KorAP: Find »[drukola/base=teleologic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...22 >

544 matches

Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210

astfel stau lucrurile dacă ne referim la modestie și stăpânire de sine, față de exces, desfrâu și dezmăț - care Înjosesc, distrug viața individuală, influențează nefast viața altora și provoacă degenerarea urmașilor. În aceeași tendință teoretică de formulare, de Întemeiere a eticii teleologice, Paulsen ia În considerație succesiv recunoașterea subiectivă a meritelor persoanei cât și aprecierea obiectivă a acțiunii. După filosoful neokantian tocmai În aceasta constă sarcina eticii: de a defini acțiunea justă! Împotriva eticii formaliste kantiene, Paulsen apără concretețea normelor morale și

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
aceasta constă sarcina eticii: de a defini acțiunea justă! Împotriva eticii formaliste kantiene, Paulsen apără concretețea normelor morale și de drept pe care le consideră a fi aidoma „prescripțiilor medicale dietetice, care admit și favorizează adaptarea la condiții speciale”. Etica teleologică paulsiană nu opune morala dispoziției (a modului de a gândi sau a caracterului) moralei succesului! Luând În seamă cele două coordonate - subiectivă și obiectivă - prezente În orice morală și orice sistem de legi juridice, filosoful dezvăluie impecabil relația dintre bine

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
instruiți este legată de capacitatea de-a sacrifica pentru idei cea mai nobilă capacitate morală, pe care se formează Întreaga sănătate a vieții, În sens mai Înalt”. Identificând În idealismul obiectiv forma necesară a filosofiei, Paulsen Își situează etica sa teleologică mai curând În tradiția aristotelică decât În cea kantiană, Înrudindu-se cu viziunea lui Wilhelm Wundt (Ethik) și cea a lui Herbert Spencer (Principles of Morality). În acest sens concluziv la contribuția sa, Paulsen scrie: „Etica energetic-teleologică Își are originea

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
puțin prin două trăsături definitorii: dacă atunci aveam de-a face cu una neistorică și individualistă, În vremea noastră ea a ajuns istoric-genetică și social-teleologică. Critica aceasta făcută de Friedrich Paulsen asupra teoriei kantiene se completează prin urmărirea concepției istoric teleologice a secolului al XlX-lea, În special În filosofia dreptului și În filosofia moralei. Deosebirea clară reiese mai ales urmărind concepția Dreptului În perioada „dreptului natural”, adică În secolul al XVIII-lea, exista convingerea că se poate construi un sistem

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
prescriu individului În toate relațiile vieții este infinit variat, Însă Îi prescriu și calea unică prin care soluția „morală” și justă este posibilă, nelăsându-l să aleagă o cale În mod arbitrar. Dreptul și obiceiul, așadar, Își au o importanță teleologică deosebită. Semnificația faptelor date se Înfățișează unei filosofii morale social teleologice. Obiceiul și dreptul aduc și impun În societate o serie de norme generale care reglementează acțiunile tuturor ființelor pe baza cărora se realizează comunitatea de viață și colaborarea În cadrul

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
prescriu și calea unică prin care soluția „morală” și justă este posibilă, nelăsându-l să aleagă o cale În mod arbitrar. Dreptul și obiceiul, așadar, Își au o importanță teleologică deosebită. Semnificația faptelor date se Înfățișează unei filosofii morale social teleologice. Obiceiul și dreptul aduc și impun În societate o serie de norme generale care reglementează acțiunile tuturor ființelor pe baza cărora se realizează comunitatea de viață și colaborarea În cadrul unor formațiuni statornice. Comportamentul indivizilor fiind determinat prin obiceiuri și norme

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
și obțină, dar pentru că fericirea nu survine de la sine ca rezultat al virtuții, golul este umplut postulatele cunoscute: Dumnezeu - mijlocitorul Între virtute și fericire. În opoziție cu această concepție kantiană, care are un sprijin puternic și În opinia comună, filosofia teleologică a moralei admite o legătură internă Între legea morală și bunul suprem, Între valorile stabilite de norme și valorile determinate de scop. Ea susține și Încearcă să dovedească În primul rând că respectarea legii morale de către o ființă care acționează

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
realizării „binelui suprem”, iar desconsiderarea acestei legi acționează În sensul nimicirii sale. Aici ea pune, ca și Aristotel, binele suprem În „perfecțiune”, nu În plăcere sau În fericire, așa cum, potrivit afirmației lui Kant, ar fi exclusiv admisibil. Kant considerând opinia teleologică indisolubil legată de doctrina plăcerii, „pentru ca să o frângă cu atât mai ușor prin rezistența conștiinței morale față de aceasta din urmă” (Friedrich Paulsen). Ea mai susține, În al doilea rând, că tocmai pe relația normelor morale cu binele suprem se Întemeiază

