KorAP: Find »[drukola/base=tranzitivitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...16 >

378 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

engl.), Ipoteza uniformității atribuirii rolurilor tematice, conform căreia relațiile tematice identice dintre itemi sunt reprezentate identic la nivel sintactic, formulată de Baker (1988) v = categorie funcțională proiectată de verbele tranzitive și inergative, responsabilă de găzduirea argumentului extern/de agentivitate/de tranzitivitate/de atribuire a Cazului acuzativ (în funcție de interpretare) vb. = verb VP = Verbal Phrase (engl.), grupul verbal X = subiectul verbelor intranzitive, în terminologia lui Lazard (1994) Y = subiectul verbelor tranzitive, în terminologia lui Lazard (1994) Z = obiectul verbelor tranzitive, în terminologia lui

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
unui tip rar de partiție, determinat de agentivitate și de telicitate: nominale inanimate (sistem ergativ) vs animate (sistem acuzativ). Liao (2002) arată că niciunul dintre criteriile de partiție propuse de Dixon nu se poate aplica limbii kavalan, criteriul relevant pentru tranzitivitatea din această limbă fiind individualizarea temei. Relevanța acestui tip de partiție pentru ergativitate a fost contestată de unii autori. De exemplu, Delancey (1981)27 a încercat să explice marcarea pronominală la persoanele 1 și 2 prin organizarea discursului. În tibetană

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
comune, cu excepția capacității de a apărea în structuri imperative. Această diferență este determinată de cazul (profund) diferit al subiectului: ergativ, pentru kill, și nominativ, pentru die. Într-un anumit punct al analizei sale, în care se ocupă de relația dintre tranzitivitate și direcție, Anderson ajunge la concluzia că structurile cauzative pot fi interpretate ca implicând subordonarea unei structuri ergative care are trăsăturile [− Locativ], [+ Direcție], corectând, într-un anumit fel, identitatea stabilită de Lyons (1995 [1968]) între structurile tranzitive cauzative și structurile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fie suprimat, rămânând implicit, fie realizat ca un complement oblic (Polinsky 2005); ● prin antipasiv, argumentul în ergativ (Agent) este promovat în poziția absolutivului (Pacient)67; Pacientul în absolutiv poate fi retrogradat la statutul de Beneficiar, Locativ, Instrument; antipasivul indică o tranzitivitate redusă; Pacientul este mai puțin afectat (Palmer 2007 [1994]: 19, 35); ● antipasivizarea reprezintă marginalizarea obiectului direct sintactic într-o altă poziție (Polinskaja și Nedjalkov 1987: 241); ● antipasivul este o versiune detranzitivizată a construcției ergative, care cere marcare morfologică (Spreng 2002

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
numele antipasiv este un afix care satisface cerințele morfologice pentru a se încorpora în verb. Principiile de realizare a cazurilor fac ca obiectul antipasivului să apară în instrumental în eschimosă și în dativ în warlpiri. Cele două limbi diferă în privința tranzitivității de suprafață: în eschimosă, propozițiile antipasive sunt intranzitive, subiectul antipasivului fiind în nominativ (opacă), iar în warlpiri sunt tranzitive, subiectul antipasiv fiind în ergativ (transparentă). Între cele două limbi există și diferențe de poziționare a morfologiei antipasive: în structura verbului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
specialitate pentru apariția ergativității: rolurile semantice (ergativul e legat de agentivitate, iar absolutivul, de afectarea pacientului); existența unei structuri argumentale preferate (DuBois 1987, Dixon 1994); punctul de vedere (ergativul este mai puțin central, prin urmare agentul ocupă o poziție periferică), tranzitivitatea (ergativul emfatizează tranzitivitatea anumitor evenimente), arătând că niciuna dintre aceste explicații nu poate constitui motivația unică pentru apariția ergativității. Gildea (2003) acceptă ipoteza lui S. R. Anderson (1977)94, conform căruia o gramatică cu ergativ în propozițiile principale apare ca

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergativității: rolurile semantice (ergativul e legat de agentivitate, iar absolutivul, de afectarea pacientului); existența unei structuri argumentale preferate (DuBois 1987, Dixon 1994); punctul de vedere (ergativul este mai puțin central, prin urmare agentul ocupă o poziție periferică), tranzitivitatea (ergativul emfatizează tranzitivitatea anumitor evenimente), arătând că niciuna dintre aceste explicații nu poate constitui motivația unică pentru apariția ergativității. Gildea (2003) acceptă ipoteza lui S. R. Anderson (1977)94, conform căruia o gramatică cu ergativ în propozițiile principale apare ca urmare a unui

