3,183 matches
-
poezie, conspectează trăsăturile visului (deși ar fi putut proceda și invers): "O adevarată poezie a realului ar trebui să fie vizionara în simplitatea ei aparentă, simbolică și complexă, construită pe o structură mentală de profunzime, cu grijă ascunsă în straturile textuale. Selecția materialului (lumea sub toate formele ei haotice) aparține în această poezie unui Subiect care urmărește o coerentă semnificativă, incluzînd toate gesturile noastre mărunte, cele mai banale (repetînd elemente mitice uitate), scoase din mecanică uzuală și reinvestite cu substanță (sensibilitate
Poezia ca vis, visul ca poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17914_a_19239]
-
oferind un ermetism mai degrabă gratuit. Personajele, cu cîteva anemice excepții, există doar onomastic, completînd fără nuanță instrumentarul autobiograficului. O descriere monotona și parcă mereu aceeași domină un traseu psihologic ce-ar fi avut nevoie de cu totul altă împlinire textuala. Încercările de reflecție în notă eseistica par patetice, oferind nefericite și plictisitoare truisme melodramatice. Lirismul, una dintre certele vocații ale autorului, invadează uneori realitatea, indiferent care ar fi ea, atingînd ieftine "recorduri" metaforice, penibile - "Vocea căpitanului era moale că o
Literatura exilului si exilul literaturii by Alexandru Stefan () [Corola-journal/Journalistic/17948_a_19273]
-
norme ale literaturității, spre un alt mod de a vedea literatura. Ironia, accentul parodic au mecanisme mult mai fine decît simpla inversare a sensului literal, pe baza căruia se poate reconstitui cu ușurință subtextul. Figură retorica se transformă în figură textuala prin distanțarea tot mai mare a autorului de narator, iar acest decalaj între instanțele ce dețin autoritate asupra relatării conferă textului o ambiguitate profundă, care nu de puține ori orientează lectură pe o pistă falsă. Accentele satirice identificate de critică
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]
-
Rămâne tonul specific al naratorului, insă rolul acestuia este acum de a neutraliză ăconventia verosimilitudiniiă (Kundera), făcând acceptabile și crezute tocmai asemenea amănunte, în ciuda incongruentei și a caracterului lor absurd. O asemenea scriitura care, așa cum am spus, mizează pe ămacroă-efecte textuale, obținute prin strategii ătransfrasticeă, poate rezultă gratificantă pentru cel ce încearcă a o echivala într-o limbă străină, căci este relativ independența de efectele ămicro-stilisticeă, acelea care ridică cele mai multe dificultăți în fața traducerii. Altfel spus, una sau alta din opțiunile traducătorului
O declaratie de dragoste Barcelonei by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/18030_a_19355]
-
acelea care ridică cele mai multe dificultăți în fața traducerii. Altfel spus, una sau alta din opțiunile traducătorului pot fi discutabile sau chiar eronate; ele sunt lipsite de importanță câtă vreme rămân punctuale, adică statice, si nu impietează asupra echivalentei dinamice a semnificantului textual global. Cum spuneam, opere că Orașul minunilor înlesnesc sarcina traducătorului, canalizându-i efortul în direcția ămacro-stilisticiiă. Dificultatea începe de aci încolo. Opțiunile epistemologice cele mai grele de consecințe practice tocmai la acest nivel se operează, și tot aici apar problemele
O declaratie de dragoste Barcelonei by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/18030_a_19355]
-
ai dramaturgiei echivala - pentru un observator obiectiv - cu un gest iresponsabil. Primele piese ale lui Matei Visniec au făcut o bună impresie și au circulat chiar sub formă de samizdat, dar era evident că nu depășeau semnificația unor ingenioase jocuri textuale. Atenția care li se acordă în lumea literară și artistică se datora mai mult calității lor de marfuri procurate la negru decât valorii propriu-zise. Impresia că Matei Visniec își administrează neinspirat propriul talent s-a accentuat atunci când încă tânărul autor
