242 matches
-
nefăcute de mâna omului). Dar, după Înviere, fiecare a fost liber să prelungească la rândul lui lanțul imitativ al imaginilor și corpurilor. Matrice primă a medierilor Invizibilului în Vizibil, Întruparea fondează o generare la infinit a imaginilor prin imagini, niciodată tautologice sau redundante, ci emulative și incitatoare: Maica Domnului îi dă naștere lui Christos, "imagine a lui Dumnezeu" (expresie aplicată exclusiv celei de-a doua persoane a Treimii); Christos dă naștere Bisericii, imagine a lui Christos; Biserica dă naștere icoanelor, imagini
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
supranumite valahe (Valahia Mare și Valahia Mică, Ugrovlahia și Moldovlahia, Valahia, Cisalpina și Valahia Transalpina, Valahia Superior și Valahia Inferior). Ștefan cel Mare însuși numea Țara Romînească „l’altra Valachia“. Semnificative sunt și formațiile Romänien- Walachei, vlaho romînesc, care par tautologice, dar de fapt glosează termenul intern cu cel dat de străini, și etnonimul Rămunc (< romîn), devenit antroponim în străvechiul poem german Cîntecul Nibelungilor (era „numele“ unui voievod din Țara Vlahilor, vasal al lui Atila). Cauzele și împrejurările care au determinat
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
înglobează practic toate celelate moduri ale comicului, ceea ce explică de ce nuanțele lui pot fi atât de variate: umor burlesc, umor grotesc, umor satiric, ironic, sarcastic, absurd. Așadar umorul este calificabil și prin atribute desemnând categorii comice specifice, în afara celor care tautologic marchează specificul său, cum ar fi: umor nostim, mucalit, duios. În plus, aflat în această superioară și privilegiată poziție în paradigma comicului, umorul se întreține cordial și cu tragicul, în teritoriile căruia pășește adesea. Simbioza umorului cu formele noncomicului, cu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Cenaclul „Junimea“. „Păi atunci, monșer, de ce zici că te ocupi de Ion Barbu?“, observă el. „Pentru că Îmi permite și mie să mă desfășor. Bacovia e atât de poet, că nici nu se lasă comentat. E ca și când ai face un discurs tautologic. Pe când Ion Barbu e atât de dificil, că, dacă Îl ocolim atâta, riscăm să-l pierdem ca poet pentru limba română.“ „Dar Blaga, monșer, Blaga ce posteritate o să aibă?“ „Doar pe aceea derivată din afilierea sa la expresionism, și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
a o arunca în moarte, în somn (Lethe). Grafemul nu-i adevărul, nu-i memorie vie. În viziunea lui Platon, adevărul (alétheia) e repetiție pură a ideii (eidos), pe când rememorarea întunecă idea în Lethe. Altfel zis, e o repetiție moartă, tautologică, rea. Dumnezeu face patul (ca eidos), pe când tâmplarul e demiurgul patului, iar pictorul patului execută fantasma, o copie a copiei, un simulacru. Simulacrul, deci, nu repetă patul, căci autorul lui nu-i demiurg, ci pictor. Scriitura, așadar, este un fard
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Borges și pe Nichita Stănescu. Așadar, provocarea d-lui Negoiță se adresează postmoderniștilor "care continuă, deghizat, modernul defunct". Este postmodernismul consacrat, în 1979, de Jean François Lyotard și recunoscut, ulterior, ca rescriere a modernității. Dar dacă formula postmodernism modern este tautologică, cealaltă postmodernismul premodern este ori oximoronică, ori un uluitor hibrid. Dincolo de terminologie, argumentele sunt valide: "Omul modern, legat de obiecte, nu vrea să știe de sfinți. El nu înțelege ce înseamnă închiderea întru deschidere. El râde de filosofia lui Noica
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
spiritul egoist al căpătuielii individuale: De acum Înainte, timpul care nu mai aparține Bisericii se organizează pe socoteala sau chiar Împotriva ei. Biserica pierde definitiv acel timp care nu-i mai este consacrat ori subordonat. Iar procesul nu este nicidecum tautologic. Timpul muncii, timpul eficienței, timpul profitului, trezite la viață de orologiul Curții, nu mai cunosc răstimpuri de sărbătoare și de reculegere. Afacerile și banii nu se odihnesc niciodată. Să ascultăm deci reacția lui Antim Ivireanul: „semeți și tari de cap
