191 matches
-
de neuitat. Mi-au rămas în suflet două piese, Rapsodia I de Enescu și Moartea Isoldei a lui Wagner, care puneau în alternanță umorul, verva și pofta de dans ale dirijorului cu înclinația profundă spre contemplație, spiritualitatea și puterea sa transfiguratoare. Ascultând muzica aceea ieșită din mâinile lui de vrăjitor, simțeam cum se poate muri de frumusețe, căci prin Wagner el îmi conducea sufletul într-o dezmărginire luminoasă care lăsa în urmă pământescul. Poate că în acea seară, într-o lojă
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
în sferă. În această sferă se echilibrează: tulburările genetice, dezechilibrele legate de afecțiuni ale oaselor, ale mușchilor și ale sistemului nervos, conceptiile deformate despre natura noastră divină, toate stările de superioritate, mândrie exagerată. Aici se restabilesc: constiinta propriei valori, stările transfiguratoare de iubire față de tot ceea ce ne înconjoară, stările armonioase și spontane de veselie și umor, de empatie, de atenție, de libertate totală a ființei. Când considerăm necesar permitem luminii acumulate să se reverse constant din această sferă și să formeze
Călătoria în afara corpului fizic by Mihai Moisoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/508_a_774]
-
strălucitoare. Proiectăm aceste raze de lumină, raze ale echilibrului, sănătății, armoniei, iubirii și iertării, asupra a tot ce este impur și murdar în încăpere: pereți, obiecte, ființe. Razele de lumină ce se revarsă din palme restabilesc: constiinta propriei valori, stările transfiguratoare de iubire față de tot ceea ce ne înconjoară, stările armonioase și spontane de veselie și umor, de empatie, de atenție, de libertate totală a ființei. Toate prejudecățile conceptiile deformate despre natura noastră divină, toate stările de superioritate, mândrie exagerată sunt total
Călătoria în afara corpului fizic by Mihai Moisoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/508_a_774]
-
Toți crinii) Dar ce este crinul? Mai mult decât pasca-liana trestie gânditoare, crinul este pregătitorul unui univers care acutizează absența lui Dumnezeu. Doar știm: crinul este o podoabă sublimă! Nici măcar veșmintele lui Solomon nu au fost mai frumoase. Încărcătura harică, transfiguratoare a acestei flori prezentă chiar și în Cântarea Cântărilor ne determină să credem în căutările mistice ale poetului deși... prezența "spânzuratului" în același context dă totul peste cap. Apariția lugubră sugerează o "dereglare a tuturor simțurilor", o răsturnare a valorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
nu e naționalist acel care nu suferă infinit că România n-are misiunea istorică a unei culturi mari, imperialismul politic, megalomania inerentă și voința nesfârșită de putere, caracteristice marilor națiuni, precum nu e naționalist acel ce nu dorește fanatic saltul transfigurator. România nu poate fi iubită naiv, neproblematic, pătruns de exigențele unei iubiri evidente, fiindcă nu este atât de evident că România trebuie iubită. Câți dintre acei care au încercat să pătrundă sensul vacuităților și discontinuităților noastre, al labilității formei noastre
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
poetul V. Voiculescu și se publică postum astăzi, nu încetează să ne uimească. La târziile văpăi neașteptate, care au venit să încoroneze însemnata sa operă lirică, s-au adăugat povestirile, chemate a ne releva un prozator de o rară forță transfiguratoare, în stare a dărui dimensiuni mitice realităților evocate. Iată-l acum cu Zahei orbul, dovedindu-și talentul nu mai puțin surprinzător de romancier”, recomandă cartea și autorul Ov. S. Crohmălniceanu. Liviu Grăsoiu merge în aceeași direcție cu aprecierile: „Zahei orbul
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