Matei Visniec, contemporanul nostru by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18050_a_19375]
-
mai poate face abstracție, un mereu posibil eveniment artistic. Bieții cuceritori ai lumii Piesa intitulată Teatru descompus (titlul ei complet este Teatru descompus sau Omul-ladă-de-gunoi) are în componență monologuri și dialoguri care "se doresc a fi niște elemente de arhitectură textuala pentru un teatru modular." În aceste condiții - explică autorul - "spectacolul, își poate modifica imaginea de la o seară la alta în cazul în care regizorul (sau actorii) reorganizează modulele textuale la fiecare reprezentație." "Teatrul descompus" este, așadar, un teatru care poate
Matei Visniec, contemporanul nostru by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18050_a_19375]
-
și dialoguri care "se doresc a fi niște elemente de arhitectură textuala pentru un teatru modular." În aceste condiții - explică autorul - "spectacolul, își poate modifica imaginea de la o seară la alta în cazul în care regizorul (sau actorii) reorganizează modulele textuale la fiecare reprezentație." "Teatrul descompus" este, așadar, un teatru care poate fi în numeroase feluri recompus. "Modulele textuale", monologuri, în marea lor majoritate, seamănă cu cărțile de joc, în sensul că au valoare și luate separat, si incluse într-o
Matei Visniec, contemporanul nostru by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18050_a_19375]
-
condiții - explică autorul - "spectacolul, își poate modifica imaginea de la o seară la alta în cazul în care regizorul (sau actorii) reorganizează modulele textuale la fiecare reprezentație." "Teatrul descompus" este, așadar, un teatru care poate fi în numeroase feluri recompus. "Modulele textuale", monologuri, în marea lor majoritate, seamănă cu cărțile de joc, în sensul că au valoare și luate separat, si incluse într-o combinație. Fiecare dintre ele este, în mod inconfundabil, un text de Matei Visniec. Autorul pleacă de obicei de la
Matei Visniec, contemporanul nostru by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18050_a_19375]
-
semnele retorice - prin care scriitura lui e "îngreunată" într-un fel de baroc al confesiunii dezmărginite - ale eului și ale autenticității nu surprind. Gestul de după, gestul definitiv, care nu mai era scriitură, care nu mai transforma tragicul într-o figură textuală, gestul e cel ce schimbă definitiv percepția asupra textului; el reorientează sensul lecturii; el face o cronică la volum cu atît mai dificilă. Tăcerea este personajul central al confesiunii copilului (care nu a fost - e prima "afirmație" a cărții - niciodată
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
să cu sfîntul, geniul poate îndeplini o functie paraclectică (de Mîngîietor), prin două atitudini distincte. Prima este recunoașterea tradiției, a unei Scripturi sau doctrine ce întrupează voința Tatălui, a doua explorarea (sau, am putea adăuga, în sens barthesian, exploatarea) moștenirii textuale, adîncirea ei prin rîvna hermeneutica, dezvăluind o vocație soteriologica. Mîngîietorul ne învață cum să citim textele pentru a-l putea citi pe El însuși, că absolut. Identificarea e dublă. Vechea Scriptură Îl așteaptă, Îl proclama (profeții sînt heralzii Lui), iar
Ideea de geniu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17443_a_18768]
-
picioare propria umbră/ precum Dumnezeu orizontul" (Naștere vinovată sau scurtă introducere la lecția despre om). Luptînd cu poezia precum Iacob cu Îngerul, Daniel Corbu rămîne stăpîn pe ființă să, care-l ajuta "să privească lumea prin mai multe răni deodată", textuale că și existențiale. Daniel Corbu, Duminică fără sfîrșit, Ed. Axa, Botoșani, 1998, 156 pag., preț nemenționat.
