266 matches
-
a se eclipsa și încapsula succesiv într-o căutare tensionată a „concreteții” și „autenticității”. De aceea, „dosarul de existențe” - propus, încă din subsolul primei pagini, de autor - este, înainte de toate, un dosar de declarații de intenție și indicații de regie textualistă - asemănarea cu Proust, identificată de Tudor Vianu la nivelul construcției frazei ca „acumulare de asociații în jurul unei impresii unice”, fiind o problemă de ordin pur stilistic, iar nu ideatic. Patul lui Procust este un roman criticist în sens kantian, o
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
în volumul colectiv Doisprezece prozatori (1988). Este unul din fondatorii revistei sibiene „Euphorion”, unde a lucrat ca redactor (1990-1992) și ca redactor-șef (1992-1993). A colaborat la „Transilvania”, „Vatra”, „Viața românească”, „Contemporanul - Ideea europeană”, „Contrapunct”, „România literară” ș.a. În contrast cu moda textualistă din anii ’80, M. scrie o proză parabolică, cu un epic redus, cu elemente fantastice și poematice, grefată pe tipare mitice și turnată într-o scriitură artizanală, uneori prolixă. Astfel, romanul În preajma legendei (1989) conjugă tema creației cu erosul și
MUNTEANU-16. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288300_a_289629]
-
P. discreției aproape maladive. Scriitor care stăpânește povestirea cu un har nu deseori întâlnit, mai puțin dispus să fructifice artistic „viziuni”, cât să regizeze ingenios momente de viață, scoțându-le din banalul cotidian, artizan al cuvintelor, dar fără patima jocurilor textualiste, P. lasă criticii dreptul de a atrage atenția cititorilor asupra cărților sale. Ceea ce s-a întâmplat cu voci dintre cele mai avizate, care s-au pronunțat fără rezerve: Mircea Martin („are stofă de adevărat prozator”), Nicolae Manolescu („ilustrează admirabil procedeul
PETRESCU-12. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
estetice definitorii tipologic, tematic și compozițional, surprinde trei direcții dominante: „un puternic filon al realismului tradițional”, o direcție a realismului mitic și „o mișcare de dată ceva mai recentă, prin care literatura transilvană își afirmă vocația sa antiprovincială: discursul epic textualist”. Scrisul lui Liviu Petrescu este echilibrat, ponderat, evitând, de regulă, excesele și întotdeauna ostentația. Autorul acceptă să consemneze „adevăruri generale și îndeobște cunoscute” spre a așeza într-o lumină potrivită nu numai propriile ipoteze, dar și evoluția obiectului său. Această
PETRESCU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288788_a_290117]
-
monstruozității” analizei, provenită din „(dis)proporția ei desantata față de scurtimea textului analizat” - nuvelă Drumul spre Polul Sud, aparținând lui Alexandru Vlad. Că și în eseul precedent, criticul remarcă la prozatorul clujean o „poetica a nealinierii”, concretizata prin nesupunerea la programul textualist și livresc al congenerilor săi și prin producerea unei proze referențiale, umpluta cu „substanță existențiala”. Drept martori, P. îi convoacă acum în ajutorul sau pe Gabriel Marcel, Georges Bataille și Emmanuel Levinas, din această întâlnire rezultând un discurs speculativ și
PODOABA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288859_a_290188]
-
deschidere certă, incontestabilă către real, către biografismul derizoriu sau către cotidianul sordid, precum și o angajare puternică, o autenticitate ostentativă, deși mediată de ingineria textuării. Pe de altă parte, nouăzeciștii sunt departe de a fi străini de rafinatele cuceriri ale scriiturii textualiste, iar sporul lor de gravitate și realism este dublat uneori de o exacerbare a ludicului, dar nu pe coordonate livrești, ci mai degrabă în registrul unei fronde dezabuzate. În focul unor confruntări polemice, optzeciștii i-au etichetat pe nouăzeciști drept
NOUAZECISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288484_a_289813]
-
suferă de un exces de explicitare. Trecând de a un gen la celălalt, scriitorul pare că vede diferența dintre ele în schimbarea netă de regim a intervenției auctoriale și a presupozițiilor sale teoretice. Mircea Nedelciu [...] este liderul incontestabil al generației textualiste. Prestigiul lui, într-o generație în care obediența nu este deloc o lege morală, se bazează pe talentul epic ieșit din comun, pe voința și priceperea de a înnoi mijloacele prozei și, nu în ultimul rând, pe inteligența și tactul
NEDELCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288398_a_289727]
-
aici și un mare avantaj, în această indeterminare. Potențial vorbind, mișcarea onirică pare să conțină dezvoltarea ulterioară a literaturii române, adică și textualismul, și postmodernismul.” În anii 1990 și 2000, această pretenție de a prezenta o. drept anticipator al evoluțiilor textualiste și postmoderniste i-a iritat pe unii optzeciști, care au refuzat sau omis să-și recunoască în oniriști precursorii, fie și parțiali, iar unii critici au ironizat tentativa ex-„caidului” oniric de a afirma retrospectiv importanța o. De pildă, Alex.
