1,088 matches
-
generalizată în mod original, îmbunătățirea produselor; creativitatea inovatoare - modifică principiile de la baza unui domeniu, este realizată de persoane cu talent; creativitatea emergentă - întâlnită la geniile care revoluționează un domeniu științific sau creația artistică. Concluzii: Cele de mai sus sunt, bineînțeles, teoretizări făcute pe baza elementelor practice observate în comportamentul creatorilor și, cu toate că pare oarecum ciudat să diseci în amănunt un fenomen ale cărui origini au fost puse chiar în relație cu un „har” dăruit de Creatorul Absolut, cunoașterea tuturor acestor faze
Creativitatea artistică la copilul cu dizabilități by Cleopatra Ravaru () [Corola-publishinghouse/Science/688_a_1327]
-
lecturilor este aspectul important, specific sau de substanță al disciplinei și este bine surprins în tratarea lui Papadopol prin cele două praxisuri coexistente în școli: pe care le-am numi, praxisul abordării hermeneutice, bazat pe emoția intelectuală, prin excesul de teoretizare analitică și praxisul cunoașterii intuitive sau sugerate, bazat pe emoție estetică. Aceste observații nu mai apar la Ilioasa, care se limitează la o descriere a organizării acestora. VII. Predarea gramaticii este considerată importantă numai în măsura în care slujește scopurilor disciplinei. Există și
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
ale căror impact extrem de pozitiv era în plină dezvoltare în alte țări. Plecând de la considerentul că „unul din rezultatele cele mai remarcabile ale psihologiei instruirii este elaborarea conceptului de unități de predare-învățare (teaching learning-units)” (1980: 8), se arată că premisa teoretizării acestui concept stă în afirmația că planul de învățământ și programul de studiu nu trebuie să fie axate doar pe atomismul disciplinar, eventual ordonat liniar, ci și pe „materii alternative” (C.J. Flanangan, 116), concepute în funcție de nevoile de învățare ale beneficiarilor
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
integrată.” (P. Apostol, 1980: 8). Cum am afirmat deja, diferențierile sînt pur speculative, chiar demagogice și evident fără bază științifică, în opinia noastră și pleacă din dorința de a recomanda idealul educațional românesc ca fiind superior celui american sau capitalist . Teoretizarea unității de predare învățare fiind o noutate conceptuală importantă, redăm mai jos și informațiile de amănunt privind descrierea structurală a unei UPI DESCRIEREA STRUCTURALĂ A UNEI UPI (după P. Apostol, 1980: 8) formularea scrisă a scopurilor instruirii (în termeni de
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
stat didactică și pedagogică, 1958. [10] PROBLEME DE METODICĂ (Institutul de științe pedagogice), Editura de stat didactică și pedagogică, 1958. . 1959 [1] BELDESCU, G., Cum rezolvă elevii ortografia cuvintelor rostite împreună, în Rev.Ped.,nr. 2. 1959. [2] BELDESCU, G., Teoretizare și exerciții aplicative, C, 1959, nr.48(686), p.4. [3] BERCA, Ion, Unele aspecte ale introducerii elmentului noutății în procesul repetării materiei, în Rev.ped, nr. 2, 1959. [4] BISTRIȚEANU, Al., Literatura și studiul literaturii în manualele școlare, „Studii
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
posturi să fie ocupate de cele mai multe ori de cadre didactice tinere, lipsite de experiență sau chiar cadre necalificate ori aflate În pragul pensionarii care nu s-au mai preocupat de eficientizarea acestui tip de Învătământ cu atat mai puțin de teoretizări. Învățământul simultan este determinat deci, de realitățile obiective privind așezarea populțtiei pe teritoriul țării.Oamenii țin la locul natal,au case construite și nu acceptă să-și părăsească aceste locuri chiar dacă ele ofeăa condiții mai grele de viață. Iar dreptul
Idei pentru învăţământul simultan by Creţu Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/1212_a_1922]
-
