1,739 matches
-
registru de mare rafinament clipa trăită. Toamnă „ cu clipe de liniște, de Înălțare, pastel de-nchinare „(...) „Toamnă de jar, ademenește-mă cu fluturi tomnateci, zidește-mă În lutul cărămiziu, pe pragul apusului, sculptează-mi trupul printre vitralii fosforescente, În fumul frunzișului tors din tihna ta” „Toamnă cu glas de aramă, ademenește-mă sub bolta amintirilor, cu pași tăcuți, poposiți În mansarde târzii să ascult frunzele cu suflet uscat cum se leapădă de nemărginire, cum singurătatea poposește cuminte În crizantemele cu gust de
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
sfințenie în odăița ei, locul unde stătea de vorbă cu Dumnezeu. Era tare credincioasă bunica; miercurea și vinerea nu mânca nimic pâna seara târziu, respecta cu strictețe toate posturile din an și sărbătorile. Dormea puțin. Nopțile de iarnă le trecea torcând lâna, împletind ciorapi și jachete, croșetând... tot ce-i aduceau gospodinele satului să le facă. Putea face orice și le făcea bine. Ca răsplată, lua ceea ce i se dădea, cine și ce putea; unii, bani sau de ale gurii, alții
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
putere în mâini, că făcea orice lucru, dacă i se aducea toate cele necesare aproape de ea, pe o măsuță: spăla toate rufele, pregătea bucatele, curățea toate vasele. Vara, pregătea cele necesare pentru iarnă, diferite legume în borcane, magiunuri, verdețuri. Iarna, torcea lână, împletea pentru noi ciorapi, veste, fulare, mănuși, tot ce aveam nevoie pentru a nu suferi de frig. Pe noi, ne învăța să facem curat, să ne îngrijim puținele hăinuțe pe care le aveam, să ne aranjăm fiecare cărțile și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
aude un urlet care te înspăimânta. Ce se întâmplase? Nimeni, niciodată, nu a știut concret ce se petrecea în acea familie. Era iarnă și într-o zi, Valentina, soția lui Dumitru, venise după amiază la vecina ei, mătușa Olga. Aceasta torcea lână, iar nora ei pregătea cina. Se gândiră că o fi venit cu vreo problemă la ele, dar ea nu spunea nimic. Se așeză pe un scaun și vorbea ceva foarte neînțeles. De câteva ori, îi zise către nora mătușei
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cântec, o poveste, asemenea unui dangăt de clopot ce vine din vremea de dincolo de vremi a istoriei noastre pe care, deși nimeni n-a scris-o până acum, ea se păstrează vie și nemuritoare. Neamul nostru e făurar de frumusețe: toarce argintul în fire și-i dă chip de floare și alte minunății, dă strălucire aurului meșterindu-l în podoabe prețioase, face ca arama să împrumute culoarea lunii în nopțile de mai. Fără țigani, pământul ar fi foarte sărac, pentru că ar
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
și dreptatea căreia i se supun toți, de la mic la mare, din toate sălașele aflate sub oblăduirea lui. După câțiva pași făcuți pe drumul ce-l ducea spre casă, când avocatul întoarse capul, văzu un fir subțire de fum, ca tors din furca unui caier de lână și care se înălța din fața cortului de unde plecase doar cu câteva clipe în urmă. Cu siguranță, gândi el, nu putea fi din altă parte acel nor, pornit ca o părere spre văzduhuri. Bulibașa Graulea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
cumințise, nu mai lătra a pustiu. Luna, cu fărașul ei de aramă, aduna cu hărnicia unei gospodine, puzderia de scântei din spuza focurilor mocnite, pentru a aprinde și în alte seri stelele de pe catifeaua nopții. Prin mohor, un greiere își torcea nostalgicul său cântec. Câinii tolăniți sub căruțe visau la bucata de mămăligă de a doua zi. Numai bulibașa era treaz. Fuma în fața cortului său și medita. La un moment dat, avu impresia că gândurile lui luaseră chipul unor păsări ale
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
frumoasă, dar neștiind ce trebuie să facă cu ea, se așeză pe marginea patului, trimițând dincolo de granițele acestei încăperi gânduri și întrebări către cei din șatra lui care, desigur, în acest timp se aflau în preajma unui foc ispititor ce-și torcea istorisirile seară de seară, povești pe care numai ei, țiganii, oameni liberi ca păsările cerului, le înțelegeau. Ina bătu la ușa camerei lui Vișinel și, văzând că nu se culcase, îl sfătui că trebuie să se îmbrace cu această pijama
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
