401 matches
-
nume de locuri de tipul Bozovoci, Bozieni, Bozia, Bozieș etc.). Această formă a putut deveni în romînă Buzău (prin închiderea lui o la u și interpretarea lui -ov ca -ou, cum s-a mai întîmplat în multe alte cuvinte). Transmiterea tracicului Buseos prin intermediarul slav Bozov (< Băzov) este mai plauzibilă decît formarea toponimului de la antroponimul maghiar Boza, Bodza (< boza, bodza, „soc“, „sombucus“). Soluția privind continuarea de numele Buzău a stră ve chiului Museos nu trebuie contrapusă mecanic unei variante slave (Bozov
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Soluția privind continuarea de numele Buzău a stră ve chiului Museos nu trebuie contrapusă mecanic unei variante slave (Bozov < sl. boz), care a putut funcționa ca o ipotetică for mă intermediară pentru „ajustare“, prin etimologie populară sau contaminare, a toponimului tracic. De altfel, un astfel de toponim, Bozovo, a fost înregistrat la aromîni de către Gustav Weigand. Forma Bozen, atestată în documentele din secolul al XV-lea, susține posibilitatea evoluției schițate mai sus. Apariția lui u în loc de o se justifică prin alternanța
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
gen fiind, probabil, adaptată genului gramatical al topicului denominat). Ni se pare interesant de precizat că numele antic al Carașului era altul, așa cum consemnează documentele, începînd cu Tabula Peutingerian: Apo, Apio, Appion, Apo. Numele a fost consi derat, pe rînd: tracic (înrudit cu Apulum, Apula din Dacia, cu prus. ape, apu, lit. úpe, sanscr. ap, „apă“), scitic, (paralel cu Cal abaeus și Zald-apa), iliric (comparat cu ilir. Aplō > Aplü), celtic (< apa „Flusz“) sau chiar lat. aqua, a cărui pronunție a fost
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Carpații Meri dionali (sau Getici). Atestările încep cu Ptolemeu (sec. al II-lea e.n.) și consemnează forme foarte apropiate de cele actuale (Karpatu, Karpaten etc.). O ipoteză etimologică adusă în discuție mai ales de către istorici propune ca etimon numele tribului tracic carpi, fără a aduce argumente sau dovezi suplimentare. Majoritatea variantelor etimologice susțin originea indo-europeană sau chiar preindo-europeană a toponimului, sensul inițial putînd fi „piatră, stîncă“. Diferă însă rădăcina la care trimit: reticul kar, „deal“, sanscritul kîra, „munte acoperit cu zăpadă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
baza toponimului. A fost avansată și originea slavă (horbu, hrb, hrebet, „lanț muntos, coastă, culme“), baza fiind modificată de greci după mo de lul Karpathos (numele unei insule grecești), sau germană (comparat cu germ. *Harbotha, Harfoda), ca și o rădăcină tracică, dedusă prin comparația cu sanscritul Korpata, „stofă de bumbac, stofă de lînă“ (legătura fiind lîna oilor pe care le creș teau păstorii traci pe munți, așa cum se vede pe Columna lui Traian). Cea mai verosimilă soluție este originea indo europeană
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
așadar, la multe dintre ele vocala o în loc de a și, mai tîrziu, ș final. Pentru baza străveche au fost propuse radicalele: *mar, „apă“ (extras din variante apropiate ca formă în sanscrită, galeză, bretonă, lituaniană, gotică, latină, slavă), sciticul *maris, „hotar“, tracicul *mar-, „a luci, a străluci“, germanicul mòra, „mlaștină“, un nume de persoană Mariș, Mareș (prezent și în toponimul Maramureș). Traseul pe care l-a străbătut numele străvechi pînă la actuala formă Moreș, Mureș (rostite dialectal Morăș, Murăș) este greu de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sciții erau înrudiți cu iranienii) propusă printre primele este Par auta(h), „bogat în ape“ (< păr „bogat“ + aoda, înrudit cu slavul voda, „apă“). Forma pecenegă Burát indică faptul că treptat accentul a trecut de pe silaba antepenultimă pe cea penultimă. Varianta tracică, neatestată, ar fi putut avea u în loc de o, potrivit specificului celor două limbi și, prin asemănare, cu sanscritul Pru-th (< pru, „a sări, a izbucni, a izvorî“). Tema este prezentă și în partea a doua a toponimului vechi Danapris (care a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sate din zonă (Someșul Cald, Someșul Rece, Someșeni, Someș-Gorus lău, Someș-Odorhei, Someș-Uileac) și Culmea Someșului (subu nitate a Cîmpiei Banatului și Crișanei). Într-o inscripție antică este consemnat toponimul Samus, care a fost pus de către unii învățați pe seama unui radical tracic *sam „liniștit“, de către alții în legătură cu gr. sámos, „ridicat“ „înalt“, dar, potrivit legilor fonetice ale limbii romîne, samos ar fi dat astăzi sam (-us final ar fi dispărut), iar rostirea lui a ca o deschis (ca în Alutus > Olt, Marisia > Mureș
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Strigy, Strel, Strolla. În Antichitate el a fost consemnat o singură dată sub forma Sargetia. Atestările medievale, în documentele maghiaro latine, începînd cu secolul al XIV-lea, au formele Strig, Strigy, Strigh, Strigfalva. Originea numelui a fost considerată scitico iraniană, tracică, rusească sau ucraineană (< rus *strĕl’-voda, ucr. stril’-voda, „împușcă apă“, adică, „apă repede ca săgeata“). Din baza slavă s-ar putea explica maghiarul Sztrigy (-l’ > gy, ca în Poieni > Pogyen) și germ. Strehl. S-a emis și ipoteza descendenței
