263 matches
-
tuberoze,-n aurora/ cu tube roz. E-n aur ora./ Una din urne e a ei. " (Șase șspre șapteț holorime sau speranța de a suprima șnepedepsitț aerul dintre cuvinte). Putem semnala și ceea ce avem impresia că e o persiflatoare anticipare textualistă - o poezie a poeziei țesută din firele mărturisirii simbolic-tehnice, în dualitatea revelării obiectului așa-zicînd tematic și al obiectului așa-zicînd meșteșugăresc, coincidente în travaliul de "țesător" ce le-a dat naștere: În ceea ce privește sfîrșitul Isadorei, țin, domnule, să vi-l reamintesc: "Une
Poezia lui Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17261_a_18586]
-
nu sunt radiate, șterse din tablou, sacrificate în favoarea unui model central, ci tipologizate, prin sublinierea notelor dominante. Deși n-o spune direct, criticul are convingerea că în diversitatea, bogăția, pluralitatea unei literaturi stau consistența și capacitatea ei de modelare. Astfel, textualiștii (Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Constantin Stan) figurează, în sumar, alături de prozatorii observatori ai derizoriului uman (Bedros Horasangian, Cristian Teodorescu, Petru Cimpoeșu, Ioan Lăcustă), iar poeții care rulează comedia literaturii (Petru Romoșan, Octavian Soviany) nu-i exclud nicidecum pe adepții fantezismului
După douăzeci de ani by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9679_a_11004]
-
colegii de la grupul literar „Noii” din primii ani ai deceniului opt, nu propune doar o poetică nouă, ci, în plus față de toate generațiile postbelice, vine cu ceea ce în lumea anglo-saxonă se numește de cîteva decenii theory. Faptul că „Noii” sînt textualiști, că experimentează la nivelul scriiturii, că citesc „teorie” - e drept, fără program -, și nu doar autori de ficțiune, îi singularizează față de antecesori, ca și față de predecesori. Este de altfel trăsătura pe care Adina Dinițoiu o subliniază în repetate rînduri - apetitul
Best of 80’s, remasterizat by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4895_a_6220]
-
poate chiar 2000, cele mai importante din literatura românească postbelică, dimpreună cu cele două intervale mai puțin marcante prin noutate, dar aflate într-o continuitate subiacentă - promoțiile ’70 și ’90. O explicație de ordin cultural are și declasarea rapidă a textualiștilor odată cu apariția „postmoderniștilor” (care, desigur, îi recuperează pe cei mai buni dintre primii). Sigur că Nedelciu, Crăciun, Iova și compania nu erau decît niște poeți în comparație cu francezii de la Tel Quel, pentru că aceștia din urmă erau mult mai mult (sau poate
Best of 80’s, remasterizat by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4895_a_6220]
-
cod, specifice generației optzeci. Dacă în privința generației șaptezeci, Dumitriu are certe confluențe cu plasticienii reprezentativi ai acesteia, în privința generației optzeci el are legături mult mai strînse cu principiile ei generale, emanate mai curînd din zonele literaturii. Imaginea sa este oarecum textualistă prin asumarea ei ca o construcție convențională, în cadrul căreia modelul este privit cu detașare și recompus într-un plan strict cultural, uneori chiar cu accente livrești, însă pictorul nu părăsește coerența reprezentării și o anumită acuratețe calofilă a acesteia spre
Tinerețea lui Ion Dumitriu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14555_a_15880]
-
a reactiva mecanismele memoriei își propun să-i accepte și să-i vehiculeze această existență. în clipa în care interesele comunicării se schimbă, prin reevaluarea limbajului și prin resemnificarea textului, realitatea însăși își modifică natura și își primenește fizionomia. Așa cum textualiștii generației 80 exhibă auctorialitatea și lasă cititorului deplina libertate de a percepe nemijlocit vocea naratorului, Dumitriu se autoreflectă în propriile sale compoziții nu doar ca prezență morală și ca portret psihologic, ci pur și simplu ca prezență somatică, ușor adusă
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
