1,607 matches
-
drum. Cârciuma era adăpostită într-un bordei acoperit cu pământ, pe care vara creștea iarba, săpat în movila Bordei-Verde, aflată la ieșirea de sud a actualului sat, pe drumul spre Târlele Filiu, în apropiere de intersecția acestuia cu DJ-211. Originea toponimului este confirmată de studii recente care arată că prima atestare documentară a numelui de Bordei Verde datează cel puțin din anul 1861, fiind folosit în mod continuu din acel moment. Cârciuma reprezenta un punct important de reper în stepa Brăilei
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
stârnind oroarea chiar și celor mai duri soldați romani mult timp după aceea. Tacitus scrie despre membre de cai și oameni, cranii și oase bătute în cuie de trunchiurile stejarilor. Teribilul carnagiu din Pădurea Teutoburger este amintit și azi în toponimele din zonele învecinate: „das Winnefeld” (Câmpul Victoriei); „die Knochenbahn” (Aleea Oaselor); „die Knockenleke” (Pârâul Oaselor); „der Mordkessel” (Depresiunea Măcelului). În Roma, semnele erau rău-prevestitoare. Templul lui Marte este lovit de un fulger, iar o statuie a Victoriei care se afla
Bătălia de la Teutoburger Wald () [Corola-website/Science/312089_a_313418]
-
Iberică a fost locuită înainte de cucerirea romană de populații neindoeuropene și indoeuropene: liguri (neindoeuropeni), celți (indoeuropeni), iberi (neindoeuropeni), celtiberi (rezultați din fuziunea celților cu iberii), fenicieni, vascones (strămoșii bascilor, singurii care au rezistat până azi). De la aceste populații au rămas toponime și hidronime, prefixe și sufixe folosite în toate cele trei limbi iberice. Prezentarea fonemelor limbii spaniole este foarte dificilă din cauza varietății dialectice. Tabelele de mai jos prezintă sunete care fac parte din standardul spaniol, dar pot să nu existe în
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
distrusă în anul 1028 după o altă invazie maghiară. Descoperirile arheologice certifică existența unor sate în zona orașului actual și împrejurimi, începând cu secolul al XI-lea. Din aceeași perioadă, respectiv anii 1080 - 1090 datează și prima menționare scrisă a toponimului "Orod". Tot ceea ce a rămas din vechea reședință ecleziastă și comunitară, sunt ruinele catedralei din Vladimirescu, indicând poziția lui "veterum Orod" (vechiul Arad). Începând cu secolul al XV-lea, documentele menționează Aradul ca fiind "civitas" sau "oppidum". Istoricii se contrazic
Istoria Aradului () [Corola-website/Science/322607_a_323936]
-
Latène constituie faza maximei înfloriri a civilizației dacice. Zona Turda, componentă a regatului dac, nu a furnizat din păcate descoperiri spectaculare aparținând dacilor. Aceasta nu înseamnă însă că ar lipsi urmele dacice în zonă. Din această epocă s-a perpetuat toponimul dacic al localității: Potaissa. În epoca preromană s-a extras sare din cele 2 masive de la Potaissa (Durgău și Băile Sărate), pentru necesități de consum local. În anul 106 la încheierea celor 2 războaie dintre Traian și Decebal, Dacia a
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
populațiilor cucerite asemenea animale. Leul, scăpat din cușcă, ar fi produs pagube locuitorilor, fapt ce i-a determinat să se strângă cu topoare și furci și să-l omoare. Științific, denumirea satului se explică prin existența în slavă a unui toponim identic care înseamnă loc cu vegetație forestieră. Terenul din valea Bisericii era, într-adevăr, cu vegetație forestieră. Satul Leu a dat și numele Câmpului Leu - Rotunda din Câmpia Olteniei. Așezarea este străbătută de văi seci, pe teritoriul satului Leu aflându
Comuna Leu, Dolj () [Corola-website/Science/300404_a_301733]
-
