22,705 matches
-
al lui Marx și Engels, autorul se va explica chiar mai bine, cât privește metoda: "...caut să aprofundez tocmai raportarea textului la contexte." O dată cu studiul dedicat însemnărilor din subterană, Ianoși va trece întrucâtva într-altă arie de preocupări - deși, prin ton și prin coloritul biografic (îndeosebi de tinerețe) al lui Dostoievski, nu părăsește întru totul registrul discursului anterior. Va avansa pe un teren din ce în ce mai neutru ideologic, mult mai pur teoretic, o dată cu Metamorfoza lui Kafka, pentru a reveni întrucâtva la preocupările inițiale
Lupta eruditului cu sub-înțelesurile by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14459_a_15784]
-
cîntă mai mult decît vorbesc - care întreabă mai mult decît răspund, unul din acele cuvinte cu care se pot face toate meseriile"). Intelectualii români, în schimb, amenințați cu decimarea nu doar spirituală, nu se puteau exprima decît categoric, cu un ton al urgenței care s-a dovedit pe de-a-ntregul justificat de robia istorică ce se inaugura. Iată-l pe autorul Cîntecelor negre rostindu-se punctual: "Am vrea să citim toate revistele literare cu directori independenți - și nu putem, fiindcă nu
O recuperare de conștiință by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14430_a_15755]
-
care fuge de argumente, care preferă să ia în brațe insulta: "De ce tendința aceasta, specific bucureșteană, de-a înlocui - într-o dezbatere de idei - argumentul, cu facile efecte polemice? De ce această spaimă de discuția liberă și adevărată? De ce repulsia pentru tonul civilizat? De ce predilecția pentru injurie?" Parcă recunoaștem ceva... Nu altminteri se manifestă noii oportuniști, iubitori de limbaj pe cît de demagogic, pe atît de insolent și trivial, nu altminteri vorbesc adulatorii personajelor "ajunse", dornice a-și impresiona patronii și, în
O recuperare de conștiință by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14430_a_15755]
-
mult bine pentru care eu am făcut din darul lui Dumnezău cu mare osteneală, pre cât mi-au agiuns vremea și puterea, fiind încă și mai mult gata a face..." (p. 33). Decăderea neamului românesc este deplânsă în final în tonul lamentațiilor din cronica lui Neculce și explicată prin această ruptură, determinată de o istorie mașteră, de Biserica Romei. Succesiunea antitezelor (prin contrapunerea adverbelor de timp oarecând/acum) conferă paginii virtuți literare: "O amar! Era și neamul rumânesc vestit și lăudat
Precursori ai Școlii Ardelene by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/14468_a_15793]
-
deținuți ar fi fost totuși întorși ca să scuipe în conștiință, nu în bătaie de joc." Ultima parte a cărții demonstrează încă o dată că nimic nu se pierde, totul se transformă. Este infernul acestor ultimi ani pe care îl suportăm cu toții. Tonul autorului nu se schimbă. Este acceași durere, aceeași întristare profundă din "primul infern". "Scriu cu obidă. Vă rog să mă iertați..." Cartea merită citită, chiar dacă nu este o realizare literară deosebită. De fapt, cred că ar interesa mai puțin acest
Metamorfoza infernurilor by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14489_a_15814]
-
Spectacolul-emblemă, totuși, în acești doisprezece ani care au trecut din 1990 rămîne Adunarea păsărilor a lui Cristian Pepino. Premiera cu Dragostea celor trei portocale are foarte mult spirit ludic și, așa cum spuneam la început, o lumină specială care aduce un ton optimist și nobil spectacolului. Am rîs de la început și pînă la sfîrșit, timp de o oră, am gustat din plin gag-urile și spumoasele apariții ale personajelor, ritmul alert al construcției și structurării poveștii, priceperea și expresivitatea păpușarilor tineri ai
Portocalele lui Pepino by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14500_a_15825]
-