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
Stratan, Alexandru Mușina, Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Mariana Marin, Liviu Ioan Stoiciu, Marta Petreu, Matei Vișniec, Ion Mureșan, Magda Cârneci, Nichita Danilov, Denisa Comănescu. Și în ce privește proza sunt identificabile mai multe aripi ale o.: există orientarea radical textualistă, așa-zis tardomodernistă, concentrată pe „ingineria textuală” și pe „textuare” (Gheorghe Iova), există un o. prozastic propriu-zis, care combină echilibrat textualismul și autoreferențialitatea cu un realism mărunt și fragmentar, preocupat să valorizeze cotidianul frust, derizoriul, grotescul ori tragismul nespectaculos, provocat
OPTZECISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288562_a_289891]
-
în italiană, realizată de Sauro Albisani; în numărul 1-3/1996, traducerile în italiană și franceză din Nichita Stănescu, textele critice dedicate operei acestuia (în special cel semnat de G. Rotiroti); în numărul 2/1998, studiul despre Ion Barbu și poezia textualistă, semnat de Marin Mincu, în care se propune paradigma barbiană pentru poezia română actuală; în numărul 1/1999, o convorbire a lui Mihai Șora cu Marin Mincu despre Eugen Ionescu și un text al directorului P. despre Ionescu, insistând pe
PARADIGMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288685_a_290014]
-
Dialectică, diferență, gândire slabă, în traducerea Ștefaniei Mincu. Dezbaterea cu privire la canon și canonizare ocupă mai multe numere din 2001-2003 și abordează probleme precum noțiunea de canon literar, modul de funcționare al acestuia, la noi, în perioada interbelică, emergența unui „canon textualist”. Articolul inaugural al lui Marin Mincu, Canon și axiologie, face ordine într-un teritoriu lăsat pe seama defilărilor de revistă. Polemizând cu Gheorghe Crăciun, care disocia canonul optzecist de „valoare”, Marin Mincu acreditează ideea perenității criteriului axiologic în constituirea oricărui canon
PARADIGMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288685_a_290014]
-
ordine într-un teritoriu lăsat pe seama defilărilor de revistă. Polemizând cu Gheorghe Crăciun, care disocia canonul optzecist de „valoare”, Marin Mincu acreditează ideea perenității criteriului axiologic în constituirea oricărui canon, inclusiv a celui contemporan și discută importanța autenticității în canonul textualist al anilor ’60-’80. La anchetă participă, fiecare cu o contribuție semnificativă, Ion Pop, Ioan Buduca, Paul Cornea, Irina Mavrodin, Angela Marinescu, Livius Ciocârlie, Daniel Cristea-Enache, Ion Simuț, Mircea Martin, Mihai Zamfir ș.a. În afară de texte critice și eseuri, P. publică
PARADIGMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288685_a_290014]
-
o mixtură între modalitățile parnasiană, romantică, simbolistă și suprarealistă, iar criticul Marin Mincu, care inițial respinsese discursul poetului considerându-l aparținător unui „manierism ermetizant și steril”, îl redescoperă din alt unghi și îl proclamă „mare poet”, deschizător de drum al textualiștilor cu miză existențială, semnalând drept caracteristice pentru demersul lui poetic „expierea în text”, „o alunecare lentă și încăpățânată dinspre textul vieții spre existența textuală” și „încercarea tragică de a trece dincolo de pragul limbajului”. Mulți dintre poeții generației 2000 îl adoptă
MAZILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
