559 matches
-
contribuția, calificându-l drept „stat muncitoresc degenerat”, condus de o „birocrație* termidoriană”, dar al cărui principiu continuă să-l apere. în 1938, el cheamă la constituirea Internaționalei a IV-a, întreținând, în același timp, legături cu intelectuali revoluționari, cum e suprarealistul Andrî Breton. La 20 august 1940, însă, după mai multe tentative nereușite de asasinat*, este ucis la Mexico de către Ramon Mercader, un agent al lui Stalin, lăsându-și partizanii orfani. TROȚKIȘTI La 3 septembrie 1938, Internaționala a IV-a este
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
propria sa revistă. Deasupra muzicii domnește un "International Musical Bureau"! Lista autorilor care apar în sumarele revistelor, care ocupă tribunele sau semnează manifeste ar constitui evocarea clasicilor de astăzi în toate aceste țări. Sciziunile și denunțurile (să ne gîndim la suprarealiști) se vor succeda, bulversarea culturală provocată de comunism marchează la fel de mult această epocă ca și impactul său politic. Ca să nu mai vorbim despre atacul condus de către marxism, în forma sa cea mai dură împotriva fortărețelor academice. Universități muncitorești se răspîndesc
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
nuveliștii: Rebreanu, H.P. Bengescu, Camil Petrescu, Gib Mihăescu, Ionel Teodoreanu, teoreticienii modernismului (E. Lovinescu), poeții și prozatorii Tudor Arghezi, Adrian Maniu, G. Topârceanu, Otilia Cazimir. Urmează intimiștii (Bucuța, Perpessicius), tradiționaliștii (Pillat, Fundoianu, Voronca), ortodoxiștii (Crainic, Voiculescu, Blaga), avangarda cu dadaiștii, suprarealiștii, ermeticii (Tzara, Urmuz, Ion Barbu, Vinea, Matei Caragiale). În ultimele capitole se referă la diferite orientări din epocă, între care, critica lui Zarifopol, Ralea, Vianu, Pompiliu Constantinescu, Șerban Cioculescu; proza memorialistică și documentară, noul roman citadin, literatura feminină, poezia profesiunilor
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
la o extraterestră viziune, pînă la o exaltare În care ochii sticloși pierd contururile, aruncă În lături decorațiile, scuipă peste frecătura mulțumită a mîinilor”... Voronca Împinge În felul acesta spre ultimele limite o stare de spirit tipic romantică, reactualizată de suprarealiști. Printr-o particulară forță a tensiunii („neliniștii”) lăuntrice, el aspiră, ca și aceștia din urmă, la permanentizarea inspirației, la realizarea unei neîntrerupte reverii, a unei stări de grație care să permită - ca să folosim expresia blagiană - o „supremă intimitate cu Totalul
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
suprema contopire cu cosmosul - În cea mai autentică tradiție romantică și... suprarealistă. Căci și pentru Voronca frumusețea nu poate fi - ca să preluăm un calificativ al lui André Breton - decît „convulsivă”, iar dimensiunea ontologică a poeziei, atît de frecvent evidențiată de suprarealiști, este și pentru el o adevărată obsesie. Și nu trebuie neglijată, pe de altă parte, nici atmosfera românească a deceniului al treilea, marcată - nu numai În interiorul avangardei - de căutarea „autenticității”, a „experienței”, a „trăirii” ori a „aventurii”, pe un fundal
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
revoltei inițiale. Căci nu pentru a se instala comod și definitiv În universul imaginar scrie poetul, și nu pentru a decanta din realitatea dată sau a descoperi, dincolo de ea, o frumusețe imuabilă, absolută. Esteticul și literarul - negate În principiu de suprarealiști - trebuie să cedeze locul poeziei (la Voronca, „poemului”) ca „activitate a spiritului” (cum se exprima André Breton), ca tensiune vitală, trăire, implicare Într-un raport mereu inedit cu exteriorul, conjugare a realului cu imaginarul, capabilă să genereze „scînteia revelatoare”. Totul
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