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
însă mai multe probleme pe care analiza limbilor ergative le pune teoriei lingvistice. Aceste probleme sunt legate de modul potrivit de abordare a distincției tipologice dintre limbile acuzative și cele ergative, de teoria Cazului, de concepte sintactice fundamentale − subiect, obiect, tranzitivitate −, de modul în care sintaxa dă seamă de mecanismele care afectează tranzitivitatea − pasiv, antipasiv, aplicativ −, de relația sintactică dintre modelul ergativ și cel al nominalizărilor. Cu toate acestea, în anii '90 există studii care aduc argumente pentru analiza inacuzativă a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lingvistice. Aceste probleme sunt legate de modul potrivit de abordare a distincției tipologice dintre limbile acuzative și cele ergative, de teoria Cazului, de concepte sintactice fundamentale − subiect, obiect, tranzitivitate −, de modul în care sintaxa dă seamă de mecanismele care afectează tranzitivitatea − pasiv, antipasiv, aplicativ −, de relația sintactică dintre modelul ergativ și cel al nominalizărilor. Cu toate acestea, în anii '90 există studii care aduc argumente pentru analiza inacuzativă a limbilor ergative (vezi infra, 2.1.), revenind, astfel, la un model comun

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nevoie de distincția roluri/relații. Folosirea termenilor subiect și obiect pentru sistemele ergative poate crea confuzii. Manning (1996: 17) formulează observația generală că este nevoie de o rafinare a categoriilor noastre gramaticale. Lemarechal (1998: 203, 213) comentează relevanța noțiunii de tranzitivitate pentru limbile ergative, ajungând la concluzia că tranzitivitatea e o noțiune care nu folosește la nimic, o categorie insuficientă, cu risc puternic de etnocentrism, care folosește criterii eterogene și care are putere explicativă insuficientă − de exemplu, nu poate da seamă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și obiect pentru sistemele ergative poate crea confuzii. Manning (1996: 17) formulează observația generală că este nevoie de o rafinare a categoriilor noastre gramaticale. Lemarechal (1998: 203, 213) comentează relevanța noțiunii de tranzitivitate pentru limbile ergative, ajungând la concluzia că tranzitivitatea e o noțiune care nu folosește la nimic, o categorie insuficientă, cu risc puternic de etnocentrism, care folosește criterii eterogene și care are putere explicativă insuficientă − de exemplu, nu poate da seamă de numeroasele construcții aplicative din limbile bantu și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergative, noțiunile de subiect și de obiect fiind total inadecvate pentru limbile cu structură ergativă. Și Deal (2007) formulează observația că ergativul, cazul special al subiectului tranzitiv, ridică probleme nu numai pentru teoria Cazului, ci și pentru subiect și pentru tranzitivitate. Franchetto (2007) face o sinteză asupra aspectelor problematice determinate de studierea mai profundă a limbilor ergative: reconsiderarea teoriei Cazului (ergativul este compatibil cu flexiunea nonfinită), a naturii trăsăturilor categoriilor funcționale, a naturii Lexiconului, a arhitecturii reprezentărilor sintactice, reconsiderarea categoriilor funcționale

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
VP, iar în limbile ergative, Agentul este generat mai sus decât obiectul, dar obiectul se deplasează mai sus decât agentul. În limbile acuzative, trăsătura T e puternică, iar Agentul trebuie să urce pentru a o verifica. În limbile ergative, trăsătura Tranzitivitate, localizată în TrP, mai jos decât T, este mai puternică și atrage Agentul; proiecția TrP este absentă din propozițiile intranzitive, în care T atribuie nominativul argumentului S. În ambele tipuri de limbi, trăsătura mai puternică e verificată de argumentul extern

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cu roluri diferite: dativul obiect direct este verificat de proiecția funcțională X, iar ergativul subiect, de proiecția funcțională Y. Koopman (2008) susține că abordarea cartografică și abordările strict derivaționale oferă o nouă înțelegere a problemei marcării cazului ergativ și a tranzitivității în limba samoană. În această limbă, cazul ergativ poate apărea numai în prezența unui obiect în absolutiv și nu este o proprietate inerentă a predicatului. Tradițional, forma ergativă a fost analizată ca fiind de bază și a fost invocată detranzitivizarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
întotdeauna nominal; subiectul este o poziție de "promovare" a celorlalte nominale. Phillips (1996) arată că faptul că subiectul propozițiilor tranzitive și al celor intranzitive se comportă diferit în privința cazului și a acordului în sistemele ergative poate primi două explicații: (a) tranzitivitatea verbală afectează direct comportamentul sintactic al subiectului; (b) EPP face ca subiectul să se comporte diferit în sistemele ergative − situația din limba yimas. 4.1.2. Nu toate limbile au subiect Această opțiune teoretică poate decurge fie din analiza unor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
morfologic, de acordul verbului sau de o combinație a acestor elemente, dar există în limbi subiecte și obiecte care nu se suprapun realizării prototipice. În încercarea de a demonstra, folosind date din nez perce, că acordul obiectului este esențial pentru tranzitivitate și deci și pentru cazul ergativ, Deal (2007) ajunge și la problema subiectului: în sensul relevant pentru cazul ergativ, categoria subiectului nu poate fi amalgamată cu agentivitatea, subiectul și agentul având funcții diferite în această limbă. Sistemul cazual din nez

