203 matches
-
cetăți și cultul lor are un caracter civic; ei sunt strămoșii grupurilor consangvine și "reprezentanții prototipici" ai anumitor activități umane fundamentale. Eroii sunt, în plus, caracterizați prin trăsături singulare, chiar monstruoase, și printr-un comportament excentric, care trădează natura lor supraumană 39. S-ar putea spune, într-o formulare sumară, că eroii greci împărtășesc o modalitate existențială sui generis (supraumană, dar nu divină) și acționează într-o epocă primordială, și anume aceea care urmează cosmogoniei și triumfului lui Zeus (cf. § § 83-84
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
umane fundamentale. Eroii sunt, în plus, caracterizați prin trăsături singulare, chiar monstruoase, și printr-un comportament excentric, care trădează natura lor supraumană 39. S-ar putea spune, într-o formulare sumară, că eroii greci împărtășesc o modalitate existențială sui generis (supraumană, dar nu divină) și acționează într-o epocă primordială, și anume aceea care urmează cosmogoniei și triumfului lui Zeus (cf. § § 83-84). Activitatea lor se desfășoară după apariția oamenilor, dar într-o perioadă a "începuturilor", când structurile nu erau pentru totdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
este sfâșiat de câini, Glaukos, Diomede, Hippolyt de către cai; ori sunt devorați sau trăsniți de către Zeus (Asclepios, Salmoneus, Lykaon etc.), ori mușcați de un șarpe (Oreste, Mopsos etc.)46. Totuși, moartea lor este aceea care confirmă și proclamă condiția lor supraumană. Dacă nu sunt nemuritori, precum zeii, eroii se disting de oameni prin faptul că ei continuă să acționeze și după moarte. Rămășițele eroilor sunt încărcate de redutabile puteri magico-religioase. Mormintele, relicvele lor, cenotafurile operează asupra celor vii timp de secole
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
dionysiac, o experiență extatică de o frenezie mai mult sau mai puțin violentă: mania. Această "nebunie" constituia întrucâtva dovada "divinizării" (entheos) adeptului. Experiența era, desigur, de neuitat, căci ea constituia o participare la spontaneitatea creatoare și libertatea îmbătătoare, la puterea supraumană și la invulnerabilitatea lui Dionysos. Comuniunea cu zeul făcea să explodeze, pentru un timp, condiția umană, dar nu reușea să producă o transmutație. Nu există aluzie la nemurire în Bacchantele, și nici într-o operă atât de târzie ca Dionysiacele
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
e.e. Cummings, teatralitatea e îmbibată în pielea-sugativă a Verei Mantero, o piele care absoarbe afectiv cuvintele și le trăiește cu o intensitate extremă. Ca și cum fiecare cuvânt e o contorsionare interioară. Ca și cum fiecare consoană tare, repetată la nesfârșit, cere eforturi supraumane de verbalizare. Cuvintele recitate, cu pauze implozive, sincope și explozii sonore, corpul maroniu și fața intenționat excesiv de machiată, încălțările de lemn în formă de copite, care dezechilibrează trupul, lumina care-i descoperă încet, încet carnalitatea fragilă compun un cod de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
neîntreruptă a aerului înfocat pneuma. Aceasta era baza pe care, prin condensare, se obțineau gândurile. Prin pneum,a cosmosul era reîntregit. Fizicul și psihicul se compun din aceeași materie, căreia, în cazul omului, îi sunt conferite însemne deosebite, chiar însușiri supraumane, supraindividuale, întrucât pneuma universală "este echivalentă cu sufletul general, cu focul dumnezeiesc". Stoicii au mai introdus o noțiune de "tensiune" sau de gradare a tonusului. Aceasta a permis deosebirea mai multor stări graduale ale sufletului. Tot pe această bază s-
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
imaginii primitive”(C.G. Jung: Essais de Psychologie analytique. p. 142 ), în momentul apariției acestei imagini primitive sau a acestui arhetip, se dă o luptă cu individul netipic, din care acesta iese înfrânt. Eul e cuprins atunci de sentimentul „unei puteri supraumane”, care nu e altceva decât forța covârșitoare a inconștientului colectiv. Omul, înfrânt în individualitatea lui, e captat sufletește în tiparul universal al arhetipului și faptul acesta îi dă un sentiment de eliberare. În el nu mai trăiește atunci o ființă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ca o fatalitate. Ei n-ar putea trăi altfel. În aspectul exterior, în interpretarea pe care noi i-o dăm, acest instinct creator apare ca o jertfă personală, dar el n-o trăiește ca atare, ci ca o satisfacție întradevăr supraumană a operei, pe care o făurește. Am greși însă dacă am confunda acest instinct creator cu o erupție a inconștientului, ce ar face din geniu o jucărie a forțelor oarbe. Geniul e perfect conștient de puterea ce i se manifestă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
