169 matches
-
când dispare însăși ideea unei teleologii naturale. Așa cum susține filosoful contemporan John Gray, "cu greu își mai pot găsi loc ideile lui Locke și Aristotel privind cauzele finale sau scopurile naturale în tabloul științific al lumii moderne, care a repudiat teleologia și care a dat o explicație mecanicistă fenomenelor care sugerează existența unui scop în natură". Într-un alt sens, încercarea de a întemeia o anumită moralitate, fie ea și politică, pe cerințele naturii umane, se dovedește incompatibilă cu diversitatea care
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
al absurdului. Aceste sublinieri sunt ilustrate într-o analiză a piesei Endgame de Samuel Beckett care nu are o acțiune unitară și o înlănțuire dinamică a evenimentelor, ci prezintă o serie de întâmplări disparate. Endgame mai curând atacă decât edifică teleologia din drama tradițională. Richardson consideră că pentru a interpreta o asemenea piesă nu trebuie să urmărim traiectoria intrigii, ci să verificăm dacă există sau nu în construcția ei, ceva asemănător intrigii: . În accepția lui Richardson, Beckett refuză: . Există un dezechilibru
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
la mașini, Wiener l-a întrebat pe Rosenblueth dacă astfel de dereglări puteau să existe în feed-back-urile sistemului nervos. Astfel a început o colaborare care a condus la publicarea, în 1943, a articolului Behaviour, purpose and teleology (Comportament, scop și teleologie)39. Rosenblueth, Wiener și Bigelow propuneau o analogie între anumite tulburări ale sistemului nervos și dereglările reglajelor mecanice. În cadrul unei întîlniri consacrate studiului inhibării centrale a sistemului nervos, organizată la New York, în 1942, sub auspiciile fundației filantropice medicale Josiah Macy
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
al pără-luțelor e foarte simplu, chiar simplist, dar are o forță modelizatoare și conceptuală imensă. Acest model conține una din cheile pentru a înțelege complexitatea ciberneticii. Cred că reflecția asupra sistemelor, nivelurilor ierarhice și de organizare a feed-back-urilor, asupra interrelațiilor, teleologiei și finalității e, dimpotrivă, un element esențial pentru a înțelege complexitatea și pentru a acționa asupra ei. B.C. Înțeleg interesul pe care îl prezintă modelele și studiul sistemelor, dar nu rareori se constată că anumiți modelizatori folosesc date controversate pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
tabere protagoniste ale Războiului Rece, identificabilă în primul rând prin stoparea războiului din Coreea, în vara anului 1953, relaxare care a corespuns unei decongestionări a relațiilor dintre Moscova și "democrațiile populare". Limitată, bineînțeles, de un cadru ideologic comun și o teleologie mobilizantă și coercitivă deopotrivă (Brzezinski: 1971, 155, 158). Periferizarea politică a lui Malenkov în 1955 a însemnat și o renunțare parțială la noul curs. În accepțiunea lui Hrușciov, neglijarea accentului pus pe industria grea, centrală în gândirea economică a bolșevicilor
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
leninismul romantic, într-un anumit sens, a moștenit această trăsătură. În final, carențele comunismului național au fost deja scoase în evidență (Shafir: 1989a, 1-2). Nu aș adăuga decât că naționalismul este mult mai difuz din punct de vedere ideologic, iar teleologia sa nu are neapărat un sens proiectiv, ca și în cazul leninismului romantic. De asemenea, comunismul este un termen care face referire la o realitate în curs de devenire, niciodată una prezentă sau posibilă, cel puțin până acum; leninismul în
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
introdus de Ceaușescu însuși, urmărea să proiecteze dimensiunile eroismului liderului pașoptist asupra sa și a planurilor sale ideologic articulate (Drăgușanu în Boia: 1998, 121-123). Dar, așa cum am menționat, leninismului romantic, ca oricărui tip de leninism, îi este indispensabilă componenta proiectivă, teleologia revoluționară; "romantismul revoluționar" are mai degrabă o funcție propagandistică, direcționată către "masele fără de partid" în primul rând, comuniștii convinși nemaiavând nevoie de atât de multă îndoctrinare și devenind la rândul lor factori propagandistici convingători (vezi Zanc: 1975, 42-43) și nu
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
ideologice și căreia îi manipula vocabularul politic (democratic dar chiar și "socialist" în sens sovietic) pentru a o vulnerabiliza în vederea unei asaltări ulterioare, proiectată într-un viitor îndepărtat și nebulos; leninismele de factură sovietică, cel puțin cele animate de o teleologie revoluționară (leninismul revoluționar, post- revoluționar și europenizat) își propuneau, concomitent cu afirmarea în cadrul realității "burgheze", schimbarea lumii date și înlocuirea acesteia cu propriul proiect de realitate alternativă; iată ce departajează atât leninismul romantic de leninismele sovietice, revoluționare sau nu, cât
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
termeni "științifici", fiind condusă la rândului ei "științific" (vezi Rădulescu în Perfecționarea organizării conducerii...: 1972, 94-126; Moisuc, Tămaș: 1972). Iată ce diferențiază ferm leninismul romantic de naționalismul economic, la rândul său orientat după alte principii ideologice. Plus credința imbatabilă în teleologia comunistă: viitorul justifică imperfecțiunea prezentului. Așa cum am observat în capitolul precedent, naționalismul ca ideologie este foarte flexibil, putând fi recuperat și dinspre stânga, nu numai dinspre dreapta spectrului politic. Nu are deci o orientare proiectivă constitutivă, așa cum se întâmplă în
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
