1,062 matches
-
spațiu al vagului, al artisticului, al poeticului, al ciudatului etc. El nu este doar atât, ci, În primul rând, e un spațiu al cunoașterii și prin asta al utopicului, capitolul acesta vorbind despre identitățile care pot fi definite numai prin temporalități (și care sunt trei pentru eu, iar pentru opera de artă intră În joc o altă temporalitate, apăsat istorică...). Toată cartea este despre patru lucruri: unul dintre ele este ceea ce eu definesc orizontul interpretului, adică, simplificând, al fiecărui ego. Celălalt
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
primul rând, e un spațiu al cunoașterii și prin asta al utopicului, capitolul acesta vorbind despre identitățile care pot fi definite numai prin temporalități (și care sunt trei pentru eu, iar pentru opera de artă intră În joc o altă temporalitate, apăsat istorică...). Toată cartea este despre patru lucruri: unul dintre ele este ceea ce eu definesc orizontul interpretului, adică, simplificând, al fiecărui ego. Celălalt este orizontul alterității, care poate fi orizontul operei de artă sau orizontul alterității obiectuale sau tradiționale. Un
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
este vorba despre o experiență a eului În lume, pe care am regăsit-o În cele 11 Elegii, interpretate așa cum am făcut-o, ca un drum ce se desfășoară mai Întâi descendent, dintr-o naștere Într-o zonă În care temporalitatea nu este istorie, ci este temporalitate goală. Primele șase elegii urmează o nostalgie a acestei pierderi, a temporalității goale, care depășește practic eul, ego-ul, iar acesta, pe măsură ce se definește și se Înțelege, cade Înspre temporalități ce devin limbaj, care devin
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
eului În lume, pe care am regăsit-o În cele 11 Elegii, interpretate așa cum am făcut-o, ca un drum ce se desfășoară mai Întâi descendent, dintr-o naștere Într-o zonă În care temporalitatea nu este istorie, ci este temporalitate goală. Primele șase elegii urmează o nostalgie a acestei pierderi, a temporalității goale, care depășește practic eul, ego-ul, iar acesta, pe măsură ce se definește și se Înțelege, cade Înspre temporalități ce devin limbaj, care devin istorie. E discernabil un tablou de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
interpretate așa cum am făcut-o, ca un drum ce se desfășoară mai Întâi descendent, dintr-o naștere Într-o zonă În care temporalitatea nu este istorie, ci este temporalitate goală. Primele șase elegii urmează o nostalgie a acestei pierderi, a temporalității goale, care depășește practic eul, ego-ul, iar acesta, pe măsură ce se definește și se Înțelege, cade Înspre temporalități ce devin limbaj, care devin istorie. E discernabil un tablou de categorii, trei identități ale eului, care sunt regăsite mai Întâi nostalgic, cum
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Într-o zonă În care temporalitatea nu este istorie, ci este temporalitate goală. Primele șase elegii urmează o nostalgie a acestei pierderi, a temporalității goale, care depășește practic eul, ego-ul, iar acesta, pe măsură ce se definește și se Înțelege, cade Înspre temporalități ce devin limbaj, care devin istorie. E discernabil un tablou de categorii, trei identități ale eului, care sunt regăsite mai Întâi nostalgic, cum bine observa Anca Hațiegan, dar mai apoi prospectiv, Începând cu Elegia numărul șapte și până la ultima elegie
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
să fac aici, pentru a transmite, pentru a Împărtăși niște lucruri care prin teorie așa se văd și În care eu am ajuns să cred aproape În stil clasic. Acestea sunt niște realități: În viziunea mea, identitățile eului sunt realități, temporalitățile respective sunt reale, În sensul că sunt accesibile sau vii, așa cum folosește Corin aici termenul viață. Așadar, sunt niște lucruri care la un moment dat pot fi ontologic umplute, nu ca la Derrida, unde ele sunt niște spațieri ale discursului
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
doar În măsura În care experiențele mele anterioare ar fi similare. Horea Poenar: Câtă vreme ai trăit o experiență estetică, Împărtășim ceva. Cornel Vâlcu: Atât timp cât te bazezi pe faptul că trebuie să existe experiențe similare la rădăcina acestui fapt, ești În cercul de temporalitate al credinței. Bazându-ne pe experiența anterioară, nu putem spune nici unul dintre noi, văzând urma, decât: „pe aici a trecut un cal”. În momentul În care Învestești cu nădejde acest lucru, apare alteritatea. Pentru că accepți faptul că putem configura calul
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