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
prim-planurile, chiar gros-planul extrem, în secvența cablului metalic împletit al ascensorului care se derulează pe tambur, încarcă filmul cu un dramatism autentic. Deși pe generic este trecută orchestra cinematografiei, autoarea de-a lungul anilor a atâtor sublinieri pe cât de tautologice, pe atât de gălăgioase, în registru grav sau săltăreț, ale acțiunii din imagine, coloana sonoră a filmului este compusă doar din sunete - rare, discrete, obsedante. Sunete - nu cuvinte - sunt și rostirile în limba engleză ale scorului de tenis (fifteen‑thirty
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
Simpla ei rostire a clătinat din temelii ordinea anterioară. Recursul la normativitatea de tip juridic, rațională și logic coerentă a părut răspunsul perfect pentru instituirea unei noi ordini. Dar normele juridice sunt eficiente cu o singură condiție majoră, chiar dacă pare tautologică: ele trebuie să fie respectate. Îndepărtarea de optim a raportului dintre libertate și normativitate în defavoarea libertății dă aparența unei eficiențe crescute pe termen mediu, însă este marcată de nesustenabilitate. încercarea de a mutila societatea pentru a o subsuma unui plan
Inerţie socială în spaţiul românesc. Deschideri pentru o analiză funcţională a comunităţilor / Social inertia in Romania. Contributions for a functional analysis of the communities by Tudor Pitulac () [Corola-publishinghouse/Science/511_a_1258]
-
folosind, de regulă, un verb dicendi la persoana I). Ele s-au bucurat și de atenția cercetătorilor români; de pildă, Manu Magda (2003a: 76-97) consacră un capitol "actelor lingvistice inițiatoare" în româna vorbită regional, Zafiu (2001:81-82) vorbește despre "formulele tautologice ale autocomentării", iar Pop (2005: 67) despre "prefixele enunțiative". - În mesajul actual al politicienilor, mai cu seamă al demnitarilor, expresiile vreau /doresc să spun etc. sunt folosite ca focalizatori (subliniind afirmațiile pe care le precedă), dar, și pentru a conferi
[Corola-publishinghouse/Science/85023_a_85809]
-
noi amintește de "blestemul superlativelor", specific limbii de lemn (Thom 1993: 76); aceasta este favorizată de preferința proprie limbajului jurnalistic actual pentru forma de superlativ a epitetelor folosite (Dascălu 1998: 90); − acumularea sinonimelor contextuale (clar, deslușit, răspicat) amintește de caracterul tautologic al limbii de lemn; − clișeul nu se vrea/ dorește este o sechelă a construcțiilor pasive și impersonale (Thom 1993: 44, passim), o "fosilă" (Slama-Cazacu 2000: 80) a limbii de lemn totalitare, ca expresie a "ocolirilor impersonale" (ibidem: 81; autoarea le
[Corola-publishinghouse/Science/85023_a_85809]
-
chiar cei care-și ridică acum statui!) nu reușeau să pună mâna pe imobil (ziaruldeiasi.ro, 13.VI.2007); ici intră și de-alde unii care în buletin sunt trecuți bărbați (gandul.info, 7.VII.2008). Adjectivul nehotărât alde dublează tautologic valoarea nehotărâtă a pronumelor, intrând în contradicție cu una dintre regulile principale ale folosirii sale (modificarea referinței unui grup determinat, individualizat). De fapt, din punct de vedere pragmatic, expresiile indefinite din exemplele de mai sus sunt fie explicitate de continuarea
[Corola-publishinghouse/Science/85032_a_85818]
-
aceste principii indefinibile.) Adăugăm că însuși discursul de care se servește Descartes este un obstacol, pentru că există în mod necesar o prăpastie între limbaj și ființă. Căci, vroind să apropiem ființa prin intermediul limbajului, comitem absurditatea de a enunța propoziții pur tautologice, „angajînd cuvîntul definit în definiția sa.”) Elaborarea dovezilor ne este însă prezentată sub forma unui discurs rațional: discursul subiectului gînditor. VI. 2. Evidența rațională a ideii de Dumnezeu și credință Am fi putut în subcapitolul precedent să adăugăm o distincție