Un supraromantism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17549_a_18874]
-
scindat de a fi pretutindeni și tot timpul. Niciodată și tot timpul aici și acum și acolo și dincolo. Histrion și bolnav, vindecat și sănătos, S.F. își regizează poemele și își etalează textele. Poemele regizate șunt un fel de teatru textual. Între scris și viața, între viață și moarte. Cînd mincinos și plin de o melancolie sfîșietoare, cînd cuprins de un gol imens ce-i împinge viață și scrisul, pîna dincolo. Teatru și poezie, text și pretext, deopotrivă. S.F. este, de
Poetul aristocrat by Angela Marinescu () [Corola-journal/Journalistic/17569_a_18894]
-
usor numele celor vizați decît ceea ce au făcut propriu-zis. Biografismul lui Luca Pitu este unul aparte în postmodernismul românesc. Amintind de evenimente la care a fost martor (unele importante, altele nu), autorul evita cenzură; ermetismul sau îi zăpăcea pe tăietorii textuali ceaușiști. Unul dintre aceștia din urmă îi spune la un moment dat: "Domnule doctor, maturizati-vă, dați dracului scriitura carnavalesca...". Așadar scriere obscurizantă ca replică dată limbajului de lemn, scrisori, pierdute sau interceptate, dedicate oamenilor regimului... Și toate semănînd atît
O scriitură pierdută by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17624_a_18949]
-
e mai presus de condițiile istorice. Poate aranja întâmplările în ordine invers cronologică, poate face ca, în semn de revanșă, Cadar să câștige alegerile din 1992, poate răsturna cursul biologic. Este marea găselniță a romanului, cea datorită căreia toate libertățile textuale (ori contrafactuale) pe care și le îngăduie aici Gabriel Chifu se justifică fără rest. Cum fără rest se justifică numărul mare de reacții critice, toate extrem de favorabile, pe care le-a stârnit deja romanul. Un consens care arată de la sine
Întoarcerea acasă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2497_a_3822]
-
voce blînd-ironică, cultă“ pillatiană și o „delicatețe jammesiană“, în pasteluri ale unei naturi „casnice“), cea de-a treia, Studio cu vedere spre poienița druidică (a doua, Eu, unul, aș prefera, este una accentuat meta-poetică și de trecere), devine un interregnum textual, o deltă în care se varsă poezia și proza, poetul și lumea, imaginația și istoria, nebunia și luciditatea, viața și literatura. Nici prima parte nu stă însă, până la capăt, precum un elev disciplinat, în banca stampelor naturiste, senin-melancolice, fiindcă O.
Nanabozo și „poienița druidică“ borgesiană by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2542_a_3867]
-
în care se orienta în câmpul creației îmi evocă simplitatea și viteza pe care, mai târziu, le-am identificat la un mare tenisman — Roger Federer. Mircea Nedelciu știa să facă orice: și construcție narativă, și dialog, și parodie, și subminare textuală, și analiză, și asumare a deriziunii pe care tocmai o exersase pentru a pune între el și lume un solid zid protector / despărțitor. În perioada în care ne-am înhămat, alături de Adriana Babeți, la scrierea romanului Femeia în roșu, am
Nedelciu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/2404_a_3729]
-
prezente în acea coincidentia oppositorum despre care s-a scris atât în legătură cu Luceafărul și cu Cătălina. Ar fi vorba deci, la nivel superficial, de o lectură a romanului lui Eliade într-o cheie eminesciană, și Gisèle Vanhese aduce aici argumente textuale convingătoare, de la repetatele referiri la poemul lui Eminescu la caracteristici luciferice care devin semnificative prin număr: Andronic apare numai noaptea, zborul prin văzduh îi este constitutiv (este aviator „sau aproape aviator”), brațele lui par două aripi, discută cu Dorina despre
Eminescu în lecturi Contemporane by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2408_a_3733]
-
descrierea nu e chiar lipsită de interes. Lingvistul, minat de fapt de irezistibila plăcere a colecționarului, își justifică mai întotdeauna minuțioasa inventariere de forme noi cu argumentul că acestea ar ilustra posibilitățile creatoare ale limbii; cîteodată, descoperind chiar motivații semantice, textuale, pentru creația lexicala sau pentru devierile sintactice. Ultimul volum, recent apărut, al lui Caius Dobrescu - Deadevă, Pitești, Editura Paralelă 45, 1998 - e din categoria celor care oferă multe subiecte curiozității lingviștilor; cu riscul, aproape inevitabil, ca analizele acestora să nu
