499 matches
-
de a mai imprima ființei vreo ordine, sens sau formă și care să nu fie cele ale devenirii și ale repetării sale inepuizabile. Dar cine este în măsură să îndure acest gând teribil care pare să facă existența insuportabilă? Este "supraomul". Acesta după cum s-a explicat 115 nu trebuie înțeles ca o ființă prodigioasă care și-a dezvoltat în mod exagerat facultățile unui om normal, ci în sensul cuiva care "depășește" omul tradițional în măsura în care renunță la atitudinile, credințele și valorile proprii
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
în sensul cuiva care "depășește" omul tradițional în măsura în care renunță la atitudinile, credințele și valorile proprii acestuia din urmă, având forța de a crea altele noi. Transmutarea tuturor valorilor este mișcarea care se opune nihilismului și care îl depășește: acesta pregătește "supraomul" ca fiind acela care exprimă maxima concentrare de voință de putere și care acceptă eterna reîntoarcere a lucrurilor. Întrebarea cu care se încheie fragmentul citat mai sus despre nihilismul european, și anume "Cum s-ar gândi un astfel de om
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
tinerețe și proclamă sus și tare motivele viscerale pentru care trebuia să se opună de urgență nihilismului nietzschean: acestea erau în principal imoralismul individualist și concepția elitară și antidemocratică la care ajunsese ultimul Nietzsche în neobosita sa apărare a dreptului supraomului la excelență. Dar această luare de poziție sau altele nu au zăgăzuit valul nihilist care se inspira din Nietzsche și care era în plină ascensiune. Numeroși artiști și literați l-au considerat în continuare ca pe un mit care trebuie
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
istorice. Începând mai ales cu semestrul de iarnă 1936-1937, Heidegger inițiază impresionanta serie de cursuri multianuale dedicate în întregime confruntării cu Nietzsche și celor cinci principii filozofice ale sale: nihilismul, transmutarea valorilor, voința de putere, eterna reîntoarcere a identicului și supraomul. În concluzie, asocierea superficială dintre nihilism și metafizică proferată de Krieck ca pe o insultă i-ar fi furnizat lui Heidegger ocazia să declanșeze cercetarea radicală a raportului esențial dintre acestea. "Nietzsche" din 1961 Numai după o distanță de aproape
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
învățăturile capitale ale lui Nietzsche într-o tramă unitară legată de tradiția metafizică: voința de putere și eterna reîntoarcere a identicului (doctrine care ar răspunde la întrebările metafizice tradiționale cu privire la "ce" și "cum" este ființarea), transmutarea tuturor valorilor, nihilismul și supraomul. De-a lungul unui drum care pornește de la Nietzsche până la Platon, și de la Platon până la noi, traversând întreaga istorie a filozofiei, Heidegger arată că toate aceste doctrine nu sunt rodul extravagant al minții bolnave a gânditorului-poet, ci constituie sfârșitul esențial
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
permite să-l recunoaștem, îl eliberează pe om de înstrăinare și îl transportă în deplinătatea unei existențe umane integrale. La Nietzsche, principiul natural al voinței de putere îl transformă pe om, sufocat de valorile ostile vieții și deja slăbit, în supraom. În toate cele trei cazuri operează ideea unei autosalvări a omului prin intermediul "cunoașterii" propriei condiții de captivitate și înstrăinare, care devine instrumentul răscumpărării. În virtutea unei astfel de "gnoze", bazându-se așadar pe sine însăși, ființa degradată își recuperează propria plenitudine
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
problemă tehnică"451: dacă persoana este atât de importantă, din punctul de vedere al doctrinei arianismului, cum putem continua să denigrăm "individul" evreu? Iată cum: "evreul reprezintă individualismul; arianul reprezintă "super-individualismul""452. A nu se confunda, atenționează Kenneth Burke, cu "supraom"-ul nietzschean. Criticul mărturisește că, ajuns în acest punct al periplului său prin Mein Kampf, a crezut că a găsit punctul slab al lui Hitler. În schimb, se pare că a descoperit exact contrariul (bineînțeles, în ce privește eficiența demagogică, precizează Burke
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
că, ajuns în acest punct al periplului său prin Mein Kampf, a crezut că a găsit punctul slab al lui Hitler. În schimb, se pare că a descoperit exact contrariul (bineînțeles, în ce privește eficiența demagogică, precizează Burke; nicidecum, calitatea discursului). "Solitudinea" supraomului trebuie înțeleasă ca "atribut public, în termeni de tactici (puse în aplicare - adăugirea mea) în vederea luptei împotriva dezmembrării Partidului sub presiunea salvatorilor rivali"453. Nici o referire la persoana lui Hitler în acest sens: calitatea sa de conducător este "de la sine
