559 matches
-
scăpa o javră, Călugărul pierdea o liturghie, în vreme ce eu... Eu trăiam cât timp nu greșeam, încît trageți și voi concluzii de aici". Ceilalți se enervaseră. Nu știu de ce atunci am fost aproape sigur că Mopsul nu fusese niciodată acrobat la trapez și că mințea cu nerușinare. N-aveam nici un temei pentru bănuiala mea și totuși am început să fiu mai atent. Ce se întîmpla acolo? Într-o clipă, toți mi s-au părut niște acrobați care jucau fără plasă, dar nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care ar mai îndrăzni să forțeze ușa arhivei. Într-o privință îi admiram pe bătrâni. Ce reușisem eu? Să mă revolt împotriva tatei? Să mă prefac modest, ca să-mi servesc mai bine vanitatea? Fleacuri. Ei își jucau chiar amintirile la trapez! Auzisem despre niște insecte care fac înțepături otrăvitoare altor insecte, fără să-și omoare victimele. Paralizate, acestea continuă să trăiască, iar insectele otrăvitoare își depun ouăle în corpul lor, transformîndu-le în hrană vie. Așa se întîmpla și cu bătrânii. Nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am făcut, dintr-o prostie, și din, Mopsul un dușman. ― Ulise, i-am zis, de ce ești atât de modest? Mopsul m-a privit bănuitor. ― Nu înțeleg, domnule. ― Sânt convins că ai fost mult mai mult decât un biet acrobat la trapez... Hai, mărturisește, l-am îndemnat ironic. Dar Mopsul era prea inteligent ca să se lase înșelat de lauda mea. ― Nu, domnule, mi-a replicat el sec. N-am fost altceva. ― Ba ai fost, m-am încăpățînat. M-a fixat cu ochii
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pentru el să stea mai departe. Asta se întîmplase după ce Domnul Andrei îmi șoptise într-o zi: "Știți că Mopsul a fost director de închisoare?" Am rămas cu gura căscată. "Cum ai zis?" Așa cum vă spun, domnule sculptor". "Păi circul? Trapezul?" "Vorbe. Minciuni." Și Domnul Andrei îmi comunică în mare taină că Mopsul fusese mai întîi grădinar, primit din milă de un stareț care-i dăduse adăpost. Îngrijea florile din grădina mânăstirii, iar în timpul liber juca zaruri la cafenea. Apoi se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ecranul ca să intre în cortul circului. Un timp, Ignatius rămase relativ tăcut, reacționând ocazional la desfășurarea subiectului cu câte un pufnet înăbușit. Apoi ceea ce părea să fie întreaga distribuție a filmului apăru sus pe sârme. În primul plan, pe un trapez, era eroina filmului. Se legăna înainte și îndărăt pe melodia unui vals. Zâmbea într-un cadru uriaș, luat foarte de aproape. Ignatius îi cercetă dinții în căutare de carii și plombe. Fata întinse un picior. Ignatius îi analiză grăbit conturul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Ignatius îi analiză grăbit conturul în speranța că va descoperi vreun defect. Începu un cântec despre a încerca o dată și înc-o dată până când reușești. Când filozofia textului deveni clară, Ignatius se cutremură și cercetă felul cum se ținea fata de trapez, în speranța că aparatul fotografic va înregistra o căzătură fatală, de la mare înălțime, pe rumegușul de jos. Când corul începu să cânte pentru a doua oară, i se alătură tot ansamblul și în timp ce se balansau, atârnau, se smuceau și pluteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
crucii peste fruntea fiului unui prieten al lui Daniel-Rops, autorul cărții Iisus În vremea Sa, fie un medic care Îmi spunea: „Ei, băiete, Încă n-ai plecat la culcare?“. Tata compara dezbaterea care urma după film cu un număr la trapez, dar mie mi se părea că prezentarea filmului era Încă și mai primejdioasă. Publicul venea ca să vadă un film, doar eu mă găseam acolo ca să-l ascult pa tata. Mi-era Întotdeauna frică să nu vorbească prea mult. „Zece minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
să audă. „Nu mă interesează. Avem oaspeți importanți. Nu-mi pot permite să scot din program tocmai un număr de senzație. Mai ales că, știi, nu vei avea plasă”. „Cum adică?” am transpirat brusc. „Așa cum îți spun. Dacă nu prinzi trapezul, te-ai ras. Nu mai e nevoie să te vindeci”. Și mi-a întors spatele. Am simțit că mi-a trecut temperatura, că nu mai aveam amețeli. Mă stăpânea numai frica. În seara următoare mi-am făcut numărul cu groaza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
