302 matches
-
sau nu ocazii de manifestare a violenței în viața reală). În ceea ce privește prezentarea violenței la televizor, o prezentare grafică, explicită, de aproape, bazată pe prim-planuri și planuri-detaliu sugestive (de exemplu, sânge, părți mutilate etc.) poate produce efecte nocive ale violenței televizuale, spre deosebire de o prezentare neexplicită, de la distanță, fără detalii. De asemenea, contează contextualizarea pozitivă sau nu a violenței din programele TV: dacă violența este prezentată ca justificată ori ca un mijloc de rezolvare a problemelor (acolo unde nu mai există comunicare
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
are în vedere că televizionarea în rândul lor include preponderent programe TV care nu sunt destinate categoriei lor de vârstă: astfel, studiile arată că 80% dintre copiii cu vârste între 4 și 10 ani urmăresc asemenea programe TV. Personalizarea consumului televizual constituie, de asemenea, un factor de risc, sustrăgând minorii de sub supravegherea părinților (în Marea Britanie, două treimi dintre copii și adolescenți - 6-16 ani - dețin propriul televizor în camera lor și se pot uita, deci, singuri la televizor). În România, dacă echipamentele
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
HYPERLINK "http://www.cna.ro/reglementari/decizii/d02005.html" Decizia nr. 20 din 18 ianuarie 2005 pentru modificarea și completarea Deciziei nr. 249 din 1 iulie 2004 privind protecția copiilor în cadrul serviciilor de programe. Pentru facilitarea protecției copiilor în fața violenței televizuale, Consiliul Național al Audiovizualului a lansat în 2003 campania „Audiență fără violență” în cadrul căreia a fost prezent inclusiv un mesaj de responsabilizare a părinților: „Apel către părinți”. Evaluarea aplicării signalecticii de către televiziuni Un mijloc eficient de protecție a telespectatorilor minori
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
al Audiovizualului a lansat în 2003 campania „Audiență fără violență” în cadrul căreia a fost prezent inclusiv un mesaj de responsabilizare a părinților: „Apel către părinți”. Evaluarea aplicării signalecticii de către televiziuni Un mijloc eficient de protecție a telespectatorilor minori în fața violenței televizuale este sistemul de semnalizare și avertizare privind programele TV sau signalectica (termen provenit dinlimba franceză: signaletique), impus de autoritățile de reglementare în domeniul audiovizualului. Respectarea de către radiodifuzori a reglementărilor privind clasificarea programelor TV, atașarea semnelor de avertizare și dispunerea adecvată
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
privind clasificarea programelor TV, atașarea semnelor de avertizare și dispunerea adecvată a programelor TV ținând cont de filtrul orar sau de ora difuzării (watershed) au o importanță vitală pentru protecția telespectatorilor minori. Cercetarea pe tema „Evaluarea reprezentării violenței în programele televizuale”, a urmărit, pe lângă analiza de conținut a violenței prezente în programele TV, monitorizarea respectării reglementărilor CNA în legătură cu sistemul de semnalizare a programelor TV, mai exact a vizat evaluarea aplicării corespunzătoare a signalecticii de către televiziunile din România. Aceasta s-a realizat
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
și a copiilor (prin alfabetizare media intensivă, inclusiv în școli și licee, prin campanii sociale de informare, prin stimularea constituirii unor asociații ale părinților pentru a răspunde provocărilor violenței TV etc.) devine un aspect-cheie în problema protecției minorilor în fața violenței televizuale. Bibliografie Antim, Corneliu. (2004). „O mână întinsă societății civile”, Forum Audiovizual, 1, 34-35. Antim, Corneliu. (2004). „Vătămătoarele capcane ale televiziunii”, Forum Audiovizual, 1, 22-24. Coman, Mihai. (1999). Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iași. DeFleur, Melvin L., Ball-Rokeach, Sandra. [1989
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
comunicării de masă, Casa de Editură și Presă „Șansa” SRL, București. Federman, Joel. (2004). „Riscurile expunerii la violența de la televiziune”, Forum Audiovizual, 1, 35-37. Fiske, John, Hartley, John. [1978] (2002). Semnele televiziunii, Editura Institutul European, Iași. Haineș, Rosemarie. (2000). Comunicarea televizuală, Editura Eficient, București. Jones, Gerard. (2004). „Violența benefică”, Forum Audiovizual, 1, 37. Jost, François. (1999). Introduction à l’analyse de la télévision, Ellipses Edition, Paris. Livingstone, Sonia M. (1998). Making Sense of Television. The Psychology of Audience Interpretation, Pergaman Press. Morley
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
and a consistent part of the children under 14). Primit la redacție: martie 2006 Violența din desenele animate: între realitate și percepție Anca Velicu Universitatea din București Violența din desenele animate: între realitate și percepție Studiul de față prezintă violența televizuală din audiovizualul românesc pe doi vectori de interes: 1. primul vector privește conținutul de violență pe care îl au desenele animate prezentate de două dintre canalele TV internaționale pentru copii care emit și în România, este vorba despre Cartoon Network
