208 matches
-
Între ele, alcătuiau figuri din cele mai abracadabrante. Figurile se deplasau Încet una după alta, mișcându-se Într-un vârtej amenințător. În centrul lui, nu se știe de ce, strălucea bărbia proeminentă a inginerului Edward, Înconjurată de dinți fosforescenți. Tartrul și tartorul, combinându-se Între ele, dădeau naștere unor viziuni și gânduri greu de stăpânit. „Și euforice șoapte, foșniri șușotite, năluciri de cuvinte mi se năzăriră, mătăsuri ușoare cu șerpi de ispite și buzele, frunzele care deliră... Dar dinții, dar dinții, gândeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
poet trecut dincolo de Styx, care aveau În ele ceva mortuar? De ce era atras, În ultimul timp, de tot ce era obscur, malefic? De ce Îi răsărea În fața ochilor mereu bărbia, Înconjurată de dinți, a lui Satanovski? Ce legătură avea tartrul cu tartorul? Substanța aceasta nici nu există, o inventase el, făcând jocuri ieftine de cuvinte. Fuga de idei era Însă, și Noimann o știa prea bine, periculoasă... Odată declanșat delirul verbal, nu putea fi oprit cu una, cu două. În jurul dinților fosforescenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
duoden, esofag, o să știe el cum se numește oficial ce s-a întâmplat. În versiunea noastră, îngenunchem lângă patul domnului Whittier, să ne rugăm pentru el. Săracii de noi, nevinovați, flămânzi și închiși aici, dar rugându-ne totuși pentru sufletul tartorului nostru. Apoi un dizolv ușor, contururile devin neclare și luăm publicitate. Asta-i într-adevăr o scenă dintr-o producție de succes. O scenă pe care scrie clar nominalizat la Premiul Emmy. — Ăsta-i cel mai plăcut lucru în ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
mult și mai bine, să facem totul, fiindcă nicicând membrul de partid comunist nu face și nici nu poate face totul îndeajuns! Înainte de a fi primită în rândurile organizației din unitate, mai-marele de atunci al instituției, secretarul de partid, supranumit "Tartorul", îi dăduse să umple cu un scris mărunt și concentrat un caiet de 100 de pagini cu chintesența doctrinei, pusă în versuri de poeți-chelălăitori. Anterior, "Tartorul" lăsase pe cei mai clonțoși tovarăși să o foarfece, până era aproape să leșine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în rândurile organizației din unitate, mai-marele de atunci al instituției, secretarul de partid, supranumit "Tartorul", îi dăduse să umple cu un scris mărunt și concentrat un caiet de 100 de pagini cu chintesența doctrinei, pusă în versuri de poeți-chelălăitori. Anterior, "Tartorul" lăsase pe cei mai clonțoși tovarăși să o foarfece, până era aproape să leșine. Educată, călită și proaspăt intrată în rânduri (vorba bombasticului marș:" Nu sta pe gânduri / Intră în rânduri / Vino-ntr-un pas cu noi!"), după mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Intră în rânduri / Vino-ntr-un pas cu noi!"), după mai multe reprize de plâns în hohote, ea umpluse un caiet cu asemenea versuri. O făcuse din proprie inițiativă, la simpla aluzie a unor tovarăși mai vechi, care știau că "Tartorul" agreează astfel de creații. Nu mult timp mai încolo, mărunțica cu studii de finanțistă, fu promovată contabila unității. După Revoluție, în virtutea acelei promovări de partid, de odinioară, dar în asentimentul colegilor, care nu-i puneau niciodată la îndoială competența, ajunsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
tov secretar!... Imediat, roși pentru gafa făcută, corectându-se rușinată: S'trăiți, domnule Calaican! Mă scuzați! mai adăugă ea, rămânând în picioare. Calaican, care, de pe când fusese secretar de partid în unitate, știa că i se spune, primejdios de flatant, Tartorul, se răsti la ea amenințător, în poticnitele-i silabe: -Măi, fa-tă, un-de te trezești? Ia vezi, că o-n-curci cu mi-ne! Își întoarse iar impozantul stetson către Vladimir, care își scruta cu atenție ceasul de la mână: Deci, Vladi-mire, iar pleci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pentru propriul ei bărbat, nu? Și până la urmă va căuta să-l ierte. Cel puțin în această privință, o soră era cu totul altfel. Din experiența lui Takamori, sora lui a însemnat pentru el, încă din fragedă copilărie, un adevărat tartor. Ochiului ei vigilent nu-i scăpa nici o greșeală, mai cu seamă când a ajuns la vârsta de paisprezece-cincisprezece ani și s-a mai obrăznicit puțin. — Te spun lui tata, amenința ea, cu ochii ei negri sclipitori când el, școlar fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să mi-l arate pe tată-său în poze, în aia goală, din față, din profil, la Doi Mai, în vacanță, să se laude adică... - Hhmm... și-avea cu ce? - Ei, vax... - Auzi, da’ tată-său nu-i ăla, fostul tartor de la Cultură dinainte de ’89? - Ba ăla-i, morsa împăiată care-a venit în ’87 în amfiteatru și-a reușit să fie chiar mai scârbos decât Țoapa... „cultura pe care-o construim noi astăzi cere din partea voastră, tinerii ...”. - Da, mi-amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