ludicului. Prin urmare, jocul devine o modalitate de asceză, o disciplină de concentrare a atenției și de contemplare privilegiată a frumosului absolut (de altfel, mulți dintre maeștrii de go intrau în ierarhia călugărilor budiști, asumându-și nume de clerici). Oglindă transfiguratoare a realității, jocul însuși trebuie să rămână fidel calității umane ultime, care normează comportamentul perfect în societate. Astfel, înfruntarea este pusă la punct cu precizia unui act deopotrivă moral și artistic. Întocmai lui Joseph Knecht, magister ludi al inegalabilului dans
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
eșuată." Se intră în "plenitudinea sacră" despre care vorbește autorul lui Empedocle, o neoființare al cărei cuprins este bucuria dezrobirii din orice sistem definitoriu, stare de pregeneză sublimată la maximum. Ca și în extazul mistic, se ating zorile unei dizolvări transfiguratoare, urmată de o înviere oarbă. Oarbă prin prea multa lumină revelatoare ca în finalul Paradisului dantesc, și prin prea multa energie existențială ce va să înfăptuiască un sine în nelimitată expansiune. Și anume, expansiune către o a treia stare care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
astfel că Platon a putut afirma că muzica este "vecinicie în mișcare". Și fiind melodioasă, o poezie induce sentimentul eternității și, prin aceasta, este orfică. Incantația cantabilitatea unită cu caracterul ritualic de instituire a logicii interne a poemului pregătesc absorbția transfiguratoare în inefabil. Exemplu absolut de poezie orfică este eminesciana Peste vârfuri. Melodicitatea poeziei, trăsătură fundamentală a liricii lui Eminescu, care a fructificat în mod unic eufonia, cantabilitatea graiului românesc, împlinește rolul amintit mai sus, de a induce sentimentul mișcării fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
au loc: în muzica lui Bach, Mozart, Beethoven, Schubert; în căutarea nemuririi de către Ghilgameș; în tragismul iubirii din Tristan și Isolda; conflictul universal dintre bine și rău din teatrul lui Shakespeare sau tablourile lui Rembrandt; idealitatea etică din Don Quijote; moartea transfiguratoare ca nuntă cu natura în Miorița; conflictul dintre aparență și mister în pictura lui Leonardo da Vinci; goana penelului după lumina fără umbră din pânzele lui Vermeer și Van Gogh; eroismul dureros supraomenesc în Prometeu înlănțuit al lui Eschile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mirifică sub cataliza miticului. Armonia și viziunea nemuririi transtanatică își au sorgintea în triada tracică Zamolxis-Orfeu-Dionysos, toți trei parcurgând ciclul viață-moarte-renaștere, ceea ce însemnează deschidere cosmică nelimitată incluzând viață și postviață, aici și dincolo. Și la Eminescu miticul este factor matricial transfigurator, de nuanță românească așa cum miticul a fost esențial pentru lirica lui Hölderlin, dar de inspirație elenă. În creația eminesciană, chiar străbătută de cea mai profundă neliniște poezia este o bucurie. În ce constă această bucurie, această jubilare ? Când Leopardi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dans. Este de la sine înțeles că "poezie gânditoare" nu însemnează filozofare versificată, ci acea poezie iluminată activă care impulsionează inima, sufletul, spiritul la trăirea transfigurată a vieții. Este viața ideală. Cititorul ales, cel cu vocația trăirii poetice, află acest impuls transfigurator la poeți-gânditori și gânditori-poeți precum filozofii presocratici, Pindar, Platon, Khayyam, Shakespeare, Hölderlin, Nietzsche, Eminescu, Tagore și de sigur și la alți creatori din aceeași familie cu largi deschideri luminătoare. Citiți și recitiți, de fiecare dată descoperim în operele lor alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fiecare zi, prin dizolvarea eului nostru empiric în inefabil, într-un dincolo al încântării pure. Structura ei trifazică: sunet, stingerea sunetului, nașterea sunetului nou din energia celui dispărut, constituie acea "veșnicie în mișcare" de care vorbea Platon, o veșnicie poetică, transfiguratoare, contracarând magic "vremuirea" ruinătoare. Poezia reinstituie primordialitatea Există în noi ceva mai mult decât noi înșine. Este un dincolo purificator și eliberator. Este geniul etern al poeziei. Poezia nu este o pură gratuitate, un joc facultativ, ci un efort eroic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