Scriere experimentală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/18180_a_19505]
-
prozaică. Scriind Marea amărăciune, Ioan Groșan nu s-a jucat de-a literatura, asemenea colegilor săi de generație. El s-a jucat de-a jucatul cu literatura, numai pentru a da satisfacție (cu o secretă ironie) celor obsedați de ingineria textuală. Pe Ioan Groșan îl preocupă, mai mult decât orice altceva, sufletul omenesc. El dovedește, prin scrisul său, că sufletul omenesc este nemuritor, dacă nu ca entitate metafizică, atunci ca subiect pentru literatură. Aceeași atitudine o au, de altfel, mulți scriitori
Ioan Groșan și problema nemuririi sufletului (2) by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16798_a_18123]
-
nici o adversitate), e și cea că n-ar avea o "operă". "N-a făcut nimic", îmi spunea cu seriozitate un notoriu teoretician literar. Dar opera lui Ierunca e încă în cea mai mare parte nepublicată. Și, indiferent de cantitatea sa textuală, se măsoară prin criteriile calității, ale impactului asupra literaturii, asupra conștiinței publice. Încercînd să "umilească uitarea", să aducă o contribuție "la exorcizarea vremurilor adormite" și, în egală măsură, "a apăra demnitatea gîndirii și a menține rigoarea valorilor", ea articulează un
Glose la Virgil Ierunca (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16819_a_18144]
-
Tocmai căutarea acestui sistem, în nivelurile imanente ale operei, pare a-l fi intrigat cel mai tare pe semnatarul recenziei din "The Journal of Religion", pentru caracterul cu aer de New Criticism, chipurile, al demersului, într-o epocă a deconstrucției textuale. Bryan Rennie este însă de părere că de-construcția postmodernă (nu ca principiu metodologic de abordare a lui Eliade, ci principiu inclus în chiar sistemul de gîndire al acestuia) se află, mai ales la Eliade, într-o mutuală conexiune cu
Contradicțiile gîndirii (post?)moderne by Elena Bortă () [Corola-journal/Journalistic/16851_a_18176]
-
Urmuz. Cam peste tot se găsește în schimb efortul de a găsi acel cuvânt ce grăiește adevărul, sintagma care să poată rezuma întreaga lume a unui poet: fixitate la Ivănescu, uimirea dezamăgită în fața gestului de a scrie la Stoiciu, controlul textual la Mariana Marin, senzualitatea crispării la Angela Marinescu. Și pentru că oamenii reacționează la stimuli vizuali, cineva, editura sau autorul, a considerat că lectorul nu se poate descurca singur în text, astfel încât aceste cuvințele-cheie și multe altele sunt scrise cu caractere
Un poet despre poeți by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16909_a_18234]
-
decît un act de lașitate". Versurile lui Paul Vinicius se întemeiază pe o întrepătrundere frenetică a fenomenelor, pe un neîncetat amestec între regnuri, într-o tonalitate precipitată, metaforele îmbulzindu-se în încercarea, s-ar zice, de-a evada din limitele textuale: "nici anormalitatea cu care își alăptează tristețea, nici desenul brațului ei drept atîrnînd vertical/ către locul unde i-a căzut privirea și unde/ covorul face un gri senegal topit în verdele/ veronese// nimic mai normal (în această ordine înceată)/ decît
Sociabilitate și solitudine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16980_a_18305]
-
în Text, nr. 4, 1984), Benny Shanon și Rivka Eiferman analizau, pe baza unui corpus oral, situația discursivă particulară a povestirii de vise: de articulare logică și de raționalizare a unor experiențe psihologice confuze, vagi, care rămîn oricum incontrolabile. Reflexul textual al acestei situații e reprezentat de un stil abrupt, de folosirea unor termeni vagi, de încercările de reformulare, produse de insatisfacția locutorului față de propria relatare; narațiunea, dominată de timpul prezent, pune pe același plan acțiunile, renunțînd la ierarhizarea lor. într-
Realism politic și fantezie poetică by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15810_a_17135]