hai! (pleacă) Tabloul 4 (Luminiș de pădure. În fund, capătul unui lac, de unde va ieși Codârlic.) DĂNILĂ (stă așezat pe-o buturugă): Mândre locuri și mândre drumuri, nimic de zis! Când cobori, crezi că de-acu' te prăvălești în bârlogu' tartorului. Apoi când apuci a urca, mai lipsește o palmă să dai cu capul de creasta norilor. Pe urmă iar vale, iar deal... Am lăsat pe Duman și pe Tălășman s-apuce câteva smocuri de iarbă colo, sub copaci, pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
venit. Acuma ne stai ca un ghimpe-n talpă. Că ne-am aciuat la o margine de lume de răul altor draci, mai vechi și mai pricepuți, care ne ardeau și ne frigeau de n-aveam nici un spor în ochii Tartorului cel bătrân. Așa că, năpăstuiți și fugari fiind, și după ce-o ducem ca vai de lume, iaca vii tu acuma să ne bați țărușu-ntre coarne. Fă bine și te cam cărăbănește, până nu ne burzuluim și ieșim la tine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Sunet ridicol, de dop sos de la o sticlă. Revine cu buzduganul) Poftește! Și-acu' gata, zvârle-l, că nici eu n-am timp de prăpădit. DĂNILĂ: Aha, vorba asta de la mine ai învățat-o. Te grăbești, hai? Mai îngăduie oleacă, tartorule, că nu te trag plozii de coadă. Stai așa până pe-nserat, că am eu un gând. CODÂRLIC: Oi sta, ce să fac? (se așază amândoi) Și cam ce fel de gând îi fi având, dacă nu-i cu supărare? DĂNILĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
de mătăuz, cu care popa stropește cu apă sfințită. Agita smocul și privea fioros, oprit în ușă. Craniul acela minuscul mormăi, amenințător: „Te-ai dat cu popii, Gonceo?! Ei te-au făcut ce te-au făcut? Și tocmai cu Macovei, tartorul popilor te-ai dat?!“ Goncea icni, speriat. Dădu să spună ceva. „Știi cum urlă bunică-tu, Lavrentie, când te vede ce faci?“, întrebă de data asta, furios, crănicelul acela spânzurat de gherdan. „Uite așa face!“ Și slobozi un urlet prelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pe toate afișele. Femeia clătină din cap. Dădu să ridice și mâna apoi se răzgândi: - Știu eu ce fel de profesor este Tomnea ăsta. Am auzit eu... E din ăia care umblă acuma prin oraș. Dacă n-o fi chiar tartorul lor. Tu erai mic când a dispărut Tomnea ăsta. Dar știi cum a dispărut? Toată securitatea, în cap cu Goncea, pe capul lui și el, țuști. S-a ridicat la cer și a dispărut. Chicoti înveselită. - S-o întrebi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
căzut de la revoluție, dom’ Aulius. Acuma e alt timp. Acușica noi suntem îngerii, dacă e să vorbim așa, mai poetic. Cum ar vrăji-o Burtăncureanu, de-ar fi să v-o explice! Dom’ Goncea e îngerul nostru ăl mai mare. Tartorul îngerilor... Chiosea îl asculta cu ochii mijiți. Ar fi vrut să se trezească din molcomeala aceea totopitoare, dar parcă nu mai reușea să se tragă din amăgirea ei. „Ce știi tu ce-s afacerile, Vergilică“, surâse, gândindu-se dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
jucau ăia cu copitele în afundul meu, împungeau cu coarnele să-mi iasă prin țâțe, prin ochi, prin urechi, peste tot unde căta și nu găsea scăpare, băga Macatist toți ăia în mine, îi îndesa, îi colcăia, îi răsturna, era tartorul lor și eu eram răchitișul în care-i alunga, eram prădătura ălora, eram groapa neumplută de toată colcăiala ălora și moartă eram de-atâta colcăială și moartea venea atât de dulce, ca lintița sub lună zăceam când venea moartea aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ta de operații. Era o sală de ortopedie-traumatologie de unde toate asistentele-instrumentiste fugiseră, demisionaseră, plecaseră în vârf de munte sau la Salvare și unde exista un singur avantaj: singurătatea. În afara operațiilor, nu te deranja nimeni. Pasquale, medicul-șef al Ortopediei și tartorul suprem, mă “înfiase“, cu condiția să învăț destul de repede să fac „mâna a doua“ în orice operație. Era certat cu ceilalți ortopezi și detesta profund stagiarii sau pur și simplu nu vroia să împartă gloria și... banii. Semnasem un pact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
