2,637 matches
-
de a primi în fiecare clipă pe Dumnezeu și de a se depăși mereu, căci ea este sinteza unei interiorizări și a unui extaz neîncetat, pentru că Dumnezeu e de fiecare dată interior nouă în unire și de fiecare dată exterior, transcendent prin ființa Sa”26. De aceea, sufletul intră în sine și iese din sine „nesfârșind niciodată să iasă și neîncetând să intre”27. E o depășire continuă. Creștinul este într-o devenire infinită, într-un univers de har. Fiecare început
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
Grigorie o imagine cunoscută sub numele de homo bulla 69. În In Canticum canticorum, această imagine face referire la proprietățile ascensionale ale bulei de aer, fiind redată astfel: „În același fel cum un suflu de aer, care 65 Paul Plass, Transcendent time and eternity in Gregory of Nyssa, în „Vigiliae Christianae”, Nr. 34, 1980, p. 182. 66 Sf. Grigorie de Nyssa, Tâlcuire amănunțită la Cântarea Cântărilor, Omilia I, p. 128. 67 Sf. Grigorie de Nyssa, Despre Fericiri, I, trad. Pr. D.
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
vreo idee fixă despre el, ci să ne mișcăm mereu spre înainte și niciodată să nu stăm fără să tindem înainte 88. Sufletul îl caută pe Dumnezeu și înțelege că dorința pentru iubire nestricăcioasă aduce întotdeauna o nouă dorință pentru Transcendent și nu este niciodată astâmpărată de sațietate. Un astfel de suflet nu încetează niciodată să tindă spre ceea ce se află în fața lui, îndepărtându-se de starea lui prezentă și îndreptându-se spre ce 85 Ibidem, Omilia a XI-a, în
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
pata de pe mîna unui străin/ poate doar o veche arsură de țigară/ acum calmă ca o limbă moartă" (ibidem). Disjungem astfel stratul evident cel mai profund al acestui lirism de-o iluzorie simplitate, de un ingenuu-viclean prozaism, purtător de sarcini transcendente. Cu toate că are parte de-o recunoaștere anevoioasă, credem că din pricina jocului îndrăzneț cu insignifiantul, cu inaparența, cu inutilitatea (figuri ale smeririi reflexe) pe care-l practică, precum și a retoricii întoarse spre interior, părelnic sugrumate în melancolicul său rafinament, Constantin Abăluță
Paradisul lucrurilor umileParadisul lucrurilor umile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11880_a_13205]
-
decalaj de patru ani. Pe bună dreptate iarăși, relevă faptul că Dan Botta se situează la nivelul unei banalități când identifică în Toma Alimoș o perspectivă panteistă, pe când Blaga a interpretat natura din Miorița "ca biserică, în perspectiva stilistică a transcendentului care coboară", în privința căreia e categoric: Această idee stilistică este a mea, exclusiv a mea". Mai delicată întrucâtva este paternitatea ideii despre relația dintre unduire și moarte la Eminescu, dar Blaga se apără din nou la modul credibil (nu intru
Lucian Blaga și Dan Botta: sfârșit de partidă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11884_a_13209]
-
mutandis Memoirs of a Woman of Pleasure cum se numește romanul emblematic al lui John Cleland din 1784 care face popular un personaj precum Fanny Hill. Însă fiecare primește o doză de transfigurare, fiecare primește o interpretare care aruncă în transcendent paupera economie coitală. Această mișcare merge foarte departe la von Trier, încât fiecare act al existenței lui Joe, în principiu un act sexual, transpare deodată într-o lumină ezoterică ca înzestrat cu un sens ascuns, tulburător, pentru care nimfomania devine
Melanconimfomania by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2805_a_4130]
-
ai un asemenea adversar, viața merită trăită din plin, chiar dacă „prieteni, e plictisitoare”! Din biografia întocmită de Radu Vancu aflăm despre lupta poetului cu alcoolismul, cu sexualitatea sa exacerbată, până la târzia „conversiune mistică”. Poetul renunță la credința într-un Dumnezeu transcendent și ajunge să creadă că Dumnezeu intervine în destinele oamenilor, cumva în felul expus de Whitehead care afirmă undeva că „Dumnezeu protejează lumea pe măsură ce aceasta trece în imanența propriei sale vieți”. Adică are grijă să nu se piardă nimic din
John Berryman – „o geografie a tristeții“ by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/2661_a_3986]