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
aspirații care Îmi dă mulțumire, deschidere, autoritate, prestigiu și siguranță. A. Adler a vorbit despre nevoia de autoritate, iar F. Nietzche despre voința de putere. Mai mult decât atât, Nietzche Îl creează pe Zarthustra, care reprezintă imaginea omului ideal, a „supraomului”, produs tipic al valorilor morale și ideale, ale aspirațiilor Supra-Eului. În plan simbolic, Zarthustra este noul Prometeu, omul care s-a eliberat și care se afirmă, dar care, din nefericire pentru el, este și rămâne singur, deși aspiră la salvarea
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
metode și de scopuri. Adresându-se concetățenilor săi, Socrate caută să descopere și să-i Învețe adevărul, cultivând imaginea Înțeleptului. Zarathustra se adresează tuturor, le predică valorile unei lumi noi. El cultivă valorile morale și imaginea unui nou tip uman, supraomul. La Socrate este cultivată Înțelepciunea, pe când la Zarathustra puterea. Ambii se raportează la niște modele, veritabile simboluri arhetipale cultural-morale. Socrate este identificat cu apolinicul, pe când Zarathustra cu dionisiacul. Socrate este un spirit liniștit, pe când Zarathustra este spiritul neliniștit, deși amândoi
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
parola e il silenzio, Roma, 1970; ed. (Cuvântul și tăcerea. O posibilă reconstituire a Logosului cu ajutorul conceptului de Șabda-Sphot.a din lingvistica indiană), tr. Mara și Florin Chirițescu, București, 1994; Il Daimon e il superuomo, Roma, 1972; ed. (Daimon și supraom), tr. Bogdan Zotta, București, 1994; Aurobindo e il futuro dell’uomo, Roma, 1974; Il Quinto millennio, Milano, 1979; I miti delle antiche civiltà messicane, Milano, 1984; ed. (Miturile vechilor civilizații mexicane), tr. Viorica Alistar, București, 1998; Miti antichi e mito
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288778_a_290107]
-
doar portul unde se poate afla odihnă definitivă, este călătorie plină de provocare și pericol. Nietzsche, ca și Kierkegaard și Dostoievski, anunță criză modernității, timpul disperării și al neliniștii cerând imperios o schimbare, pe care Nietzsche o vede în apariția Supraomului, propovăduit de Zarathustra: o speță de om superior care urmează să se dezvolte din omenirea de azi, "nu să te reproduci, ci să te înalți", pentru că "omul de azi nu e decât restul schilodit al unei epoci de creație din
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
din omenirea de azi, "nu să te reproduci, ci să te înalți", pentru că "omul de azi nu e decât restul schilodit al unei epoci de creație din trecut" sau premisa spre o treaptă mai înaltă a omenirii, "o punte spre supraom"2. Moartea lui Dumnezeu (deși Heidegger îl numește pe Nietzsche ultimul filosof german având pasiunea căutării lui Dumnezeu, așa încât nu s-ar mai putea vorbi de un Nietzsche ateu), Supraomul, voința de putere, eternă reîntoarcere sunt concepte cu care Nietzsche
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
spre o treaptă mai înaltă a omenirii, "o punte spre supraom"2. Moartea lui Dumnezeu (deși Heidegger îl numește pe Nietzsche ultimul filosof german având pasiunea căutării lui Dumnezeu, așa încât nu s-ar mai putea vorbi de un Nietzsche ateu), Supraomul, voința de putere, eternă reîntoarcere sunt concepte cu care Nietzsche operează pentru a crea o filosofie a negarii. Manieră naturală de a filosofa a lui Nietzsche, pentru care nu există o separație platoniciana între filosofie și arta, între logos și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
raționalului, ci ale iraționalului. "Asta nu înseamnă că, astfel, proclama superioritatea artei asupra științei în ceea ce privește cunoașterea omului?"7 se întreabă Sábato. Pentru Nietzsche, omul trebuie depășit cu orice preț; pentru Cioran, omul nu poate fi depășit, ci doar respins, ideea supraomului i se pare "absolut bezmetica. Dacă evocam viciile animalelor și încă e de ajuns pentru a simți fiori. Or, viciile oamenilor sunt incomparabil mai rele. Un supraom ar avea, firește, calități excepționale, dar și neajunsurile ar fi cumplite, incomparabil mai
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
orice preț; pentru Cioran, omul nu poate fi depășit, ci doar respins, ideea supraomului i se pare "absolut bezmetica. Dacă evocam viciile animalelor și încă e de ajuns pentru a simți fiori. Or, viciile oamenilor sunt incomparabil mai rele. Un supraom ar avea, firește, calități excepționale, dar și neajunsurile ar fi cumplite, incomparabil mai crunte decât cele omenești"8. Atât Nietzsche, cât și Cioran sunt maeștri în arta de a gândi împotriva lor înșiși, la fel ca Dostoievski. Eternă reîntoarcere a
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