cam brutal de a-și însuși atașamentul lor slugarnic față de năravurile dubioase ale civilizației moderne, ca să le compare cu plenitudinea jignitoare a libertății spiritului său și a încăpățânării sale de a rămâne el însuși. Judecățile sale peremptorii, făcute cu un ton ridicat și însoțite de gesturi juvenile, adânciseră în plus, de fiecare dată, prăpastia care-i despărțea, dar copilăroși, se invitau la el la sfârșitul fiecărei săptămâni, cu de-ale gurii și cu o poșircă de vin. Timp de douăzeci de
Constantin Stoiciu - Fugarul by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/14477_a_15802]
-
este indiscutabil al lui Ion Iovan (încă nu înțeleg de ce editurile nu-i prezintă pe coperta IV sau undeva în interior pe autori), un adevărat scriitor profesionist care a intuit perfect cum trebuie scrisă o astfel de carte, a găsit tonul exact, s-a ferit de stridențe și a construit cu migală probabil cel mai reușit portret al acestui misterios scriitor. Știm cât de puține documente autentice a reținut istoria literară; în afara unor scrisori, doar câteva zeci de pagini de jurnal
Roman cu Mateiu by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14513_a_15838]
-
Mircea Nedelciu Zodia Scafandrului unde moșia Sion de la Fundulea ocupă un loc aparte. Probabil imediat după procesul de asimilare a datelor din documentele atât de variate, cel mai important aspect al unui astfel de demers de reconstituire este găsirea unui ton adecvat. Ion Iovan știe să evite obiectiv dramatismele și patetismele, are umor, este ironic și liric atât cât trebuie și, deși îi lipsesc destule piese, povestea pe care o scrie se încheagă impecabil. Totuși, prima parte a cărții, de până la
Roman cu Mateiu by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14513_a_15838]
-
nici o poezie a lui Sergiu Adam, care are legătură cu spațiul rural sau cu locuitorii lui, nu este paseistă, în nici una nu este idilizat satul, și dacă există oarecum sentimentul dezrădăcinării, el nu presupune condamnarea orașului. În câteva poeme predomină tonul oracular, tonul aceluia care este sigur că știe adevărul (Și nu inventez nimic...; Ascultă și ia aminte,/ Nu-i o închipuire.), dar cele mai multe abundă în întrebări fără răspuns (unele adresate cititorului). Bineînțeles că ne gândim la Blaga, numai că acesta
Melodia întâmplărilor by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/14537_a_15862]
-
a lui Sergiu Adam, care are legătură cu spațiul rural sau cu locuitorii lui, nu este paseistă, în nici una nu este idilizat satul, și dacă există oarecum sentimentul dezrădăcinării, el nu presupune condamnarea orașului. În câteva poeme predomină tonul oracular, tonul aceluia care este sigur că știe adevărul (Și nu inventez nimic...; Ascultă și ia aminte,/ Nu-i o închipuire.), dar cele mai multe abundă în întrebări fără răspuns (unele adresate cititorului). Bineînțeles că ne gândim la Blaga, numai că acesta avea și
Melodia întâmplărilor by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/14537_a_15862]
-
fiind dimensiunile cărții, pe tema baladei și a Cercului Literar de la Sibiu. Spre sfîrștul capitolului sînt telegrafic concentrați alți poeți trecuți prin închisorile comuniste - Andrei Ciurunga, Aurel Baghiu, Dimitrie Pagiac, Ioan Ploscaru. într-o simetrie destul de relativă și pe un ton destul de expeditiv sînt reluate numele acestea în ultimul capitol, cel care propune o analiză a poeziei carcerale din perspectivă estetică. Rămîne interesantă cartea prin temă și prin faptul că adună între aceleași pagini informații despre cei care, aflați în închisorile
Poezie și carceră by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14540_a_15865]
-