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
necuantificabile în teritoriul fără sfârșit al limitelor de depășit și de atins. * Deoarece destinul este, în sensul relativ, al finitudinii vieții, împlinirea ei - parcurgerea integrală a spațiului care desparte limitele de depășit de cele de atins -, expresia „destin împlinit“ este tautologică. Ea se justifică numai în opoziție cu aceea de „destin frânt“, care lasă de înțeles că parcurgerea secvenței „de depășit-de atins“ a fost întreruptă în mod accidental. De asemenea expresia „destin împlinit“ nu se opune decât în mod aparent expresiei
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
mod accidental. De asemenea expresia „destin împlinit“ nu se opune decât în mod aparent expresiei „destin tragic“, deoarece „tragic“ nu are în vedere neîmplinirea, ci o împlinire realizată prin sacrificiul suprem. * În chip simetric cu expresia „destin împlinit“, care este tautologică, aceea de „destin neîmplinit“ reprezintă o contradicție în termeni. Ea nu se justifică, după cum vom vedea, decât în raport cu ratarea, deci în raport cu un posibil actual căruia i se refuză actualitatea. Între „destinul frânt“ prin accident și „destinul neîmplinit“ al ratării se
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
greacă dobândește dimensiunea psihologicului, când devine expresivă și sugestivă, înfățișând, să zicem, patosul durerii, când se deschide deci o epocă a barocului în sculptură, care culminează cu Madona îndurerată aplecată peste trupul frânt al Fiului, atunci sculptura își corupe principiul tautologic, devine tranzitivă și imitativă. Căci dacă sculptura, în esența ei, imită ceva, ea nu imită un lucru existent, ci spiritul care i-a asistat geneza. Sculptura imită un principiu formativ, însuși principiul formei: das Bildnerische selbst. Corporalitatea, forma trebuie înfățișate
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
anumit romantism în chiar sânul cercetării științifice, reiese din toate aceste discuții că acele configurații locale sunt mult mai complexe decât se credea, făcând dificilă orice judecată incisivă. Mai interesant din punct de vedere intelectual decât noțiunea de adaptare mereu tautologică, desigur studiul diversității tipurilor de mediere pe care grupurile umane le angajează cu non-umanul permite depășirea opozițiilor prea simple, cum ar fi cele simbolice/ practice, sens/ funcție, idealism/culturalism/ pragmatism. Acest interes pentru concepțiile altora a condus la ceea ce se
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn () [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
desinenței "s" și a tiparului/tiparelor incluzând această desinență, în ciuda apariției ei oarecum frecvente în aspectul scris al limbii actuale, mai ales în anumite utilizări ale ei. Semnul cel mai clar al acestei respingeri constă în crearea așa-numitelor "plurale tautologice"/"dublu marcate", pentru care atașarea desinenței autohtone -i (sau, pentru neutre, -uri) și realizarea, sub efectul atașării lui i, a unei alternanțe consonantice (bluejeans - bluejeanși 14) indică pierderea semantismului originar al desinenței și atragerea, în final, a cuvintelor în tiparele
[Corola-publishinghouse/Science/85017_a_85803]
-
validare a unei scheme de raționament pe cale reductivă și, respectiv, progresivă 9. Pentru că, În versiunea „deducției directe“ (Întruchipate prin conjuncții inconsistente de tipul ), rezoluția se suprapune metodelor reductive din logica formală „obișnuită“, iar În versiunea „deducției indirecte“ (etalate prin disjuncții tautologice de forma ), aceeași strategie de Întemeiere recuperează numeroase alte proceduri ale verificării (respectiv ale validării, sau ale deciziei) structurilor logice, am putea spune că, În orizontul inteligenței artificiale, logica ajunge să Însemne o știință a supramodelării operațiilor gândirii. TEHNICI SIMILARE