boala din 1883 este una neapărat fizică - chiar dacă nu se mai vorbește de sifilis, ca în anii amintiți, se zice de psihoze și alte manifestări similare, și câte și mai câte. Acum, recent, România literară ia un aer de zeflemea textualistă pentru a-l persifla, în glumă, pe Eminescu poetul, deoarece cântă în poeziile sale numai femeia blondă cu ochii albaștri discriminând brunetele autohtone... Eminescu al marginilor este mult mai interesant, mult mai viu. La Vaslui, la Suceava (nu și la
Eminescologia, la ora exactă by Nicolae GEORGESCU () [Corola-journal/Journalistic/7008_a_8333]
-
vreo alternativă sau cu titlu de eseistică personală, ci convins de adevărul său unic. Marin Mincu e întotdeauna nefiresc de convins de tot ceea ce spune, afirmațiile sale sînt apodictice. De exemplu: "Adrian Popescu rămîne exclusiv neomanierist, Petru Romoșan e fundamental textualist, iar Paul Daian este în mod decisiv postapocaliptic". Textualismul se bucură în ochii autorului nu doar de faimă literară, dar conferă și un fel de superioritate etică. Un volum care se ocupa de fenomenul în speță a fost oprit de
Teorie, critică, poezie - aceleași by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15868_a_17193]
-
în mod decisiv postapocaliptic". Textualismul se bucură în ochii autorului nu doar de faimă literară, dar conferă și un fel de superioritate etică. Un volum care se ocupa de fenomenul în speță a fost oprit de cenzură pentru că valida promoția textualistă, iar Eugen Simion este înfierat pentru că nu s-a ocupat de textualiști înainte de '89. Astfel se impinge în derizoriu o problemă gravă, aceea a eticii criticului în general. Pentru că oricare ar fi păcatele academicianului pomenit, nu faptul că n-a
Teorie, critică, poezie - aceleași by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15868_a_17193]
-
de faimă literară, dar conferă și un fel de superioritate etică. Un volum care se ocupa de fenomenul în speță a fost oprit de cenzură pentru că valida promoția textualistă, iar Eugen Simion este înfierat pentru că nu s-a ocupat de textualiști înainte de '89. Astfel se impinge în derizoriu o problemă gravă, aceea a eticii criticului în general. Pentru că oricare ar fi păcatele academicianului pomenit, nu faptul că n-a pariat pe textualism e problema. N-am observat nicăieri în această carte
Teorie, critică, poezie - aceleași by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15868_a_17193]
-
Iorga și Mihail Dragomirescu. Primul cere literaturii să fie cu necesitate sămănătoristă, cel de-al doilea judecă o scriere recentă prin prisma teoriei capodoperei. Rezultatele, la nivelul cronicii literare, sunt dezastruoase. Avem astăzi continuarea acestui model de intransigență în dogmatismul textualist și cel postmodern. Al doilea model interbelic, cel mai fructuos, îl reprezintă critica purtătoare a unei anumite orientări sau opțiuni de principiu, cu o anumită flexibilitate, deci fără practicarea unui dogmatism rigid. Mă gândesc, în această categorie, la G. Ibrăileanu
O cititoare profesionistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9053_a_10378]
-
se va scufunda în propria dramă, ridicându-se tot mai rar și mai greu la suprafață. Volumul Mutilarea artistului la tinerețe este un impresionant memento al suferințelor îndurate de o ființă de carne și sânge, fără pavăza de hârtie a textualiștilor, o femeie îmbătrânită prematur, cu "stelele sus" și "moartea aproape", cu putregaiul singurătății neputincioase rănindu-i gâtul, un om distrugând și autodistrugându-se, vomitând la marginea unei lumi părăsite de Dumnezeu: De m-aș putea odihni în oricare scenariu al vieții
Poemul provocat by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11813_a_13138]
-