mergi pe aceeași idee, că sunt niște dispoziții pe care le Împărtășim și acestea sunt cele din limbaj sau din discurs, iar cele afective sunt individuale. Or, eu spun că partea pe care toți o Împărtășim este partea credinței, a temporalității celei mai de jos, temporalitatea noastră comună, În care există convențiile, În care ne Înțelegem, În care ne recunoaștem, În care știm că suntem aceiași și ne dăm identitate. Eu cred că asta spune și Pavel când vorbește despre ierarhia
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
sunt niște dispoziții pe care le Împărtășim și acestea sunt cele din limbaj sau din discurs, iar cele afective sunt individuale. Or, eu spun că partea pe care toți o Împărtășim este partea credinței, a temporalității celei mai de jos, temporalitatea noastră comună, În care există convențiile, În care ne Înțelegem, În care ne recunoaștem, În care știm că suntem aceiași și ne dăm identitate. Eu cred că asta spune și Pavel când vorbește despre ierarhia credință, nădejde și dragoste (eu
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Și eu m-am Întrebat ani la rând de ce credința este pusă cel mai jos și dragostea este supremă. Și am ajuns să Înțeleg, prin acest discurs, aplicat pe Nichita Stănescu, că e vorba de niște identități și de niște temporalități care duc ego-ul dinspre stabilitățile sale convenționale spre ceea ce Pavel vede În treapta dragostei și a cunoașterii „față către față”, care este cunoașterea corectă, mai precis cunoașterea fără contur (conturul există În credință, conturul face percepția posibilă). Cornel Vâlcu: În
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
literatură, În speță pe Nichita Stănescu. Am impresia că această intuiție funcționează În cele din urmă și la modul În care Heidegger trebuie să-l fi citit pe Hölderlin. Imaginați-vă un dialog Între teorie („Eu cred că există trei temporalități”) și textul literar al lui Nichita Stănescu, care spune: „El Începe cu sine și se sfârșește cu sine”, ca și cum ți-ar răspunde un interlocutor real. Aici teoreticianul poate interveni: „Ai dreptate, În schimb aici trebuie precizat că...”, iar poetul va
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Braga: Chiar dacă textul este doar urmă, totuși urma are și ea un punct de pornire. Horea Poenar: Dar, ca să modific puțin Întrebarea lui Cornel, ce te face să crezi că Nichita Stănescu nu a văzut aceleași identități ale eului, aceleași temporalități, chiar dacă cuvintele, conceptele nu sunt aceleași, că el nu a avut aceeași „vedere”? Nicolae Turcan: Dacă el a avut aceeași „vedere”, atunci ne situăm În plin platonism și acceptăm existența unei lumi a Ideilor la care avem acces pe diverse
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
a culturii noastre. Marcos, discipol al lui Valentin, devine el însuși magistrul gnosticilor din Galia... Gnosticismul trece din Orient în Occident prin Armenia, Cappadocia, Grecia, Bulgaria, Bosnia; Țările de Jos îl primesc discret, dar cu bunăvoință... Firește, în contextul unei temporalități îndelungate și al unei geografii întinse, unitatea gnosticismului pare greu de imaginat. De la Simon Magicianul, oaia neagră a lui Pavel din Tarsus, poate la unii neînsemnați anonimi contemporani ai lui Carol cel Mare, spectrul nu acoperă o gândire omogenă, niște
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
mai mult amorală decât imorală - al cărei comportament, gândire și acțiune funcționează dincolo de bine și de rău. Jan din Brno - odinioară Brünn, un oraș din Cehia de azi - pune bazele unui solipsism ontologic, ale unui nihilism integral și ale unei temporalități scrise sub semnul absolut al inocenței care se va extinde până la Sade sau Stirner, radicalii gândirii hedoniste... 2. Tradiția Spiritului Liber. Cum trebuie să procedăm pentru a trăi în Spiritul Liber? Jan din Brno ne dă modul de întrebuințare. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
70 1.10. Deicticele spațiale / 73 1.11. Tipuri de deictice spațiale / 77 1.12. Probleme de narator / 79 1.13. Focalizarea și punctul de vedere / 84 1.14. Deicticele temporale / 86 1.15. Clasificarea deicticelor temporale / 88 1.16. Temporalitatea narativă / 89 1.17. Povestire și situație de enunțare / 93 Lecturi recomandate / 96 Exerciții / 97 Capitolul 2. Planurile enunțării: "discursul" și "povestirea" / 103 2.1. Aspectul / 104 2.2. Perfectul compus și perfectul simplu / 106 2.3. Cele două sisteme
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
2.2. Perfectul compus și perfectul simplu / 106 2.3. Cele două sisteme / 108 2.4. Planul ambreiat și planul non-ambreiat / 112 2.5. Mărci de subiectivitate și substantive de calitate / 114 2.6. Eterogenitatea enunțiativă / 117 2.7. Dubla temporalitate narativă / 119 2.8. Eul din "povestire" / 121 2.9. Perfectul simplu și înlănțuirea narativă / 123 2.10. Tentative de depășire / 125 2.11. Prezentul narațiunii / 129 Lecturi recomandate / 136 Exerciții / 137 Capitolul 3. "Scoaterea în relief" și descrierea / 141
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