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
binele suprem se Întemeiază valabilitatea lor obiectivă: legea morală, la fel ca sabatul, de dragul vieții și anume al vieții desăvârșite, nu viața de dragul legii morale. Reiese evident că modul de gândire istoric evoluționist poate să ia poziție numai În favoarea concepției teleologice: el deduce, la fel ca și În cazul dreptului, și obiceiul din valorile esențiale ale vieții individuale și din cele ale vieții sociale, și le Întemeiază valabilitatea pe acestea. El trasează următoarea sarcină a filosofici moralei tocmai În a explica

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
ele ar fi rămas de fapt ceva cu totul lipsit de claritate, așa cum În filosofia morală a lui Kant ele apar ca imperative absolute goale, ce răsună ca o voce din lumea de dincolo În lumea vieții empirico-istorice. Adversarii concepției teleologice combat adesea foarte amănunțit lucruri pe care nu le susține nimeni. Filosofia teleologică a moralei nu respinge tot ceea ce afirmă cea formalistă; În descrierea moralului ca o trăire subiectivă ea coincide Întru totul cu aceasta: este așa pentru că individul resimte

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
În filosofia morală a lui Kant ele apar ca imperative absolute goale, ce răsună ca o voce din lumea de dincolo În lumea vieții empirico-istorice. Adversarii concepției teleologice combat adesea foarte amănunțit lucruri pe care nu le susține nimeni. Filosofia teleologică a moralei nu respinge tot ceea ce afirmă cea formalistă; În descrierea moralului ca o trăire subiectivă ea coincide Întru totul cu aceasta: este așa pentru că individul resimte datoria ca fiind necondiționată, nu ca o cerință condiționată de un scop; și

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
nu ca o cerință condiționată de un scop; și mai este așa pentru că valoarea morală a persoanei constă În modul de a gândi, adică În forma determinării voinței: respectarea unei norme recunoscute interior ca fiind necondiționat obligatoare, legea morală. Etica teleologică consideră Însăși aceste norme ca obiect al unei investigații mai ample. Aceste norme prin care individul Își determină voința nu Își au originea În rațiunea sa „practică”, adică În forma gândirii logice, În măsura În care este folosită pentru acțiune, ci În sistemul

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
este de cea mai mare importanță. Atâta vreme cât nu se diferențiază aceste amândouă părți ale judecății morale de valoare și nu se recunoaște independența lor relativă reciprocă, nu se poate Întrezări sfârșitul acelei Îndelungate controverse Între filosofia morală formalistă și cea teleologică. Cea formalistă va continua să o combată sau să o suspecteze pe cea teleologică, ca fiind „morală a succesului”: pentru ea valoarea acțiunii nu depinde de modul de a gândi, ci de „succesele” sale, cu toată puternica opoziție a conștiinței

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
judecății morale de valoare și nu se recunoaște independența lor relativă reciprocă, nu se poate Întrezări sfârșitul acelei Îndelungate controverse Între filosofia morală formalistă și cea teleologică. Cea formalistă va continua să o combată sau să o suspecteze pe cea teleologică, ca fiind „morală a succesului”: pentru ea valoarea acțiunii nu depinde de modul de a gândi, ci de „succesele” sale, cu toată puternica opoziție a conștiinței morale. Morala teleologică va fi neputincioasă În fața acestei imputări, atât timp cât nu va recunoaște dreptul

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
va continua să o combată sau să o suspecteze pe cea teleologică, ca fiind „morală a succesului”: pentru ea valoarea acțiunii nu depinde de modul de a gândi, ci de „succesele” sale, cu toată puternica opoziție a conștiinței morale. Morala teleologică va fi neputincioasă În fața acestei imputări, atât timp cât nu va recunoaște dreptul moralei formaliste la aprecierea subiectivă. Numai după ce această recunoaștere va fi avut loc Îi va fi Îngăduit să pretindă și să accepte, și de partea ei, recunoașterea adevărului concepției

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823

Cunoașterea reprezintă, potrivit marxismului, produsul acestor forțe, nu o reflectare a obiectului ei43. Mitul regenerează și justifică acolo unde știința doar explică 44. Și nu oricum: față de explicația științifică, animată de un determinism fragmentar, cea susținută de mit este funciarmente teleologică 45, o singură cauză fiind responsabilă pentru milenii de istorie. Coroborat cu fetișizarea marxistă a progresului, „mitul Vârstei de Aur“ ieșea din illo tempore și devenea universal, dar preocupat nu de originea lumii ci de experiența umană a acestei lumi46

