984 matches
-
Limbii Române „Nichita Stănescu”. Fiul lui Nichita Bantoș și al Agafiei (născută Bâlici). Absolvent al Universității de Stat din Moldova, Facultatea de filologie (1973). Colaborator și conducător al unor subdiviziuni redacționale la: Radioteleviziunea Moldovenească (1973-1981), Editura Cartea Moldovenească (1981-1982), ziarul „Tinerimea Moldovei” (1982-1986), revista „Moldova” (1986-1990). În 1991, împreună cu Nicolae Mătcaș și Ion Dumeniuk, fondează revista de știință și cultură „Limba Română”, prima publicație din istoria Basarabiei ce poartă în titulatură numele corect al limbii noastre. În calitate de redactor-șef adjunct (1991-1993
Alexandru Bantoș () [Corola-website/Science/330951_a_332280]
-
influenți ai Mișcării separatiste din Moldova A studiat pictura la Paris, la Academia Julian, iar în perioada 1905 - 1906 Poitevin-Skeletti a pictat țărmurile Mării Nordului de pe malurile din Dieppe și Le Tréport. În 1908, Skeletti a debutat la București, expunând la Tinerimea artistică o serie de peisaje realizate în Franța, în special la Paris, Port-Neuf, pe Sena sau Cheile Luvrului. De România îl leagă și apartenența la Cenaclul Idealist, un cenaclu literar-artistic cu caracter simbolist, fondat în anul 1915 de Alexandru Severin
Alexandru Poitevin-Skeletti () [Corola-website/Science/329214_a_330543]
-
Constant. În acest timp expune constant în Franța și în România. La Paris lucrările îi sunt acceptate la Salonul de Toamnă, iar în 1906 are prima expoziție personală la Galerie Hessèle pe Rue Lafitte. La București este cooptată in gruparea Tinerimea artistică, iar lucrările ei au fost expuse alături de cele ale lui Constantin Brâncuși. În timpul șederii la Paris, în 1903, se căsătorește cu violonistul Romulus Kunzer, cu care are un fiu, Romeo, devenit și el pictor important , sub numele de Romeo
Cecilia Cuțescu-Storck () [Corola-website/Science/308694_a_310023]
-
artă de stat din Europa. Creează numeroase picturi murale in clădiri publice din București, dintre care cea mai importantă este marea frescă "Istoria Negoțului Românesc", realizată în 1933 în aula Academiei de Studii Economice. Continuă să expună în țară (la Tinerimea artistică, în saloanele oficiale și la expoziții de stat) și peste hotare, iar în anii 1924 și 1928 reprezintă România la Bienala de la Veneția. În 1937 este aleasă președintă a Sindicatului de Arte Frumoase. În 1943 artista publică o carte
Cecilia Cuțescu-Storck () [Corola-website/Science/308694_a_310023]
-
la Sala mică a Palatului și pe scena Conservatorului din București. „În țară codrilor de iarbă”, 1983, pe muzica de Laurențiu Profeta la Teatrul liric din Craiova. Din 1993 devine director artistic al Companiei Orion Balet a Centrului de cultură “Tinerimea Română” din București. În această calitate montează spectacolele: “Anotimpuri”, pe muzica de A. Vivaldi și Ț. Wilbrandt, 1h 30 min., (12 interpreți), spectacol a cărui premieră a avut loc la Iași în cadrul Festivalului Internațional Eurodans, 1993 și reluat în stagiune
Sergiu Anghel () [Corola-website/Science/299316_a_300645]
-
1843-1862. (Ardeleanu) s-a născut în orașul Macău, din comitatul Cenadului, azi în Ungaria, într-o familie de oieri români, plecați din Budureasa. Știm că și-a făcut studiile secundare la Timișoara și apoi la Oradea, ca elev al Seminarului Tinerimii Române Unite, pe care le-a încheiat în anul 1815. În perioada 1815 - 1816, a studiat un an la Academia de Drepturi de la Oradea, iar apoi, în perioada 1816-1817, anul I de teologie, la Seminarul latin tot de la Oradea. Anul
Vasile Erdeli () [Corola-website/Science/308196_a_309525]
-
25 aparțineau unor artiști de peste hotare. Ștefan Luchian a fost prezent la expoziție cu 21 de tablouri, care i-au adus laudele criticilor de artă și aprecierea colecționarilor. Deși tranzitorie, Societatea ,Ileana” a jucat un rol determinant în fondarea societății Tinerimea artistică (la 3 decembrie 1901). Societatea „Ileana” și-a exprimat viziunea despre artă în paginile revistei „Ileana” care a fost înființată prin eforturile de colecționar și mecena ale lui Alexandru Bogdan-Pitești. a fost una dintre primele grupări avangardiste din spațiul