resurecția de după moarte prin semnul biblic al mersului pe apă. Amintiri din copilărie testează salvarea livrescă, prin biblioteca păstrătoare a existenței aurorale. De fiecare dată, viziunea fantasmatică dilată realul, dar mai degrabă în sens expresionist și, oricum, nu în sens textualist și postmodern, ca în proza onirismului estetic (}epeneag, Titel etc.). Prin urmare, nu prin hiperrealism, altfel spus prin privirea adâncă, intermediată de microscop. Universul ficțional, lumile create, configurează existența privită - să o spun cu un cuvânt biblic, nou-testamentar - în "ghicitură
Dincolo de poezie by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8990_a_10315]
-
despre romanul de factură clasică, fie că e vorba despre romanul modern sau despre experiențele ficționale postmoderne, principiul cauzalității este cel care determină într-o măsură mai mult sau mai puțin precisă firul relatării evenimentelor. Până și experiențele de tip textualist, presupun o dimensiune cauzală, dacă nu a evenimentelor narate atunci a relațiilor dintre cuvinte care, inevitabil, se supun unei anumite logici gramaticale. Dacă, însă, după cum afirmă fizicienii, cauzalitatea este cea care dă structura lumii, explicând atât consistența, cât și relațiile
Literatura – ficțiune și/sau evaziune by Florina Ilis () [Corola-journal/Journalistic/3462_a_4787]
-
și Dragomir, primul e astupat cu un dop pe care îl împarte "în loturi inalienabile populațiunii rurale, sperând că va putea rezolva în acest mod cu totul empiric și primitiv delicata și complicata chestiune agrară" . Schița Algazy și Grummer e... textualistă, serios-hilară. Amândoi "eroii" se hrănesc cu gunoaie. Al doilea, "găsind din întâmplare și câteva resturi de poeme, se prefăcu bolnav și, sub plapumă, le mâncă singur pe furiș", adică "tot ce rămăsese bun în literatură", pe care, în urma unei încăierări
Înainte-mergătorul fără voie by C. Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7550_a_8875]
-
repetiție și o reactualizare a aquis-ului estetic din trecut, și abia mai târziu, și în al doilea rând, o continuare și o dezvoltate a acestuia. Ceea ce, desigur, nu impietează asupra staturii poetice a unui Nichita Stănescu, a "oniricilor" sau a "textualiștilor" optzeciști, dar ei aparțin altui ciclu istorico-literar. E o constatare, nu o judecată de valoare.
O explicație by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/8773_a_10098]
-
cod, specifice generației optzeci. Dacă în privința generației șaptezeci, Dumitriu are certe confluențe cu plasticienii reprezentativi ai acesteia, în privința generației optzeci el are legături mult mai strînse cu principiile ei generale, emanate mai curînd din zonele literaturii. Imaginea sa este oarecum textualistă prin asumarea ei ca o construcție convențională, în cadrul căreia modelul este privit cu detașare și recompus într-un plan strict cultural, uneori chiar cu accente livrești, însă pictorul nu părăsește coerența reprezentării și o anumită acuratețe calofilă a acesteia spre
Tînărul Ion Dumitriu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17199_a_18524]
-
Stan a rămas un prozator discret, îndrăgostit iremediabil de construcția realistă prin mijloace textua- liste. Evident că formula pare astăzi depășită, însă scriitorul și-a climatizat viziunea la granița dintre cele două perspective dominante la mijlocul deceniului nouă. Între „realiștii” și textualiștii optzeciști, Nicolae Stan a încercat să jongleze cu filosofia, așa cum se poate ea plia discursului postmodernist. Cartea despre Nietzsche, scrisă cu nerv și talent literar, stă mărturie pentru inventarul nihilist căruia i se dedică, acribios, scriitorul. Era de înțeles de ce
Textualism vintage by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3604_a_4929]
-
unei noi conștiințe, eliberate. Iată ambiția lui Nicolae Stan. Nu încape îndoială că discursul - din care nu lipsesc, trebuie spus, și accente biografice, unele resentimentare - urmează fidel strategiile impuse de Eco, peste care se pulverizează, însă, mult prea mult balast textualist. Astăzi, greu digerabil. Dar foarte ofertant ca interpretare. Dacă v-ați întrebat ce e cu titlul cărții, atunci trebuie urmate sugestiile aceluiași Eco (Afară de o trimitere fără sens din text, titlul este nesemnificativ, un simplu pretext). Sofisticat și dens, romanul