bucovinean transcriu un destin. Destinul dramatic al unui creator pe care epoca avută în vedere (1956-1960) l-a distorsionat din pricinile istorice știute, oglindind într-însul condiția analoagă a numeroșilor oameni de litere și intelectuali de elită. Să observăm că tonul alb, obiectiv al lui Traian Chelariu scoate în relief cu un augmentat efect aspectele flagelului fără precedent pe care era totalitară l-a abătut asupra culturii românești. Autorul nu este un opozant deschis, un răzvrătit. Face chiar încercări de adaptare
Mărturii nemijlocite (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14568_a_15893]
-
avea să devină. Chiar și după ce descoperă, într-o etapă ulterioară, voluptățile culorii și energiile expresive pe care substanța le depozitează în ea însăși, păstrează încă un echilibru, uneori de o mare fragilitate, între tentația descriptivă și somațiile irepresibile ale tonului cromatic. Peisagistica lui din această perioadă, interioarele și naturile statice, cu toate că sînt protejate în absolut ca niște repere cu o anumită identitate, în economia strictă a imaginii ele par mai curînd o virtualitate pe care materia cromatică o poartă în
Țuculescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14579_a_15904]
-
în sine, ci totul se coagulează după niște legi pe care pictorul le impune fără cruțare și totul se supune unui regim optic și moral în vecinătatea căruia calificativul imperativ este mult prea blînd. Prin violența tușei și prin distribuția tonurilor, a căror consecință este un fel de prăbușire a imaginii în sine, toate componentele previzibile ale spațiului sînt reformulate: pămîntul și cerul au aceeași densitate, aceeași dinamică a gestului le unifică fizic și simbolic, iar lumina care sparge violent crepusculul
Țuculescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14579_a_15904]
-
revistei e Carmen. Apoi, pe neprevenite - în contul unei vechi prietenii - zice: Ia vorbește cu ea!" Era Carmen Mihalache, cronicarul dramatic al revistei, pe care n-am mai văzut-o de vreo zece ani - poate mai bine - aceeași voce, același ton calm zîmbitor de camaraderie feminină din timpuri mai îndepărtate. Asta a fost pentru mine tranziția la Ateneu, cu Sergiu Adam pe post de maestru de ceremonii. Am o rubrică de sport la această revistă - nu mai pot după ea! -, dar
Un sentiment straniu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14584_a_15909]
-
diluată monocord, uneori de un lirism îndoielnic, se pierde în pânza unor parabole și metafore obscure preluate din tradiția arabă. încercarea e neîndoios meritorie, păcat că autorul e victima propriei savanterii și nu are simțul dozajului. Dacă la Iolanda Malamen tonul e al unui minor, fără pretenții, romanul lui Silviu Lupașcu țintește mai sus. Cartea de cristal se vrea, poate, în genul Alchimistului, însă demersul e riscant și extrem de dificil căci autorul alege o scriitură aproape experimentală îngreunând deseori inutil lectura
Colocvii despre roman by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14592_a_15917]
-
avut acompaniator pe un alt tînăr și tot sociolog, care povestea și el Securității cu ce se îndeletnicea colegul lor. După '90, și unul și celălalt au avut cariere respectabile și funcții importante. S-au numărat printre cei care dădeau tonul în meseria lor. Nu-mi pot permite să le fac proces de intenție, dar cînd Securitatea te are la mînă cu ceva, chiar dacă ea a dispărut, mai există foștii ei reprezentanți care te pot șantaja cum vor, dacă n-ai
Vina de a te lăsa păcălit by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14612_a_15937]
-
nu și-a găsit o identitate și o arie de operare în literatură prea clar definită. E existat în America un soi de radicalism literar feminist numit womanism, ce a dat, din fericire, valori de talia lui Alice Walker, sau Toni Morrisson. Pe teren românesc, acest curent de gândire se reduce la studiile de gen și la latura politică a mișcării. Se poate face și critică de acest gen, căutând latura ideologică a textului și deconstruind-o cu sentimentul buclucaș și amuzat