castă privilegiată (de unde și evocarea operei ilustrului său precursor). Pe de altă parte, într-un plan mai larg, macro-textemul sugerează o anumită formă de organizare a lumii în care "timpurile" sunt deja "(pre)scrise", în mod "misterios", de către o forță supraumană. Acest ultim sens pare a-și găsi confirmarea în micro-textemul [4] ("numerele de aur"), care constituie una dintre puținele "abateri" ale fragmentului de la tiparul eminescian și care trimite către un motiv ocult (pythagoreic, kabbalistic și masonic), de circulație universală. Potrivit lui
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
anumit eveniment în viața dumitale, v-ați fi logodit") etc. Numele de familie, Beldiman este un cuvânt format de la beldi(e) al cărui sens este "cotor, tulei; prăjină lungă și subțire"98, țăruș care face parte din "constelația simbolurilor puterii supraumane, venind din cer sau de la demoni, metonimie a arborelui cosmic (axis mundi) sau a arborelui vieții"99. Darul ghicitorului în pietre se sprijină și pe descendența sa din "vestitul Leonida Beldiman, dacă vă spune ceva numele ăsta" (s.n.) (de mai
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
dramatică, Moșu se ridică de pe patul morții și, sprijinindu-se de un toiag cercetează locul comorii - același loc unde sunt împușcați Ilaria și von Baltasar ("Spunea că ăsta e locul..."514). În această imagine zguduitoare, toiagul este semn al puterii supraumane, metonimie a arborelui cosmic (axis mundi) sau a arborelui vieții 515 (vezi supra, analiza la Ghicitor în pietre), din aceeași serie cu bățul cu care băieții de Pe strada Mântuleasa caută locurile de trecere spre ținutul subpământean. Moșu, ca și von
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ca și fascismul, de altfel) nu avea neapărat nevoie de constituție; ordinea statală pe care o imagina și o punea în operă nu trimitea decât formal la o legislație pozitivă, căci temeiul "dreptății" nu era unul uman și convențional, ci suprauman și absolut legea istorică a succesiunii ineluctabile a epocilor bazate pe principiul luptei de clasă. Cu toate acestea, în perioada comunistă, statul român a funcționat în baza a trei constituții succesive. Prima a fost votată de Parlament (o adunare monocamerală
Constituţia României. Opinii esenţiale pentru legea fundamentală by Sorin Bocancea [Corola-publishinghouse/Science/930_a_2438]
-
cartea lui D. Bacu Pitești (centru de reeducare studențească), cu subtitlul: La Buchenwald se murea mai ușor (1991, Ed. Atlantida), părintele Calciu scrie: Acolo a fost ceva care depășește puterea umană de înțelegere, pentru că a fost războiul a două tabere supraumane: acolo a fost spațiul în care, privit dinafară, războiul a fost cîștigat de satana, pentru că psihologii și esteții confundă aparențele cu realitatea duhului și ignoră faptul că această lume este un răstimp al mîntuirii, singurul răstimp uman pentru mîntuire. Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de „profețiile” mele „dogmatice”, „optimiste”! Nu, noi, indiferent cine am fi, nu suntem și nu putem fi stăpânii Adevărului! El este, cum o constatam mai sus, duplice, profund și tiranic duplice, ambiguu, ceea ce Îi conferă „misterul”, dar și vigoarea seculară, supraumană. Nu, noi putem fi doar „stăpânii propriei noastre firi”, adică consecvenți și lucizi de propria noastră structură temperamentală și ideatică, urmând sfatul vechi al vicleanului și curteanului Înțelept care a fost Polonius: - Rămâi credincios ție Însuți și așa cum ziua urmează
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
creației; capacitatea unui individ de a-și da cu adevărat măsura - una pe care o ignoră toți cei din jur, dar și el Însuși, nu rareori! -, și aici „beția simțurilor” trebuie topită În febra creației, acel curaj neobișnuit, acea Îndrăzneală supraumană care ne face să pășim deodată cu pași ușori și iuți peste pajiști smălțuite sau peste goluri aiuritoare, ușor și sigur totodată, la marginea prăpăstiilor, la limita fizică a lucrurilor, dar și la aceea a Înrădăcinatelor obișnuințe, reflexe sau prejudecăți
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și ieșirea În „alt regn”, o formă a unei visate mântuiri, În zonele geniale ale poeticului și ale muzicii, o ridicare de pe tărâmul gravitațional și penibil, un „pas pe lună”, de fapt! Deodată, nu Gândul ne face ușori și Înțelepți, „supraumani”, ci trupul, aflat Într-o beatitudine neînfrânată și care, prin mișcările sale, aceleași și mereu altele, ne leagă, deodată și miraculos, precum memoria, În momentele ei privilegiate, de timpuri vechi și de omul etern, bucuros și uimit de cea de
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
secret. „Ai dreptate, acum, în mine, se vede până la fund!”, i-am spus și el mi-a zâmbit cu acele zâmbete isusiace ale lui din tinerețe, când își pierdea fulgerător sexul și devenea unul din acele personaje fascinante și hermafrodite, supraumane, dezlipite din uleiurile maeștrilor Renașterii, un Ioan Botezătorul uimit că Noul Învățător, noul Rabbi vine la el să-i ceară botezul legitimității și al autorității, un Iisus înconjurat de femei, blând și protector fără violență, cerșind acea „înțelegere” pe care