-
Somn,/ o experiență personală cu trupul doamnei Boogry/ înainte să mă îndepărtez de poftele cărnii” (Cântecul 69), un pezevenghi căruia e posibil ca Dumnezeu să-i facă hatârul, tocmai pentru o discuție ulterioară, lămuritoare, cu cel care geme sub povara transcendentului. În fond, „cea mai rea carieră” e a lui Dumnezeu, adică a cuiva care a fost comparat cândva inclusiv cu Mozart, un artist precoce, mort tânăr. Ambii cu muzica lor, doar că primul are o toleranță mai mare la impostația
John Berryman – „o geografie a tristeții“ by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/2661_a_3986]
-
ca cel uman. De la destin nu te poți abate, soarta avînd un curs necesar. Oamenii cad fiindcă așa le-a fost prescris. Iar cînd zeii intră în viața oamenilor, în sufletul cetății apare moralitatea. Eticul e ecoul lumesc al fatalității transcendente. Oamenii sînt etici fiindcă sunt mișcați de impulsuri mai presus de voința lor. Accentul moral e precumpănitor, în vreme ce tenta religioasă a tragediilor e trecută în fundal. Din acest motiv, tensiunea pieselor grecești stă în ciocnirea obligatorie a unor caractere puternice
Decadența Teatrului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2713_a_4038]
-
Într-un alt poem, ni se spune că „poezia, cu sau fără majusculă,/ este altceva, și mai ales altundeva./ nu în versuri. Nici măcar într-o carte de versuri“ (ukulele). Așadar, Marian Drăghici crede, romantic, în existența poeziei ca realitate platoniciană, transcendentă (o esență numinoasă care nu poate fi privită față către față, cum nici Dumnezeu, ci numai în vis), însă nu are superbia romantică a potenței geniului de revelare a ei prin verb. În același fel, el crede, dostoievskian, în frumusețea
Nostalgia Euridicei by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2731_a_4056]
-
și ei filozoficoizi pe marginea lui. Or, traseul său poematic e, în mod natural, unul care întâi își edifică un inventar conceptual (mergând de la jocuri de limbaj până la raccourci-uri intertextuale) pentru ca abia apoi să-și măsoare pașii până în zonele adâncimilor transcendente. Atunci, Vasiliu evaluează de șapte ori și taie de șase. Construcția volumului Mona-Monada o dovedește fără rest. Până și numerotarea fals hazardată a poemelor ce împrumută titlul cărții (după III urmează V, după V urmează VII, după VII, IX, după
„Inimi mari, tinere încă” by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2375_a_3700]
-
globalizată, Catedrala Mântuirii Neamului Românesc rămâne un ideal care trebuie asumat continuu de către fiecare creștin. De ce? Pentru că are menirea cuprinzătoare de a ne aduce aminte, mereu și mereu, într-o lume care renunță cu atâta ușurință la propriile-i rădăcini transcendente, cine suntem. Numai în măsura în care vom conștientiza necesitatea acestei mișcări lăuntrice de asumare dinamică a identității noastre vom reuși să descoperim sensul ultim al acestei zidiri impresionante pe pământ românesc care nu este altul decât cel legat de aspirația spre propășire
CÂTEVA GÂNDURI, IMPRESII ŞI IDEI DESPRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1937 din 20 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381736_a_383065]
-
ca din fluiere” și „suflet lansat riscant, punte peste prăpastia lirică, căreia nu i se cunoaște țărmul de dincolo”. Ștefan Dumitrescu este într-adevăr „punte” între clasic și modern, punte între spirtul național și cel universal, punte între real și transcendent. Credem că l-am definit foarte bine într-o Cronică literară, scrisă în anul 1993, un fragment din această Cronică fiind pus pe coperta a patra a cărții de proză „Matca Ancestrală”, 1993. Iată o „fotografie” cât se poate de
INVITAŢIE LA LANSAREA CĂRŢILOR SCRIITORULUI ŞTEFAN DUMITRESCU de BIROUL DE VIITOROLOGIE BUCUREŞTI în ediţia nr. 1383 din 14 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383695_a_385024]
-
o piedică pentru gândirea religioasă. De fapt, nu este vorba de spațiul geometric, ci de un spațiu existențial și sacru, care prezintă o cu totul altă structura, fiind susceptibil de o infinitate de rupturi, și prin urmare, de comunicări cu transcendentul” ( Mircea Eliade). Referindu-ne la credințele locuitorilor acestor meleaguri geto-dacii, știm că religia lor era monoteista dar printre divinitățile lor unele au putut avea și roluri medicale. Unele zeități dacice aveau în seamă lor sănătatea, firesc, deoarece la toate popoarele
