175 matches
-
pe geamuri nu erau de natură să încurajeze pe nimeni. În cele din urmă, monotonia a fost spulberată de niște bătăi puternice în ușa din față. Curând după aceea au auzit ușa deschizându-se și glasuri pe hol. Pyles intră târșâindu-și picioarele în sufragerie, unde informă adunarea în ansamblul ei: — E un domn afară, zice că e polițist. Lui Michael i se păru un anunț spectaculos, dar ceilalți nu manifestară un interes deosebit. În cele din urmă, Dorothy, care ședea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
or s-o ducă, Îmi răspunde Julie dând din umeri. Am niște ceai făcut, vrei o ceașcă? Steven, dă-ți jos picioarele de pe banchetă, a venit tanti Kath de la Londra. Steven, un băiețel arătos, Închis Într-un trup deșirat, Își târșâie picioarele spre mine să mă salute, cât timp aduce mama lui ceștile. Aduc vestea că soțul meu m-a părăsit ca dar pentru soră-mea, ca ofrandă de pace. Julie a crescut Îmbrăcată cu hainele mele, i-a tot auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
copac sprijinit pe două buturugi semețe, cu o încrengătură de brațe îndreptate amenințător spre mine, asemenea unor limbi de șerpi veninoși. Ceva se frânsese înăuntrul meu, înțepenindu-mă. M-am ridicat cu greutate și am pornit spre stația de autobuz târșâindu-mi picioarele. Era liniște deplină în casă, când am intrat. Nu se auzea radioul sporovăind, ca de obicei, nu se auzea nici glasul mamei, dialogând la telefon cu tot felul de cunoscuți, nenumărați cunoscuți. Am auzit, în schimb, în mod
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
rupt în bucăți și l-am aruncat pe geam. Credeam că-i desenat de Eduard. Mi-l închipuiam un adevărat personaj de roman... A trecut... Clara deschise ușa de la sufragerie și se îndreptă spre ieșire. Bobo o urmă tăcut, aproape târșâindu-și picioarele, pe care le simțea mai grele ca nicicând. înainte de a ieși pe ușă, Clara se întoarse spre el și adăugă: — Spune-i... Spune-i că mi-aș fi dorit un semn cât de mic de la el de 1
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
timp. 2. în ziua următoare, Clara Ionescu se trezi mai târziu ca de obicei și cu o amintire îngrijorătoare despre visul din care se deșteptase - un vis despre o fată cu cozi împletite, care pășea prin aer cu capul plecat, târșâindu și picioarele și urcând fără să-și dea seama din ce în ce mai sus, înspre un nor. Amintirea visului o tulbură. De foarte mulți ani nu-și mai amintea visele de peste noapte. Poate că mă preocupă excesiv de mult ideea de a vorbi cu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
disparate care îi invadaseră mintea în acea seară o trăseseră cu forța într-un tunel prin a cărui beznă povâr nită alunecase neajutorată, din ce în ce mai adânc, și apoi o azvârliseră nemiloase înapoi, într-o mlaștină vâscoasă în care de-abia își târșâia ființa. — Tu mai ții minte cum a fost prima dată? o întrebă din senin Ionela Neacșu cu o privire umedă, clar amețită de alcool, și cu o voce scăzută, în timp ce fumau în bucătărie, așteptând să fiarbă cafeaua, la scurt timp
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
umbre. Se duse la baie aproape în fugă, scotocind prin cutiile cu pastile. Somniferele pe care le luă pe nerăsuflate își făcură numaidecât efectul. 5. Dormi până spre prânz și se trezi cu capul greu, încă bubuindu-i. Se duse târșâit la baie și înainte să se spele pe ochi se privi în oglindă. Pentru o clipă, o scurtă clipă numai, zări în oglindă un chip acoperit de un păr vâlvoi. Un chip chinuit și întrebător, de care uitase. Un chip
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pentru că mi-a plăcut un nume asemănător, Strala..." Era și asta o cale. Oricum bună, mai bună decât să stea aici, în această cameră cu lumină puțină cu "cei care contau". Astfel, brusc motivat, se îndreptă puțin de spate, își târșâi puțin picioarele și, adresându-se purtătorului de cuvânt, zise: - Ai un nume care să te distingă de acești - arătă cu mâna spre ceilalți Troog de la masă - de acești prieteni ai tăi? Ochii mari se holbară. Gura mică rosti: - Toți avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