pe voința ta? Avu un gest de revoltă: ― Nu-mi pasă de ea și de nimeni, înțelegi tu? răspunse pe un ton răstit. ― Bine, bine, dar de ce strigi așa? Pufni în râs. Și râse copios, cu toată ființa. ― Pentru că ești tartorul tuturor răutăților... ― Eroare profundă. N-am nici o vină! jur! ― Dar cine-i vinovatul? I-am răspuns cu un gest larg: ― Marea Neagră! Alt val de râs. Și pe urmă altul... Eram inundați, exuberanța noastră nu ne dădea pace, clocotea în noi
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
din Chișinău, unde își făceau veacul mica burghezie a orașului dar și crema cartoforilor, a jucătorilor la bursă, a pariorilor la cursele de cai. Și printre toți aceștia, de un rang cu nimic mai prejos, se pare, se amestecau și tartorii hoților de buzunare. Tata nu numai că nu era indignat de prezența printre onorabilități a starostilor hoților de buzunare, dar era chiar oarecum amuzat de această realitate. Ce-l amuza? Îl amuza zicea el pitorescul lor ca persoane, ca și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
la construcția socialistă a României, dar dați mi voie, să mă mai plâng odată în gura mare cu cuvintele: „Vai de țara care nu are istorie!”. Noi de fiecare dată, n-am îngropat sub lespezi mari istoria și fiecare nou tartor, ajuns în fruntea țării, ar dori ca istoria să înceapă cu el. Măcar elevii maghiari din Ardeal, învață la școală la istoria Ungariei, despre binefăcătorul și întregitorul țării lor, amiralul Horthy, pe când la noi un Antonescu, nu are nici măcar un
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
Deschizând ziarul său, Stelian citi fără ochelari necrologul oficial, tipărit și el cu litere mari. Hm, asta era, va să zică, bombăni prudent. A murit Stalin... Marele conducător... Da, a murit... Bine că s-a dus dracului!... Bine c-am scăpat de tartor!... vorbi fără grijă și fără nici o teamă poștașul și, trăgându-i o înjurătură de mamă răposatului, își tufli șapca înapoi pe cap și plecă grăbit. Afară, în uliță, oamenii aflaseră și ei de ce vuia tot satul și toată țara de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și iată-i și acum: mai bine le-ar fi țiuit o ureche decât să se eclipseze dintr-un eveniment monden. În fumoare sau la parterul elegant, dar împuțicit, unde fuseseră azvârliți pentru a nu spurca de sus creștetele heruvimilor, tartorii cei grei încălecaseră scaunele și-și încurajau favoritul cu tropăituri putrede, ce bufneau prin plușul draperiilor. 20 DANIEL BĂNULESCU dați într-una dintre controversele lor. Stropiți, pe coastele înecate în grosime, de stropi ascuțiți de noroi. - ...Scîrț! Dacă bagă naiba
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
c-a fost pârât Inestimabilului Cârmaci pentru isprava cu punga. Iar acela, burzuluindu-se, i-a transmis pehlivanului că nu dorește să-l mai vază în ochii ?! ... Și-a lăsat cu repeziciune barbă și mustăți - destăinui c-o uimire jucată Tartorul - pentru cazul în care Stăpânul său, foindu- se pe la ctitorii, ori cu alaiul prin oraș, ar fi dat, din întîmplare, cu ochiul de marțafoi... Dar marțafoiul hoț, dat în paștele mă-sii de iscusit, nu s-a mulțumit la atât
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
piept, năzbîtiosului poet, punga cu căcat, din care tot el, cu un nemăsurat simț al umorului, anunța, din jumătate în jumătate de oră, că, în caz de foamete, ar hrăni dintr-însa întreaga populație a României. - Mare pezevenghi! lăcrimă apreciativ Tartorul. 79 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI mobilul înfulecase cinci din cei cincisprezece kilometri cu care Otopeniul se ține departe de București. - Picantă putoare. - Arasel! Taci să-ți zic cât e de parșivă, că-ți face părul măciucă... La sufragerie
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nemaipomenită călăuză ți-a fost căzută la sorți... Deșurubează- i tu repede, bidonașului dopul, să descifrăm ce trăsături morale are călăuzitorul și după care semne îți vei da seama când îl vei întîlni. - Am încolăcit, cu dreapta, toarta striată, - continuă Tartorul - din sticlă ieftină, bulbucată. Cu stânga, ajutând la scurgerea pișcătoarei beri în halba ce avea, curând, să-l găzduiască și pe inel. Talmudistul s-a ciucit, pe vine, să descifreze. "...E un campion complex și rafinat..." Unde citești asta?" Și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]