constituită în special din case mici construite de-a lungul unor străzi înguste, cu grădini pe partea dinspre munți. Ansamblul urban cu acest nume este monument istoric, cu codul . În teritoriile intracarpatice, „Șcheii” sunt înregistrați de cancelaria maghiară ca simple toponime românești, nu ca realități etnice vii. „Schei” (șcheau) mai era folosit pentru a denumi cartiere de credincioși de rit slavon. De-a lungul timpului localitatea a fost menționată sub diferite nume: „Șchei” (1595) "Bolgarszek" (1611), "Scheu Brașovului", "orașul Schei lângă
Șcheii Brașovului () [Corola-website/Science/304043_a_305372]
-
dispărut. La recesământul din 1840 patru familii de frunte purtau încă faimosul nume. Trei întemeiate de fii lui Preda Cercel și una de fiul lui Stancu Cercel. În 1897 mai auzim de Ilie I. Cercel care ajunge preot! Legat de toponimul Dobrești unii îi atribuie origine slavă pornind de la Dobre, Dobrici și de la cuvântul slav "dobrâi" - "добрый" (bun). Noi nu suntem de aceeași părere. În spațiul locuit de români numai în ultimile șapte milenii (spațiul de peste trei ori al României actuale
Dobrești, Argeș () [Corola-website/Science/324929_a_326258]
-
anul 1950, prin lege i s-a desființat autonomia comunala, fiind atașat din punct de vedere administrativ că sat de comună Vistea, iar în anul 1968 este atașat că sat de comună Ucea. În legătură cu numirea satului Feldioara facem mențiunea că toponimul „cetatea" din hotarul satului situat la distanță de aproximativ 350 m miazăzi de vatra satului, indică cu exactitate locul unde a fost construit în secolul al II-lea e.n. castrul român. Toponimul „cetatea" a intrat în conștiința locuitorilor o dată cu zidirea
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
Ucea. În legătură cu numirea satului Feldioara facem mențiunea că toponimul „cetatea" din hotarul satului situat la distanță de aproximativ 350 m miazăzi de vatra satului, indică cu exactitate locul unde a fost construit în secolul al II-lea e.n. castrul român. Toponimul „cetatea" a intrat în conștiința locuitorilor o dată cu zidirea castrului și i-a rămas numirea în vorbirea curentă a satului până azi. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Ucea se ridică la de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
simbolului "ichtys" (peștele paleocreștin) și a altor simboluri sau reprezentări graffitate pe pereți, sugerează aceeași ipoteză. Este de menționat că Pavel Chihaia postulând existența medievală a schiturilor în perioada iradierii isihaste de la Kilifarevo (1346-1371), a scos în evidență faptul că toponimele locale relevă că funcția lor de cult este mult mai veche. Bălan la rândul lui a susținut că apariția vieții monahale în nordul Buzăului ar fi avut loc în secolele IV-VII, pe fondul distrugerii în secolul al VII-lea a
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
în secolele XV-XIX. Deși condițiile propice monahismului sunt din punct de vedere fizico-geografic cel puțin la fel de favorabile și către nord-estul acestui pinten paleogen, totuși respectivul nucleu monahal este localizat doar într-o anumită zonă a Ivănețului. În cadrul Subcarpaților Buzăului, densitatea toponimelor specifice asociate unor astfel de așezări, este aici cea mai mare. Este demn de remarcat însă că această densitate are valori mari nu numai în zona sa centrală dintre vârfurile Zboiu și Arsenia unde se află Complexul rupestru Nucu, ci
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
nu numai în zona sa centrală dintre vârfurile Zboiu și Arsenia unde se află Complexul rupestru Nucu, ci și în cea nordică, Vinele Calde - Războiu. Anvergura vieții monahale în acesastă zonă nu este încă pe deplin cunoscută, existând aglomerări de toponime specifice în locuri unde încă nu au fost identificate așezăminte monahale. Așa cum rezultă dintr-o analiză a toponimiei în raport cu lăcașurile monahale făcută de Cezar Buterez în anul 2015, o eventuală căutare a altor lăcașuri este necesar să ia în considerație
