162 matches
-
18 iulie 1970, nu la Milano, dioceza în care se născuse, ci la Teramo, unde Abele Conigli, îl primise. Angelo Scola îl cunoscuse pe Monseniorul Abele Conigli, pe când acesta era episcop al Sfântului Mormânt, eparhie în care formase primul grup toscan "Comunione e Liberazione". A fost numit episcop de Grosseto, la 20 iulie 1991, iar la 21 septembrie al aceluiași an, a fost hirotonit episcop de către cardinalul Bernardin Gantin, în Bazilica Santa Maria Maggiore. Patru ani mai târziu, a intrat în
Angelo Scola () [Corola-website/Science/329007_a_330336]
-
de Medici. Patroană a artelor, ea a lăsat moștenire colecția mare de artă a familiei Medici inclusiv Uffizi, Palatul Pitti și vile pe care le-a moștenit la moartea fratelui ei, Gian Gastone în 1737 și comorile palatine ale statului toscan.<ref name=Young 502/8>Young, p 502; p 508</ref> , singura fiică și al doilea copil al lui Cosimo III de' Medici, Mare Duce de Toscana și a Prințesei Marguerite Louise d'Orléans, s-a născut la Florența la
Anna Maria Luisa de' Medici () [Corola-website/Science/323676_a_325005]
-
a lui Ferdinando, Gian Gastone, care de asemenea nu a avut moștenitori. După moartea lui Gian Gastone în 1737, marile puteri ale Europei au reatribuit Marele Ducat lui Francisc I, soțul Mariei Tereza a Austriei, punând astfel capăt independenței statului toscan.
Ferdinando de' Medici, Mare Prinț de Toscana () [Corola-website/Science/323832_a_325161]
-
Mătrăguna mai mult decât toate comediile lui Aristofan. Piesa a fost pusă în scenă des de-a lungul timpului și a fost și adaptată cinematografic în anul 2008. Machiavelli, Niccolò: "Mătrăguna. Comedie în 5 acte", în românește de N. Al. Toscani (versuri: Dan Grigorescu), colecția Biblioteca Pentru Toți, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București 1958.
Mătrăguna (comedie) () [Corola-website/Science/326681_a_328010]
-
II-lea de Benevento, începând de la 943, atunci când bunicul său, Landulf I a murit, ca și din 959, împreună cu fratele său Landulf al III-lea. Cândva în jurul anului 955, papa Ioan al XII-lea a condus o armată de romani, toscani și spoletani împotriva lui Landulf al II-lea și a lui Pandulf, însă principele Gisulf I de Salerno a venit în sprijinul celor din urmă și confruntarea a fost evitată. Papa și Gisulf au încheiat un tratat la Terracina. După
Pandulf Cap de Fier () [Corola-website/Science/324614_a_325943]
-
a fost favorabilă. În orice caz, cândva în jurul anului 955, el a fost numit "patrikios" de către Marianus Argyrus, "strategos"-ul bizantin de Bari. În toamna lui 966, papa Ioan al XIII-lea a condus o puternică armată formată din latini, toscani și spoletani împotriva principelui Landulf al III-lea de Benevento și a fratelui acestuia, Pandulf Cap de Fier, însă Gisulf a intervenit în sprijinul acestora, în cele din urmă neangajându-se nicio bătălie. Papa și Gisulf au încheiat un tratat
Gisulf I de Salerno () [Corola-website/Science/324858_a_326187]
-
fațadei este specific proiectelor sale, cu 3 axe proeminente și cu cea din mijloc mai puțin proeminentă. Balconul îngust, situat deasupra porții de intrare, este elegant, asemeni casa scărilor, ornată cu vaze și cu un șir de stâlpi în stil toscan.
Casa Kendeffy din Cluj-Napoca () [Corola-website/Science/322547_a_323876]
-
care îi jefuiseră casa în 1616: "dacă ei nu mă iubesc, vor învăța să se teamă de mine", spune în februarie 1617, când a împânzit orașul cu furci. Originile sale, puterea și bogățiile acumulate, faptul că s-a înconjurat de toscani, exasperarea nobilimii și a poporului francez, antipatia față de soția sa, faptul că Concini uitase să și-l facă prieten pe Ludovic al XIII-lea, duc la asasinarea sa în aprilie 1617. Pentru a prelua puterea din mâinile mamei sale, Ludovic
Concino Concini () [Corola-website/Science/330761_a_332090]
-
atelierul a fost terminat în 1583. Nouă "teza longa de la Tana" măsură 315 de metri în lungime și avea o lățime de 21 de metri împărțită în trei nave prin două linii paralele de 43 de coloane mari în stil toscan, circulare și din cărămidă, care susțineau cele două coridoare ("coridori de sora") laterale, la o înălțime de 7.20 metri. Înălțimea interioară a clădirii, inclusiv cele două mansarde, este de aproximativ 9,7 metri. Ferestrele care luminează "coridori de sora
Rio della Tana () [Corola-website/Science/333545_a_334874]
-
efectuează lucrări de renovare cu ocazia căsătoriei regelui Ferdinand al IV-lea cu Maria Carolina și în 1778 este reproiectat de Boccascena. În 1797, Domenico Chelli realizează o restaurare a decorațiunilor sălii. În 1809, Joachim Murat îl însărcinează pe arhitectul toscan Antonio Niccolini cu proiectarea noii fațade principale în stil neoclasic. După un incendiu care îl distruge în noaptea de 13 februarie 1816, el a fost reconstruit de către același arhitect. Nouă sală a fost inaugurată la 12 ianuarie 1817 cu cântată
Teatrul San Carlo din Napoli () [Corola-website/Science/333321_a_334650]
-
hașiș, dar acestea nu se explică prin gustul pentru dezmăț sau pentru paradisuri artificiale. Modigliani n-a căutat martiriul. Poate că fusese creat pentru fericire chiar mai mult decât alți oameni. Era legat de dulcea limbă italiană, de blândul peisaj toscan și de arta vechilor lui maeștri”. Sosit în 1906 la Paris, Modigliani avea în bagajele sale sonetele lui Petrarca, Divina Commedia a lui Dante, dar și opere de Ronsard, Baudelaire și Malarmé. Pasionat de literatură, hrănit cu Spinoza și Dostoievski
"Prințul din Montparnasse", Modigliani, la Palazzo Ducale by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105654_a_106946]
-
formată din tot felul de străini: un grec, compozitorul Marios Varvoglis, sau un japonez ca Foujita, care se îmbrăca în kimono și sandale, alături de cei deja amintiți. Cap de tânără, 1915 Epicurean cultivat, seducător romantic, Modigliani are caracteristicile unui senior toscan. „Este aristocratul nostru”, exclama Jean Cocteau. Dar, în singurătatea atelierului, este exigent, pasionat. Scopul și rațiunea sa de a fi sunt sintetizate într-o frază de o rară concizie: „Fericirea este un înger cu figură tristă”. Ea reprezintă și esența
"Prințul din Montparnasse", Modigliani, la Palazzo Ducale by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105654_a_106946]