pentru că este transcendentalmente liber”, iar „imaginarul este În fiecare zi acel «ceva» concret către care existentul e depășit”. Altfel spus, „imaginarul reprezintă În fiecare clipă sensul implicit al realului”, orice conștiință care imaginează menține lumea ca fond neantizat al imaginarului”. Suprarealiștii - și Ilarie Voronca merge În sensul lor - rămîn mereu deosebit de sensibili față de acest statut al imaginarului, menținînd foarte vie conștiința rupturii („neantizării”), pe de o parte, iar pe de alta exaltînd promisiunile conținute În actul „depășirii” În imaginar a „existentului
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
parte - impulsul de a interveni În ordinea stagnantă a realului, În sensul dinamizării, „deschiderii”, transformării sale. Bucuria „Îngăduită” de a surprinde metamorfozele universale Își găsește complementul necesar În actul transgresării prin verbul poetic, a ceea ce, neîngăduit fiind („le terrible interdit” suprarealist etc.) se opune ca obstacol social, natural ori subiectiv. Amintita obsesie a deschiderii vizează, În ultimă instanță, realizarea Între ființele și obiectele lumii a unei situații de „vase comunicante”, a unei depline transparențe și permeabilități. În fața multiplelor Înfățișări ale Închiderii
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Voronca a traversat, cum am constatat, o Întreagă experiență modernistă și avangardistă, Învățînd desigur mai ales de la futuriști („spune-mi repede totul, În două cuvinte” - cerea Marinetti Într-un manifest), constructiviști („expresia plastică, strictă și rapidă a aparatelor Morse”) și suprarealiști (prin care reia definiția imaginii dată de Pierre Reverdy mai Înainte, dar adaptînd-o la „fundamentele constructiviste” al momentului). Versurile din Restriști arată Însă că Încă În acea fază neosimbolistă a Începuturilor poetul manifesta un gust aparte pentru imagine (exemplul cel
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
nu e total, spontaneitatea aparentă ascunde adesea exercițiul rafinat-manierist al artificiului asociativ, iar motivarea punerii În relație nu cere Întotdeauna eforturi neobișnuite. Nu-i vorbă că, În chiar cazul acelei „métaphore filée”, În care Michael Riffaterre vede un procedeu tipic suprarealist al semiozei, arbitrarul poate fi În cele din urmă redus printr-o considerare atentă a sintaxei ce leagă seria metaforică de contextul secvenței; iar pe de altă parte, multe dintre imaginile suprarealiștilor celor mai notorii ca Breton și Eluard, sînt
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
În care Michael Riffaterre vede un procedeu tipic suprarealist al semiozei, arbitrarul poate fi În cele din urmă redus printr-o considerare atentă a sintaxei ce leagă seria metaforică de contextul secvenței; iar pe de altă parte, multe dintre imaginile suprarealiștilor celor mai notorii ca Breton și Eluard, sînt recunoscute a nu depăși - lucru de altfel, firesc - statutul unor metafore „clasice”. Dacă are, ca suprarealiștii‚ un adevărat cult pentru imagine, prin intermediul căreia vede „toate fîntînile universului reînnoite”, vizînd desfășurarea, În aventura
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
sintaxei ce leagă seria metaforică de contextul secvenței; iar pe de altă parte, multe dintre imaginile suprarealiștilor celor mai notorii ca Breton și Eluard, sînt recunoscute a nu depăși - lucru de altfel, firesc - statutul unor metafore „clasice”. Dacă are, ca suprarealiștii‚ un adevărat cult pentru imagine, prin intermediul căreia vede „toate fîntînile universului reînnoite”, vizînd desfășurarea, În aventura Întîlnirilor dintre obiecte, a unei viziuni dinamice a metamorfozelor, Voronca e mai puțin un explorator al spațiului propriu-zis oniric, al subteranelor obscure ale inconștientului
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
