745 matches
-
galerie de strămoși spirituali ai românilor, cărora li se poate da sau nu dreptate, dar care trebuie cunoscuți. De-a lungul secolelor, multe personalități românești (sau vlahe, sau aromâne, sau ale minorităților din Banat și Transilvania) au avut destine sumbre, tragismul culminând mai ales Ťîn a doua jumătate a anilor 40, când regimul comunist a transformat națiunea într-o mulțime forțată să constituie subiectul unui uriaș experiment, iar elita ei a fost secerată sau pervertităť. Au fost atunci pur și simplu
Personalități românești, spirit european by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/6994_a_8319]
-
în care direcția vieții e dată de reperele confortului și ale consumului, ar fi o impolitețe să spui că, în ciuda numeroaselor "tragedii" care se petrec zilnic, viața noastră nu mai e deloc tragică. Căci nu orice moarte e tragică, iar tragismul unei vieți nu cere drept sfîrșit obligatoriu moartea. Poți trăi tragic chiar și fără să crăpi în urma unei întîmplări atroce. Dacă la asta mai adăugăm și încălecarea facilă a semnificației dramei cu cea a tragediei, încălecare ce te face să
Tragic sau creștin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7379_a_8704]
-
elementul tragic are o soartă tot atît de ingrată. Pe de o parte, elementul tragic și-a păstrat o aură nobilă și gravă, exercitînd o atracție teoretică specială, pe de altă parte concluziile la care ajung cercetătorii sunt deprimante: despre tragismul vieții umane trebuie să vorbim la trecut. Ce semnificație mai are atunci o noțiune de care am ajuns să facem uz în virtutea unei sterpe obișnuințe? Rezumînd cartea lui Gabriel Petric, tragicul are o împătrită semnificație: 1) este o dimensiune a
Tragic sau creștin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7379_a_8704]
-
le pomenește în carte. De aceea, dacă te întrebi ce anume îi aparține lui Gabriel Petric în această carte, răspunsul e unic: efortul de informare. La sfîrșitul lecturii rămîi cu gustul unui paradox: deși un creștin nu poate fi tragic, tragismul rămîne adevărata sursă a sublimului omenesc. Ceea ce înseamnă că ori suntem prea călduți ca să fim tragici, ori creștinismul nu este o religie sublimă. Miracolul creștin îi scutește pe credincioși de suferința tragică. Creștinul are mereu o portiță de scăpare, de
Tragic sau creștin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7379_a_8704]
-
colectiv, creștinul are deschisă zarea izbăvirii. Oricît l-ai încuia, poate scăpa din capcană. În schimb, creștinul poate fi tragic pe episoade mici. De pildă, dacă judecăm răstignirea ca secvență de sine stătătoare, făcînd așadar abstracție de finalitatea ei, atunci tragismul ei este de netăgăduit. Dar de cum o privim prin prisma învierii, tenta tragică se volatilizează. Orice salt sau schimbare de statut în existența unui om este eminamente netragică. Tragică e doar acea suferință care nu are posibilitatea trecerii în altceva
Tragic sau creștin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7379_a_8704]
-
tragică se volatilizează. Orice salt sau schimbare de statut în existența unui om este eminamente netragică. Tragică e doar acea suferință care nu are posibilitatea trecerii în altceva. Ceea ce înseamnă că orice cale de transfigurare a durerii este lipsită de tragism, cum la fel orice minune e prin excelență o întîmplare netragică. Mai mult, categoriile fundamentale ale ierahiei creștine - sfîntul și martirul - nu au nimic tragic în ele. Sfîntul plutește dincolo de stihii constrîngătoare, iar martirul, deși tragic pe durata chinului suferit
Tragic sau creștin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7379_a_8704]
-