își aruncă în mare cartea vrăjilor rele, iar Miranda "uimire și oglindă" a naturii descoperă cât de minunate sunt firea cea mare și firea umană. Teatrul antic și teatrul shakespearean ne fac să trăim poezia ca suprem adevăr uman exorcizând transfigurator tragicul vieții. "Puterea poeziei nu are margini", afirmă Shakespeare în Doi tineri din Verona. Neliniștea (Sorge) lui Hölderlin constă în faptul că suntem singuri, iar Dumnezeu rămâne dincolo de noi. De aici năzuința ardentă a apropierii de Tatăl. Nu prin orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
acest zbor, "cvadratura cercului" a poemului ideea poetică și arhitectura prozodică trebuie să înaripeze. Or, acest lucru este înlesnit de cele trei însușiri orfice discutate în alt capitol al prezentei cărți: melosul capacitatea de cântare; caracterul incantatoriu și caracterul inițiatic, transfigurator. Și, în mod aparent straniu, cu cât poemul este mai perfect construit, cu atât mai liberă este ieșirea din eul-în-lume, dezmărginirea, dizolvarea în indefinisabil. Iată acest ideal în poezia Eleusis, pe care Hegel o dedică prietenului său Hölderlin, poem cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și fior metafizic. Este magie, este transmutare în negrăit. Precum știm, la anticii elini recitarea poeziilor, care se bucurau de o neîntrecută știință privind diversitatea metrică, era acompaniată de liră. Prin urmare, poezia trebuie sine qua non să dezvolte virtuțile transfiguratoare ale melosului. Dincolo de aceste criterii încep "culbecii care înoată în mlaștină" de care vorbea Eminescu. Începe proza antipoetică fragmentată pe verticală, se dezlănțuie delirul cuvintelor prețioase care sună a gol, iese în piața mare o puzderie de împărați ai lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
identitatea, persistând doar o pură încântare fără nume: "Și ce-ncântare să naufragiez în vasta mare." Totul devine negrăita bucurie a "naufragiului", a absorbției în acea muzică pancosmică, acel suflu al indefinisabilului. Căci muzica este marea eliberatoare. În undele ei transfiguratoare se absoarbe Isolda în finalul dramei wagneriene: "În valurile unduitoare/, în marea extazului, în adiindul Tot mă cufund fără de nume cea mai înaltă încântare !" Fără de nume în voluptatea nonidentității, a pierderii de sine, se cufundă și Leopardi, eliberându-se de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de neuitat. Mi-au rămas în suflet două piese, Rapsodia I de Enescu și Moartea Isoldei a lui Wagner, care puneau în alternanță umorul, verva și pofta de dans ale dirijorului cu înclinația profundă spre contemplație, spiritualitatea și puterea sa transfiguratoare. Ascultând muzica aceea ieșită din mâinile lui de vrăjitor, simțeam cum se poate muri de frumusețe, căci prin Wagner el îmi conducea sufletul într-o dezmărginire luminoasă care lăsa în urmă pământescul. Poate că în acea seară, într-o lojă
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