Societatea Ileana () [Corola-website/Science/333975_a_335304]
-
Chișinău. Mulți dintre discipolii săi au devenit de fapt primele cadre naționale cu titlu științific în domeniul studiului artelor din R. Moldova. Între 1974-97 a colaborat la ziare și reviste din R.Moldova că: „Literatura și arta”, „Timpul”, „Nistru”, „Orizontul”, „Tinerimea Moldovei”,”Vecernij Ghișinjov” și a. cu numeroase materiale despre problemele actuale a artelor plastice din R.Moldova dar și cu referință la tezaurul artistic universal urmărind prin aceste materiale scopul de cultivare sporită a interesului publicului larg față de fenomenul artelor
Gheorghe Mardare () [Corola-website/Science/308022_a_309351]
-
la concursul republican de dramaturgie, organizat de Ministerul Culturii, spectacol-lectură la Teatrul Național “Mihai Eminescu”, regia Ion Mocanu - 2003); Vitalii Sergheev, «Stadionul» (traducere din limba rusă pentru Radiodifuziunea Moldovenească) Bernard Shaw «Un pețit în stil rural» (traducere și adaptare radiofonică ) “Tinerimea Moldovei”, “Moldova”, “Moldova Socialistă”, “Literatura și Arta”, “Basarabia”, “Sud-Est”, “Jurnal de Chișinău”, “Contrafort”, “De Facto”, “Săptămîna», “Orizontul”. “Femeia Moldovei”, «Timpul».
Mihai Poiată () [Corola-website/Science/309462_a_310791]
-
Candrea, Mihail Dragomirescu, Demostene Russo, etc. În anul 1933 obține licență cu calificativul "Magna Cum Laude" sub coordonarea profesorului Dumitru Caracostea. A colaborat la diverse publicații periodice precum "Junimea Literară", "Îndrumarea", "Glasul Bucovinei", "Orion", "Plai", "În Preajma Gândului", "Muncă Literară", "Petrodava", "Tinerimea Română", "Revista Scriitoarelor și Scriitorilor", "Lanuri", "Acțiunea", "Revista Fundațiilor Regale", "Gândirea", "Azi", "Universul Literar", "Dacia Rediviva", "Curentul Literar", "Vremea", "Convorbiri Literare", "Gazeta Bucovinenilor", "Cele Trei Crișuri", "Gazeta Literară", "România Literară", "Tribuna", "Astra", "Ramuri", "Viața Românească", "Steaua", "Forum", "Pagini Bucovinene", etc.
Iulian Vesper () [Corola-website/Science/322619_a_323948]
-
a fi toate numai ungurește... Pentru ce să fie chiar și Dumnezeu ungur? Să jurăm pe Dumnezeul popoarelor!”", dar a fost întrerupt de canceliștii maghiari, care au cerut "„Uniune sau moarte! Să ne unim cu Țara Ungurească, pentru că altminteri pierim!”". Tinerimea maghiară nu admite concesii. Replica primită de Poruțiu din partea scriitorului maghiar Urházy, reprezentant de seamă al generației tinere este sugestivă: „Domnia-ta ai semnat doar uniunea! Domnia-ta, concetățene Poruțiu, ești de-acum ungur!” La această manifestare a fost prezent
Avram Iancu () [Corola-website/Science/301433_a_302762]
-
Părinții săi, Adalbert Bednarik (originar din Moravia) și Genoveva Hauschka erau cehi, la a doua lor căsătorie. Pe când era elev la Școala Superioară Traian din Turnu Severin, Ignat Bednarik a câștigat primul premiu pentru lucrările sale de desen la Societatea Tinerimea Română. Între anii 1898 - 1900 studiază la Academia de Arte din București sculptura și pictura, sub îndrumarea maestrului Ion Georgescu avându-i colegi pe Jean Alexandru Steriadi, Ion Teodorescu-Sion și Constantin Brâncuși. După absolvirea Academiei de Arte din București pleacă
Ignat Bednarik () [Corola-website/Science/312029_a_313358]
-
de copil” și “Puțin repaus” (statuete din bronz, 1926), “Soldat în atac” (gips), “Ciobănaș călare”, “Ciobănaș în repaus”, “Ciobănaș”, “Bust de copil”(bronzuri) și “Bust - portret”al Mariei G.D. Mirea, soția fratelui său, pictorul G.D. Mirea (1928). La Expoziția Societății Tinerimea Artistică, de la Salonul Universul, din 8 - 30 noiembrie 1931, expune două lucrări: “Letiția” - bust din marmură și “Puțin repaos”, bronz.
