255 matches
-
casei. Grajd cu șură din Mănăstirea Humorului reprezintă o anexă de dimensiuni mari. El este împărțit în grajdul propriu-zis, spațiul liber pentru accesul cu căruța și pentru diferite activități gospodărești, respectiv paierul unde se depozita fânul. Sub prelungirea învelitorii este târla oilor. Grajdul este ridicat din cununi de bârne fasonate, iar restul construcției dintr-un schelet de bârne înfundat cu scândură. Celarul (sau bordeiul) este o construcție monocelulară din cununi de bârne încheiate în „coadă de rândunică”, fără ferestre și având
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
a format comitetul de conducere și în scurt timp au început primele antrenamente. La 16 mai 1920 s-a disputat primul meci oficial la Arad, cu Gloria. Universitatea a învins cu 3-1, golurile clujenilor fiind marcate de Eugen Crâsnic, Sabin Târla si Sabin Vățianu. În prima parte a activității competiționale, „U” a participat în formula predivizionară a Campionatului Național, calificându-se de patru ori în turneul final: 1923-1924, 1924-1925, 1926-1927, 1929-1930. În 1923, Universitatea efectuează un turneu internațional, clujenii jucând cu
FC Universitatea Cluj () [Corola-website/Science/299670_a_300999]
-
după denumirea satului - Târlungeanu, cu toate că în realitate se numeau Beschia). Astăzi, denumirea satului vechi Crîngeni a dispărut, iar urmașii oierului Gheorghe Târlungeanu au numit satul Târlungeni. În timp ciobănii și-au păstrat și îngrijit locurile de peste munți unde își aduceau "tîrla". Tîrla rămânea de multe ori la câmpie și pe timpul verii. Locul preferat de către pastorii transilvăneni era cîmpia cuprinsă între Buzău și Siret. Astfel, în anul 1845 sunt atestate un numar de 63 de târle așezate la iernat, însumând 57000 de
Râmniceni, Vrancea () [Corola-website/Science/301895_a_303224]
-
denumirea satului - Târlungeanu, cu toate că în realitate se numeau Beschia). Astăzi, denumirea satului vechi Crîngeni a dispărut, iar urmașii oierului Gheorghe Târlungeanu au numit satul Târlungeni. În timp ciobănii și-au păstrat și îngrijit locurile de peste munți unde își aduceau "tîrla". Tîrla rămânea de multe ori la câmpie și pe timpul verii. Locul preferat de către pastorii transilvăneni era cîmpia cuprinsă între Buzău și Siret. Astfel, în anul 1845 sunt atestate un numar de 63 de târle așezate la iernat, însumând 57000 de oi
Râmniceni, Vrancea () [Corola-website/Science/301895_a_303224]
-
locurile de peste munți unde își aduceau "tîrla". Tîrla rămânea de multe ori la câmpie și pe timpul verii. Locul preferat de către pastorii transilvăneni era cîmpia cuprinsă între Buzău și Siret. Astfel, în anul 1845 sunt atestate un numar de 63 de târle așezate la iernat, însumând 57000 de oi, dar și bivine, căi și capre. Majoritatea tîrlelor își aveau locația în valea Râului Râmnic de la Ciorăști la Râmniceni. Potrivit vameșilor, în plasă Marginea de Jos sunt înregistrate turme din Săliște, Satulung, Purcăreni
Râmniceni, Vrancea () [Corola-website/Science/301895_a_303224]
-
pe timpul verii. Locul preferat de către pastorii transilvăneni era cîmpia cuprinsă între Buzău și Siret. Astfel, în anul 1845 sunt atestate un numar de 63 de târle așezate la iernat, însumând 57000 de oi, dar și bivine, căi și capre. Majoritatea tîrlelor își aveau locația în valea Râului Râmnic de la Ciorăști la Râmniceni. Potrivit vameșilor, în plasă Marginea de Jos sunt înregistrate turme din Săliște, Satulung, Purcăreni, Cernatu, Breșcu, Târlugeni, Galeș, Covasna, Codlea și Prejmer din județul Brașov. Pastorii pătrundeau prin depresiunile