de producție ș.a. Toate teoriile sistemice de derivație evoluționistă exceptându-le pe cele ciclice și, dintre cei pe care i-am mai menționat până aici, pe Tönnies, pentru care trecerea de la comunitate la societate înseamnă deteriorare se bazează pe o teleologie progresistă: schimbare = progres. Mai mult decât atât, se poate spune că perspectivele sunt ideologizate, progresul sau dezvoltarea înțelese ca modernitate fiind identificate cu Occidentul. În plus, cu toate că tipologiile sunt extrem de utile, trebuie ținut cont de o serie de alte probleme
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
al utilității analitice, poate fi o capcană cu iz axiologic. 4 Conceptul de postcomunism nu este mai puțin ideologizat; e utilizat mai mult în câmpul analizelor dedicate țărilor fostului bloc comunist (vezi de exemplu McFaul, 2005) și are asociată aceeași teleologie a trecerii de la dictatură la democrație. 5 (eng.: agency); "acțiune" deși în general este tradus ca atare, de fapt, semnificația sa este mai degrabă de "capacitate de acțiune" sau "potențial de acțiune". 6 Din punct de vedere ontologic, această perspectivă
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
de mentalitate. De fapt, marile momente spectaculare ale istoriei se desfășoară între uman și divin, prin ceremonial sau ritual, și în înfruntarea alterității (păgâne) - chiar dacă gestionate de instituții diferite (puterea laică - puterea clericală), cu ideologii în principiu necoincidente și cu teleologii bine delimitate. Spre diferență de imaginarul occidental, în imaginarul local (românesc) nu au loc rupturi decisive de nivel care să ducă la noi stratificări ale reprezentărilor și nici la individualizări tematice disjuncte; nu în spațiul culturii scrise și cu atât
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
eseul Nietzsche, genealogia și istoria (1971), unde încearcă o răsturnare a ceea ce s-a înțeles până atunci prin genealogie și istorie. Foucault a văzut în genealogie o opoziție față de origine; opoziție în raport cu desfășurarea metaistorică "a unor semnificații ideale și a teleologiilor nesfârșite"197. Din perspectivă epistemică, istoria pentru Foucault este un dincolo de Weltanschaaung-ul german, dincolo de Curte și de elogiul adus mai marilor zilei, dincolo de cultul sacrosant și intolerant al puterii politice, dincolo de predispoziția istoricilor Analelor de a respinge evenimentul 198. Războiul
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Apuleius ș.a. În volumul al doilea se află o analiză a principalelor „arhitecturi epice”, de la aceea a romanului arab, japonez sau bizantin până la cea de tip medieval sau renascentist. Bunăoară, datele fundamentale ale bizantinismului (estetismul duplicității, destinul individual privit ca teleologie mistică) ar explica predilecția pentru cultivarea romanului hagiografic sau a celui „secret” (cele două cronici ale lui Procopiu din Cezareea); scenariul călătoriei și imaginarea schemei „aventurii personalității” sunt întrupate, în maniere specifice, în hagiografie, romanul arab, monogatari, romanul medieval al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289393_a_290722]
-
atunci în loc de destin trebuie să se vorbească despre menire. În menire, distincția dintre natură și libertate se șterge, pentru că țelul atins își are originea într-o natură pe care individul o resimte ca propria lui libertate. Menirea este realizarea unei teleologii superioare prin intermediul unei vieți. Neliniștii destinului, bazată pe răspunderea proprie și pe tensiunea distanței dintre proiect și realizare, îi ia locul calmul menirii, în care proiectul supra-individual are înscris în sine certitudinea propriei lui realizări. În timp ce destinul se face în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
calmul menirii, în care proiectul supra-individual are înscris în sine certitudinea propriei lui realizări. În timp ce destinul se face în spațiul doar posibil al libertății, menirea se primește din spațiul de necesitate al unei instanțe. * Din punctul de vedere al unei teleologii extra umane, orice destin este menire, este lucrarea în finit a spiritului infinit. În cazul acesta, destinul apare drept scenariul unei libertăți fictive și chiar și dramatismul destinului devine forma întâmplătoare pe care o îmbracă jocul calm al proiectării divine
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
cadrul de referință al umanului și transformă în simplă iluzie credința că destinul este o faptă a libertății umane. * Trecerea de la destin la menire se face când certitudinea unei fericite coincidențe se transformă în bănuiala unei cauzalități ascunse. Întrucât orice teleologie extra-umană reprezintă lucrarea în finit a spiritului infinit, faptul de a distinge din capul locului între destin și menire în cazul unei vieți individuale nu stă în puterea ființei conștiente finite. Despre menire nu se poate vorbi în chip cert
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Beneficiind de avantajul epistemic al "detașării implicate" (Elias, 1956), dobândit prin distanțarea spațială de contextul românesc combinată cu implicarea cognitivă în sensul înțelegerii realității istorice românești, I. Livezeanu (1998) a propus o abordare neortodoxă a României Mari. În loc să vadă o teleologie istorică împlinindu-se în făurirea întregirii naționale, Livezeanu privește analitic într-o cu totul altă direcție, inspectând culisele tensionale ale procesului masiv inițiat în urma actului politic, de unificare culturală și instituțională a României. Privită din acest unghi neconvențional, unirea celor
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
periodizării clasice, simțul istoric românesc pășește în condiția postmodernă. Drept consecință, istoria devenită deșirată din punct de vedere cronologic își pierde din funcțiile de legitimare politică pe care le-a îndeplinit de-a lungul timpului. Simplificând lucrurile, liniaritatea cronologică sugerează teleologie (un țel final al istoriei), care se pretează unei prelucrări ideologice al cărui rezultat este ideea de destin istoric. Însă o astfel de filosofie teleologică a istoriei, impregnată de o eshatologie politică, nu mai este posibilă în condițiile unei înțelegeri
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]