Puterea rugăciunii în fenomenul vindecării [Corola-blog/BlogPost/94202_a_95494]
-
unei lumi impermeabile la lumină lor, apar în istorie, se inserează în ea, dar nu se prelungesc în ea, nu îi modifică, în chip substanțial, radical, direcția și sensul. Totuși, nici ei nu se identifică cu Absolutul, care este ABSOLUT transcendent” - dar, în primul rând, cu apostolul eminescian, Perpessicius, care dă smerita mărturie, în articolul Cultul lui Eminescu (din vol. Eminesciana, Junimea, Iași, 1983, p.574): „Cei ce gândesc astfel (având reticente asupra cultului lui Eminescu), fac o îndoita eroare. Întâi
Mihai Eminescu – Martir al credinţei [Corola-blog/BlogPost/93640_a_94932]
-
nume, dar consider că este firesc să-l amintesc pe Barbu Ștefănescu Delavrancea, Trilogia Moldovei cu „Apus de soare", „Viforul” și „Luceafărul”, precum și pe Lucian Blaga, autorul a trei trilogii filosofice: - Trilogia Cunoașterii cu „Eonul dogmatic”, „Cunoașterea luciferică” și „Cenzura transcendentă”; - Trilogia culturii, cu: „Orizont și stil”, „Spațiul mioritic”, „Geneza metaforei și sensul culturii”; - Trilogia Valorilor, cu „Știință și creație”, „Gândire magică și religie”, „Artă și valoare”. De asemenea, ar fi un gest lipsit de cuviință, să nu-l numesc pe
ROMANUL VIEȚII ÎN TRILOGIA ”DESTIN” de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 2017 din 09 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382110_a_383439]
-
trebuie aici înțeles în sens kantian, ba chiar platonician”), Jaspers nu are în vedere universitatea reală, ci modelul care ar trebui să stimuleze necontenit spiritele profesorilor și studenților, adică acel loc unde se dezvoltă simțul filosofic al adevărului și sensul transcendent al adevărului vizat de credința filosofică. Prin urmare, universitatea în întregul ei fiind un refugiu al libertății de gândire, nicidecum un instrument de propagandă, ea trebuie să se dedice cercetării fără compromisuri, căci nu are de dat socoteală decât în fața
MARTIN HEIDEGGER ŞI KARL JASPERS – ULTIMII MOHICANI AI MARII CUGETĂRI ÎNTR-O LUME CU SPIRITUL TOT MAI MIC de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382210_a_383539]
-
Dica a interpretat o lucrare construită quasi în spiritul structurii atomice a particulei considerată ca având o viteză mai mare decât cea a luminii, tahionul, și care, în momentul în care își pierde energia masei imaginare se transformă în tahion transcendent! Or, muzica piesei Tachyon IV de Cornelia Zambilă, pornește de la o masă sonoră compactă, gravă, peste care sunt suprapuse ritmuri din ce în ce mai accelerate și pizzicati, pentru ca, în final, să-și epuizeze masa energetică și să se convertească, prin intermediul flageoletelor, într-o
?Gr?dinile secrete? ale omului contemporan by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/83156_a_84481]
-
Tachyon IV de Cornelia Zambilă, pornește de la o masă sonoră compactă, gravă, peste care sunt suprapuse ritmuri din ce în ce mai accelerate și pizzicati, pentru ca, în final, să-și epuizeze masa energetică și să se convertească, prin intermediul flageoletelor, într-o linie continuă, transparentă, transcendentă. Violoncelista Laura Buruiană a imprimat partiturii Sabinei Ulubeanu - Vers le Ciel (Către Cer) - o tensiune dramatică puternic contrastantă cu secvențele aerate, învăluite în lirism și luminozitate, sugerând acele ferestre cu dublă, largă deschidere: spre interior, dar și spre infinit, către
?Gr?dinile secrete? ale omului contemporan by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/83156_a_84481]
-
pline de viață, dar goale de înțeles și opusuri pline de înțeles, dar goale de viață. Pentru a crea lucrări încărcate deopotrivă cu înțeles și viață compozitorul trebuie să sesizeze că dacă vrei să te plasezi dincolo de experiență, mergi spre transcendent, în timp ce dacă vrei să fii dincoace de experiență, mergi spre transcendental. Și mai e ceva: e bine să înveți că nu știi și să nu știi că înveți.