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
în diferite așezări rusești, de-a lungul principalelor căi comerciale. Partea de jos a orașului Kiev era denumită în această perioadă prin etnonimul "Kozarî", ai cărui locuitori instruiți i-au propus principelui kievean Vladimir I (980-1015) trecerea la iudaism. Însuși toponimul Kiev este probabil de origine hazară. Numărul comunităților iudaice din statul kievean rus a crescut și datorită imigrării evreilor originari din Imperiul Bizantin, în timpul împăratului Romanos I Lakapenos (920-924), din cauza persecuțiilor la care au fost supuși. În cadrul unui proces istoric
Hazar () [Corola-website/Science/297329_a_298658]
-
și obiecte de uz casnic, fragmentele unor vase de lut și de arama, produsele de meșteșugărit, cenușarele pe locul cuptoarelor de altă dată. Urmele trecutului îndepărtat le păstrează movilele din hotarul satului: Movila Săpata, Movila Tătarului. Denumirea localității reprezintă un toponim de origine hidrografica. Pe amplasamentul satului, în lunca rîului Căinar, se aflau mici lăcușoare și heleșteie, care au determinat și denumirea așezării. Pentru prima dată satul este menționat documentar la 1528, cînd marele voievod Petru Rareș “pentru dreapta și credincioasa
Bulboci, Soroca () [Corola-website/Science/305206_a_306535]
-
de origine celtică) al actualului oraș Mainz (din Germania), fondat oficial în anul 13 î.Hr./12 î.Hr. de Nero Claudius Drusus, capitală Germaniei superior, începând din anul 40 d.Hr. Așezarea era totuși locuită cu mult timp înainte de sosirea romanilor. Toponimul "" / "Moguntiacum" este probabil de origine celtică, format din trei elemente: rădăcina "Mog-" are un sens obscur, sufixul celtic (?) cunoscut "-ontiu-" (Cf. Besançon < "Vesontio", pe preindoeuropeanul "*ves" „munte”; Ressons < "Rosontium"; Lyons-la-Forêt < "*Licontium") și sufixul celtic cu valoare localizantă "*-ăko-" devenit "-acum
Mogontiacum () [Corola-website/Science/322977_a_324306]
-
de maximă înflorire o are la începutul secolului XX, când este un important port de intrare-ieșire a mărfurilor din România. Este accesibil navelor maritime de dimensiuni mici și medii. În câmpia Brăilei avem de-a face cu o multitudine de toponime formate din cuvinte românești înțelese de toată lumea, dar și din toponime antice autohtone, sau date de alte populații care au trecut prin regiune. Referitor la numele Brăilei, acesta este un toponim clar de origine autohtonă, cu toate confuziile mai mult
Brăila () [Corola-website/Science/296937_a_298266]
-
un important port de intrare-ieșire a mărfurilor din România. Este accesibil navelor maritime de dimensiuni mici și medii. În câmpia Brăilei avem de-a face cu o multitudine de toponime formate din cuvinte românești înțelese de toată lumea, dar și din toponime antice autohtone, sau date de alte populații care au trecut prin regiune. Referitor la numele Brăilei, acesta este un toponim clar de origine autohtonă, cu toate confuziile mai mult sau mai putin intenționate care au circulat în anumite perioade. El
Brăila () [Corola-website/Science/296937_a_298266]
-
Brăilei avem de-a face cu o multitudine de toponime formate din cuvinte românești înțelese de toată lumea, dar și din toponime antice autohtone, sau date de alte populații care au trecut prin regiune. Referitor la numele Brăilei, acesta este un toponim clar de origine autohtonă, cu toate confuziile mai mult sau mai putin intenționate care au circulat în anumite perioade. El provine dintr-un toponim asemănător cu toponimele tracice sud-dunărene că Bragylor-Bragiola în care gi se va transforma în i; Astfel