terifiant, ca o teribilă fatalitate, o "reîntoarcere mecanică a Aceluiași, roată implacabila a Destinului, care ne obligă să retrăim în veci fiecare clipă, fără putință de a schimba absolut nimic"9, are ca soluție a scăpa de teama de ea; supraomul lui Nietzsche cheamă și accepta eternă reîntoarcere cu bucuria creației. O nouă morală este creionata acum, omul nou apare într-un orizont nou, unde vechile norme etice sunt distruse și fac loc voluptății, râului, egoismului, dorințelor terestre, ambițiilor celor rapaci
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
moartea lui Dumnezeu, el se împovărează singur, el duce povară valorilor umane, el pretinde să-și asume realul, așa cum este acesta. El este noul zeu al oamenilor superiori, comentează Gilles Deleuze 10. Cioran crede că este ridicol să vorbești de supraom, din moment ce "viitorul va fi mai degrabă al sub-omului decât al supraomului; de când e el pe lumea asta, omul nu face decât să se depășească, să se smulgă originilor sale, însă nu face decât să cadă și mai tare și, când
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
umane, el pretinde să-și asume realul, așa cum este acesta. El este noul zeu al oamenilor superiori, comentează Gilles Deleuze 10. Cioran crede că este ridicol să vorbești de supraom, din moment ce "viitorul va fi mai degrabă al sub-omului decât al supraomului; de când e el pe lumea asta, omul nu face decât să se depășească, să se smulgă originilor sale, însă nu face decât să cadă și mai tare și, când va fi departe de începuturile sale, va cădea mai mult ca
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
acestea, Nietzsche nu infera că în lume nu mai există valori, că viața nu mai are sens, ci omul trebuie să vadă în moartea lui Dumnezeu o oportunitate, pentru că poate deveni el însuși un zeu. Cioran nu crede în acest supraom, pentru ca, spune el, "cum poate omul să fie în același timp și zeu și simplu muritor?"57 Cioran stabilește cu Dumnezeu și cu lumea un alt fel de raport, acela de răfuiala. Privirea spre lume a spiritului cioranian Elenă Afrăsinei
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de ocazii pierdute."62 Nietzsche și Cioran au atitudini diferite față de problema morții și a absurdului existenței. Pentru Nietzsche, absurdul este spațiul libertății: moartea divinității ne lasă într-un spațiu liber, unde să ne manifestăm voința noastră liberă, ne face supraoameni, capabili să ne inventăm sensuri. Pentru Cioran, un astfel de eroism are la bază o puternică amăgire, o iluzie romantică. Supraomul și Mitul Eternei Întoarceri sunt niște iluzii necesare vieții. Viața, pentru Cioran, are numai o valoare relativă și limitată
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
spațiul libertății: moartea divinității ne lasă într-un spațiu liber, unde să ne manifestăm voința noastră liberă, ne face supraoameni, capabili să ne inventăm sensuri. Pentru Cioran, un astfel de eroism are la bază o puternică amăgire, o iluzie romantică. Supraomul și Mitul Eternei Întoarceri sunt niște iluzii necesare vieții. Viața, pentru Cioran, are numai o valoare relativă și limitată, se justifică numai în umbră și în așteptarea morții. Viață este, in concepția lui Cioran și a lui Sábato, un lung
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
și le distruge, ca pe niște forme moderne ale eschatologiei religioase. Sub forma sa victorioasă, cu un caracter elitist marcat, mitul creat de modernitatea europeană dezvoltă ceea ce poate fi numit − consideră Dubois − "complexul lui Prometeu", ale cărui avataruri sau ecouri (supraomul, victoria raselor superioare, repartiția egalitaristă a bunurilor) duc în practică la eșecuri tragice, cum știm, considerate a fi "crizele de nebunie ale modernității" (32-33). Emergența însă a unei mitologii a timpurilor moderne, după perioade tumultuoase de căutări identitare, apare ca
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
țară au fost rearestați de către Securitate și condamnați la ani foarte grei, ca foști criminali de război. Dacă ați ști ce figuri aveau oamenii aceștia, acești eroi fantastici sufletește și pe care din toate punctele de vedere eu îi numesc supraoameni... Au suferit și au murit în chinuri groaznice în diverse închisori sau lagăre de muncă și de condamnare. Au murit și nu mai vorbește nimeni despre ei, acești cu adevărat martiri. Am cunoscut, de pildă, pe un fost avocat din
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
educație, un om nou, înzestrat cu o natură umană „bună”. Astfel, în Literatură și revoluție, Troțki* merge până la a scrie că libertatea omului față de Dumnezeu, de Țar și de Capital face posibilă crearea unui „tip biologic și social superior, un supraom, dacă vreți”. O idee identică este exprimată și de către Stalin* care, la moartea lui Lenin, declară că bolșevicii* sunt „făcuți dintr-o stofă specială”, exaltând astfel rolul revoluționarilor ca „avangardă” a noii societăți. Ea emană din ideea darwinismului social, enunțată
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]