a începe” experimentează, ca mai toți optzeciștii, modalități de scriitură modernă dintre cele mai diferite, de la literaturizarea, în spiritul Noului Roman, a „micului fapt adevărat” (ca în Nina, de exemplu) la transfigurarea banalului prin inserții de bizar, absurd, „miraculos” cotidian, suprarealist, de senzațional și fantastic terifiant, prin cultivarea oniricului. Înconjurată, pe patul de moarte, de fii, o bătrână cere să fie întinsă pe podea, pentru că altfel nu-și poate da sufletul. Unui moșneag îi e teamă de fotografii. Crede că, dacă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289002_a_290331]
-
caracterizare a poeziei soresciene a anilor ’65! La Ioan Alexandru sunt vizibile două mișcări contrare: una este a voinței aprige de modernitate, cealaltă - a instinctului vetrei strămoșești: „În versurile lui oarecum nestrunjite sau mai curând stilizat aspre glăsuiește parcă un suprarealist al lumii noastre rurale, un modern ieșit surprinzător dintr-un fecior de țăran ardelean.” 3 Lectura atentă a textelor critice streiniene dedicate poeților clasici, moderni și contemporani, lectură argumentată - cum s-a văzut - de citate 1 ibidem, p. 40 2
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
Vladimir Streinu se dezvoltă în plan estetic; însuși scrisul său elegant, nuanțat liric, este o admirabilă expresie estetică.”2 Rămâne un paradox faptul că G. Călinescu stăruie în Istoria sa din 1941 asupra poetului Vladimir Streinu (inclus în capitolul Dadaiști. Suprarealiști. Hermetici. Momentul 1928Ă, deși la data apariției monumentalei lucrări autorul Ritmului imanent publicase numeroase studii și eseuri critice precum și un volum: Pagini de critică literară, Marginalia, Eseuri, Editura Fundațiilor Regale, 1938. G. Călinescu admite concesiv reticent: „Poetul a scris și
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
premiat la festivalurile de la Teheran, Barcelona, Veneția, scenariul de avangardă Carnavalul (1972), realizat împreună cu cineastul Ion Truică, prin care deschide o cale nouă genului - și, mai ales, în calitate de comentator de film - cărțile Comedia burlescă (1967), Eroi, fantome, șoricei (1970). Poet suprarealist, prozator fantezist și tandru ironic, scenarist cu premii internaționale, comentator de film, disident singuratic, C. este și un bun critic de artă. În 1976, în ajunul bicentenarului independenței Americii, reușește să publice volumul Grafica americană. Un portret al Americii, pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286196_a_287525]
-
tablou în descompunere, pe care culorile, formele se preling: "Soarele curgea pe crăci ca lumânările de ceară,/ în miezul lui se dizolva un drumeț/ absent murmurând: - E ultima seară". Tehnica este a amalgamării detaliilor, astfel încât textul se apropie de cel suprarealist sau oniric, fără să lipsească însă contrapunctul ironic. Transformarea sunetelor în mingi, baloane de săpun ("atâta de grase că plesneau sus") implică transformarea lumii în spațiu al ludicului. În realitate, e o altă modalitate de a reda indecizia, vagul pe
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și cele două categorii se confundă, nici moartea de viață nu se delimitează clar ("omul galben străpuns venea spre mine ca o stea marină" - apariția obsesiei acvaticului denotă transgresarea limitelor dintre conștient și inconștient, tehnica e apropiată de cea a suprarealiștilor, fără să se intenționeze destructurarea lumii într-atât încât să redea universul tulbure al inconștientului, ci, mai degrabă, să se creeze impresia de lume absurdă, ieșită din tiparele mentalității comune). E aici o încercare de reînnoire a imaginarului poetic, în
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
1968, 5866; Florin Manolescu, „Geraldine”, RL, 1969, 51; I. Negoițescu, Sebastian Reichmann și limbajul poetic, TMS, 1970, 3; Radu Enescu, „Geraldine”, F, 1970, 6; Sebastian Reichman în dialog cu Mariana Marin, CNP, 1990, 45, 46, 49; Ion Bogdan Lefter, Suprarealism, suprarealiști..., CNP, 1992, 12; Bogdan Dumitrescu, Test de lectură, RL, 1993, 37; C. Rogozanu, Mic regal poetic, RL, 2000, 20; Gheorghe Grigurcu, Feeria libertății, RL, 2000, 26; Nicolae Manolescu, C’ești copil?, OC, 2001, 85; Constantin Abăluță, Scalp dureros, OC, 2001