Râmniceni, Vrancea () [Corola-website/Science/301895_a_303224]
-
înregistrate turme din Săliște, Satulung, Purcăreni, Cernatu, Breșcu, Târlugeni, Galeș, Covasna, Codlea și Prejmer din județul Brașov. Pastorii pătrundeau prin depresiunile Dumitrești, Andreiașu, Vârteșcoiu, dar și prin sud-vest pe "drumurile pastorale" de pe plaiurile Buzăului. Odată ajunși aici, cei mai mulți își fixau târlele pentru iernat sau se îndreptau spre bălti, spre Brăila, sau pentru a trece în Dobrogea. Tot pe acest drum mergeau prin Nămoloasa spre Moldova. Crescătorii de bovine din Ardeal s-au stabilit la Bolboaca. Familiile Rizea, Cernatu și Stănilă își
Râmniceni, Vrancea () [Corola-website/Science/301895_a_303224]
-
este un oraș în județul Brăila, Muntenia, România, format din localitatea componentă (reședința), și din satele Berlești, Gara Ianca, Oprișenești, Perișoru, Plopu și Târlele Filiu. Are o populație de locuitori (2011). Orașul se află în partea central-estică a județului și este traversat de șoseaua națională DN2B, care leagă Brăila de Buzău. La Ianca, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ211, care duce spre
Ianca () [Corola-website/Science/297048_a_298377]
-
etnografice care demonstrează caracterul ocupațional pastoral-agrar și agro-pastoral. S-au practicat în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea procedee cunoscute, în general, pentru practica cultivării pământului la români: Creșterea animalelor s-a făcut prin asociații obștești (târle) sau prin creșterea individuală, în gospodării. În 1865, prin aplicarea Legii rurale au fost împroprietăriți clăcașii, care, conform legii, au fost împărțiți în categoriile stabilite: fruntași, mijlocași și pălmași. Conform procedurii, din comisia de împroprietărire făcea parte și delegatul moșierului
Dudescu, Brăila () [Corola-website/Science/300960_a_302289]
-
Ioan Babă. La reluarea revistei, în 1990, coordonatori șunt Corneliu Crăciun și Ioan Derșidan, iar colectivul de redacție se compune din Ioan Babă, Liviu Câmpean, Valentin Chifor, Corneliu Crăciun, Lucian Drîmba, Grațian Gal, Dumitru Gherghel, Paul Magheru, Elisabeta Rauscher, Maria Tîrla. Anuarul își propune să valorifice în articole și studii „rezultatele muncii de cercetare” a membrilor Filialei Oradea a Societății de Stiinte Filologice. Rubricile revistei șunt „Limba”, „Literatura”, „Folclor”, „Metodica”, „Documente, note, recenzii”, „Cronică”, iar din 1990, „Istorie a culturii și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286167_a_287496]
-
96,85%). Pentru 2,8% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Stăncuța făcea parte din plasa Balta a județului Brăila și era formată din satele Stăncuța, Stanca, Podari și Cornu Malului, precum și târlele Băndoiu, Marași, Stoinești și Agaua, cu 1713 locuitori. În comuna Stăncuța funcționau o școală mixtă și o biserică ridicată în 1854. În 1925, comuna era inclusă în plasa Viziru a aceluiași județ și avea în compunere satele Băndoiu, Mărașu, Stanca
Comuna Stăncuța, Brăila () [Corola-website/Science/300989_a_302318]
-
8 fete) și o biserică. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei, funcționa în aceeași plasă și comuna Rasa, ce avea o populație de 2282 de locuitori în satele Rasa, Cunești, Bogata, Valdomiru, Glavacioaca și lefterul și în cătunele (târlele) Bechiru, Ovreiu și Malacu. În comuna Rasa existau trei școli mixte (la Rasa, Cunești și Bogata), având în total 230 de elevi; și trei biserici. Anuarul Socec din 1925 consemnează comunele în plasa Ciocănești a aceluiași județ. Comuna Cacomeanca avea