Dimitrie D. Mirea () [Corola-website/Science/321200_a_322529]
-
С. А. Герасимова") din Moscova, în clasa maestrului Emil Loteanu. Stagieri în domeniul jurnalismului: la Radio "Europa Liberă" (Munchen, 1993) și la redacția ziarului "Orlando Sentinel" (Orlando-SUA, 1994). Din penutlimul an de studenție (1979) se angajează ca reporter la ziarul "Tinerimea Moldovei", unde lucrează până în 1983, inițial semnând "Valeriu Butnaru". Concomitent colaboreză cu publicațiile "Învățământul Public" și "Literatura și Arta". Între 1985 și 1991 este angajat al revistei literar-artistice pentru tineret "Orizontul" (ulterior - "Columna"), perioadă în care, ca publicist, se încadrează
Val Butnaru () [Corola-website/Science/318550_a_319879]
-
mai tonică, Vinea fiind refractar oricărei înregimentări. și-a înjghebat propria echipă în jurul revistei "Contimporanul", pe care o conduce în anii 1922-1932, revistă care devine principală rampă de lansare a scriitorilor moderniști și avangardiști. "Contimporanul" a mobilizat revolta iconoclastă a tinerimii, lovind în tabu-urile burgheze, în platitudinea distins-academică și în modelele "frumosului" mistificator, încărcat de prejudecăți naționaliste și de un ruralism agresiv. Alături de colaborarea scriitorilor români, printre care se pot menționa Barbu Fundoianu, Ilarie Voronca și Ion Barbu, editorul Vinea
Ion Vinea () [Corola-website/Science/297742_a_299071]
-
mondial. În 1943 este demobilizat într-un spital militar din Basarabia, iar în 1944, după refacere și recuperare, revine la Chișinău, în Basarabia, unde îl prinde reocuparea Basarabiei de către armatele Uniunii Sovietice. Începînd cu anul 1945 este redactor al publicațiilor „Tinerimea Moldovei”, „Octombrie”, „Basarabia”. În deceniul dogmatic, 1950 - 1960, îi apar o serie dintre cărțile sale, așa cum sunt „Urcuș”, „Dealul Viei,” „Spre liman” și „Crugul lunilor.” Mult mai târziu, după o carieră stralucită de traducător, aproape de moartea sa, îi apare antologia
Alexandru Cosmescu (jurnalist) () [Corola-website/Science/330210_a_331539]
-
conducător a cohortei de cercetași a participat la serbările aniversării zilei de 3/5 mai 1848 organizate la Blaj, în fruntea a 120 de elevi. Similar, a condus la București opt elevi la un concurs organizat de Societatea științifică literară „Tinerimea Română”. Pentru meritele sale a fost decorat cu „Virtutea cercetășească”. În paralel a predat cursuri la Școala tehnică de aviație din Mediaș și a fost președintele Despărțământului local al Uniunii foștilor voluntari. În toamna anului 1923, Liviu Florianu a fost
Personalitățile comunei Racovița () [Corola-website/Science/310788_a_312117]
-
servind și el ca preot în aceeiași localitate timp de 45 de ani, murind în 31 iulie 1869. Studiile teologice le face la Blaj, perioadă în care-și schimbă numele din Flore sau Florea, în Florianu, obicei frecvent în rândurile tinerimii studioase a Blajului, adeptă a curentului latinist propagat de canonicul Timotei Cipariufiind hirotonit în anul 1855. La data de 8 mai 1855 se căsătorește cu fiica preotului Ioan Mihălțan, Ana în vârstă de 16 ani având ca nași familia căpitanului
Personalitățile comunei Racovița () [Corola-website/Science/310788_a_312117]
-
iar ca student la teologie în anul IV, prelucrează și adaptează lucrarea lui L. Pauer, "Der Lehrer von Apfelheim", apărută la Viena, iar în limba română, la Brașov în 1888, sub titlul "Învățătorul din Merești - istorioară instructivă pentru popor și tinerime". Cartea respectivă s-a bucurat de o largă răspândire, fiind recomandată de către mitropolitul Ioan Vancea tuturor preoților și docenților, drept o carte instructivă și morală, din această periodă datând și o altă lucrare a sa intitulată "Părintele albinelor". După absolvirea