așa cum, pe de altă parte, erosul e lucru curios și trecut neobservat aproape inexistent în lirica sa, tot timpul amânat, estompat, respins. Poeta cultivă un soi de "naturism" nemaiîntâlnit în lirica românească, apropiat viziunii animiste asupra lumii, declanșator de elegii transfiguratoare. Pasiunile sunt eliberate sub forma unui discurs care poate atinge un paroxism al trăirii, o vitalitate exacerbată. Generația lui Nichita Stănescu nu face, în adevăratul sens al cuvântului, o nouă poezie. După cum spune Gheorghe Crăciun, în Aisbergul poeziei moderne, scriitorii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Hortensia Papadat Bengescu 12), la Gala Galaction 13). Tot acum îl utilizează prima dată și Bacovia în „Matinală”: „Aurora violetă/ Plouă rouă de culori -/ Venus, plină de fiori,/ Pare-o vie violetă”14). La poetul băcăuan, fiorii au o putere transfiguratoare. Vin (de exemplu în „Fanfară”) în urma unei excitații în trepte, împinsă pînă la exaltare: „Ce tristă operă cînta/ Fanfara militară/ Tîrziu, în noapte, la grădină.../ Și tot orașul întrista,/ Fanfara militară.// Plîngeam și rătăceam pe stradă/ în noaptea vastă și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
grandiosul hipocoristicului, într-o veritabilă apoteoză senzorială, al cărui principiu de construcție este, undeva, recunoscut drept o ,"Beție de spații/ nici o-ngrădire atotputință". Față în față cu divinitatea, subiectul poetic se definește practic ca o sumă de energii, de stihii transfiguratoare, de "flăcări cu tron". Starea sa cea mai caracteristică este jubilația, exaltarea, ek-staza. Bineînțeles, șuvoaiele sale enegetice se revarsă și asupra elementelor, regnurilor și obiectelor care populează lumea, fie ele din categoria aproapelui ori aceea a departelui: "Așa, orice suflare
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
opozițiilor devine paradoxală, într-un curent modern, precum ar fi simbolismul. Se cuvine să observ, din acest punct de vedere, că în singura capodoperă în proză a simbolismului, Bruges la Morte, romanul lui George Rodenbach, roman poematic care rămâne modelul transfigurator al realismului, opoziția se reinstalează puternic, seraficul, iubirea pură, reprezentată de o eroină moartă, este antinomică cu dublul ei vulgar, decadent și derizoriu. Iubita moartă, idealizată prin văduvia idolatră a eroului, învinge, paradoxal, în finalul romanului, caracterul ei angelic fiind
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
celor făcute celebre de Pavel Florenski. Am rămas siderat citindu-le și înțelegând brusc, tangențial, iluminat, cam la ce se referă acel mecanism dincolo de cuvinte pe care textele sacre l-au denumit "calea Damascului". Nu am trăit, desigur, o experiență transfiguratoare în plan religios, fiind eu atunci mult prea nepregătit pentru o asemenea întâlnire, dar am simțit totuși străluminând difuz, sub țesătura meșteșugită a textului literar, acel ceva despre care Sfântul Augustin spunea că există în noi "mai adânc decât noi
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
ritmică ce se regăsește în mare măsură în textele contemporane care, în ciuda diversității revendicate, afirmă cu claritate o identitate nordică bine definită. Natura, de pildă, este o componentă esențială în viziunea autorilor nordici, îndeosebi lumina aceea unică, ce are virtuți transfiguratoare, magice. De fapt, scandinavii sunt mari povestitori, iar vraja creațiilor lor, deși atît de diferită de "realismul magic" al sud-ameri canilor, nu e cu nimic mai prejos, natura nefiind pentru ei simplu decor al acțiunii, ci materie organică, ființial integrată
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
proces integrator 234. Integrator e și raportul dintre discurs și psihologia personajului, marcând o relație de interdependență. Clișeul joacă, de fapt, rolul unui catalizator, ce ajută, de pildă, la transfigurarea (mitică, literar-ficțională) a "evenimențialului", "realității", "istoriei"235. Dar același efect "transfigurator", ce "îngheață" imaginea lumii într-o serie de posturi hieratice, e urmărit și de melodramă! Pe scurt: în loc să fie interpretat ca semn al lipsei de talent și imaginație (opinie acreditată de o întreagă tradiție exegetică), clișeul se vede valorizat acum
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]