1,239 matches
-
marea de amar.” (M. Eminescu) Ceea ce se întâmplă an de an în Dumbrăveniul Sucevei, localitate devenită pentru o zi locul de desfășurare a unei ample reuniuni a delegațiilor Academiei din Republica Moldova și Academiei din țara-mamă (cum i-a spus cu tâlc acad. Nicolae Dabija) sau capitală culturală a românilor de pretutindeni, ca să-l citez pe poetul Viorel Dinescu, poate fi ilustrat prin rezumatul discursului distinsei acad. Maya Simionescu: „Un lucru care se va repeta de câteva ori devine tradiție, iar manifestarea
Dumbrăveniul Sucevei sub semnul Poetului Mihai Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93145_a_94437]
-
castele" sau anticele "capiști năruite, cu stâlpi tiviți cu iederi" (și "mușchi verde"); nu însă, pe cât cred, în sine, adică pentru ele înseși, ca vreun Hubert Robert al poeziei, - el nefiind un simplu "ruinist". Căci, între altele, ceea ce are un tâlc anume,-n ocurență, e că ruinele acestea sunt, mai cu seamă, "chipuri și icoane", imagini ale sufletului însuși și/sau, conform faimoasei definiții a peisajului, după Amiel, niște subiective "étatșsț d'âme". Ele, de altfel, se răsfrâng, mai totdeauna, în
"Ale turnurilor umbre..." by Șerban Foarță () [Corola-journal/Journalistic/8215_a_9540]
-
decenii în urmă, a dat un sens comun cîtorva lucrări care obiectiv nu aveau nici o legătură, fie Serviciul Vamal al Statelor Unite care, prin gestul recuperării simultane, a instituit un nou gen proxim și a introdus în destinul fiecărei lucrări un tîlc supraindividual, fie Președintele însuși care, preluîndu-le împreună, ca beneficiar simbolic și exponențial, a revărasat asupra lor atîta energie subtilă și atîta autoritate directă încît, subit, tablourile au devenit elemente ale unui întreg, de atunci, inseparabil și obiect al unei solidarități
Patrimoniu recuperat, la aniversară by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8320_a_9645]
-
a fost recomandat și auditorilor s-o folosească, atunci când vor muta piesele de pe tabla de șah așezată pe o măsuță, chiar în fața podiumului! Dacă am sesizat corect, spectacolul a fost structurat în 7 secțiuni, fiecare cu un profil și un tâlc distincte. Începerea jocului a fost precedată de un cântec melodios - interpretat de Irinel Anghel, care a mînuit totodată și procesorul de sunete computerizat (un kaosspad) - în contrast cu mediul electronic a cărui amploare și intensitate sunt comparabile cu producțiile muzicale ale unui
?Gr?dinile secrete? ale omului contemporan by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/83156_a_84481]
-
vrea să avorteze la mama cu copilul al cărui șold a început să putrezească, oameni din toate categoriile sociale, toate felurile, toată umanitatea e acolo. Vindecarea lor este însoțită adesea de o lecție usturătoare, ghidușiile părintelui Anatoli sunt însă cu tîlc, leacul e amar și arde cînd vindecă. Părintele parcă face totul de-a-ndoaselea, irită sistematic bu-nul-simț al iconomului căruia îi pune funingine pe clanță și întrebări grave pe un ton în doi peri, iar în Biserică se închină într-o direcție
Ultima Thule by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8455_a_9780]
-
lui Eckermann, Goethe mărturisește intenția inițială de a-l face pe Euphorion să culeagă roadele unui deznodământ fericit, și a fost împiedicat numai de impresia profundă ce i-a produs-o moartea lui Byron la Missolonghi. De aici, consecințe cu tâlc. Ca fiu al Elenei și al lui Faust, în Euphorion s-au contopit spiritul grecesc, apolinic (limitele, ordinea elină) și fausticul modern al europeanului, adică dinamismul, avântul nesăbuit. Preponderând acesta din urmă, Euphorion e mânat spre dezastru./ În introducerea mea
De la cerchism la euphorionism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8446_a_9771]
-
în spatele unor vorbe - multe, multe, multe, fără rost, fără gramatică, dar pline de emfază. Am observat disprețul altora, altfel direct implicați, față de ce înseamnă artistic, creație, creator, valoare. Sigur că și treaba cu camioanele cu decor este o chestiune cu tîlc, dar tîlcul ține enorm și de valoarea încărcăturii. Am simțit, la început, șirul de umilințe la care s-ar dori să fii supus. Poate din inerție și nu neapărat din rea-voință. Poate pentru simplul motiv că vezi și înțelegi altfel
Shakespeare mai presus de orice by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8474_a_9799]
-
vorbe - multe, multe, multe, fără rost, fără gramatică, dar pline de emfază. Am observat disprețul altora, altfel direct implicați, față de ce înseamnă artistic, creație, creator, valoare. Sigur că și treaba cu camioanele cu decor este o chestiune cu tîlc, dar tîlcul ține enorm și de valoarea încărcăturii. Am simțit, la început, șirul de umilințe la care s-ar dori să fii supus. Poate din inerție și nu neapărat din rea-voință. Poate pentru simplul motiv că vezi și înțelegi altfel. Cu mari
Shakespeare mai presus de orice by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8474_a_9799]
-
recurge și la monologul specific prozei moderne. O legătura mai profundă ca iubirea, cea de potrivnicie, pune în relație Săgetătorul care negustorește la început de secol XVIII și tânără din secolul al XX-lea. Prozatorul alternează formula povestirii pline de tâlc cu alta, epistolară, între studentă și profesor. A cincea pereche, o Fecioară și un bărbat din Gemeni își trăiește iubirea în cursul unei croaziere pe Mediterana. Iar cea de-a șasea, între Minotaur și Balanța, stă sub stăpânirea unei uitări
Istorii ale sufletelor pereche by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8615_a_9940]
-
construcții istorice, prin acea capacitate a d-sale pe care o menționam de a investi un intens interes în fragment, în amănunt, în derivație. Abstrăgîndu-se parcă din context, autorul sfredelește în locul ales spre a scoate la iveală zăcămîntul lui de tîlcuri.
