293 matches
-
tremur, cu opriri, ale brațelor subțiri, ca niște bețe. — Al Ebreilor, deci! Cunoașteți acest poem? Marele dumneavoastră poet modern... Sorb ritmic din pahare, ronțăie biscuiți, toți trei. — „Zilele mele cele mai prețioase sunt acelea în care las cercetarea estetică“, scandează, tărăgănat, doctorul. Cunoașteți versul? „Zilele mele cele mai prețioase sunt acelea în care las cercetarea estetică“, reia recitatorul... „În care abandonez frumosul și durul elenism,/ cu suverana-i atașare/ la perfecte și trecătoare albe membre. Și devin ce am vrut totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
altfel și urât: Ardial: nu-i deloc bine ca o provincie să ardă, chiar dacă-i a ta). Totul e nou la domnișoara: hainele, geamantanele, servieta; felul cum merge: băiețos, bărbătos, hâțânat pe-n sus și-n jos; felul cum vorbește, tărăgănat și cam otova; și cum se miră - când se miră, zice: «Ioooi!», ca la noi, Jâdanii; când se vaietă, zice: «Tulaaai!» - și noi râdem, fiindcă tulaiul ei se potrivește cu susaiul nostru, cel amar și dulce și lăptos-spinos (sau chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
rău, nu poți să te așezi aici. Vechia mea prietenă Julia trebuie să sosească. Ea e fascinantă, înțelegi? Are haine de firmă și e machiată cât se poate de artistic. —Pe bune? Înseamnă că arată absolut îngrozitor, i-a răspuns tărăgănat Julia, așezându-se pe scaun. — Da’ acum vorbind serios, a continuat Susan, te simți bine? Dacă, de fapt, vrei să afli dacă faptul că soțul meu m-a trădat cu fosta nevastă m-a transformat într-una din urâtele alea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și mai Întunecată decât de obicei. A trecut cu stângăcie pe lângă mine, fără să-și ceară scuze și a trântit ușile de la intrare În urma ei. Un prieten de-al meu cu Înclinații teatrale are un fel anume de a pronunța tărăgănat „Ce mitocănie“, ori de câte ori asistă la vreo Încălcare gravă a codului bunelor maniere, astfel Încât vinovatul e țintuit locului. Tare aș vrea să am și eu talentul ăsta. Coborând scările, l-am văzut pe Jeff În birou. Stătea la masă, cu niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
cunoaște când o femeie are clasă, zicea tata. Ce nu se cunoaște acolo poți să cauți mai sus, ziceau colegii noștri mai mari. Anna s-a îndreptat spre mine și s-a oprit în fața mea. „Ciao.” Glasul îi suna puțin tărăgănat, dar mie asta îmi plăcea nespus. „Ciao.” „Vii de la bunicul?” „Da.” „Ce a vrut de la tine?” „A vorbit o mulțime.” „Altceva nici nu știe să facă. Ți-a spus că sunt leneșă și așa mai departe?” „Îhî.” „Și îl crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
din iarbă și o ridică în lumina soarelui tânăr. Lemnul e încă viu, rânji Leonard. La noapte o să atac de trei ori mai repede. Poate mă rog și de maistru să mă lase ceva mai devreme.... Incetul cu încetul, cadența tărăgănată îl aduse la baza colinei. Acolo sări tranșeul, însă briceagul îi alunecă în groapă. Sprâncenele negre stufoase i se încruntară peste tăișul ochilor: semn rău, al naibii de rău. L XVIII În apartamentul de trei camere din Drumul Taberei noi o dețineam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
gură și mai bătrîn! ― Spune, moș Lupule, să te-auzim! îl îndemnă și Grigore cu o curiozitate prietenoasă. ― Apoi, conașule, unii s-au învoit, alții au mai chibzuit, cum i-a mânat mintea și simțirea pe fiecare! făcu Lupu Chirițoiu tărăgănat. Da oamenii o duc tare greu, conașule, credeți-ne și pe noi! Eu sunt bătrân și cine știe de-oi mai apuca Crăciunul, dar mergem din rău în mai rău. Eram flăcău pe vremea bunicului matale, coane Grigoriță, și știu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-mi rămâie și neom pe toată viața... Of! Sfârși cu un suspin și cu un gest de desperare. Țăranii, care clătinaseră mereu din cap în semn de compătimire, cât a vorbit Pavel, tăceau. Numai după câteva clipe Vasile Zidaru observă tărăgănat și ușurat, parcă i-ar fi luat o piatră de pe inimă: ― Mă miram eu să fi îndrăznit băiețelul să le facă vreun rău! Zeci de glasuri aprobară acuma grăbite și cu diferite apăsări: ― Nu, nu, cum să îndrăznească copilul! Dintre
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mici melodii bizare pe baza ei. Degetele lui, la început atât de stângace și împleticite, deveniseră agile și suple, tari ca fildeșul la vârfuri. Totuși melodiile păreau cam fără ritm, curgând, doar note întregi sau chiar note duble, în litanii tărăgănate. Lăutarul, adept al pieselor îndrăcite, al glissandourilor și tremolo-urilor țigănești de cabaret, nu prea putea înghiți ceea ce producea Emil Popescu. Reținu însă un fragment care părea mai închegat și mai melodios și i-l cântă, ca o curiozitate, Profesorului