Unii îi spuseseră că trecuseră pe-acolo, alții nu le văzuseră, dar cu toată alergătura lui, nu le găsi. Singura soluție era să meargă în locul știut unde ridicau țiganii corturile, loc lesne de găsit după fuioarele de fum ce se torceau spre cerul ca sineala. Ajuns în șatră, o găsi pe Voica. Cum îl văzu, aceasta îi veni în cale într-o goană, dar se opri la câțiva pași de el ca să-l privească mai bine. Voia să vadă dacă este
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
tradițiile etniei rrome. Mireasa fusese găsită pură spre cinstea șatrei și a părințiilor ei. Urmară dansuri dezlănțuite, cântece vesele, jocuri exuberante, după care întreg alaiul porni în cântece și dans către masa așezată în poiană, pe iarbă, unde, printre sălcii, torcea ca un motan leneș un pârâiaș, întregind decorul natural. Cântecele, dansurile, felicitările către miri și părinți, de către grupuri constituite din tineri și vârstnici, se ținură ca un lanț ce părea a nu se mai sfârși. Bulibașa, printr-o ridicare de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
gândi că vremea e înșelătoare, întocmai ca unele femei. Un glas venit parcă din sfere necunoscute în repeta un nume bine cunoscut lui: Olga! Olga! Olga! Și ca o confirmare imediată, privi pe fereastră cum fuioarele unor nori negri se torceau pe cer, din ce în ce mai amenințători. Și el avea întâlnire cu Olga! * Tocmai acum și-a găsit Alex să mă invite!, își spuse Olga cu nervii încărcați de dinamită, amânând, nu fără oarecare dificultate, o întâlnire cu Tony. Acesta se lăsase greu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
ea. În autobuz, toți simțeam regretul doamnei cu crizanteme și plânsul puternic din stație. La intersecție, 257 opri brusc și toți venirăm în față. Mâinile pasagerilor strângeau puternic câte o bară de aluminiu. Bara se încălzea repede și începea să toarcă. În mâna mea se încălzea punga albă cu Carrefour la mijloc. — Eu merg la Expoziție. Domnul cu merele roșii îi arătă biletul cu Expoziție tinerei de lângă el. Ea nu întoarse capul. În ochii ei pătrunse tot întunericul de afară și
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
văd În ea un obiect al dorinței. În fine, după câteva Încercări timide de chat despre vreme, care n-au reușit să dezghețe atmosfera, am făcut primul pas. Fără capacul carcasei, Cora părea extrem de vulnerabilă... ledul Îi pâlpâia rugător, hard-diskul torcea lin... La un moment dat, lucrurile păreau că vor intra pe un făgaș interesant; deslușeam chiar posibilitatea unui final fericit, Însă vârsta și-a spus cuvântul. Din cauza preludiului prelungit, curentul micului ventilator mi-a provocat o criză de lumbago, iar
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
eu vreo două bonuri de cinci litri puse deoparte pentru zile negre. — E-n regulă, zice domnul Președinte, privindu l pe Sena cum se suie la volan, cum pornește la prima cheie, cum lasă motorul să meargă puțin la ralanti. — Toarce ca o pisică, constată Monte Cristo, a meritat tot chinul cu pornitul, zice. Atunci să-i dăm bătaie, zice domnul Președinte, n-avem nici un motiv să ne facem griji, eu în dreapta, Monte Cristo și Petrică în spate, dacă ne întreabă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
din piele de vițel, privirea lor rugătoare și, mai ales gura făcând efortul să rostească cuvintele. Era Îmbrăcat cu halatul de casă, din pluș fin. Pe blana de urs Întinsă lângă canapea, pisica grasă, cu un ochi acoperit de albeață, torcea. Există un loc ideal pentru moarte? Nu. Bătrânul n-ar fi părăsit cu nici un chip casa, dar mai ales n-ar fi putut Închide ochii fără să aibă În față superbele vitralii venețiene, Înfățișând păsări și principese. Era Întins pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
gândurile, căci aproape că-și pierduse mințile. După aceea și-a dat seama desigur, că n-are nici un rost. Iar Georgie a încercat să se sinucidă când a aflat că, de fapt, Alexander mă iubește pe mine. Vocea ei monotonă torcea neîntrerupt peste umărul meu. — Așa să fie oare? am întrebat. Eram amețit, îndobitocit. Mă simțeam ca un vas gol azvârlit dintr-o parte într-alta. Mi se lua acum până și dragostea lui Georgie. Încă puțin și aș fi ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
purtată de zgomotul slab al unei mașini În trecere și de un sunet de pași. Țipătul ei nu trecuse neauzit. O geană slabă de lumină se strecură pe sub ușa potrivită prost În balamale, se auziră voci și mașina se apropie, torcând din motor, pe strada din față. Pașii se depărtară, se deschise o ușă și prin pereții subțiri ai șopronului Coral auzi pe cineva bâjbâind printre saci În Încăperea vecină. Un câine amușina. Văzu câmpurile plate și monotone de lângă Nottingham, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