al victoriei pe care timpul o repurtează asupra unei întregi generații care nu-și împlinește idealurile adolescenței, Educația sentimentală începe cu descrierea călătoriei lui Frédéric Moreau pe un vapor pe Sena, de la Paris în provincie, la Nogent-sur-Seine. Simbol al unei temporalități percepute în aspectele sale negative, călătoria aceasta implică "o viziune sinoptică a vieții ca o unitate ce a avut loc ante rem": "Frédéric se gândea la odaia pe care ar ocupa-o acolo, la planul unei drame, la subiecte de
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
sau la câteva principii de organizare foarte generoase (ca în structuralism), ci se constituie într-un adevărat instrument de investigație. Făcând o analiză din punctul de vedere al enunțării, descoperim fenomene lingvistice de o mare finețe (modalități, discurs indirect, polifonie, temporalitate, determinare temporală, meta-enunțare...), în care referința la lume și înscrierea partenerilor enunțării în discurs se întrepătrund. Or, literatura mizează enorm pe aceste detalii lingvistice, pe care un comentariu tradițional nu-și poate permite să le analizeze. În plus, reflectarea asupra
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
În ziua următoare O lună mai târziu Anterioritate, simultaneitate sau posterioritate față de punctul de reper Astăzi În această vară În acea zi În acea vară Anterioritate sau posterioritate Imediat Luni DEICTICE în acea zi de luni NON DEICTICE 1.16. Temporalitatea narativă Pentru narațiune este deosebit de important să se opereze o alegere potrivită din cele trei posibilități existente localizarea temporală absolută (12 decembrie 1950), relativă față de enunț (a doua zi după plecarea sa) și relativă față de enunțare (astăzi). Este greu de
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și capricioasă care dovedește fericire. Totul era acolo în armonie cu clipa aceea, pentru că cele două femei plângeau. Totul părea că suferă 85. Deși acest text are o factură clasică, cititorul tot trebuie să opereze anumite modelări pentru a reconstrui temporalitatea. Mai întâi de toate, trebuie să interpreteze deicticul "în ultimii ani", gândindu-se la data apariției romanului. În lipsa altei orientări, cititorul contemporan cu Balzac trebuie să presupună că, în ciuda folosirii unui timp din trecut, povestirea se derulează în prezent. În
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
întâmplă și cu fenomenul invers, intruziunea "povestirii" în "discurs", cu excepția, bineînțeles, a citatului. Trecerea de la un sistem enunțiativ ancorat în situația de enunțare la un sistem care se bazează pe o ruptură nu se face fără dificultate. 2.7. Dubla temporalitate narativă Mai sus am amintit de interferența dintre "povestire" și "discurs". Ne vom opri acum la un fenomen de interferență între reperări care, fără a obliga "povestirea" să cadă în "discurs", fără a-i perturba cu adevărat omogeneitatea, implică o
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
entități, un trecut direct accesibil și, în același timp, aparținând unei lumi străine. De altfel, autorul precizează și felul în care trebuie primit textul său: "Fără ordine cronologică", "Faceți ca și cum ați comenta imaginile dintr-un film, mi-a spus Resnais". Temporalitate deosebită prin care personajul își comentează propria poveste, cum ar face cu un personaj de film. Într-un asemenea context, imperfectului unic ("Părea un naufragiat") îi lipsește valoarea de plan secund, el realizează o anumită focalizare. Enunțul astfel evidențiat nu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cititorul ideal este un amator, erudit, dar și estet. Diferențierea între funcția de desemnare și dimensiunea interlocutivă pare artificială: prin desemnare, sunt desemnate împreună, se acceptă o enunțare. Ne-am putut da seama de acest lucru atunci când am evocat "dubla temporalitate narativă" care permite reperarea anumitor deictice în raport cu scena de lectură. Departe de a dispărea, actul narațiunii contribuie la impunerea coreferințelor. Astfel se face că anafora "sărmanul neofit" are la bază o evaluare asumată de un cititor care ar fi parcurs
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Conform acesteia, gesturile dominante sunt identice pentru toți oamenii, formând ceea ce antropologul numește "universalia simbolice". Pentru Durand, simbolul ,,rezultă din imposibilitatea conștiinței semiologice a semnului de a exprima partea de fericire sau angoasă pe care conștiința totală o resimte în fața temporalității"83. Astfel, după Durand, modelul "conștiinței totale" are trei părți: una a ,,semantismului bio-psihic" care desemnează fericirea sau angoasa, una a ,,reprezentării semiologice" și nivelul ,,simbolurilor", unde putem discuta de imaginar. Imaginarul nu este relaționat decât de simboluri. Teoria lui
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]