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
increduli: Rică le execută foarte abil scamatoria cu degetul arătător rupt și dezlipit (de fapt, e degetul mare mascat), strîngînd țigara Între buze. Mă vede pe deasupra capetelor plecate și Îmi face semn rîzÎnd. Cu vorbirea clară, puternică și un pic tărăgănată, părul foarte blond și ochii lichizi, albaștri, Rică e personificarea verii Într-un film pentru copii. La toate astea se adaugă un soi de Încredere pe care o emană firesc, pe chipul lui n-ai să vezi vreodată altă expresie
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
tăcere și apoi un vag fâșâit când membrii congregației se ridicară în picioare. Participanții, care se răspândiseră în diverse locuri din biserica uriașă, erau următorii: bătrâna domnișoară Larkin, rudă îndepărtată a „faimosului“ pictor; o domnișoară Amy Burdett, care cânta - cam tărăgănat - duminicile la orgă, doamna Clun, văduva care ținea „Boutique Anne Lapwing“ (Anne era doar o figură fictivă), un tânăr Benning, sosit recent în localitate ca să predea mecanica la Școala de Politehnică, Hector Gaines, cărturarul, om cucernic căruia îi plăcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cămașa, tot de bumbac și fără guler, lăsată peste pantaloni și încinsă cu o curea lată, plus o vestă de postav vânăt. Doar bocancii mei erau "citadini". Nu vroiam să intru în vorbă cu nimeni, deoarece remarcasem că accentul meu tărăgănat, cu inflexiuni curioase pentru urechea unui bucureștean, și cuvintele "exotice" pe care le foloseam stârneau zâmbete amuzate. Probabil, le păream noilor mei colegi din cale-afară de pitoresc cu aerul meu de mică sălbăticiune dezorientată, coborâtă din munții Făgărași și azvârlită
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
totală. Înăuntru, se duse glonț la telefon și formă numărul lui Robert Karsh. Evoluția ei constantă, de ani întregi, către autosuficiență era gata să depună iar armele. Răspunse fetița. Mai bine decât să răspundă fratele ei mai mare. Alo-ul tărăgănat al fetei avea prea multe silabe. Șapte ani. Ce fel de părinți erau ăia care-și lăsau fetița de șapte ani să răspundă seara târziu la telefon? Karin pescui din memorie numele fetei: —Ashley? Glăsciorul firav îi întoarse un „Daaa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
chicoti. —Cum adică? Stai așa, stai așa: adică... Își coborî tonul, maimuțărind vocea autoritară de bariton a lui Weber. Voiam să zic: „adică în ce fel“? —Fiica mea e astronom. Asta-i meseria ei. Caută noi planete. Moșule, spuse Mark, tărăgănat, mi-ai mai spus o dată. Asta-l șocă mai mult decât presupusa coincidență. Noaptea nedormită, aerul fierbinte și lipicios îi spulberaseră concentrarea și-i împrăștiaseră memoria. Trebuia să plece. Avea două conferințe importante de ținut în următoarele trei săptămâni, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
celălalt, remarcînd obiectele picturale și statuare înșirate pe cele două laturi. Omul de la birou își ridică privirea cînd îl văzu apropiindu-se. Avea o față lată, cu ochelari și o gură mare cu colțurile ridicate într-un zîmbet amuzat. Vorbea tărăgănat, într-un dialect englezesc prețios: — Bună seara. Cu ce vă pot ajuta? Thaw se așeză și împinse pe birou o cerere completată. Secretarul se uită la ea și zise: — Văd că doriți să urmați cursurile de desen după model viu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nu te-am mai văzut, June, i se adresă el în timp ce Marjory se uita peste meniu. — Salut, Duncan. Ma’ ești la șc’ala aia dă a’tă? îl întrebă ea, bătîndu-se peste buza rubinie de jos cu capătul creionului. Vorbea tărăgănat, căci dobîndise un accent anglo-scoțian. Fata asta m-a lăsat de două ori cu buza umflată, zise Duncan, după ce June luă comanda. — Și cînd s-a întîmplat asta, Duncan? îl întrebă Marjory părînd interesată. — O să-ți spun eu odată. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
devora, dar a constatat că are o carne necomestibilă. Pare să fie la fel de mofturos ca felina aceea, care nu s-a atins de nimic din ce i-am dat noi. Rămase o clipă pe gânduri, apoi continuă, cu un glas tărăgănat: Dar ia spuneți, ce-i cu felina aceea? E destul de puternică și de mare ca să fi fost în stare de o astfel de ispravă... Morton, care ascultase pesemne discuția aceasta, îl întrerupse: - E un gând care ne-a trecut probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