Comuna Grădiștea, Călărași () [Corola-website/Science/301114_a_302443]
-
înmormântare a unui moșnean din Pietroșița, pe care o descrie cu lux de amănunte, punctând sec la final: "cette cérémonie avait un air barbare". Barbară li s-a părut, cred, și înmormântarea la care au asistat amicii noștri francezi la Târlele Filiului, în inimă de Băragan, imediat după Revoluție. Operațiunea acum uitată numită SOS Villages Roumains. Îmi aduc aminte însă aerul nostalgic cu care povesteau la ce au asistat, în opoziție totală cu mecanica morții din Occident, unde cadavrele nu mai
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Cornu Luncii și Mălini. Uneori, iarna se auzea frecvent că lupii dădeau iama, în miez de noapte, venind fie din lunca Moldovei, din munții care erau aproape, fie din păduricea Șomuzului, de la Bolătăul din fața satului și încercându-și norocul spre târla vreunui gospodar. Dar cum oile erau închise în câte-o șandrama, lângă grajdul vitelor, nu găseau decât târle goale și se-ntorceau cu coada între picioare. În serile lungi de iarnă, bunica stând până târziu la tors, mai chema într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
fie din lunca Moldovei, din munții care erau aproape, fie din păduricea Șomuzului, de la Bolătăul din fața satului și încercându-și norocul spre târla vreunui gospodar. Dar cum oile erau închise în câte-o șandrama, lângă grajdul vitelor, nu găseau decât târle goale și se-ntorceau cu coada între picioare. În serile lungi de iarnă, bunica stând până târziu la tors, mai chema într-ajutor pe două vecine, singure și necăjite, două fete bătrâne din capătul uliței, Leonora și Profira, care veneau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
zicea să vină cu ajutor, cu aviație... și n-a fost nimic. Da’ era deja Securitatea la Vidra! Dacă am văzut asta... cum am avut armamentul... am fugit În munte. În munte, toți ciobanii care au fost cu oile la târle le-a adus În sat... și au văzut că acasă bătea părinții, pe alde frate-meu, pe ăștia... Și am stat În munte din 23 iulie ’50 până-n 5 septembrie. Dumneavoastră când ați fost arestat? În 5 septembrie 1950 am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
asupra ei înverșunați, dărăcindu-i abaua broboadei și a fustelor învârtite, cu ghearele lor sâmcelate, de oțel! Zât, de-aici, pe pustii, scârbele dracului! țâșnește Fratele de după scaun, proiectând la nimereală câteva șuturi, în direcția fundurilor blănoase. Cărați-vă-n târla cui v-a zămislit! Pe ușă, se avântă ca eretele, între motanii descumpăniți, un ajutor nesperat: coteiul Pizdeluș, cățelul reinventat sub forma unei adevărate grenade defensive! În toiul corului de lătrături și de miorlăituri sălbatice, babornița îngenunchează lângă trupul scuturat
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Studii de cercetări de didactică modernă.Sub redacția lui Vasile Bunescu și Marin Vișan, București, 1967, Editura didactică și pedagogică, 356 p. [42] ȘTIRBU, P., Consolidarea deprinderilor de scriere corectă, Rev. înv. prof., 4, nr.2, 1967, 20 25. [43] TÎRLA, MARIA, Tratarea completă, sintetică a cunoștințelor de limba și literatura română, Criș, 22, nr.109, 1967, 2. [44] TOHĂNEANU Gh. I., Predarea cunoștințelor de stilistică în învățămîntul de cultură generală, în Probleme de gramatică și stilistică, 1967, p. 99-118. [45
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