Dincolo ?i dincoace de experien?? by Liviu D?NCEANU () [Corola-journal/Journalistic/83404_a_84729]
-
în creșterea gratuită a plantelor culturale - creațiile umane - înseamnă a cădea în capcana gîndirii finaliste de tip providențial: potrivit ei, societatea are un scop de dincolo de ea, iar operele, precum plantele de seră, nu fac decît să ținteas-că spre lumea transcendentă. Și așa cum plantele se întreaptă instinctiv spre lumină, - clasicul fototropism -, tot astfel omul se îndreaptă spre Dumnezeu - tradiționalul teotropism. Adevărata cultură e teotropică. În ochii lui Bourdieu, optica aceastea este incompatibilă cu logica dominației sociale și de aceea o respinge
Habitusul literar by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8487_a_9812]
-
Cu gestica lui augustă, aristocratică, Mandeal a construit imensul edificiu sonor acordând importanță și semnificație fiecărui detaliu - ritmic, melodic, armonic, timbral - subliniind cu inteligență, luciditate și viziune perspectivală trecerea conștiinței de la tenebrele ignoranței la iluminarea prin cunoaștere, accederea în planul transcendent al ideilor pure, și de aici la ”bucuria celestă” din final. Filarmonica Regală nu putea să nu rezoneze, să nu reacționeze la un asemenea demers conceptual, în a cărui logică și expresivitate s-au regăsit, cu certitudine, toți membrii formației
Festivalul international "George Enescu" by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/83703_a_85028]
-
Pe tine Te lăudăm , eh 5, Macarie ieromonahul (aranjament de D.G.Kiriac) - Îngerul a strigat , eh 5 și Ioan Popescu-Pasarea (aranjament N.Lungu) - Ziua învierii, Chinonic , eh 5. Discursul concertului, determinat de valoarea compozițiilor prezentate, a avut autenticitatea emoțională specifică transcendentului, care s-a revărsat asupra unui public sensibil, sedus în atmosfera solitudinii așteptării Pascale a Învierii
?n actualitate La desp?r?irea de Constantin Catrina by Liliana IACOBESCU () [Corola-journal/Journalistic/83960_a_85285]
-
stării amorfe și a gregarității, prin utopie, iluzie și vis. Ordinea pe care el o întrezărește și o invocă atît de radical, nu este ordinea unei lumi deja constituite, a unui univers bine articulat, ci ordinea superioară a unei geometrii transcendente. Iar cum în spatele acestei geometrii, permanent a fost Cuvîntul, atunci Paul Neagu a scris: Prag despic Forfeca văzduh Huma apelor Impărțeala Grația formală Buzele mierii Păstaie de salcîm Delfic dans Cuțit Trans-val Peștele Pragul trecea Etosul apei Descînta Londra, 4
Paul Neagu, între materie și poezie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8409_a_9734]
-
orice reprezentare, fie ea și una de cuvinte, devenind, asemenea sufletului, inefabil până la aneantizare. A intra în pielea celuilalt înseamnă, în mod inevitabil, a-l transforma într-o fantasmă. Iubirea tomnatică a lui Cioran are, în povestea Ioanei Pârvulescu, rațiuni transcendente, ce țin de ezitarea între răsplata și răzbunarea zeilor. Or, aflată într-o astfel de cumpănă, fiecare întâmplare din viața celui persecutat, dar și iubit de zei, scapă deciziei libere, personajul lăsându-se în voia valurilor ce sunt departe de
Povești la prima vedere by Cristina Cioabă () [Corola-journal/Journalistic/7765_a_9090]