era șeful secției de comunicații, iar dosarul lui vorbea de eforturile susținute pe care le depusese pentru a se perfecționa în acest domeniu. În măsura în care diplomele pot dovedi ceva, ale sale atestau o pregătire clasică, desăvârșită. Gourlay vorbea cu un glas tărăgănat, fără să se grăbească. Grosvenor observa că tonul acesta avea un efect liniștitor asupra celorlalți, care-l ascultau rezemați de spătarele scaunelor, cu fețele din ce în ce mai destinse. - Am montat ecrane vibratoare care funcționează pe principiul reflectării. Când vom pătrunde în sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
amuțit la auzul cuvintelor lui Zeller. Cel care vorbi fu Smith: - Cred că nici soluția asta nu e bună. Și întrucât energizarea întregii nave ne-ar lua și ea prea mult timp, nu văd ce-am mai putea face. Vocea tărăgănată a lui Gourlay, specialistul în transmisiuni, răsuna cu o vioiciune neobișnuită: - Nu văd de ce aceste soluții n-ar fi valabile. Suntem încă în viață. Propun să ne punem pe treabă și să realizăm cât mai mult, în cel mai scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
foarte redusă. - Domnul Gourlay e de părere că aceste ființe ar fi putut să fie teleportate prin hiperspațiu, spus Kent. Ar fi poate bine să-și dezvolte ideea. Căpitanul Leeth îi dădu cuvântul lui Gourlay care începu, cu glasul său tărăgănat: - E vorba doar de o teorie, de o teorie foarte recentă, potrivit căreia Universul ar fi ca un balon uriaș. Când îl înțepi, balonul începe să se dezumfle, dar încearcă în același timp să-și astupe gaura. Un obiect care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Grosvenor observa apoi că și căpitanul, care stătea lângă Kent, se abținuse. - Căpitane Leeth, exclamă Grosvenor, a sosit momentul să preiei controlul asupra navei, așa cum îți dă dreptul însuși statutul ei. Pericolul este evident! Căpitanul îi răspunse, cu o voce tărăgănată: - Așa ar fi, domnule Grosvenor, dacă ne-am afla în fața unui inamic vizibil. Dar în situația de față nu pot face altceva decât să urmez indicațiile experților. - Nu există la bord decât un singur expert, replică Grosvenor, cu răceală. Ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
aici îmi e continuu frică". Mințea? N-am insistat deoarece a intervenit Călugărul: "Ați auzit? Îi e frică. Dumnezeu să-l binecuvânteze. Amin". Domnul Andrei mi-a atras atenția să ascult ce cântece îngîna Călugărul când era beat. Erau melodii tărăgănate, în care te așteptai să fie invocat cerul, dar deodată descopereai, uimit, că fostul călugăr își amintea de o femeiușcă pe care o iubise. Când se trezea din beție, era cuprins de remușcări negre. Striga: Sînt un gunoi, Doamne, un
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
obiecte de mare valoare: Jaafar nu ar fi investit atâta efort ca să le ascundă dacă nu ar fi fost așa. O sună pe Lucinda de la Sotheby’s, o mutare care avusese întotdeauna un iz de disperare. Bună, iubitule, îi răspunse tărăgănat, expirând zgomotos fumul de țigară. Ce vrei de data asta? — Ce te face să crezi că vreau ceva? — Pentu că nu mă suni absolut niciodată dacă nu vrei ceva. Nu-i adevărat, spuse Henry, chiar dacă era. În afară de o regretabilă tăvăleală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
accent englezesc. — Renunț, spuse Stan. — Și eu, zise Gerard, cu un oftat teatral. Cât mai avem? — Trei zile. Papagalul se uita pe fereastră, la orașul pe lângă care treceau. — Ei bine, ei sunt salvați de binecuvântările civilizației, spuse el, cu vorbirea tărăgănată a unui cowboy. Și începu să scoată sunetele unui banjo. Mai târziu, papagalul începu să cânte melodii franțuzești... sau poate erau arăbești, Stan nu era sigur. Oricum, într-o limbă străină. Se părea că fusese dus la un concert live
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
dispoziția aia, a răspuns pur și simplu: — De fapt, e armean. — Așa mă gândeam și eu, a zâmbit ușor Armanoush. Cinci minute mai târziu erau deja la salonul de tatuaj. — Bine ați venit! a exclamat mătușa Zeliha cu glasul ei tărăgănat și răgușit, Îmbrățișându-le din inimă pe amândouă. Indiferent cu ce parfum se dăduse, era ceva puternic - o combinație de mirodenii, lemn și iasomie. Părul negru Îi cădea pe umeri În bucle ce-ți luau ochii, dintre care unele erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]