România, pe care le aflăm „în toate timpurile”, denotă un „simț social dezvoltat și foarte demult exercitat”, acestea născând „o viață comună”, un puternic spirit comunitar (Ghiulea, 1926, p. 32). El citează, ca forme de asociație economică, organizațiile ciobănești numite „târle” (participanții își adună oile în comun, suportă cheltuielile și își împart veniturile în același mod) sau tovărășiile de muncă ale pescarilor din apele Dunării și ale Mării Negre („companii”), născute din trebuința de a coopera la un efort peste puterile individuale
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
obligațiile de care se făcea direct răspunzător. Direcția decisă de jude, în consens cu tradiția, o subordona și pe cea materială (-umană), așa că „mic de ciobănaș” trebuia să dea ascultare: Oile le-amesteca, Tot o turmă le făcea Și-n tîrlă că le băga, Și stăpînii că-mi sosea, Dar cel mic de ciobănaș, Cu cămașa ca tina, Cu pielea ca zăpada, În tîrlă că mi-ș intra, Oițele le-mpărțea. El d-o parte că-și oprea, Trei părți la
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
mic de ciobănaș” trebuia să dea ascultare: Oile le-amesteca, Tot o turmă le făcea Și-n tîrlă că le băga, Și stăpînii că-mi sosea, Dar cel mic de ciobănaș, Cu cămașa ca tina, Cu pielea ca zăpada, În tîrlă că mi-ș intra, Oițele le-mpărțea. El d-o parte că-și oprea, Trei părți la stăpîni că-mi da. Cuvîntul judelui era dus la îndeplinire. Cu toate acestea, proprietarii nu s-au oprit aici: Dar stăpînii ce-mi
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
pus în serviciul agriculturii, la noi în comună neexistând zone pur pastorale. Turmele de oi nu depășesc hotarul comunei, ci pasc pe pășunea comunală, fie după ridicarea recoltei, pe miriște sau pe fânețe cosite de pe văi. Scopul este ca târlele ce merg din loc în loc să gunoiască locurile pe care pasc. Terminologia de păstorit este de origine latină, de asemenea și denumirile de animale: vaca, junca, juninca, boul, juncul, calul, oaia, mielul, mioara, capra, iedul, porcul. De origine slavă
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
vitelor cu lapte, vacile erau păzite de văcari. Noaptea, în ocol erau ținute vacile sterpe, în seama văcarului, iar celelalte erau aduse și mulse de proprietarul ce le ținea în grajd. În trecut grajdurile făceau parte din corpul casei. Prin târlă se înțelege întregul complex ce aparține de stână, adică toate acareturile unde se prepară produsele lactate, cât și întreaga gospodărie a ciobanilor, în perioada de vară, cu tot cu țarc. La stână există și o laiță care servește drept pat
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
furajere: ovăz, orz, mazăre, lucernă, mei sau dughie 2 (parâncă). În satele de răzeși 3, marii proprietari aveau nu mai puțin de patru categorii de bovine: vaci cu lapte, sterpele și mânzații (care nu veneau seara acasă, având țarcul și târla lor în câmp), cireada de boi de tracțiune (țarc amenajat în câmp) și cireada de viței, împreună cu micile turme de miei pășteau „în siliște”. La 10 mai, când ieșeau animalele la păscut, iarba era deja crescută până la genunchi, bună de
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
celui îndrăgit, aflat departe, în „xinite” (printre străini, la lucru), o sfâșietoare scrisoare de dragoste, fără însă a-și dezvălui direct sentimentele. Astfel, iubitul află că, de când a plecat departe, i s-au îmbolnăvit mioarele rămase acasă, i se năruie târla ce le adăpostește și, tot de atunci, plâng de dorul lui fagii, pinii și izvoarele codrului. Poemul se încheie, totuși, cu o invocare mai puțin disimulată a suferinței iubitei, care și l-ar vrea cât mai repede întors acasă pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286154_a_287483]