Prelegeri academice by prof. univ. dr. PETRU IOAN () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92348]
-
programe prin care Hao Wang reușește, În 1958, performanța de a „convinge“ un „preistoric“ computer de calibrul IBM 704 să demonstreze „automat“, În doar câteva minute, toate tezele din logica moleculară a propozițiilor (respectiv 220 de formule „verifuncționale“ cu caracter tautologic) și cea mai mare parte (85 %) din numărul de teze (respectiv de axiome și de teoreme) ale logicii predicatelor de ordinul I, așa cum sunt acestea Înfățișate de către Bertrand Russell și Alfred North Whitehead, În primul volum din Pricipia Mathematica . Prin
Prelegeri academice by prof. univ. dr. PETRU IOAN () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92348]
-
perspectivă teoretică, ce condiționează rezultatul. În școala franceză de analiză a discursului, studiile pe corpus au cunoscut evoluții importante, de la analizele statistice pe corpusuri considerate închise, organizate pe diferite criterii (apartenență ideologică, coordonate istorice), dar care prezentau dezavantajul unor analize tautologice, circulare, la analizele pe corpusuri "deschise", în care trec în prim plan intertextul și interdiscursul. În analiza discursului, corpusul ilustrează, în mod necesar, articularea dintre texte, dintre text și discurs, dintre discurs și instituție (spațiul social generînd moduri de enunțare
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
îndoială, presupozițiile filosofice ale celor doi îi așază în opoziție, chiar dacă scrutează aceeași societate mediatică. Totuși, într-un punct ei se întîlnesc: acolo unde Sfez ne spune explicit că nu comunicarea în general este obiectul criticii sale, ci doar comunicarea tautologică, adică partea goală a paharului, iar Vattimo sugerează că nu s-a referit și la disfuncțiile comunicării ("media pot să însemne, oricînd vocea "Marelui Frate", sau a banalității stereotipizate, sau vidului de semnificație..."), privind insistent doar la partea plină a
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
expusă pe larg în Simbolistica politică. Practic, ele acoperă procesele de diferențiere și asemănare inerente oricărei construcții identitare. Gestionarea (post) modernă a comunicării este efectuată de marketingul politic și cade sub incidența a ceea ce autorul intitulează tautism, adică o comunicare tautologică și autistă, care produce confuzie și alienare. În calitate de reprezentare, comunicarea e un mijloc de a lega elementele atomizate pentru a obține o legătură puternică, pe care viața o solicită: ierarhii, legături verticale și orizontale, reprezentare. Legătura, obținută din reprezentarea prin
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
este boala auto-închiderii, a incomunicabilității, a izolării într-o lume proprie, fără dorința de a evada sau a o împărtăși altcuiva. Tautologia este "orice propunere identică, al cărei subiect și predicat sînt unul și același subiect". Tautismul este un autism tautologic. Aici comunicarea nu mai este decît receptarea imperturbabilă a aceluiași (tautologie) în liniștea unui subiect mort, sau surdo-mut, închis în fortăreața sa interioară (autism), captat de un mare întreg care înglobează și dizolvă pînă la cel mai mic dintre atomii
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
cărei subiect și predicat sînt unul și același concept 114, sau încă, după părerea lui Wittgenstein, orice propoziție complexă, care rămîne adevărată în virtutea formei sale, oricare ar fi valoarea de adevăr a propozițiilor care o compun. Tautismul este un autism tautologic. Tautismul evocă și totalitatea. Un mare întreg care ne înglobează și în care noi sîntem diluați. Ghinion. Tautismul sau autismul tautologic al marelui întreg, care nu suferă nici un fragment în sînul său, să fie supus unei ierarhii. Asta, tautismul nu
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]