O carte somptuoasă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8422_a_9747]
-
născut Disperare din lupta cu sine, din dorința semiconștientă de a se elibera de el, ca să accepte a doua sa natura ca necesară pentru a supraviețui literar? Și detaliul că a trecut prin penitența traducerii din rusă în engleză are tâlcul ei... Shusaku Endo, la rândul său, n-a încetat să-și problematizeze credința catolică, botezul hotărât de mamă ca un dat mai presus de voința sau alegerea lui. Multe dintre dilemele și neliniștile proprii le-a transferat asupra personajului său
Întâlnirea cu Dublul by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7072_a_8397]
-
fac zeii. Rostul omului este să fie la cheremul lor, fără explicații suplimentare. Dacă ar exista o explicație, nu am avea de-a face cu o tragedie, ci cu suferințe drepte și nedrepte, ca în parabole sau în povestiri cu tîlc. Dincolo de tragic, nu se află un Ťsfîrșit fericitť situat în altă dimensiune a spațiului sau timpului. Rănile nu se vindecă, iar sufletul zdrobit nu se reface. În norma tragediei nu poate exista compensație." (p. 110) Măreția omului, dacă există vreuna
Pe urmele Antigonei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8111_a_9436]
-
dintre eroii Cărții șoaptelor, sunt nume care nu spun mare lucru la nivelul istoriei celei mari. Sunt oameni cu destine diferite, pe care pașii i-au purtat în diverse colțuri ale lumii, în urma cărora au rămas însă povești pline de tâlc, experiențe revelatorii, lecții de viață transmise din generație în generație. Într-un fel, Cartea șoaptelor este un soi de Bildungsroman al edificării propriului eu al scriitorului și omului Varujan Vosganian prin intermediul relatărilor despre faptele și vorbele celor bătrâni. Personajul principal
Un Pateric armenesc by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6950_a_8275]
-
bătrâne cu furca” (p. 41); „Cu ceva vreme în urmă, am văzut la televizor un reportaj care m-a uns la inimă” (p. 51). Și așa mai departe. Sunt mici proze, pornind fiecare de la câte un episod așa zicând cu tâlc. Unui bun prieten îi mor, pe rând, într-un interval foarte scurt, mama și o mătușă. Complicațiilor administrative (căci, cum spune Mureșan ingenios, „omul e o ființă care nu se poate îngropa singură”) li se mai adaugă una: fiul descoperă
În căutarea poeziei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2873_a_4198]
-
așază lângă predecesorul său, astfel că rânduri întregi sunt compacte, iar altele goale. Impresie de careu ostășesc”. Spiritul de ordine germanic, despre care știa din copilărie, îl vede confirmat într-o împrejurare ca aceasta, și oarecare dar și plină de tâlc. Istoric vorbind, s-a întâmplat ca epoca înfățișată în Teritorii să fie una plină de convulsii, a revoltelor studențești din Franța și Germania, a invadării Cehoslovaciei de sovietici și de aliații lor, cu excepția românilor, a conflictelor dintre sovietici și chinezi
Prin teritoriile lui Mircea Zaciu by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4492_a_5817]
-
matematică, medicină, dar totodată a creat și viețuit pe plan filozofic și liric de la tonalitate melancolică: Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii, Iar moartea n-o să-i schimbe rotundul și splendoarea. Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii: Ce sens avu venirea ! Și-acum ce sens plecarea ? până la zbor mistic: La cei răi nu-mi voi spune, nici la cei buni secretul. A gândului esență în verb sărac ar fi. Eu văd un loc mirific, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
logică, nici o filozofie nu a pătruns misterul. "Căci neputință-i totul ce-un sân a conceput": Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii, Iar moartea n-o să-i scadă rotundul și splendoarea. Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii: Ce rost avu venirea ? Și-acum, ce sens plecarea ? Dar transfigurarea prin poezia absolută face să tacă vocile deznădejdii și ale tăgadei: Surâs și puritate! O, răsărit divin! În cupe scânteiază câte-un imens rubin! Fă dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dictatorul îi programează un recital extraordinar. Pianistul va concerta în fața a 2000 de auditori; nimeni însă nu aplaudă, întrucît publicul e alcătuit exclusiv din manechine. La sfîrșitul concertului, dictatorul izbucnește în rîs, dar, spre spaima lui, manechinele încep să aplaude! Tîlcul parabolei este absolut limpede, iar trezirea la viață a manechinelor sună ca un avertisment. Universul totalitar este evocat și în alte proze. O stradă-n soare: două cordoane de "guarzi negri" (travestire de circumstanță a milițienilor autohtoni) se deplasează de la