Personalitățile comunei Racovița () [Corola-website/Science/310788_a_312117]
-
desenul l-a încurajat să deseneze. A studiat la Școala de arte frumoase cu Theodor Aman și cu G.D. Mirea, apoi la München, cu Karl Marr. La Paris, unde și-a făcut studiile în anul 1900 a pus bazele societății "Tinerimea română". La solicitarea lui Nicolae Grigorescu din anul 1891, Ipolit Strâmbu l-a ajutat să-și verniseze tablourile pe care acesta intenționa să le expună la o expoziție la Ateneu. Cu această ocazie s-a născut o simpatie reciprocă. Epigon
Ipolit Strâmbu () [Corola-website/Science/308734_a_310063]
-
anul 1900 participă cu trei lucrări la Expoziția universală de Paris. Ipolit Strâmbu a condus Școala de Arte Frumoase de la București și a fost unul dintre profesorii de la Școala de pictură de la Baia Mare (supranumită “Barbizonului estic”), fiind și fondatorul societății Tinerimea artistică (împreună cu Ștefan Luchian, Constantin Artachino, Nicolae Vermont). În ultimii ani de viață, a fost marginalizat, stilul său de pictură fiind considerat învechit. Ipolit Strâmbu a fost autorul mai multor manuale de pedagogia picturii și manuale de desen și tehnica
Ipolit Strâmbu () [Corola-website/Science/308734_a_310063]
-
(n. 7 noiembrie 1870, Giurgiu - d. 9 februarie 1954, București ) a fost un pictor român, unul din membrii fondatori ai Societății Tinerimea artistică. A fost fiul lui Domenico Artachino, cu ascendenți originari din portul Artachi de la Marea Marmara. În 1877, la izbucnirea Războiului de Independență, întreaga familie s-a refugiat la București. După ce a absolvit 4 clase primare, părinții l-au înscris
Constantin Artachino () [Corola-website/Science/321563_a_322892]
-
la Salonul Oficial, deschis în același timp. Împreună cu alți pictori ai vremii, printre care Nicolae Vermont și Ștefan Luchian, Artachino organizează în iulie 1897 o societate denumită "Societatea pentru dezvoltarea artelor în România - "Ileana"". A fost membru fondator al societății Tinerimea artistică înființată la 3 decembrie 1901 de un grup de pictori, între care Ștefan Luchian, Nicolae Vermont, Arthur Verona, Frederic Storck, Ștefan Popescu și Gheorghe Petrașcu. Gruparea milita pentru o artă realistă, pentru subiecte luate din viața țăranilor, a oamenilor
Constantin Artachino () [Corola-website/Science/321563_a_322892]
-
oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate românești, apoi episcopii, delegații consilierilor, ai societăților culturale românești, ai școlilor medii și institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriași, ai Partidului Social-Democrat Român, ai organizațiilor militare și ai tinerimii universitare. Toate păturile sociale, toate interesele și toate ramurile de activitate românească erau reprezentate. Dar pe lângă delegații oficiali, ceea ce dădea Adunării înfățișarea unui mare plebiscit popular, era afluența poporului. Din toate unghiurile țărilor române de peste Carpați, sosea poporul cu trenul
Unirea Transilvaniei cu România () [Corola-website/Science/302497_a_303826]
-
poetul în anii din urmă, acesta schimbându-și radical tonalitatea și tematica poeziilor. Este unul dintre fruntașii revoluției de la 1848, participând la toate acțiunile ei importante: este prezent la citirea proclamației revoluționare; este însărcinat "să ridice tabacii și mărginații și tinerimea din București, să meargă gloată la Palat și să ceară sancționarea Constituțiunii" (Ion Ghica, "Scrisori"); este secretar al guvernului provizoriu, vornic al capitalei, membru în comisia pentru dezrobirea țiganilor. După înfrângerea revoluționarilor, ia drumul exilului, mai întâi în Ardeal. În
Cezar Bolliac () [Corola-website/Science/299475_a_300804]