Femei, comunism, psihanaliză by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14598_a_15923]
-
de japoneză, chineză, coreeană și latină, pierduți aiurea în lume și fără a folosi ce știu, iată subiectele scoase din cotloanele realității. Acestea sunt textele bune. Mai există și cronicuțe banale, gen "număr de semne pe pagină până la", sau cu ton înduioșător de bombastic gen "spirit care ne-a tutelat fără să ne mustre cu degetul: Nichita." Clișee blânde, compromisuri gazetărești cu publicul țintă, sau freze banale și vlahuțiene sau hogașiene în descrieri, evocări cam fără vână și nervi ale personajelor
Literatura ca viață by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14643_a_15968]
-
deschis? De puține ori am avut ocazia să mă simt atît de plăcut înconjurat de simpatia auditorilor. Prezentarea generoasă a Dlui Pleșu și prezența unora dintre profesorii mei cei mai respectați și a multor vechi prieteni a dat serii un ton destins, amical. Cum aș fi putut, într-o asemenea atmosferă, să vorbesc altfel decît simplu și direct? Oamenii care își dedică viața studiului au fost dintotdeauna destul de asemănători între ei Cred că ați ținut cursuri și discursuri în fața unor săli
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]
-
Munteanu și ceilalți. TVR 1 l-a trimis la Vatican, cu ocazia vizitei Patriarhului Teoctist, pe un oarecare Mihai Rădulescu. Cunoștințele precare în materie eclesiastică ale corespondentului (care nu știa, luîndu-i un interviu Patriarhului, care este formula cuvenită de adresare), tonul de trîmbiță, de parcă se anunța începutul războiului dintre ortodocși și catolici, și nu sfîrșitul lui, felul în care "lua fața" interlocutorilor (printre ei, înalți ierarhi ai B.O.R.), acestea și altele au creat o impresie absolut dezagreabilă. Ce criterii
Curat murdar! by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14684_a_16009]
-
vorba nici un moment despre o sinceritate care cucerește, ci despre una care maltratează pur și simplu, în fraze scurte și precise, nu poți, tocmai de aceea, să nu recunoști autenticitatea și franchețea dură, tăioasă (chiar și în secvențele tandre) a tonului cărții, înclinațiile pentru epopee ale personajului Dinu Rogojeanu, membru activ și subversiv al Partidului Național țărănesc din anii instaurării comunismului - urmărit în primul volum, anchetat în cel de-al doilea. Acest irezistibil asalt asupra cititorului - prin care, în fond, acesta
Vremurile autorilor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14646_a_15971]
-
mai puțin grav, mai puțin violent. Îți trece aproape prin gînd că Cioran poate nici nu a luat ad litteram ceea ce scria... În fond vine dintr-un ținut atît de miraculos! Bănuiesc însă că abia la Paris și-a aflat "tonul" scrierilor sale - deși, dacă bine mi-amintesc, deja pe cînd se afla încă în România - textele lui aveau o virulență specifică. De aceea, mă scuzați că spun acest lucru, dar iau mai puțin în serios aforismele lui, după ce am fost
Cu Friedgard Thoma, dincolo de Ușa interzisă by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13992_a_15317]
-
romanul este o formă de artă moartă. Scriitorii adevărați experimentau în acea vreme nonficțiunea, reportajul fierbinte de pe stradă își apropria uneltele literaturii. Schimbarea literaturii venea ca un epifenomen al schimbării lumii. ( Citiți-l și pe Robert Kaplan, jurnalistul de bon ton care ne-a studiat țara și a scris câteva cărți interesante despre intriganta zonă balcanică și cea a Orientului Mijlociu.) La fel ca în new jouralism, Merrill pare a fi convins de posibilitățile nelimitate ale reportajului în redarea unor experiențe
Despre război și alți demoni by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14048_a_15373]