Brăila () [Corola-website/Science/296937_a_298266]
-
date de alte populații care au trecut prin regiune. Referitor la numele Brăilei, acesta este un toponim clar de origine autohtonă, cu toate confuziile mai mult sau mai putin intenționate care au circulat în anumite perioade. El provine dintr-un toponim asemănător cu toponimele tracice sud-dunărene că Bragylor-Bragiola în care gi se va transforma în i; Astfel s-a ajuns la numele proprii în primul rând de Brăila asemănător cu Chitilă-Chitila, Bănilă-Bănila. Este tipic românesc fiind atestat documentar încă din evul
Brăila () [Corola-website/Science/296937_a_298266]
-
populații care au trecut prin regiune. Referitor la numele Brăilei, acesta este un toponim clar de origine autohtonă, cu toate confuziile mai mult sau mai putin intenționate care au circulat în anumite perioade. El provine dintr-un toponim asemănător cu toponimele tracice sud-dunărene că Bragylor-Bragiola în care gi se va transforma în i; Astfel s-a ajuns la numele proprii în primul rând de Brăila asemănător cu Chitilă-Chitila, Bănilă-Bănila. Este tipic românesc fiind atestat documentar încă din evul mediu că nume
Brăila () [Corola-website/Science/296937_a_298266]
-
ce a avut rolul decisiv în întemeierea Țării Românești, familie din care s-au ales și primii domni ai țării. Între aceștia și familia domnitoare a din Moldova există o relație de rudenie. Numele Basarab se află la originea unor toponime, cum ar fi regiunea Basarabia (astăzi în Moldova și Ucraina) sau orașele Basarabi din România, Basarabeasca din Moldova și Basarbovo din Bulgaria. Este dificil de spus în ce măsură se poate vorbi de o "dinastie a Basarabilor" în sens strict, din moment ce tradiția
Dinastia Basarabilor () [Corola-website/Science/300123_a_301452]
-
Basaraba/Basarabă) în zonele de graniță la Carpați a Ungariei medievale (Banat, Hațeg și mai la est), cea mai veche atestare în Transilvania fiind din 1341, în varianta "Bazarab", într-o localitate de pe Târnave (la Sâncel), precum și corelarea cu răspândirea toponimelor pecenege. Atestările din Hațeg au fost începând din 1398 la Râușor, Vaidei, Peșteana, Costești, Cornești, precum și în Oltenia. Atestarea cea mai veche poate că este un contract comercial încheiat în 1249 la Raguza de un oarecare Martinus Basababa, de etnie
Dinastia Basarabilor () [Corola-website/Science/300123_a_301452]
-
de viețuire, începând cu așezarea neolitică și cea din epoca bronzului, la vestigiile dacice si romane, ori din epoca migrațiilor până în evul mediu. Numele localității, amintit mai întâi la 1269 (villa Kelnuk) este de sorginte slavo-română, după cum susține Nicolae Drăganu. Toponimul a fost preluat de sași (Kelling) și de unguri (Kelnek). Numele de Câlnic este frecvent întâlnit în întreg spațiul locuit de români, mai cunoscute fiind cele din Caraș-Severin sau Gorj. Malul stâng al pârâului era locuit predominant de comunitatea săsească
Cetatea din Câlnic () [Corola-website/Science/322689_a_324018]
-
Călmățuiu de Sus este o comună în județul Teleorman, Muntenia, România, formată din satele Băcălești, Călmățuiu de Sus (reședința) și Ionașcu. Numele istoric al satului reședința de comună este BĂȘEȘTI, nu Călmățuiu de Sus. Toponimul tradițional, Bășești, este cel folosit în mod curent, deși nu are statut oficial. Explicația renunțării la denumirea generală tradițională pare să fie interpretarea să, în mod eronat, drept termen indecent. Satul Ionașcu este desemnat adeseori prin expresia "La cătun", "În
Comuna Călmățuiu de Sus, Teleorman () [Corola-website/Science/301790_a_303119]