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
copii -, specific, care se poate constitui într-o problemă, atât teoretică, cât și socială prin urmările pe care le poate avea, este o întrebare legitimă și de interes pentru sociologie, dar și pentru publicul mai larg preocupat de problema violenței televizuale în general. Subiect de interes public și științific, violența televizuală este problema principală pe care o ridică mass-media audiovizuale, cel puțin în partea lor ficțională. Astfel, fie că este vorba despre violență fizică, despre violență verbală sau psihologică, conținutul de
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
teoretică, cât și socială prin urmările pe care le poate avea, este o întrebare legitimă și de interes pentru sociologie, dar și pentru publicul mai larg preocupat de problema violenței televizuale în general. Subiect de interes public și științific, violența televizuală este problema principală pe care o ridică mass-media audiovizuale, cel puțin în partea lor ficțională. Astfel, fie că este vorba despre violență fizică, despre violență verbală sau psihologică, conținutul de violență a unui program face obiectul discuțiilor atât în mediul
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
acestei violențe? Putem vorbi despre efecte pe termen scurt ale ei sau avem de-a face cu efecte pe termen lung, greu, dacă nu imposibil de demonstrat? Până unde ar putea merge o protecție a copiilor vis-à-vis de fenomenul violenței televizuale în condițiile în care ei trăiesc într-o societate a ecranului, fiind necesar să-i facă față la un moment sau altul? Este violența televizuală necesară? Reglementarea ei ar însemna cumva impunerea unei cenzuri și implicit o imixtiune în actul
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
de demonstrat? Până unde ar putea merge o protecție a copiilor vis-à-vis de fenomenul violenței televizuale în condițiile în care ei trăiesc într-o societate a ecranului, fiind necesar să-i facă față la un moment sau altul? Este violența televizuală necesară? Reglementarea ei ar însemna cumva impunerea unei cenzuri și implicit o imixtiune în actul de creație? Toate aceste întrebări și multe altele apar ca fiind legitime atunci când se pune problema violenței televizuale. Științele comunicării au încercat să structureze toate
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
la un moment sau altul? Este violența televizuală necesară? Reglementarea ei ar însemna cumva impunerea unei cenzuri și implicit o imixtiune în actul de creație? Toate aceste întrebări și multe altele apar ca fiind legitime atunci când se pune problema violenței televizuale. Științele comunicării au încercat să structureze toate aceste întrebări în două direcții de cercetare: pe de-o parte sunt studiile privind conținutul de violență al programelor televizuale - aici intră cercetarea frecvenței, duratei, tipologiei și contextualizarea scenelor de violență -, iar pe
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
întrebări și multe altele apar ca fiind legitime atunci când se pune problema violenței televizuale. Științele comunicării au încercat să structureze toate aceste întrebări în două direcții de cercetare: pe de-o parte sunt studiile privind conținutul de violență al programelor televizuale - aici intră cercetarea frecvenței, duratei, tipologiei și contextualizarea scenelor de violență -, iar pe de altă parte sunt studiile privind receptarea și percepția acestor scene în rândul publicului - aici intră studiile privind consumul mass-media, studierea efectelor violenței televizuale, atât la nivel
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
violență al programelor televizuale - aici intră cercetarea frecvenței, duratei, tipologiei și contextualizarea scenelor de violență -, iar pe de altă parte sunt studiile privind receptarea și percepția acestor scene în rândul publicului - aici intră studiile privind consumul mass-media, studierea efectelor violenței televizuale, atât la nivel individual, cât și la nivelul societății, pe termen lung și scurt, dar și studiul percepției pe care publicul o are despre cantitatea de violență prezentă în diferite genuri televizuale. Obiectivele cercetării Studiul de față prezintă violența televizuală
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
intră studiile privind consumul mass-media, studierea efectelor violenței televizuale, atât la nivel individual, cât și la nivelul societății, pe termen lung și scurt, dar și studiul percepției pe care publicul o are despre cantitatea de violență prezentă în diferite genuri televizuale. Obiectivele cercetării Studiul de față prezintă violența televizuală din audiovizualul românesc pe doi vectori de interes: 1. primul vector privește conținutul de violență pe care îl au desenele animate prezentate de două dintre canalele TV internaționale pentru copii care emit
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