mici tranzacții, desigur, nu grave, toate justificate, determinate de împrejurări. Dar un punct din biografie s-a transformat într-un element-cheie care a condus la devierea cursului normal al vieții, la unele renunțări și la compromisuri. De aici și nevoia teoretizării și justificării acestei practici. Comentariul studentei care a realizat interviul mi se pare extrem de potrivit pentru a caracteriza acest tip de evoluție ambiguă: „Perioada adolescenței este marcată de muncă, un cuvânt-cheie pe tot parcursul interviului, și de constrângerea de a
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
erau socotite atributele inalienabile ale științei, atât timp cât s-a considerat că proiectul care animă cunoașterea este predicția prin intermediul unor legi matematice despre cum și cât anume va evolua un fenomen. Știința calitativă face trecerea de la „gândirea slabă” (G. Vattimo) la „teoretizarea moale” (R. Thom), având în proiect să descopere resorturile intime - pe care realitatea le oferă sau le ascunde - ce stau la baza producerii și evoluției unor procese sau fenomene (cf. Ciolan, 1996, p. 17). Metodele calitative iau amploare și constituie
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
sa încearcă să explice existența, stabilitatea, apariția și dispariția formelor; ea oferă „o metodă generală de studiu a schimbărilor discontinue, a salturilor calitative” (Boutot, 1997, p. 22). Reducând ambițiile și posibilitățile matematizării în diferite științe, autorul propune un gen de teoretizare moale, fără ambiții universaliste, cu o aplecare mai atentă asupra unicității și localului. Apariția catastrofelor se produce atunci când o variație continuă a cauzelor produce o variație discontinuă a efectelor. Forma (morfologia) apare atunci când se înregistrează o discontinuitate în proprietățile calitative
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
în lumea academică a universității. În aceeași perioadă s-au impus însă, în plan pedagogic, concepțiile lui O. Decroly (pedagogia centrelor de interes) sau C. Freinet (adaptarea demersului educativ la psihologia copilului), care constituie, la rândul lor, fundamente pedagogice pentru teoretizările și aplicațiile practice ale ideii generale (așa cum era prezentă și înțeleasă atunci) de interdisciplinaritate. La începutul anilor 1900, s-a făcut simțit curentul progresivist în educație, care, sintetizând ideile unor autori precum Froebel și Horace Mann sau abordări ale științei
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
Asociind perspectiva structural semiotică și cercetarea diacronică, lucrarea trasează structura internă a portretului și-i schițează devenirea istorică prin raportare la coduri culturale diferite, fără a neglija rolul formei de comunicare, orală sau scrisă. Remarcabil prin performanțele de sinteză și teoretizare, volumul se distinge și prin plasticitatea exemplelor ce ilustrează discursul teoretic. Ca și Umberto Eco, A. abandonează studiul teoretic erudit în favoarea romanului pseudoistoric. Calpuzanii (1987; Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române), folosește trucul romantic al manuscrisului găsit din întâmplare, pentru a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285366_a_286695]
-
de părere că atingerea ar putea fi cea mai primitivă formă de comunicare. Comunicarea haptică variază foarte mult de la o cultură la alta, iar numărul și tipurile de atingeri variază în raport cu vârsta, sexul, situația și relația persoanelor implicate. În această teoretizare referitoare la cultura și comportament nonverbal, se face distincție între culturile de contact, și cele de non-contact. Culturile de contact sunt acelea care tind să susțină (încurajeze) atingerea, si se angajează în atingere mult mai frecvent decât culturile de contact-moderat
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
în curs de dezvoltare (Baiochi, 2001, pentru Brazilia, și Fox, 1996, pentru Mexic) arată că societatea civilă nu se dezvoltă „organic” de jos în sus, ci prin sinergie instituțională, între stat și societate (Evans, 1997). În această categorie includem și teoretizările rolului rețelelor pentru reușita acțiunii colective. Tipul de rețele predominant într-o societate reflectă măsura în care relațiile sociale sunt afectate de forțele pieței și de intervenția statului sau, altfel spus, gradul în care o societate este modernizată, în direcția