sfîntul și martirul - nu au nimic tragic în ele. Sfîntul plutește dincolo de stihii constrîngătoare, iar martirul, deși tragic pe durata chinului suferit, are privilegiul aceleiași perspective mîngîietoare: mîntuirea precedată de jertfă. Singurul tip uman care pare să se apropie de tragismul clasic este eroul, cu condiția ca lupta lui să nu aibă perspectiva victoriei. Așadar un erou care moare știind că lupta lui e zadarnică, iată ilustrarea deplină a tragismului. Și atunci cui Dumnezeu i-ar da mîna să facă pe
Tragic sau creștin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7379_a_8704]
-
de jertfă. Singurul tip uman care pare să se apropie de tragismul clasic este eroul, cu condiția ca lupta lui să nu aibă perspectiva victoriei. Așadar un erou care moare știind că lupta lui e zadarnică, iată ilustrarea deplină a tragismului. Și atunci cui Dumnezeu i-ar da mîna să facă pe eroul? Nimănui. De aici și senzația de insatisfacție pe care ți-o lasă încercarea de a gîndi tragicul în raport cu creștinismul. Pe de o parte, știi că sursa măreției umane
Tragic sau creștin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7379_a_8704]
-
cui Dumnezeu i-ar da mîna să facă pe eroul? Nimănui. De aici și senzația de insatisfacție pe care ți-o lasă încercarea de a gîndi tragicul în raport cu creștinismul. Pe de o parte, știi că sursa măreției umane stă în tragism, pe de altă parte afli că religia creștină nu cultivă ideea eroismului tragic. Un bătrînel ramolit care are privilegiul credinței este mai cîștigat decît un luptător. Latura netragică a creștinismului nu are cum să nu te indispună. Ai fi vrut
Tragic sau creștin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7379_a_8704]
-
ținuta gravă a cavalerului să se regăsească în atitudinea credinciosului, și cînd acolo te întîmpină imprevizibilitatea grației divine. Cu excepția gînditorilor ruși - Berdiaev sau Lossky -, care se străduiesc să recupereze dimensiunea tragică a creștinismului, ceilalți filozofi împărtășesc aceeași idee: creștinismul anulează tragismul existenței umane. Iată cîteva exemple luate din cultura română. Ileana Mălăncioiu, în Vina tragică, scrie: Cred mai curînd că teologia nu poate avea o viziune tragică, întrucît divinitatea nu o presupune. Viziune tragică înseamnă înainte de toate limită, revoltă, eșec și
Tragic sau creștin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7379_a_8704]
-
viitor mai bun, Simona Halep mărturisește că este mândră că s-a născut în țara noastră. Cu privire la acest subiect, maestrul Mircea Diaconu a făcut o declarație la Antenă 3. SIMONA HALEP. "Subiectul este amplu, complicat și implică o doză de tragism, din păcate. Simona Halep este dovada că se pot face lucruri de mare performanță, nedespărțindu-te de țara ta. Cam despre asta este vorba. Poți să pleci oriunde, poti sa învingi pe oricine, dar să fii din România. Este important
Diaconu, despre HALEP: Subiectul implică o doză de TRAGISM by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/74031_a_75356]
-
Mandelștam s-a dovedit, în împrejurări istorice extraordinar de vitrege, riguros la înălțimea valorii poetului Mandelștam. Căci, într-adevăr, destinul lui Osip Mandelștam evidențiază în cel mai înalt grad ceea ce înseamnă în mod practic, într-o epocă istorică plină de tragism, să rămâi om: să refuzi toate compromisurile cu care ești ispitit, cu prețul propriei tale vieți. Autoarea relatează cu talent evocator și cu multă acuratețe, în peste 80 de capitole și pe întinderea a peste 500 de pagini, variate întâmplări
Din Arhipelagul Gulag by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/6852_a_8177]
-
cauzei lor, își spuneau lor înșile „haiduci" (Arnăuțoii își botezaseră grupul „Haiducii Muscelului"). In schimb, comuniștii îi consacraseră sub numele de „bandă de teroriști", „dușmani ai poporului" sau „fugari". Oricum s-ar fi numit, ei sunt un caz inclasabil de tragism stupefiant, un exemplu de bravură petrecută pe un fundal de letargie endemică a populației băștinașe. Autoarea cărții de față, Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu, este fiica lui Toma Arnăuțoiu și a Mariei Plop, și s-a născut într-un adăpost din Munții Muscelului