[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
p. 128. • Ibidem, p. 130. • Ibidem. • Ibidem. • Ibidem, p. 118. • Ibidem, p. 136. visătorul 145. Putea, așadar, să dea iluzia obiectivității de care Marx avea neapărată nevoie. Deși e sărac și e garanția unei absențe, visul corespundea foarte bine gândirii teleologice marxiste prin faptul că esențializează timpul vieții transformându-l în destin 146. De altfel, pentru romantici, doar în vis - inclusiv în visul colectiv și codificat, adică în mit - se experimentează adevărul 147. Visul accede la viziune, capătă densitate ontologică și

[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658

seama de: - complexitatea procesului educațional, caracterizat de prezența unui număr foarte mare de variabile, a căror acțiune este imposibil de controlat și prevăzut în totalitate; - actul liber, spontan, nedeterminat de precedente cauzale, ce apare în procesul educațional și afirmă caracterul teleologic al acestuia; - posibilitatea/necesitatea unei didactici situaționale, care depășește caracterul rigid al rețetelor în favoarea unei abordări în situație, mai aproape de multitudinea factorilor care pot interveni în procesul educațional; - riscul conceperii elevului, dar și a sistemului de învățământ în ansamblu ca

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399

religioase. Argumentele teiste sunt la rândul lor variate și se întemeiază pe diferite tipuri de premise. Teiștii au încercat să construiască diferite argumente raționale în sprijinul existenței lui Dumnezeu. Dintre aceste argumente s-au remarcat, în special, cele ontologice, cosmologice, teleologice și morale. Lucrarea de față are în centru argumentul ontologic privind existența lui Dumnezeu. Acest argument se deosebește de celelalte argumente teiste prin faptul că este un argument a priori, celelalte fiind, în principal, a posteriori. Diferența dintre aceste două

Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
și nu o ființă oarecare 7. Argumentele teiste se remarcă prin caracterul lor rațional, și nu prin dovezi provenite din experiența religioasă (de factură mistică). Aceste argumente raționale au fost clasificate, în mod tradițional, în patru categorii fundamentale (ontologice, cosmologice, teleologice și morale), fiecare presupunând diferite variante. Împotriva acestor argumente au existat și există încă numeroase obiecții și critici. Norman Geisler identifică cinci obiecții împotriva argumentelor teiste pentru care oferă și câteva răspunsuri. În primul rând, dovezile sunt considerate neconvingătoare din

Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
se bazează în întregime pe experiență, fie au cel puțin o premisă a posteriori, pe când ultimele nu au nici o premisă a posteriori. Cu alte cuvinte sunt bazate doar pe rațiune, independent de experiență. Dintre argumentele a posteriori se remarcă cel teleologic, cosmologic și argumentul moral, iar principalul argument a priori este cel ontologic. Credințele de tip a posteriori depinde o experiență anterioară. Felul în care lucrurile decurg ne poate indica ce se va petrece în viitor, dar nu există nici o garanție

Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
unui astfel de argument trebuie să fie cunoscută a priori. Când o propoziție este cunoscută a posteriori, evidența pentru această propoziție o găsim în experiență 25. Unul dintre cele mai discutate argumente a posteriori este "argumentul scopului", numit și argumentul teleologic. Acesta se bazează pe faptul că în lume este vizibil un plan (de aceea mai este numit și argumentul planului divin). În esență, acest argument susține că acest plan evident este dovada existenței unui arhitect inteligent al lumii. Acest argument

Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
sau creator asemănător proiectantului inteligent al artefactelor omenești evident, cu mult mai inteligent. În centrul acestui argument se găsește așadar o analogie între univers și lucrurile despre care știm că au fost proiectate și create de ființe inteligente. Astfel, argumentul teleologic este un argument prin analogie. Cele mai cunoscute variante ale argumentului teleologic se găsesc în Dialogurile despre religia naturală ale lui David Hume și în cea de-a cincea dovadă a lui Toma D'Aquino. Acesta din urmă își formulează

Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
inteligent. În centrul acestui argument se găsește așadar o analogie între univers și lucrurile despre care știm că au fost proiectate și create de ființe inteligente. Astfel, argumentul teleologic este un argument prin analogie. Cele mai cunoscute variante ale argumentului teleologic se găsesc în Dialogurile despre religia naturală ale lui David Hume și în cea de-a cincea dovadă a lui Toma D'Aquino. Acesta din urmă își formulează varianta sa după cum urmează: "A cincea cale duce (la Dumnezeu) prin guvernarea

Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
Toma vorbește numai de o ființă inteligentă care îndrumă obiectele naturale spre un anumit țel, în timp ce Cleanthes vorbește despre creatorul naturii. Varianta lui Toma dovedește doar faptul că există un îndrumător sau proiectant foarte inteligent care a planificat totul. Argumentele teleologice au reprezentat în timp și obiectul unor critici. De exemplu, Bertrand Russell aduce argumentului teleologic o probă contrarie, ce are la bază ideea de evoluție. Acest argument este formulat de N. Geisler astfel: 1. Adaptarea mijloacelor la finalitate este în

Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]