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
încredere, Stolle (1998) și Uslaner (2003) arată că membrii asociațiilor voluntare se recrutează mai ales dintre persoanele care au niveluri înalte ale încrederii. Poziția în stratificarea socială influențează și ea probabilitatea participării. Participarea este mai probabilă printre membrii clasei mijlocii. Teoretizări precum cele ale lui McClelland (1976) sau Bourdieu (1984) atribuie clasei mijlocii anumite înzestrări culturale care le stimulează participarea. Această observație introduce problematica resursele pentru activism, care sunt distribuite inegal în funcție de poziția în ierarhia socială. Brady, Verba și Schlozman (1995
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
mare de a avea caracteristici asemănătoare, respectiv un comportament similar: asemănarea relativă se manifestă și sub aspectul valorilor, atitudinilor, opiniilor și comportamentelor respectiv modurilor-stilurilor de viață specifice locului respectiv. De regulă, segregarea socială este un fenomen predominant urban, cercetarea și teoretizarea sa devenind importantă odată cu manifestarea marcantă a procesului de urbanizare, respectiv a problemelor cauzate de consecințele ei (de exemplu, conflicte rasiale, inegalități sociale, rasiale și de locuire, dezorganizare socială, sau deficit de legitimitate etc.). În literatura de specialitate segregarea este
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
considerate mai bune, eficiența utilizării spațiului, compatibilitatea diferitelor funcții sau, altfel spus, a activităților legate de un spațiu anume, expansiunea activităților economice, respectiv eficiența comunicării și a transportului. Acea abordare care este preocupată în primul rând de descifrarea, descrierea și teoretizarea elementelor și regulilor care structurează spațiul urban se numește ecologie umană sau ecologie urbană. În continuare, vor fi prezentate succint patru teorii principale care tratează s.u.. Primele trei teorii sunt strâns legate de teoria ecologiei umane clasice, formulată de
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
de experimentul comunist - se înscriu masiv pe linia dezvoltării sociale ca modernizare. Dezavuată în anii ’60, teoria modernizării a fost recent reluată, dar tot din perspectivă (neo)funcționalistă: tradiția nu mai reprezintă un obstacol, ci un factor adițional al dezvoltării; teoretizarea nu mai este abstractizată, ci are la bază noi studii de caz, realizate în context istoric; dezvoltarea nu mai este văzută ca unidirecțională, ci multidirecțională; factorii externi și conflictul nu mai sunt neglijați, ci dețin un rol important în explicarea
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
între celelalte fenomene. Am putea să plasăm pedagogia socială în cadrul politicii sociale... Nu se poate explica individul decât prin societatea căreia îi aparține”. Soluția sa: „...pentru a stabili această armonie între factorul educativ și factorii sociali, nu vom pleca de la teoretizări, pe cale logică și pe cale imaginativă, ci vom pleca de la studiul realităților. Îndeosebi ne vom îndrepta privirea asupra realităților românești și vom lăsa treptat-treptat doctrina pedagogiei sociale să se nască în chip spontan”. Se poate reproșa ceva, chiar astăzi, acestei concepții
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
interzise. În aceste condiții, D. Gusti și-a dat demisia de la conducerea Fundației. Acțiunea sa, credea însuși profesorul - ne-o mărturisește H.H. Stahl - „nu mai putea fi ștearsă din istoria țării” (Stahl, 1981, p. 395). Au rămas consemnate intențiile, planurile, teoretizările acestui proiect, au rămas în conștiința participanților, în scrierile unora dintre ei, primele realizări. Participant activ, chiar de la inițierea acțiunii, colaborator apropiat al lui D. Gusti, Octavian Neamțu consemnează antrenarea a 3210 tineri și tinere, pe tot cuprinsul țării, la