La o reeditare by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8708_a_10033]
-
cum îi dispar lucrurile din cameră după vizitele vecinilor și că ultimul obiect la care ținea, un ceas de buzunar, frumos lucrat, l-a așezat pe un taburet, lîngă căpătîi. Cu toții ne-am întrebat dacă succesiunea acestor povestiri nu avea tîlcul ei". Care sunt mijloacele de apărare ale intelectualului încă tînăr, pîndit de "o devitalizare a funcțiilor cerebrale", de "o ruginire în timp", deoarece zece ani "n-a făcut nimic", de "o epuizare din pricina comoțiilor morale" pe care le-a îndurat
Analogii existențiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8726_a_10051]
-
răsfățul superb al penetului / Sunt convertite la adorația unui zeu mohorît. / Anevoie se articulează viziunile tale, de parcă ar trebui / Să recompui, să descrii un coșmar care te-a istovit" (Vești dintr-un tărîm de ceață). Aidoma ființei schilodite de "garnizoana tîlcurilor mele, aproape decimată", cuvîntul se vede convulsionat de neputința unui echilibru între a se "uimi" de ceea ce este dat din afară și de ceea ce alcătuiește identitatea sa: "vorbire a mea, caută-ți un ton cît mai firesc cînd trebuie să
Miza spirituală (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8781_a_10106]
-
În fine, unul dintre acești însoțitori, despre care este vorba mai sus, este Victor Rebengiuc. Imaginile cu el sînt extrem de diferite. Pe de o parte, fiindcă el apare mereu altfel pe scenă, mereu găsesc o nunță care mă surprinde, un tîlc și o poveste în desfășurarea lui. Chiar și atunci cînd nu i-a ieșit pe de-a întregul. Pe de altă parte, fiindcă raportarea mea a presupus timp și propria-mi experiență, cu alte cuvinte, o schimbare continuă și îmbogățită
Despre Victor Rebengiuc by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8821_a_10146]
-
ce ni s-a dat. Așa cum Leon Bloy socotea că așa-zisele locuri comune conțin mari tensiuni, mistere nebănuite, obiectele din preaj-mă, ne-băgate în sea-mă, aparent tocite de uzanțele noastre, poartă-n în ele se-crete energii, ne-bă-nuite tîlcuri. "Demodarea" lor nu e decît un truc menit a le testa perenitatea, natura enigmatică. Damigeana devine "obiectul răsfățat din casa noastră / umblăm cu ea de parcă am ține în brațe un copil abia născut", "înfășurat în scutece de nuiele subțiri", liliacului
Retrospectivă Petre Stoica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8840_a_10165]
-
neutralitatea, ambiguitățile, evaziunea. Din junețe, Malraux se simțise atras de insurgența socială, voind să ia parte la răsturnarea lucrurilor, să impună un alt fel de trai, bazat pe demnitate, pe solidaritate, pe fraternitate virilă. Rezerva însă actului de eliberare un tâlc mai curând metafizic: era o descătușare din servitute, din sufocarea gregară. Drieu s-a apropiat de cercurile fasciste, după ce a parcurs o suită de experiențe extreme, cutreierând straturile de jos, permeabil la alcool și droguri. Totuși separarea în idei, în
Dincolo de baricade by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/8849_a_10174]
-
chemat în ajutor, zeitate de pădure, din cele pe care poți să le tragi de barbă e, totuși, să nu uităm, fratele morții. În figura lui, de moșneag cumsecade, aducînd însă în odaie frisonul unei înfricoșătoare eredități, se strînge tot tîlcul poveștii. Nimic din ce crezi că-i de-al locului și liniștitor nu-i de-adevăr. A doua zi, totul pare o glumă. Vicleniile iernii... Singura mărturie e trupul chircit al melcului, măsura vinovăției făcutului - nu altfel pățește oul ieșit
După iarnă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8922_a_10247]
-
exact al cărei generații (să fie precursor? să nu fie?) scrie o Cîntare a cîntărilor de o copleșitoare duioșie, de o sonoritate limpede, înaltă, cum numai Labiș (dar într-o cu totul altă cheie lirică) mai știuse să descifreze din tîlcul primelor iubiri: Viața pe care n-o știusem s-a revărsat. Degetele ei în carnea mea au prins rădăcini, au înflorit apoi. Și-a scos veșmîntul. Devenise lumină. Intra cu brațele albe, cu pletele negre, cu pieptul, în soare. Era
Martie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/9806_a_11131]