Lupii de la Nucșoara by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6752_a_8077]
-
că deznodămîntul nu poate fi decît unul singur, măreția aceasta nu poate fi decît tragică: nu dramatică, nu dureroasă, nu tulburătoare, ci tragică. Dar cum trăim într-o lume în care deriziunea a devenit regulă de apreciere publică, cuvinte ca tragism, eroism și bravură au ceva din emfaza retorică a lozincilor exaltate. In realitate, nu e nimic hiperbolic în a-i numi pe luptătorii de la Nucșoara niște eroi tragici. Căci au fost o picătură de verticalitate într-o mare de pasivitate
Lupii de la Nucșoara by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6752_a_8077]
-
n-ar exista, în necontenită veghe, contraponderea: liniștea, golul, trecerea, metamorfoza, aspirația. Conștiința faptului că întreaga petrecere de pe pământ, viața cu popasurile ei, nu-i decât risipă a darurilor sacre, spirituale, consum și destrămare-a tainelor, este cea care conferă tragism și anvergură viziunii poetice: "Petreceam, Fiule, așteptând,/ Petreceam cu pâinea-}i/ Și cu vinul...// Merindelor Tale/ Le pierdusem tainul,/Uitând de primirea aleasă" (Balada Tatălui Risipitor...). Spirite înalte, alese, sfinți, îngeri, îi veghează, de oriunde, chiar și din neștiut, pe
Poezia retro by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7690_a_9015]
-
de locuri comune, prin parodierea temelor, motivelor, personajelor și imaginilor strandardizate. Metoda este a "dicteului automat". Realul e transformat potrivit cu noile cerințe ale imaginarului. De aici rezultă impresia de bizarerie, ilogic, burlesc și mister. Epopeea bufă, extravagantă, are mai mult tragism decât umor, la fel cu viața acestui iubitor de muzică și de boemă, sobru, melancolic și ciudat, care s-a sinucis la o vârstă când opera abia începe să capete contur bine identificabil. Mai trebuie spus, pe scurt, că în pofida
Înainte-mergătorul fără voie by C. Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7550_a_8875]
-
tragi-cosmică }icău". În 2007 i se acordă titlul de doctor în filologie la Universitatea Al.I. Cuza, titlul tezei susținute și apoi publicate fiind "Rostirea postmodernă. Generația poetică '80 în literatura română". Discipol al profeticei modernități bacoviene, dar și al tragismului melodic postmodern al lui Cezar Ivănescu, Daniel Corbu ajunge, cfr. excelentului studiu introductiv semnat de Theodor Codreanu, la "această ezitare ironică între modernism și post-modernism", ceea ce atestă "un bun instinct artistic, care s-ar putea să fie în favoarea autorului fiindcă
În absența zeului by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7314_a_8639]
-
valida reciproc, fără a avea dreptate: talentul artistic se pune atunci în slujba unor idei și atitudini primitive, păguboase, iar acesta capătă permis de liberă trecere, grație expresivității artistice cu care au fost, pe nedrept s-ar spune, învestite. De unde tragismul unor experiențe și destine eșuate, precum și, câteodată, îndărătnicirea în eroare, consecința unei atașări iraționale de un imaginar resimțit ca tezaur al mentalului colectiv. Eseurile, grupate în trei capitole mari: Portrete în mișcare (ce comentează autori români), Pe alte meridiane (aceeași
Invitație la dialog by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7088_a_8413]
-
este abordată din perspectiva mitului clasic al centaurului Chiron, profesorul lui Ahile, care renunță la nemurire pentru a-l salva pe Prometeu, are drept moto un citat din teologul Karl Barth, care se referă exact la "mijlocul" dilematic, sursă a tragismului condiției umane: "Cerul este o creație de neconceput pentru om, pământul, creația pe care o poate concepe. El însuși este o creatură la granița dintre cer și pământ." Tetralogia Rabbit În universul prozei lui Updike speranța grației divine nu este