celor doi. Raul este un pachet de nervi. Ar dori să reia seria acelor bătăi interminabile, care l-au făcut "stăpîn" în casă. Ușa de la baie se deschide și apoi este închisă cu o trîntitură de pomină. Pașii se aud tîrșîind prin casă. Se caută unicul pahar al casei. Unde ai pus paharul? Adu-mi sticla, dacă nu-l găsești. Marilu caută cu încăpățînare. Aprinde lumina și-l zărește pe o etajeră. L-ai pus aici aseară, tontule. Se duce la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Viorel Îi spune că se Întoarce imediat și Între timp să se pregătească de plecare. L-a chemat tac-su să-i dea bani de buzunar, să-i dea instrucțiuni ori să-i ceară socoteală, În timp ce Leontina le veghează Întrevederea târșâindu-și mătura pe sub ferestre. Am Întors capul, să-i ia dracu’, nu mai vreau să-i văd, nu mai există pentru mine, eu nu sunt neam de tubari, salahori și ciobani. Ortansa a rămas stând turcește În iarbă Între mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
drept din spate. Din statura falnică a unui Spartacus canin, cu mers elastic, ținându-și coada dreaptă ca un semn indubitabil al independenței depline și ca un avertisment intolerabil adresat oricărui agresor, Haiduc ajunsese acum să țopăie în trei picioare, târșâindu-și corpul în salturi dizgrațioase, oribile, ca ultimul handicapat din specia canidelor. Era ca și cum l-am fi văzut pe Pintea Viteazul mutilat de poterile arnăuților, cu piciorul ologit și o sarsana la gât, stând la un colț de stradă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ce intenții are bunica: încotro mergeam și în ce scop. Era obositor; înaintam greu spre o Golgotă imaginară. Mai ales Haiduc. Țopăia pe cele trei picioare în niște salturi caraghioase, iar pe cel de-al patrulea picior cel beteag îl târșâia după el prin praful drumului, lăsând o dâră sinusoidală. Înainta mai mult forțat, târât de lanț, decât pe propriile lui picioare. Cu ochii închiși și limba scoasă, respirând sacadat, înainta, fără să știe, spre locul supliciului final. Relieful s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mamă, cum știi tu că trebuie să faci! Mamaia! Mamaia Paraschiva. O femeie bătrână de la țară, mărunțică și puțin adusă de spate, îmbrăcată permanent în negru și îmbrobodită la fel de cernit (conform statutului de vădană respectabilă) și care mai mult își târșâie picioarele prin casă, decât să meargă. Bătrâna nu mai cere nimic de la Dumnezeu pentru sine, căci... chiar nu mai are nevoie de nimic... Poate doar de puțină sănătate, căci o mai dor pe ici, pe colo, oasele, nu mai are
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
nimeni. O groază de porcării ascultam pe vremea aia. Deathereli, thrash. Pentru nespecialiști, pentru cei nefamiliarizați cu metalele grele și foarte grele, astea sunt niște genuri muzicale care pot fi ușor confundate cu zgomotul pe care îl lasă niște fiare târșâite pe ciment de niște muncitori în stare de ebrietate. Sau cu o mașină cu toba făcută zdrențe, care bruiază gălăgia stârnită de căteva duzini de pacienți chinuiți de cine știe ce stomatolog neîndemânatic. Nu știu dacă îmi plăceau neapărat grohăiturile alea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
operam așa, ca-n tranșee, din alte motive. Oricum, a fost pretextul de a rămâne pe front până aproape de capătul din 1989. Poate și pentru că, printr-un miracol, pacientul supraviețuise. Pasquale intra în blocul operator lovind ușile batante cu piciorul, târșâindu-și saboții de lemn, dându-se pe tărgile cu rotile, plesnind scurt peste fese vreo asistentă rătăcită, împărțind ordine și reproșuri. Își arunca buzduganul sonor-olfactiv - amestec de țigări Pescăruș și lavandă fină - cu mult înainte de a intra în sala de
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
-i poarte de grijă, să-l alinte cu mâncăruri felurite și gustoase, să-i facă tot felul de prăjituri după care el se dădea în vânt, să-i aline rănile sufletești produse de loviturile vieții... Mergând gârbovit și cu pași târșâiți spre stația de tramvai, nimeni nu îl ia în seamă, întâlnește numai figuri necunoscute, ca și cum s ar afla într-un oraș străin. De fapt, nu-l mai miră acest lucru. Acum 20 - 25 de ani când mergea pe stradă sau
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
îngrijorare vagă - e faptul că nunta e peste două zile și eu încă n-am probat rochia. Nici măcar n-am văzut-o. Dimineață am sunat la ușa lui ca să-i amintesc că azi plec în Anglia și, după ce și-a târșâit cu chiu, cu vai, picioarele până la ușă, mi-a promis că o termină până la prânz. Mi-a zis că întotdeauna își lasă ideile să fermenteze până în ultima clipă - după care îi cresc brusc adrenalina și inspirația și lucrează incredibil de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