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este nemarcat cazual, iar subiectul și obiectul tranzitiv sunt marcate diferit; această limbă permite existența unei propoziții în care mărcile subiectului și ale obiectului lipsesc (propoziție fără caz). Astfel, cazul subiectului tranzitiv este dependent de sintaxa obiectului, și nu de tranzitivitatea lexicală (prezența unui DP Temă) sau de atribuirea rolurilor tematice; dacă obiectul se poate acorda, atunci și obiectul, și subiectul pot purta Caz; dacă acordul obiectului e blocat, marcarea cazuală a obiectului și a subiectului nu e permisă; ergativul depinde

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
al unui VP; subiectul − argument al proiecției v − vP fiind o proiecție specializată pentru argumentul extern; ● subiectul este mai proeminent decât argumentul intern; ● în limbi ca engleza, orice propoziție trebuie să aibă un subiect (nu neapărat și un obiect). 5. TRANZITIVITATEA Dixon (1994: 6) observă că deși toate limbile disting între verbe tranzitive (cu două argumente) și verbe intranzitive (cu un singur argument), în unele limbi această clasificare separă două clase de verbe între care nu există treceri (latina, dyirbal), iar

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sunt intranzitive, iar altele pot fi folosite atât tranzitiv, cât și intranzitiv (engleza)48. În fine, există și limbi în care aproape orice verb poate fi folosit atât tranzitiv, cât și intranzitiv (fijiană, jarawara). Dacă observația lui Dixon privește situația tranzitivității în diverse limbi, cea formulată de Creissels (1995: 248) se referă la statutul unității verbale dintr-o limbă dată: la nivelul verbului ca unitate lexicală, noțiunea de tranzitivitate nu este așa de rigidă cum pare din dicționare, folosirea tranzitivă sau

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tranzitiv, cât și intranzitiv (fijiană, jarawara). Dacă observația lui Dixon privește situația tranzitivității în diverse limbi, cea formulată de Creissels (1995: 248) se referă la statutul unității verbale dintr-o limbă dată: la nivelul verbului ca unitate lexicală, noțiunea de tranzitivitate nu este așa de rigidă cum pare din dicționare, folosirea tranzitivă sau intranzitivă a unui verb având implicații semantice. Nu trebuie să se mai creadă că situația normală este ca un verb să nu poată figura decât în construcții tranzitive

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1998: 85) se întreabă dacă faptul că numeroase verbe sunt înregistrate atât ca tranzitive, cât și ca intranzitive (chanter 'a cânta', courir 'a alerga') este o problemă de uz contextual sau are o semnificație mai profundă. Pornind de la această situație − tranzitivitatea are un rol diferit în diverse limbi și în privința fiecărei unități verbale în parte − voi prezenta, în continuare, tipurile de definiții date tranzitivității și gradul de acoperire a acestor definiții pentru limbile ergative, relația dintre tranzitivitate și alte concepte lingvistice

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
alerga') este o problemă de uz contextual sau are o semnificație mai profundă. Pornind de la această situație − tranzitivitatea are un rol diferit în diverse limbi și în privința fiecărei unități verbale în parte − voi prezenta, în continuare, tipurile de definiții date tranzitivității și gradul de acoperire a acestor definiții pentru limbile ergative, relația dintre tranzitivitate și alte concepte lingvistice, precum și concepția scalară a tranzitivității (problema va fi reluată, din punctul de vedere al claselor de verbe, în Capitolul 3, 1.): faptul că

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Pornind de la această situație − tranzitivitatea are un rol diferit în diverse limbi și în privința fiecărei unități verbale în parte − voi prezenta, în continuare, tipurile de definiții date tranzitivității și gradul de acoperire a acestor definiții pentru limbile ergative, relația dintre tranzitivitate și alte concepte lingvistice, precum și concepția scalară a tranzitivității (problema va fi reluată, din punctul de vedere al claselor de verbe, în Capitolul 3, 1.): faptul că există anumite construcții aflate la limita dintre tranzitiv și intranzitiv înseamnă că zona

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în diverse limbi și în privința fiecărei unități verbale în parte − voi prezenta, în continuare, tipurile de definiții date tranzitivității și gradul de acoperire a acestor definiții pentru limbile ergative, relația dintre tranzitivitate și alte concepte lingvistice, precum și concepția scalară a tranzitivității (problema va fi reluată, din punctul de vedere al claselor de verbe, în Capitolul 3, 1.): faptul că există anumite construcții aflate la limita dintre tranzitiv și intranzitiv înseamnă că zona de trecere între cele două extreme nu este goală

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
claselor de verbe, în Capitolul 3, 1.): faptul că există anumite construcții aflate la limita dintre tranzitiv și intranzitiv înseamnă că zona de trecere între cele două extreme nu este goală. 5.1. Se poate formula o definiție universală a tranzitivității? Hill și Roberge (2006: 7) prezintă cele două mari tipuri de abordări ale tranzitivității din gramatica generativă: (a) abordarea lexicală, conform căreia un verb este intrinsec specificat în Lexicon ca fiind tranzitiv, inergativ sau inacuzativ; toate abordările lexicale pornesc de la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]