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
să preluăm zonele de interes ale alterității, cum percepem stilul În care lumea este văzută, creată, filtrată de un alt imaginar? Pentru că practic e posibil. O știm datorită acestei experiențe (arta) În care trăim repetat. Mihaela Ursa: Cred că, În teoretizarea pe care o propui, undeva ar trebui făcut loc fantasmelor pe care criticul le proiectează În text. Cu oricâtă democrație m-aș raporta la un text, nu pot pretinde că Îl abordez În absolută libertate și În absolută independență de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
puțin o tehnică cognitivă alternativă. De aceea i-aș fi sugerat ca În locul titlului „O lume de ficțiuni”, care are o componentă metaforică ce diluează sensul problemei, să caute un titlu mai pregnant, ceva de genul „Ficționalizarea ca metodă cognitivă”. Teoretizările Mihaelei pe marginea ficțiunii reprezintă o Încercare de depășire a dihotomiei Între posibil, real, virtual și imposibil, și de aceea nu cred că ar trebui să renunțe la termenul ficționalizare În favoarea celui de virtualitate. Fără ca asta să Însemne că distincțiile
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
care riscă și el să o mutileze. Mă refer la sensul strict de virtualitate a lumilor electronice, hiperreale. Revenind la observația despre spațiul american, unde postmodernismul ar Însemna numai și numai Derrida, unde fenomenologia europeană ar fi necunoscută, ca și teoretizările lui Vattimo și alții. Nimic mai fals. Cred că generalizăm aici un clișeu despre ignoranța americanului de rând. V-aș atrage atenția că teoreticienii americani ai anilor ’80 nu numai că știu fenomenologie, dar câțiva o și practică drept alternativă
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
colectiv. Cum se vede, autorul francez scoate din discuție dimensiunea individuală a fenomenului memoriei, socotind-o irelevantă, iar pe de altă parte, refuză viziunile metafizice asupra acestuia, preferând să-și situeze discursul În sfera socialului. Din acest punct de vedere, teoretizarea lui Halbwachs poate fi utilizată Într-un demers cum este cel de față, căci locurile memoriei sunt o expresie a memoriei sociale, constituindu-se, practic, Într-o antologie a antologiilor acesteia. Adaug că folosesc expresia „antologie a antologiilor” nu În
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
metodă activ participativă în învățarea matematicii în ciclul primar. În partea a treia a lucrării voi avea în vedere strategiile de utilizare a jocurilor didactice matematice. Cercetarea s-a fundamentat pe studiul individual și pe experiența profesională. Prezentarea informațiilor conține teoretizări, demonstrații, descrieri și exemplificări care susțin ideea că jocul didactic matematic este o metodă eficientă în învățământul primar. CAPITOLUL 1 NECESITATEA CUNOAȘTERII PSIHOPEDAGOGICE A ȘCOLARULUI MIC 1.1. Necesitatea cunoașterii psihologice a școlarului mic 1.2. Cunoașterea psihopedagogică a elevului
Jocul didactic matematic : metodă eficientă în învăţarea matematicii în ciclul primar by Cristina Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1256_a_2007]
-
și emoții, pe de altă parte. Ar mai fi de remarcat că antinomiile macrosocial vs. microsocial, cantitativ vs. calitativ și pozitivism vs. antipozitivism au marcat evoluția gândirii sociologice, nu doar reflecția despre sociologia emoțiilor. 2. Teoriile sociologice ale emoțiilor Multitudinea teoretizărilor emoțiilor din perspectiva sociologică a condus la necesitatea grupării contribuțiilor din domeniu. Astfel, Jonathan H. Turner și Jan E. Stets (2005, 23-25Ă propun luarea în considerare a următoarele clustere: 1Ă Sociologia dramaturgica și teoriile culturale asertează că trăirile emoționale sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2246_a_3571]