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
început să vorbească o limbă nouă sub toate aspectele: fonetic, derivativ, morfologic, sintactic. În această limbă ambele limbi de bază s-au contopit încetându-și existența, astfel că româna nu mai are în ea nimic pur latin și nimic pur tracic. Originalitatea limbii române impune reconsiderarea aprecierii conform căreia ea ar conține o cincime de cuvinte latine, împreună cu câteva zeci de cuvinte autohtone latinizate în antichitate și confirmate ca atare de limba albaneză, și patru cincimi împrumutate mult mai târziu din
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
generată de faptul că există o latină clasică larg atestată documentar, pe când limba autohtonilor, neatestată în scris, nu are un reper istoric care să o confirme. În consecință istoricii caută mărturii despre limba autohtonilor în limba albaneză, considerată singurul dialect tracic perpetuat din antichitate până în prezent. Toate limbile nenormate evoluează. Româna nu este latina populară mai mult decât italiana, franceza sau spaniola. Latina nu mai există niciunde ca limbă vie. Atunci de ce să presupunem că albaneza este limba ilirilor atestați de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
devenirea și compoziția, pot fi înțelese doar în retrospectiva etimologică globală: 1) Momentul definitoriu în devenirea ei l-a constituit formarea în estul Europei a bazei comunicative traco-latine care va marca evoluția etnolingvistică a întregului spațiu est european. 2) Latura tracică a bazei comunicative motivează apropierile lexicale ale limbii române cu limbile turcice, cu albaneza, cu limbile slave și cu maghiara, în timp ce prin latura latină sunt motivate apropierile cu latina și cu limbile romanice. 3) Toate limbile așa-zise indoeuropene s-
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
structură nu a fost consacrată, prin opere orale și mai ales scrise, pentru a servi ca expresie a unei civilizații de largă cuprindere. Romanii i-au cucerit pe greci, dar nu le-au putut romaniza limba, în schimb cucerind spațiul tracic au determinat aici schimbări importante mai cu seamă în sensul gramaticalizării structurilor aglutinante. Filologia comparată și etimologia În timp ce originea limbajului își află în opera lui Zaborowski explicația completă în continuitatea concepției Heraclit - Lucrețiu - De Brosses, evoluția limbii și constituirea limbilor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cea flexionară. La contactul dintre civilizații puternice exprimate prin formule diferite de limbă întoarcerea de la formula aglutinantă la cea silabică și de la cea flexionară la cea aglutinantă este imposibilă. Actualul peisaj etnolingvistic din jumătatea de est a Europei, de la Marea Tracică până la Marea Baltică, este relativ nou și unitar în profunzimea sa. Unitatea profundă a acestui spațiu, constatabilă la nivel lexical între română, albaneză, slavă, maghiară, dialectele turco-tătare și ugro-finice, este dată în primul rând de continuitatea pe întreg acest spațiu a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Forma Italia se explică prin Latialia. La Ovidiu Latialis înseamnă „referitor la Latium, latin”; Latialis sermo era „limba latină”. Ca provincie a Romei, Latiumul își avea zeul său suprem numit Latialis, Latiaris sau Latiarius Jupiter. În urma cuceririlor romane în spațiul tracic au apărut termenii vlah sau vlașin pentru „latin” și Vlahia pentru „Latia”, cu variantele lor, care au acoperit întreaga romanitate, inclusiv Italia, dar în mod deosebit Romania orientală. A se vedea și Lituania, Letonia. În consecință, Latia lingua a devenit
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lor, care au acoperit întreaga romanitate, inclusiv Italia, dar în mod deosebit Romania orientală. A se vedea și Lituania, Letonia. În consecință, Latia lingua a devenit „limba valahă”, jus Latii, „dreptul valah”, adică al popoarelor supuse Romei. În fostul spațiu tracic a apărut cu timpul opoziția vlah „latin”, adică „atârnat, dependent” de Roma - slav „liber, independent”. Această dihotomie a avut ca rezultat constituirea pe de o parte a romanității orientale, iar pe de altă parte a lumii slave. Ambele forme provin
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