scăpa o javră, Călugărul pierdea o liturghie, în vreme ce eu... Eu trăiam cât timp nu greșeam, încât trageți și voi concluzii de aici”. Ceilalți se enervaseră. Nu știu de ce atunci am fost aproape sigur că Mopsul nu fusese niciodată acrobat la trapez și că mințea cu nerușinare. N-aveam nici un temei pentru bănuiala mea și totuși am început să fiu mai atent. Ce se întâmpla acolo? Într-o clipă, toți mi s-au părut niște acrobați care jucau fără plasă, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care ar mai îndrăzni să forțeze ușa arhivei. Într-o privință îi admiram pe bătrâni. Ce reușisem eu? Să mă revolt împotriva tatei? Să mă prefac modest, ca să-mi servesc mai bine vanitatea? Fleacuri. Ei își jucau chiar amintirile la trapez! Auzisem despre niște insecte care fac înțepături otrăvitoare altor insecte, fără să-și omoare victimele. Paralizate, acestea continuă să trăiască, iar insectele otrăvitoare își depun ouăle în corpul lor, transformându-le în hrană vie. Așa se întâmpla și cu bătrânii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am făcut, dintr-o prostie, și din Mopsul un dușman. — Ulise, i-am zis, de ce ești atât de modest? Mopsul m-a privit bănuitor. — Nu înțeleg, domnule. Sunt convins că ai fost mult mai mult decât un biet acrobat la trapez... Hai, mărturisește, l-am îndemnat ironic. Dar Mopsul era prea inteligent ca să se lase înșelat de lauda mea. Nu, domnule, mi-a replicat el sec. N-am fost altceva. — Ba ai fost, m-am încăpățânat. M-a fixat cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pentru el să stea mai departe. Asta se întâmplase după ce Domnul Andrei îmi șoptise într-o zi: „Știți că Mopsul a fost director de închisoare?” Am rămas cu gura căscată. „Cum ai zis?” „Așa cum vă spun, domnule sculptor”. „Păi circul? Trapezul?” „Vorbe. Minciuni”. Și Domnul Andrei îmi comunică în mare taină că Mopsul fusese mai întâi grădinar, primit din milă de un stareț care-i dăduse adăpost. Îngrijea florile din grădina mânăstirii, iar în timpul liber juca zaruri la cafenea. Apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
picioare, îi fugise un fir de la ciorap, pe toată lungimea coapsei, pe partea dinăuntru, și am văzut limpede vânătăile lunguiețe, în zig-zag, de pe coapse, și i-am văzut și chiloții, prin ciorapi, o pată albă între picioare, de forma unui trapez, și atunci am auzit-o zicând, porcule, și am știut că și-a dat seama la ce mă uitam, am știut-o și după gestul cu care a încercat să-și strângă picioarele, însă și-a pierdut echilibrul și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
spun că avea bucate, că se iubea cu femei și că lăsase prunci după el. Dansa cu noi de sărbători și plângea când venea seceta. Pe urmă Însă, au apărut numele astea: triunghi, pătrat, dreptunghi, ca și multe altele: cerc, trapez, și tot așa, iar Selat al meu nu mai are de atunci liniște. N-a mai venit nici la vânătoare, nici la pescuit; la femei nu s-a mai uitat și, de la o vreme, am auzit că nici nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
aia îl atârnăm acolo sus, la doar câțiva metri de pământ, ca să poată să exerseze câteva sărituri, să vadă cum e. —Mai bine ea, decât mine, zise Bez pe un ton sec. —A, Marie a făcut de toate, zise Sally. Trapez, circ, școală, acrobații. E floare la ureche pentru ea. Uneori, engleza fluentă a lui Sally, combinată cu accentul lui, dădeau naștere unor efecte comice involuntare. Bez și cu mine izbucnirăm în râs în același timp, în timp ce Sally se uita la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pământul. — Ce mod ciudat de a-l găsi! zise Margery. Totuși, e o fată drăguță. Mi-o aduc aminte de la o companie de circ alternativ care a ținut un spectacol aici, acum câțiva ani. Fără animale, bineînțeles. Ea era la trapez. Am clipit, după care mi-am dat seama despre cine vorbea. — Te referi la Marie? — Da, sigur. Margery zâmbi. — Am o memorie a fețelor foarte bună. Am recunoscut-o de prima dată când am văzut-o. — Presupun că n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să fi fost distractiv. A, așa a fost, zise Sophie, luminându-se. A fost minunat. Cam ca în Archaos 1. Pur și simplu îi aruncau pe toți pe scenă, indiferent dacă voiau sau nu. Până la sfârșitul reprezentației eram sus pe trapez, costumată ca o libelulă. Marie a fost uimitoare - poate face orice, ar fi trebui s-o vezi. Păcat că nu face chestii acrobatice tot timpul. Dar ea vrea să se apuce serios de actorie, deci... Ridică din umeri. Crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