John Updike și „mijlocul“ dilematic by Rodica Mihăilă () [Corola-journal/Journalistic/7630_a_8955]
-
Să comunici cu peștii din acvariile expuse pe stradă era una din plăcerile celor doi iubiți, pentru că o asemenea plăcere îi scotea din timp, prin intermediul detaliului și nu al întregului. Dragostea este percepută prin gesturi mici și simple, nu prin tragism și cutremur (e un timp anti-dostoievskian, s-ar spune): Oliveira se gândește (în timp ce și simte) la cât de important este, de pildă, să îți ții de talie iubita. Rezonarea sa, însă, este complicată ca un verset filozofic: Și aceasta putea
Julio Cortázar, scrisori de dragoste by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/7484_a_8809]
-
vorbește. La limită, toate acestea ar putea nici să nu fie adevărate, iar poeta de carne și oase să fie sănătoasă tun, nu are importanță. Important este limbajul acesta, universul ei, atât de puternic, de o puritate tăioasă, de un tragism paradoxal senin, în zvârcolirile sale: „(...) caietului meu de dictando i se făcuse inima o dungă./ tata are nasul meu./ tata are ochii mei/ tata are urechile mele/ tata are gura mea/ tata are sprâncenele mele/ tata este o petală de
Din moarte by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/5298_a_6623]
-
Valurile Dunării (1960), unde cei doi realizează un duo actoricesc de mare sensibilitate. De un tezism absolut, ca și romanul lui Eugen Barbu, care-și dădea măsura și sub semnul literaturii angajate, filmul rezistă prin acest personaj negativ, de un tragism pe care corozivul moralităților partinice nu-l poate diminua. Departe de marotele onestității proletare, personajul lui Liviu Ciulei trăiește cu întreaga ființă declinul vertiginos al lumii sale, nu caută acomodări, nu încearcă subterfugii, nu acceptă tranzacționismul, acționează impulsiv, dar în
Liviu Ciulei – regizorul, actorul și sălbaticii by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5155_a_6480]
-
un nou avangardism, eclectic, „internațional”, care se amuză pe seama literaturii și fantasmelor înțepenite ale culturii media contemporane. Pe scurt: romanul reia tema la modă a Apocalipsei, într-un registru între buf și absurd, dar în orice caz fără urmă de tragism, ba chiar cu tușe de cinism ușor kitschy și dintr-o perspectivă extrem de literară (fără a eluda implicațiile teologice). Apocalipsa nu este singura temă a romanului. Personajul principal, naratorul-scriitor (clișeu vechi, asumat conștient), este un mare fustangiu și cuceritor (sexualitatea
Neo-Avangarda se apropie by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4997_a_6322]
-
Blaga în Ființa istorică - ființa umană își găsește realizarea supremă pe pământ, și anume ca ființă creatoare, oarecum în restriște, pe linia relativității și în limitele ce i s-au hărăzit... Pe pământ își realizează omul destinul tragic și măreț.” „Tragismul prăpăstios” al condiției umane este înfrânat de „demnitatea fără seamăn” a gesturilor demiurgice. Lumea și omul, „produse de impas”, se opun și se alătură Marelui Anonim. Omul hărăzit morții cu fiecare clipă care trece se poartă ca un nemuritor, în
Despre moarte, numai de bine by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4402_a_5727]
-
două versuri din strofa finală au, în schimb, tăietură argheziană, cu un contrapunct decisiv, definitiv: „Am strigat după-ajutor./ A venit. Era tîrziu.”. Scenariul poetic al morții, văzută ca o călătorie legănătoare „ca-n vis”, se încarcă, progresiv, de dramatismul și tragismul experienței directe, ne-mediate cultural, netransfigurate oniric. Valurile devin tot mai „înalte”, corabia pare tot mai „străină”, călătoria e de neîndurat: „începuse să ne salte/ mult mai sus decît se poate/ îndura pe cînd ești viu.”. Melosul popular, prin filtru
Recviem by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3295_a_4620]