oameni”, germ. Leute „lume, slugi”, lat. liberi „copii”. Ridicarea cuvântului slav „liber, slobod, neunit” la sensul de nume de populație și constituirea opoziției vlah - slav a fost determinată de răspândirea prin latinitate a creștinismului, care se proiecta asupra întregului spațiu tracic. Dar instituirea cultului creștin pe întreg acest spațiu a fost subminată de împărțirea imperiului între Roma și Constantinopol. În aceste condiții istorice, spațiul traco-vlah a opus procesului de divizare formula Uniei sau Huniei, care reprezenta de fapt al treilea imperiu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în Dacia la scurt timp după retragerea la sud de Dunăre întrucât „purta de grijile Dachiei ca un Moșnean, fiind născut și crescut în Dachia“ (HVR, p. 217). Sub raport etimologic, rădăcina moșredă statutul de Latium (Vlahie, Flachie) atribuit spațiului tracic în urma cuceririlor romane, ea reprezentând un echivalent al formei lat(in) care avea tot în latină varianta alodus „olat, provincie, feudă“, numai că în moșmiezul lichid (l/r) a fost omis, ca în lat. modus „măsură de cadastru, întindere de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ca centru și adăugând la acesta Panonia, voievodatele extracarpatice, banatele, vlăhiile și celelalte spații care păstrează doar resturi sau amintiri de romanitate, identificăm contururile a ceea ce a mai rămas, la ieșirea din evul mediu, din spațiul supus romanizării de la Marea Tracică la Marea Baltică. Cronicarul moldovean Grigore Ureche, militând pentru independența voievodatelor extracarpatice, s-a aflat în imposibilitatea de a separa istoria Ardealului de istoria Uniei, drept care le consacră un capitol unic: Pentru Țara Ungurească de gios și Ardealul de sus vom
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Moșneni, Moșteni, Moșuni, Mușa, Mușata, Mușca, Oasele, Oaș, Osica, Osoi, Oșești, Uiasca, Uiești, Vasca, Vaslui, Vașcău, Văsoaia, Văsui, Veza, Visca, Visuia, Vișani, Vișeu, Vișina, Vișinari, Vișoi etc. Din etimonul latin a rezultat în română a (se) bucura, iar din cel tracic a (se) veseli. Hunii și ungurii, denumiri supraetnice Istoria constituirii limbilor în spațiul est european ne obligă să ținem seama de evoluția etnolingvistică traci > maghiari, în contextul comun al devenirilor traci > români, traci > slavi, tracii iliri > albanezi și pe fondul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
papă. Însă în această organizare statală populația războinică nou venită, cu structură lingvistică apropiată de cea a unei părți a autohtonilor, nu era altceva decât brațul armat al papalității contra ortodoxismului bizantin. Baza etnică autohtonă era cea evoluată din substratul tracic (alături de etniile tracoromană, traco-slavă, traco-iliro albaneză), substrat îndeaproape înrudit cu mediul ugro finic, scito-sarmatic și mongolo-tătaro-turcic din care s-au revărsat mai multe valuri migratoare. După imigrația pomenită vor urma cumanii, tătarii. Înainte de această dată, cronica vechilor ruși menționează două
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Moravie, este integrată în sfera latinității, slujitorii în limba slavă ai bisericii „fiind schingiuiți, vânduți ca robi și alungați”, sau chiar uciși (Olteanu și colect., p. 20). Timpul de nouă secole care s-a scurs de la cuceririle romanilor în spațiul tracic a avut ca rezultat, pe de o parte constituirea a trei structuri lingvistice indoeuropene, care sunt romanitatea orientală, albaneza și slava, iar pe de altă parte constituirea, pe baza limbii coiné a statului dacic, a limbii maghiare, limbă al cărei
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
este confirmată în antichitatea greacă de Ounnoi, iar în cea romană de Hunni, cuvinte care denumeau „lumea barbară” de pe un imens spațiu euro-asiatic. La câteva secole după cucerirea romană, termenii unii, hunii, Unia, Hunia, Panonia defineau reiterarea, în fostul spațiu tracic, a vechii forme de unitate statală, de data aceasta a unor noi grupări etnolingvistice care se structurau în urma romanizării. Organizarea unei mari unii la începutul secolului al V-lea, care acoperea proporțiile vechii Dacii, a constituit cadrul de consolidare a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lipsa lui n se explică prin fluxul vorbirii. Cu sufixul -dh/ th au rezultat forme ca wendi, wenedi, banat, bandă; germ. Bund „uniune, federație; legătură, maldăr, snop”. Același sufix este și în forma Huned( oara). În partea vestică a spațiului tracic sunt menționate uniuni de triburi numite wendes, venedes, veneti, care au dat numele Vienei, al Veneției. Plinius numește Enedi „populația Dalmației”, iar Eneti era „nume dat de către greci veneților”. În această serie de denumiri intră și anții (lat. Antae), care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a se aburca, vârcă etc. Dezvăluirea sensului supraetnic al cuvintelor alani, huni, anți, inzi, avari etc. simplifică istoria antică și medievală sub raportul structurilor etnolingvistice. În condițiile în care, după cuceririle romane, în primele cinci secole ale erei noastre, lumea tracică se coagula în noi structuri etnolingvistice, sau încerca să-și prelungească existența în vechea formulă lingvistică aglutinantă, puternic amenințată de sistemul flexionar, Unia, Hunia sau Ungaria, care prelungea în timp imperiul lui Burebista, nu putea atunci, și cu atât mai
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]