eu, Becky! Ghici cu cine ne-am întâlnit la Lake District! — Cu cine? — Cu mătușa Zannie! Nu-ți mai amintești când îți puneai toate colierele ei la gât? Și pantofii ei. Și noi ne distram foarte tare când te vedeam târșâindu-ți picioarele și luându-ți poze de mare doamnă... — Mami. Fii atentă. Trebuie să vorbesc ceva foarte important cu tine. — Și au același băcan, acolo în sat. Cel care-ți vindea Mivvis de căpșuni. Îți mai amintești când ai mâncat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
lăsat ieri. Dar... asta n-are nici o noimă. Nunta de la New York s-a contramandat. Mă uit dezorientată în jur, la apartamentul în semiîntuneric. Ceasul meu biologic e atât de dat peste cap, că ar putea fi absolut orice oră. Îmi târșâi picioarele în bucătărie să beau un pahar cu apă și mă uit cu ochi încețoșați la pictura murală cu dansatori de pe blocul de vizavi. Am anulat nunta. Am martori. De ce se mai agită Robyn cu ornamentele pentru centrul mesei? Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu numele pe mâna fostei ei doici, ajunsă pe vremea aceea o băbuță grea de cap, incredibil de zbârcită (născută ca roabă pe la 1830), cu o față mică de broască țestoasă melancolică și cu niște tălpi mari pe care le târșâia veșnic. Era Îmbrăcată cu o rochie maro de călugăriță și degaja un miros vag, dar de neuitat, de cafea și putregai. Ne Îngrozeam când trebuia să ne felicite de zilele de naștere și de onomastică, sărutându-ne pe umăr, după
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se mai clătina Încă În noi, când trenul Dover-Londra s-a oprit. Imagini repetate Înfățișând pete cenușii pe pereții mohorâți ai gării Victoria făceau reclamă săpunului de baie cu care mă spălau În copilărie guvernantele englezoaice. După o săptămână, Îmi târșâiam picioarele Într-un dans obraz-lângă-obraz, la un bal de binefacere, cu prima mea iubită englezoaică, o fată capricioasă și mlădioasă cu cinci ani mai mare decât mine. Tata mai vizitase Londra - ultima dată În februarie 1916, când, Împreună cu cinci alți
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
multe ace, producând un clinchet, care, retrospectiv, are pentru auzul meu americanizat un farmec festiv. Altminteri, nu era nici o bucurie să te trezești. Simt și acum În oase frigul tăios În care parcurgeam dimineața distanța dintre Trinity Lane și băi, târșâindu-mi picioarele, făcând aburi la gură, Îmbrăcat Într-un halat subțire pus peste pijama, cu o pungă voluminoasă pentru burete sub braț. Nimic pe lume nu mă putea convinge să port pe piele „lâneturile“ care le țin de cald englezilor
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ca și cum n-ar fi fost viu... Martie N-am dormit aproape deloc în noul apartament - mirosea a vopsea, dar cel mai îngrozitor lucru a fost că vecinii de deasupra mea s-au certat toată noaptea, copiii au plâns, apoi au târșâit mobile, iar caloriferul a făcut zgomote. Ca și cum mai mulți demoni s-ar fi strâns ca să mă tortureze cu „concertul” lor. Există și zile bune - dacă nu cazi în disperare prea adânc, definitiv. Trebuie să nu uit că lucrul cel mai
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
se trântesc ușile, zgomotul lor mă scutește doar să mai aud pașii celor ce aleargă de la una la alta și mai aud și cum se închide cu putere ușa cuptorului în bucătărie. Tata trântește ușa camerei mele și o traversează târșâindu-și halatul; în camera de alături cineva strânge cenușa din sobă; Valli strigă răsunător în anticameră, de parcă ar striga pe o stradă din Paris, ca să afle dacă pălăria tatei a fost deja periată; o șușoteală, care vrea pesemne să mă
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
la Hope and Anchor (un pub londonez în care aveau loc multe concerte folk punk). The Pogues erau toți pe scenă și gata să înceapă, barul era plin, dar ei nu începuseră încă. Apoi acest personaj a intrat pe ușă târșâindu-și picioarele și a coborât scările împleticindu-se. M-am gândit: «Iisuse, doar nu-l lăsați pe tipul ăsta să intre, nu-i așa?». Apoi a urcat pe scenă. Tipul era Shane MacGowan." Shane a început să sufere fizic din cauza
Shane MacGowan () [Corola-website/Science/321773_a_323102]