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
particulară în fața actului creației - când el este autentic și rar! - și a persoanei creatorului. Și insist: „în fața persoanei creatorului”, care, atunci când el este înzestrat cu acel har rar, zeesc, și când el își asumă vocația, una dintre cele mai dificile, supraumane uneori, se apropie de un oficiant al sacrului, de unul dintre acei preoți ce stau în mijlocul mulțimii și spre care se îndreaptă ochii și cugetele mai ales în vremuri grele, barbare, de care poporul nostru nu prea a fost scutit
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
unei „rupturi existențiale pentru român între lumea de aici și lumea de dincolo, între vremea de acum și veșnicie”; pentru el există „numai vamă, adică poartă de trecere”. Povestirea - „această traducere a sacrului în povestire devine un discurs asupra puterii supraumane; ea permite explicare, pe de o parte, a naturii puterii sacre și, pe de altă parte, a modalităților de întâlnire între zei și oameni”. Folclorul literar constituie în acest context canalul privilegiat de comunicare a misterelor fundamentale, canal orientat atât
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
vârfu capului" (Pătroaia-ValeDâmbovița). Abilitățile surorilor mai mari provoacă belșugul, dar nu viața, creațiile lor sunt inanimate, în timp ce pruncii promiși de mezină apar ca ipostaze divine mijlocite de fecioara cu puteri hierofante. Împăratul constituie un ideal marital ce solicită capacități superlative, supraumane în sens inițiatic. Surorile mai mari au parcurs o inițiere ce limitează abilitățile la o valorificare socială, pe când mezina, prin puterile ultimogeniturii născute a treia, este capabilă nu numai să așeze împărăția departe de drama sterilității, ci să o consacre
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
dincolo , în timp ce sufletul bate ritmul spiritului hrănit de parcursul mitic. Unghiul relatării este perfect acordat perspectivei sociale, care acceptă acum eroina. Povestitorul mimează surprinde¬rea inocentă, dar accentuează demonstrativ calitatea imaculată a tinerei, ca semn al convingerii definitive asupra harului suprauman. Retragerea din implicarea directă („treaba lor”) conferă instanței narative superioritatea observatorului pasiv la timpul mitic deschis de propria spunere, pregătind retragerea totală din el, cerută de închiderea faliei lingvistice spre sacru. Repudierea inițiatică survine alteori dintr-o concepție la fel de fabuloasă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
endocrino-oftalmologia și multe altele l-au făcut cunoscut, l-au consacrat ca academician, medaliat al multor Academii. Nimeni nu îl poate uita", spunea bătrânul fost deținut. Pe bună dreptate, pentru că Vancea a depășit cadrul strict al profesiei, reeditând imaginea oarecum supraumană a "magistrului" clasic. Îmi amintesc de o bolnavă din S.U.A., extrem de avută, care, auzind de el, l-a căutat, firește, la Iași. Se internase într-o clinică neurologică de la Socola. Vancea a venit, vioi ca întotdeauna, a privit fundul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
vietăți ce nu-i cer slujbe. Ascultam aceste cuvinte ale lui rostite cu accentul sincerităței și mi se părea omul acesta atât pe suspus pe scara lumei, deoarece desprețuia o domnie, încât în ochii mei lua proporțiile unei ființi extraordinare, supraumane. O, da ! Era fără îndoială atunci cel mai mare om al Moldovei. Poet tânăr, recunoscut și sărbătorit de toți, el a dezgropat limba noastră de sub dărâmăturile trecutului, i-a redat frumuseța ei originară și a adus-o la cinste într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
și vocația sa nu erau puse la îndoială de nimeni. Scrisul său tot stătea sub steaua glorioasă a inspirației: scria neobosit, scria puternic, înnoitor, scria izbutind să exprime sinele său de profunzime (ceea ce-și dorise dintotdeauna), scria ca și cum cineva suprauman i-ar fi dictat. Practic, fratele meu Vlad era un ins fericit, un ins care-și trăia visul. Uitase, ștersese din creierul său (așa cum ai șterge, cu buretele umed, de pe tabla neagră o propoziție greșită, care nu-ți convine) episodul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
domnesc, oaspeții noștri și toți cei cari-i însoțiseră acolo admirau, în aerul limpede al dimineții, incomparabila panoramă a Iașului. Nu se mai gândea nimeni la drumul făcut, la urâciunile pe care le-ntâlnise... Nimeni, în afară de mine, care făceam eforturi supraumane pentru a disimula indispoziția de care mă simțeam cuprins și aerul de om vinovat pe care-mi dădeam bine seama că-l port în figură și în privire. De prisos să remarc că, îndeobște, sărăcia, izolarea, lipsa de igienă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]