Barbu. Eseu despre textualizarea poetică (1981; Premiul Asociației Scriitorilor din București), în care propune o nouă metodă de abordare a textului literar. Metoda textualist-semiotică e aprofundată în volumul următor, Eseu despre textul poetic (1986), care susține și ideea unei „promoții textualiste” în anii ’80. Din 1990 este profesor la Facultatea de Litere din Constanța. Este unul din membrii fondatori ai Universității „Ovidius” din Constanța (al cărei prim rector este) și decan al Facultății de Litere, Istorie, Teologie și Drept a Universității
MINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
al poeziei acestuia, criticul îl află în obsesia metapoetică. Ca argument de unitate al unui univers poetic, metareflexia este și puntea de comunicare între cele două cărți ale lui M., aparent atât de diferite între ele. Barbu inițiatul și Barbu textualistul devin cele două fețe ale lui lanus, dimensiuni complementare ale aceluiași tot. De altfel, cărțile de critică ale lui M. pot fi grupate sub două zodii diferite: cele anterioare și cele posterioare studiului Ion Barbu. Eseu despre textualizarea poetică, releu
MINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
stabil de coordonate al criticului. A doua serie ar include, pe lângă Eseu despre textualizarea poetică, Eseu despre textul poetic, Textualism și autenticitate (1993), precum și sateliți ca antologia Avangarda literară românească. În Eseu despre textul poetic se acreditează ideea unei „promoții textualiste”, suprapuse în mare parte generației optzeciste, dar cuprinzând și autori din afara acestei generații, care scriu o „literatură a experimentului” și exaltă „conștiința de sine a Textului”. Printre textualiști, pentru care scrisul se reduce în mod esențial la o „aventură semiotică
MINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
Stănescu, Florin Iaru, Cristian Popescu, Aurel Pantea, pe prozatorii Alexandru George, Costache Olăreanu, Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Gellu Naum (în Zenobia), pe dramaturgul Matei Vișniec sau pe eseistul Petru Creția în Norii ș.a. Odată cu volumul Textualism și autenticitate, concepția textualistă a criticului depășește nivelul tehnicist al anilor ’80 (sub influența modelului tel-quelist): va miza acum pe ideea de autenticitate și pe dimensiunea existențială a actului scriptural. Poeticitate românească postbelică (2000; Premiul Uniunii Scriitorilor) continuă acest demers, oferind o încercare de
MINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
Autoreferențialul - liric, eseistico-publicistic - se alimentează atât din cotidian, din „feliile de viață”, cât și din proiecții fanteziste, din aducerea în prim-plan a unor personaje arhetipale, mitice, tinzând să ilustreze original, cu grilă postmodernistă, motivul eternei reîntoarceri. Este vădită elaborarea textualistă stăruitoare, ce mizează pe construcția cerebrală, pe livresc, efectul „programat”, pe ludicul semantic și jocurile computerizate, numite „Edgar Poetice jocuri” (de perspectivă, grafice, „hagiografice” etc.). Intertextualitatea devine substanța din care se hrănesc viziuni fanteziste, autoironice, grotești, poetul invocând fie „poezie
BUTNARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285967_a_287296]
-
ostilă. Două din cele trei cicluri ale volumului sunt consacrate, după observația lui Nicolae Manolescu, în bună măsură, poeticului, facerii poeziei, a poemelor care, la rândul lor, ca într-o complicată alchimie, îl scriu ele însele pe poet. Pe urmele textualiștilor, încrederea lui B. în puterea întemeietoare, recuperatoare a cuvântului și în valoarea lui ordonatoare de lumi este majoră; cuvântul nu înseamnă doar un substitut al realului, ci este chiar acest real, anunțând ivirea unor stări-limită, tensionate, insinuarea unor momente de
BACIUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285526_a_286855]
-
mulțimea, diversitatea, exactitatea faptelor prezentate în narațiuni, pe de o parte, iar pe de alta, tematica existențială a descoperirii esenței autentice a eului în confruntarea cu ceilalți, care reprezintă sursă de înstrăinare de sine și de strivire a personalității. Formal, textualist, sinteza se prezintă ca o narațiune în cadrul unei confesiuni. Dialogul este întotdeauna un procedeu de relativizare a punctelor de vedere, de confruntare a mentalităților și de situare a temei sociale sau morale sub zodia incertitudinii concluziilor. Sinteză între romanul obiectiv
BUZURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285979_a_287308]
-
copertei ei. În așteptarea mea, a cititorului care parcurge încăperea, căutând ieșirea prin ușa celeilalte coperte. Și când scriu, adeseori mă încearcă același sentiment, al părăsirii, al desprinderii de mine. Deschid cartea pe care o scriu și, cu toate giumbușlucurile textualiste, nu mă scriu pe mine sau pe altcineva. Trăiesc doar. Privesc. Cercetez. Citesc. Sau, mai ales, aștept. Ca în această dimineață când ies din Biblioteca Facultății de Medicină. Trec pe lângă fetișoara care îi trimitea bilețele băiatului. Are în față un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de ele. E vorba, de fapt, de o „filieră” manierist-poematică, artistă. „Cu inima’n cap“ (nr. 63, noiembrie 1925, datată însă 1920) începe cu o violentă denudare a convenției narative și cu aparte-uri „explicative” adresate cititorului, ca în proza textualistă: „Iar Laurențiu se gîndia la Diana: - și sfătuim pe cetitor să sară pasajul acesta cu italice, incoherent în aparență și a cărui explicație o va găsi în povestirea ce-l urmează”. Gîndurile lui Laurențiu sînt reproduse, într-adevăr, cu italice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Mincu pe terenul autohton al teoriei textului... Ceea ce se remarcă imediat este faptul că atît Marin Mincu, cît și N. Manolescu manevrează în mod diferit conceptul de „text” ca discurs de legitimare și autoritate critică. Primul îl folosește în sens „textualist”, dincolo de convențiile clasice de specie și gen: pentru Marin Mincu, textul urmuzian nu e a fi nici roman, nici schiță, nici nuvelă, nici poem, nici basm, chiar dacă poate simula aceste formule. E Text. În schimb, N. Manolescu subsumează textualizarea categoriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de pe „realitatea” exterior-referențială spre substanța Însăși a verbului. „Sensul” și „emoția”, departe de a fi „anulate”, Își schimbă astfel și ele calitatea, implicînd aceeași dinamică a poemului ca realitate discursivă. Și dacă nu se poate susține, totuși, o perspectivă pur „textualistă” asupra poemului - căci avem de-a face și cu o conjugare de planuri ale percepției directe, cu colaje de texte „jurnalistice”, cu prelucrări metaforice ale „senzației” și, fragmentar, chiar cu acel „impresionism ordonat” pe firul, mai mult sau mai puțin
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
supranumită), opțiunea poeților noștri pentru metatranzitivitate devine evidentă. După cum prea bine se cunoaște, între anii 1978 și 1985 au loc numeroase debuturi care consacră o metodă nouă, ușor identificabilă, de creație. În general, critica a trasat o frontieră între „grupul textualist”, printre reprezentații căruia au fost menționați Gheorghe Iova, Gheorghe Ene ș.a.m.d. și grupul „lunedist” (reprezentat de Florin Iaru, Traian T. Coșovei, Mircea Cărtărescu etc.), cei din urmă orientându-se programatic nu către text, ci către realitate. S-a
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]