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289166_a_290495]
-
Textele lui F. au beneficiat de un spațiu destul de amplu în antologiile literaturii românești de avangardă, însă nici cele din Bust, nici cele rămase în revista „unu” nu au o relevanță specială. Autorul s-a străduit, imitându-i fidel pe suprarealiștii consacrați, să împerecheze șocant cuvintele, începând chiar cu titlurile: Bust de rege carpen, Bust de fecioară vanilie, Bust de pasăre concentrică, Bust de cocoșați impecabili etc. Teribilisme juvenile, în genul celor practicate de Geo Bogza, ratează efectul scontat, sfârșind în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286971_a_288300]
-
este cea a dragostei, "son propre est d'engendrer un désir sans fin" [Bancquart, 2002, p.321]. Legătură dintre personaj, spațiu și peisaj este dintre cele mai strânse. Personajul este asociat spațiului prin metonimie și îl simbolizează prin metaforă. Astfel, suprarealiștii au asociat global Parisul cu femeia [Tadié, p.77]. Figură Parizienei oferă observații interesante despre cauzele și efectele urbanismului asupra personajelor. Parisul este un oraș-androgin, având atât trăsături masculine (caracterul sau expansiv și colonial, agresiv și dominator), cât și trăsături
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
XIX-lea (Flaubert, Zola, Maupassant, Daudet, Goncourt) sunt anticipatori, care reprezintă un salt în modernitate. Zola are influență decisivă în Europa jumătății a doua a secolului al XIX-lea. El este precursorul mai multor tendințe în literatura, incepand cu impresioniștii, suprarealiștii și continuând cu reprezentanții "Noului român". Modernitatea anticipatoare a lui Zola, fondată pe un principiu de renovare internă, o face să fie deschisă. Hiperbolizarea, simbolizarea și mitizarea imaginii nu sunt doar procedee artistice prin care Zola intensifica impresia generală creată
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
îndrăzneala unui Dalí pentru a vedea în resorturile profunde ale paranoiei sâmburele inovației artistice, un răspuns la problemele artei moderne. În confruntarea cu "iraționalul", pictorul a găsit în psihiatrie și psihanaliză aliați. El a fost cel care a atras atenția suprarealiștilor, la începutul anilor '30, asupra resurselor "poetice" ale delirului paranoic. Folosind potențialul nebuniei, pictorul spaniol se înscria astfel în programul mișcării. Interogarea granițelor în continuă mișcare dintre normal și patologic este centrală pentru primul Manifeste du surrealism (1924). În acest
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
sieși obsesia, doar atunci simțind ușurarea afectivă (plânge) și căderea bruscă în delir, care caracterizează împlinirea pasiunii" (1975: 250). Lacan nu pare să fi întrevăzut implicațiile literare ale cazului său și tocmai acest aspect va fi atras, în epocă, atenția suprarealiștilor, Dalí numărându-se printre ei. Deși dedică destul de multe pagini ale tezei unor extrase din "producțiile literare" ale lui Aimée, Pe numele său adevărat, Marguerite Pantaine, "Aimée" provenea dintr-o familie catolică din centrul Franței. Crescută de o mamă cu
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
necunoscută dinăuntrul ei (inconștientul), conceput ca sursă esențială de inspirație. Permițând hazardului, accidentalului să se manifeste, artistul eliberează actul creației de cenzura raționalității. Produsul artistic astfel obținut ar putea exprima dorințele, imaginile și ideile cele mai adânci ale individului. Tot suprarealiștii au fost cei care au legat teoriile psihologice de ideea de creativitate și de producția artistică, neezitând să valorizeze maladiile mentale ca sursă de creație. În 1930, André Breton și Paul Eluard, publică L'Immaculée conception, un volum ce adună
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]