului (-t/-s) este selectat de verbele care exprimă procese (supinul nominal are caracter imperfectiv, nonfinit) − și arată că verbele tranzitive și ergative ce exprimă un eveniment sunt compatibile cu ambele sufixe, după cum accentul cade, în context, pe schimbarea de stare implicată în eveniment (citirea cărții, venirea la putere) sau pe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
1996 (429 de unități) și a ajuns la concluzia că discuția despre cele două forme de nominalizare din română trebuie menținută la nivel stilistic: formațiile cu structura infinitivului lung sunt preferate în varianta cultă a limbii, iar cele cu structura supinului, în vorbirea populară, uzuală, familiară. Anexa 2 cuprinde, pentru fiecare verb inacuzativ, și nominalizarea corespunzătoare. Din lista prezentată în anexă, pe care nu o voi relua aici, se poate observa că inacuzativele românești (cu excepțiile înregistrate de Stan 2003, la
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
voi relua aici, se poate observa că inacuzativele românești (cu excepțiile înregistrate de Stan 2003, la care se adaugă verbele a apărea, a dispărea, a muri, a reapărea) acceptă nominalizarea de tip infinitiv și numai unele, pe cea de tip supin (mucegăitul, putrezitul, râncezitul, ruginitul, trecutul, fermentatul, germinatul, încolțitul, înfloritul, înfrunzitul, năpârlitul, răgușitul, aplecatul, apusul, asfințitul, avansatul, cotitul, rămasul, răsăritul, staționatul, trăitul, zăcutul, ajunsul, alunecatul, aterizatul, căzutul, fugitul, ieșitul, intratul, pătrunsul, plecatul, revenitul, sositul, venitul, ivitul, rătăcitul, apărutul, muritul, stagnatul, prelinsul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nominalizate, am folosit motorul de căutare Google pentru a verifica existența formelor. Analiza contextelor în care apar cele două tipuri de nominalizări dovedește că nu există o diferență de comportament sintactic între acestea, ci numai o preferință de utilizare a supinului în anumite contexte, eventual marcate stilistic. 6. TESTE CARE FUNCȚIONEAZĂ ÎN ALTE LIMBI ROMANICE Pentru unele dintre limbile romanice (în special pentru italiană − vezi Capitolul 3, 7., pentru testele inventariate de Cinque) au fost propuse mai multe teste de delimitare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
iar propoziția care urmează este subiectivă. 23 Alexiadou, Iordăchioaia și Schäfer (2009) au preluat această idee, dar au interpretat-o "radical", arătând (cu date parțiale din română) că ergativele acceptă nominalizarea de tip infinitiv, iar inergativele, pe cea de tip supin. 24 A. Belletti, L. Rizzi, "The Syntax of ne: Some Theoretical Implications", The Linguistic Review, 1, p. 117−154, apud Mackenzie (2006: 40). 25 L. Lonzi, "Pertinenza della struttura tema−rema per l'analisi sintattica", în: H. Stammerjohann (ed.), Theme
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
dar toate acestea se subordonează, pe de o parte armoniei muzicale generale a versului, iar pe de altă parte, procesului de constituire a semnificației fiecărei creații poetice. Se Întâlnesc În „Luceafărul” substantive derivate din verbe la infinitul lung ori la supin. Aspectul acestora este Întâlnit, de altfel și În limba vorbită. Infinitivele substantivizate adâncesc expresivitatea limbajului În direcția sensibilizării imaginii prin relevarea procesualității. Poetul spune: „ - Din sfera mea venii cu greu Ca să-ți urmez chemarea Iar cerul este tatăl meu Și
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
expresiv decât „zâmbet”, sinonimul lui. „Privirea ta mă arde...” „crezământ” (40), „nemurire”, „sărutare” (41), „uitării” (58), „plânsul” (59), „Înotul” (68), „privire”, „iubire” (73), „prigoniri” (78), „cântare” (82), „durerea”, „uimirea” (92) etc Chiar dacă numărul substantivelor provenite din verbele la infinitiv și supin nu este mare În textul poemului „Luceafărul”, cele existente au darul amplificării valorii expresive a textului. Ele relevă acțiuni, procese care au avut loc, cu un ecou deosebit În sufletul receptorului. Cele mai multe din aceste substantive apar În replicile rostite de
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
completivele) neomisibile nu impun restricții formale verbului regent (din propoziție sau din regentă). Verbul copulativ, însă, impune numelui predicativ - prin recțiune cazul nominativ, iar când numele predicativ nu se exprimă prin nume, verbul copulativ „selectează” verbe la infinitiv sau la supin, de exemplu: Asta nu e de spus. Propoziției predicative verbul copulativ îi impune să fie introdusă prin conjuncție sau prin pronume relative, de exemplu: Vei deveni ce vrei sau prin adverbe relative, de exemplu: (Ea) este cum mi-am închipuit
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
frazei (când avem propoziția dublu subordonată simultan). 1. La nivelul propoziției: Funcția sintactică cu dublă subordonare simultană se poate exprima prin următoarele părți de vorbire: a) „adjectiv sau alte părți de vorbire devenite, prin conversiune, adjective (numeral, interjecție, verb la supin): Un glas s-a-nălțat amar. Venit-au zece din război. L-a făcut scârța - scârța. Pe băiat îl crezusem de însurat. b) substantive sau substitute ale acestora în acuzativ fără prepoziție sau cu o prepoziție sau o locuțiune prepozițională specializate pentru
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
tipul l-a făcut scârța scârța sau de tipul noi ne-am întors amândoi, datorită faptului că interjecția și numeralul au devenit aici, prin conversiune, adjective. Tot adjectiv cu funcție de atribut circumstanțial considerăm și ceea ce unii cercetători numesc verb la supin, în exemple ca: pe fată o crezusem de măritat (după V. Hodiș, art. cit., II, p. 114). ii. prin substantiv fără prepoziție în cazul nominativ, acordându-se cu regentul nominal în număr și, dacă e posibil, și în gen(Om
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
doctorița, ci și cu prepozițiile ca, drept, în, fără, printre etc. ca în vă credeam în vacanță; adjective fără prepoziție (se privesc nedumerite) sau - în vorbirea populară - cu prepozițiile (îl știe de viclean); verb la gerunziu (îl vede venind), la supin (Sahara se consideră de nestrăbătut) sau la infinitiv (vedea ideea de unitate a se arăta); adverb (îl consideră altfel); propoziții (îl vede că suferă). Fără a nega importanța terminologiei de specialitate, credem, totuși, că termenul cu care este denumită o
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]