care Vi i-o făcuse lui Hazel - și n-a fost decât un accident! Voiam s-o fac să plătească pentru că s-a purtat ca o scorpie. A fost pur și simplu un impuls. Și tu mai lucraseși înainte la trapez, la circul acela. Deci nu-ți era frică de înălțime și știai cum să prinzi lacătul. — Am greșit când ți-am spus că am lucrat la trapez, recunoscu Sophie. Imediat după ce ți-am spus-o mi-am dat seama ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
A fost pur și simplu un impuls. Și tu mai lucraseși înainte la trapez, la circul acela. Deci nu-ți era frică de înălțime și știai cum să prinzi lacătul. — Am greșit când ți-am spus că am lucrat la trapez, recunoscu Sophie. Imediat după ce ți-am spus-o mi-am dat seama ce însemna lucrul acesta. Mi-a luat mâna, implorându-mă din priviri. Rămâne secretul nostru, da? Promit că n-o să mai fac niciodată așa ceva. După aceea mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să opinăm, cu un oarecare fundament, că cele patru picioare nu servesc pentru a susține patrupedul sau tabla mesei, ci mai bine că aceasta este pentru a suporta picioarele. Aici mă voi extinde în ample considerații de cum acest tip de trapez papiraceu îl vom vedea apoi reprodus în toate acele organisme superioare, inclusiv omul, în care corpul poartă extremitățile în loc ca acestea să poarte corpul, și voi studia tipul de trapez în specia umană, în acei oameni a căror rațiune de
Însemnări pentru un tratat de cocotologie by Miguel de Unamuno () [Corola-publishinghouse/Science/1089_a_2597]
-
mă voi extinde în ample considerații de cum acest tip de trapez papiraceu îl vom vedea apoi reprodus în toate acele organisme superioare, inclusiv omul, în care corpul poartă extremitățile în loc ca acestea să poarte corpul, și voi studia tipul de trapez în specia umană, în acei oameni a căror rațiune de a fi este de a avea mâini și picioare. După a treia etapă vine a patra, în care se dezvoltă, datorită unui proces pe care îl voi detalia, păsărica normală
Însemnări pentru un tratat de cocotologie by Miguel de Unamuno () [Corola-publishinghouse/Science/1089_a_2597]
-
că nu întreprinsese călătoria către nici un afurisit de dormitor. Lumina devenise plumburie. Cafeaua fusese menținută, prin cine știe ce trucuri, fierbinte și - i se repetă - important era să fie băută așa. Sorbi, năzărindu- i-se că în ceașcă i se prăbușise un trapez de tencuială de pe tavan, împroșcîndu-l - două puncte fierbinți - peste față. Își descusu, din nou, cu greu, pleoapele, folosi mâneca, se șterse. Nu era cafea. O făptură dintr-astea bătrâne, ce-i jucau prin înainte, își împinsese două tălpici umede
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mereu resurse de entuziasm pe urmele unui futurism acum Îmblînzit, realizînd adeseori Înlănțuiri imagistice care aruncă semnificative punți Între cele două universuri Înrudite, ca În aceste versuri din Brățara nopților (XII): Te plimbi În călușeii sîngelui, ce scrînciob inima De pe trapezul privirii se avîntă În salt mortal zările Zările ca niște clopote se nesfîrșesc dar acrobat vîntul Jonglează elegant cu frunzele cu tăcerile... Dacă observăm că În celebra secvență, imediat următoare a tipografiilor (XI), o altă suită de imagini Își găsea
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
căutată precede, dar, hotărîrea lui Alecsandri de a scrie. O recluziune care se transformă Într-o bucurie a spiritului laborios: „CÎt ține timpul aspru - scrie el lui Ion Ghica - cît termometrul face gimnastică sub linia de la zero ca sub un trapez ideal, Îmi umplu zilele cu Îndeletniciri intelectuale și cu Întreținerea focului din sobe. Am ajuns În arta aceasta la Înălțimea vestalelor și acum știu a da clădirii despicăturilor de lemne forme arhitectonice cari ar merita medalia de aur, dacă asemenea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Coltuc arăta ca un copil bătrân. Iar ochii tocmai de aceea se încăpățânau să rămână copilăroși. Alerga de-a lungul străzilor cu privirile, se strecura printre oameni, țopăia printre mașini, se agăța de firele de înaltă tensiune, ca de bara trapezului, făcând giumbușlucuri, se răsucea primind, cu fața în sus, brumele întârziate ale amiezii de noiembrie. Ceva însă nu-i plăcea în locul acela. — Uite pasajul, zise. Văd lumea alergând și mașinile și tramvaiele, mișcarea e cea mai frumoasă priveliște. Or, pasajul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]