Textualism vintage by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3604_a_4929]
-
cînd minoritatea greacă a fost decimată și alungată de trupele lui Atatürk. Se menționează că primul caiet al Enciclopediei ar fi apărut în 1928 la Neochori, rod al sîrguințelor lui Eleni care se simțea ca un păianjen fără picioare (metafora textualistă este flagrantă). Această infirmitate imaginară este compensată prin antrenarea în activitatea de elaborare a enciclopediei a mai multor vechi prietene, risipite și ele în cele patru colțuri ale lumii, doamne cultivate, în vîrstă (comparabile cu niște Parce), intrate în posesia
Ultimul grec by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/4845_a_6170]
-
spații tot mai reduse. În 1968, (re)scria un basm cu Făt-Frumos în cheia spleen-ului modernist (Scaunul de nuiele) și construia o povestire pornind de la analiza gramaticală a unei fraze (Analiza gramaticală), exact cum vor face mult mai tâziu textualiștii optzeciști. Cu excepția povestirilor din volumul de debut nereluate în această antologie, toată proza scurtă a lui Tudor Octavian stă, mai mult sau mai puțin vizibil, sub semnul artefactului, deși nu neapărat în sensul scrisului lui Mircea Horia Simionescu cu care
Indecența de a povesti by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12923_a_14248]
-
un plămân de clovn/ în realitate nu era decât un coșciug zburător, un tip mai vechi, de prin anii patruzeci, un ou translucid întemeietor." (p. 45) În unele pasaje întâlnim jocuri lexicale care nu sunt cu totul străine de experimentele textualiste și post-textualiste: "scumpișor dulce, țonțonel mult iubit, gândel, înlăcrămist, nesincereală, credincioșitate, se roșează, a carnivoriza, ignorizează, grămădenie, întinsoare, neadunabilă, moțonel, se încăierează, transhumanțăm, sperez, borțoasă mică, hoit a-ntâia". (p. 44) În acest sens ar mai fi de semnalat caracterul
Portretul scribului by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17212_a_18537]
-
cu proza, Mariana Codruț a revenit la poezie, domeniu în care își câștigase o bună notorietate pe la mijlocul anilor '80. Cărțile sale mai noi, în poezie sau în proză, sunt, până la urmă, o reverberație în timp a literaturii generației optzeciste. Lecția textualistă nu a fost uitată, montura intertextuală mai provoacă jocurile minții, aluziile culturale dau savoare cotidianului. Există, pe de altă parte, în versurile Marianei Codruț și o tentație a socialului - mai ales în varianta antisocială -, a omului pe cale să-și piardă
Drumul spre sine by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9560_a_10885]
-
e conceptul pe teren românesc o spune scepticul și răzvrătitul Alexandru Mușina. El constată, și orice exagerare folosește demonstrației, că pentru Mircea Cărtărescu, postmodernist e doar Mircea Cărtărescu, pentru Florin Iaru, postmoderniști sînt poeții «Cenaclului de Luni», pentru Cristian Livescu textualiștii, pentru Ion Bogdan Lefter, toți poeții generației ^80, iar pentru Nicolae Manolescu, nici mai mult nici mai puțin decît toți poeții contemporani valoroși, de la Ion Gheorghe la Mircea Cărtărescu". Ca să vezi Pe cerul literelor românești actuale se răsfață norul lui
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
cărțile de proză (realiste sau imaginative, moderne și postmoderne) cu aceeași receptivitate; dar, din păcate, și cu aceeași pereche de ochelari, exersată mai ales pe prozele de tip mimetic. Când criticul se întâlnește cu o scriere parodică, parabolică, utopică sau textualistă, el îi apreciază efectul estetic, însă îi cere același tip de adecvare pe care îl revendică prozei realiste. De pildă, deși admite caracterul utopic-pamfletar al romanului Adio, Europa!, Cornel Regman îi reproșează lui I. D. Sârbu că "acuzele sale la scară
Critica de a doua zi by Adrian Terian () [Corola-journal/Journalistic/12302_a_13627]