am privit În oglinda din spatele meu. Ametistul atârna exact unde trebuia, exact sub clavicula mea. Reflecta lumina și scânteia Într-un mod foarte atrăgător. Ar fi fost minunat de purtat la balul lui Alixe Carter. —Hunter, este minunat, dar... —...grrrrrr! toarse Eartha Kitt, Începându-și recitalul. Hunter se ridică brusc și veni să se așeze pe banchetă lângă mine. Își puse un braț În jurul meu și mă sărută afectuos. Chiar nu era momentul să-l acuz de tot felul de tâmpenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
lui Alan cu izul acela ca de ouă, punând capăt inventarului său moral. Cristoase, doar nu e, se gândi el, sigur nu, sigur nu e? Apoi imaginația lui crease pernițe cu miros de lavandă pentru a masca mirosul. Vagine ce torceau cu un sunet electric și reconfortant, pielea de sub sâni netedă și caldă ca o piatră spălată de ape, sfârcuri atât de excitate că fiecare atingere atrăgea după sine un „aaah!“ și fâșii lungi de lenjerie răsucindu-se, zburând prin aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
asupra sculei lui, ca o leoaică doborând o antilopă, cu propriile lui atingeri ezitante. Știi bine că nu sunt la fel de sofisticat cum ești tu, și sunt mereu impresionat de rigoarea analizelor tale. Periatul acela exagerat păru a da rezultate. Fie torcea ea ca o pisică, fie legătura telefonică era bruiată. Când termină de vorbit, torsul păru că se transformă într-o chicoteală. Așa că merse mai departe. — Trebuie să mă înveți. Știi că sunt ignorant în materie de teatru și, deci, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
exista și în locul ei se întrupa cealaltă, cu culorile, cu muzica, cu replicile, cu împrejurările și cu personajele ei (și, fiți siguri, regula de căpătâi se respecta și acolo, lucrurile se împărțeau în bune și rele), când aparatul de proiecție torcea ca Fifi, pisica noastră, și când aerul stătut și acru începea să înghețe (din cauza vreunui bandit sângeros, a unui neamț crud, a unui cardinal avid de putere, a unei femei elegante și prefăcute, a unei avalanșe, a unei căpetenii sioux
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
neclintită, Filip se prefăcea că sforăie ca un tigru, iar eu, cuibărit la pieptul lui, încercam din răsputeri să-i imit ferocitatea, peste noi plutea un miros de pâine prăjită și ceai, duminica intrase cumva și în aparatul de radio, torcea ca o pisică uriașă printr-un concert de pian al lui Ceaikovski, se ghemuise prin colțuri și unghere și se rostogolea leneșă peste stradă, se aciuase până și în cadența molcomă a copitelor de cai, în asfaltul aleii Băiuț, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Da, poate, a zis îmbrățișându-mă și mai strâns. Am mângâiat-o pe cap și am întors pagina. Ajunsesem la capitolul 13. Se numea The Emperor’s Gift. Am pus un semn de carte și am stins lumina. Pisoiul dormea torcând într-un colț al camerei, pe o pernă de mătase cu fir de aur. 21-22 august 2004 UIMITOAREA AVENTURĂ A LUI GIAN-GIACOMO REPTIGLI Era ora 5 dimineața când la radio fu transmisă următoarea știre: „Radu Mâzgâlici, un sul de carton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
minute. Când omul a zis 8400, am bătut mâna. Nu voiam să știu cât consumă mașina, ca să nu fiu nevoit să mă sinucid. Opt cilindri, 204 cai putere, dar ce mașină! Ce colos! Ce miros de piele înăuntru! Ce frumos torcea motorul! În următoarea săptămână am parcurs sute de kilometri pe șoselele Germaniei, pierdut în acea mașină minunată, dârdâind de fericire în spatele volanului. - Normal că vin cu mașina, am zis. Deși nu era normal. Nu mai mersesem niciodată cu ea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ei. Morți cu toții împreună. Dar până în clipa aceea, Cora are un rezervor plin cu benzină. Are o pungă de cocaină plină din camera probelor, care s-o țină trează. O pungă cu senviciuri. Câteva sticle de apă și o pisică torcând în somn. Are doar câteva ore de autostradă până în Canada. Dar, mai mult decât orice altceva, Cora Reynolds își are familia cu ea. 10 Mama Natură pune pe ea un soi de jachetă neagră. E o uniformă militară sau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]