televizuale, atât la nivel individual, cât și la nivelul societății, pe termen lung și scurt, dar și studiul percepției pe care publicul o are despre cantitatea de violență prezentă în diferite genuri televizuale. Obiectivele cercetării Studiul de față prezintă violența televizuală din audiovizualul românesc pe doi vectori de interes: 1. primul vector privește conținutul de violență pe care îl au desenele animate prezentate de două dintre canalele TV internaționale pentru copii care emit și în România, este vorba despre Cartoon Network
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
vârsta cuprinsă între 7 și 18 ani, constituiți în trei eșantioane: 7-10 ani, 11-14 ani și 15-18 ani) percep conținutul de violență din respectivele emisiuni TV (corelat cu cea din filme); - Identificarea, de către receptorii înșiși, a modului în care conținutul televizual violent le afectează comportamentul și/sau atitudinile. Întrebarea care ne conduce este: există o suprapunere, măcar parțială, a celor două dimensiuni în care este prezentă violența televizuală în desenele animate - adică, pe de o parte, de cea prezentă la nivel
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
cu cea din filme); - Identificarea, de către receptorii înșiși, a modului în care conținutul televizual violent le afectează comportamentul și/sau atitudinile. Întrebarea care ne conduce este: există o suprapunere, măcar parțială, a celor două dimensiuni în care este prezentă violența televizuală în desenele animate - adică, pe de o parte, de cea prezentă la nivel fizic, obiectiv, de conținut, iar, pe de altă parte, de cea prezentă în receptarea acestor programe de publicul vizat? Mai mult, dacă o astfel de acoperire nu
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
prezentă la nivel fizic, obiectiv, de conținut, iar, pe de altă parte, de cea prezentă în receptarea acestor programe de publicul vizat? Mai mult, dacă o astfel de acoperire nu există, cum se poate explica acest fapt? Teorii despre violența televizuală și impactul ei De ce ne preocupă violența televizuală și mai ales impactul ei asupra tinerilor telespectatori? Problema violenței din mass-media și, mai ales, a violenței din emisiunile de ficțiune este la fel de veche ca însăși televiziunea. Astfel, „debuturile televiziunii în Europa
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
pe de altă parte, de cea prezentă în receptarea acestor programe de publicul vizat? Mai mult, dacă o astfel de acoperire nu există, cum se poate explica acest fapt? Teorii despre violența televizuală și impactul ei De ce ne preocupă violența televizuală și mai ales impactul ei asupra tinerilor telespectatori? Problema violenței din mass-media și, mai ales, a violenței din emisiunile de ficțiune este la fel de veche ca însăși televiziunea. Astfel, „debuturile televiziunii în Europa sunt marcate de către vasta anchetă a lui Himmelweit
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
1999, p. 213). Unele studii experimentale de laborator au reușit să evidențieze și chiar să măsoare impactul acestui conținut asupra comportamentului. Astfel, Liebert și Baron (apud Kriegel, 2003, p. 26) au arătat în 1972 influența pe termen scurt a violenței televizuale asupra comportamentului copiilor, indiferent de sexul sau vârsta acestora, în timp ce studiul longitudinal al echipei de la universitatea din Columbia, Columbia County Longitudinal Study (CCLS), condusă de Huesmann și Eron a demonstrat impactul pe termen mediu și lung. De această dată studiul
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
și lung. De această dată studiul nu a mai fost de laborator, ci o combinație de anchetă de teren de tip panel și studierea documentelor sociale; rezultatele, pe de altă parte, au fost mai nuanțate, în sensul că efectele violenței televizuale se manifestau mai acut la băieți. Din perspectivă fiziologică, expunerea la violență televizuală echivalează, ca efecte pe termen scurt, cu expunerea la situații de violență reală, ceea ce determină reacții emoționale de teamă, anxietate și stres. „Pe termen lung însă, expunerea
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
o combinație de anchetă de teren de tip panel și studierea documentelor sociale; rezultatele, pe de altă parte, au fost mai nuanțate, în sensul că efectele violenței televizuale se manifestau mai acut la băieți. Din perspectivă fiziologică, expunerea la violență televizuală echivalează, ca efecte pe termen scurt, cu expunerea la situații de violență reală, ceea ce determină reacții emoționale de teamă, anxietate și stres. „Pe termen lung însă, expunerea frecventă la scene de violență contribuie la o desensibilizare a spectatorului care se
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
obișnuiește cu violența. (Ț) Mesajele (violente - n.m.) pot induce o percepție mai favorabilă a violenței care se consolidează pe termen lung” (idem). Totuși există și cercetări, conform cărora nu s-a demonstrat existența unei relații cauzale între consumul de violență televizuală și deprinderea unui comportament violent și, în special, nu se poate vorbi cu certitudine despre influența violenței televizuale asupra copiilor și a adolescenților, adică exact segmentul de public care suscită o grijă specială din partea autorităților de control din domeniul audiovizualului
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]