314 matches
-
același timp, a permis contestarea logicii clasice a strategiei pornind de la premisa că transformarea războiului În urma diminuării rolului statului ca principal actor pe scena războiului, angrenează o transformare a (logicii) strategiei. Pentru a analiza aceste puncte, clasica perspectivă a paradigmei trinitare a războiului, așa cum a fost formulată de Clausewitz, este Încă utilă. Potrivit acesteia, războiul este rezultanta echilibrului dintre populație, comanda militară (armată) și comanda politică (guvernarea). Diferite forme de interacțiune Între aceste trei elemente conduc la matrice diferite ale războiului
Politica de securitate națională. Concepte, instituții, procese by Luciana Alexandra Ghica, Marian Zulean () [Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
Nu la fel stau lucrurile și în cazul antinomiei dogmatice, ce privește unitatea de ființă a celor trei persoane divine. Tertulian vorbește despre acest lucru într-un alt text polemic, Împotriva lui Praxeas, III, 4- 6. Înțelege că, în ceea ce privește dogma trinitară, se modifică atât înțelesul unor termeni, cât și cel al chestiunii reale (sensus rei, spune în III, 6). De această dată, antinomia va privi ceea ce în ființa sa este incomprehensibil, sau, cu o expresie mai potrivită, dincolo de cele comprehensibile și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ei. Nu la fel stau lucrurile și în cazul antinomiei dogmatice, ce privește unitatea de ființă a celor trei persoane divine. Tertulian vorbește despre acest lucru întrun alt text polemic, Împotriva lui Praxeas, III, 4- 6. Înțelege că, în ceea ce privește dogma trinitară, se modifică atât înțelesul unor termeni, cât și cel al chestiunii reale (sensus rei, spune în III, 6). De această dată, antinomia va privi ceea ce în ființa sa este incomprehensibil, sau, cu o expresie mai potrivită, dincolo de cele comprehensibile și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nu putem fără citate, dar și că noi recunoaștem legitimitatea epistemică a altor surse de cunoaștere decât cea canonică academic. O reabilitare a „trivialului”. Doar la origini Trivia însemna Arborele vieții și se află la originea simbolică a altor forme trinitare ale sacrului. Eh, dar asta era pe vremea când sacrul mai era și femeiesc, nu doar așa cum a fost el confiscat cu vremea, doar de către nepurtătorii și nedătătorii de viață (notă cultă: Mary Daly). Am cam scăpat caii în păpușoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
nu intră în domeniul filosofiei care dă naștere unei cunoașteri abstracte, valide pentru orice om care gândește în conformitate doar cu lumina rațiunii. Total diferită este în schimb poziția hegeliană, care se folosește din plin de conținuturi ale Revelației: forma trinitară a Absolutului, istoria umană ca dialectică a căderii și mântuirii, rezultatul escatologic al istoriei cu Providența travestită în veșmintele «vicleniei rațiunii». Aceste concepte, evident transformate din adevăruri revelate, și-au pierdut totuși caracterul lor de mistere religioase, fiind complet raționalizate
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
se găsește și într-o legătură verticală cu divinitatea, căci „încă de la nașterea sa, omul este invitat la dialog cu Dumnezeu”. Doar prin credință, el poate sesiza acest proiect, prin care i se dă ocazia de a participa la viața trinitară a lui Dumnezeu și de a fi un fiu al său. Acest fapt presupune ca și Dumnezeu să fie deschis spre dialog cu omul. Dar, dacă omul în esența sa e o ființă dialogică, având capacitatea de a fi într-
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
capabil de raport cu Dumnezeu, capabil de a-i asculta chemarea și de a-i răspunde cu responsabilitate. Revelația lui Dumnezeu își găsește punctul maxim în persoana lui Isus Cristos, pentru că „viața lui Isus traduce în limbaj uman existența naturii trinitare a lui Dumnezeu care este iubire”. Fiind „Cuvântul” prin excelență (cf. In 1,1-2), Cristos este un „perfect comunicator”, care comunică mântuirea oamenilor. Iar, dacă în același timp el este Adevărul (cf. In 14,6), fiind un Dumnezeu adevărat, atunci
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
trăiască mai deplin cuvântul lui Dumnezeu într-o perioadă specifică a istoriei. Ele devin un ajutor particular oferit în anumite contexte, anumitor oameni, pentru ca aceștia, sau cei din jurul lor, să trăiască credința cât mai autentic și eficient. Există o dimensiune trinitară a comunicării lui Dumnezeu, prin care se afirmă că fiecare Persoană Divină posedă tot binele, tot adevărul și tot frumosul, în modalitatea comuniunii și a comunicării. Crearea și mântuirea nu sunt altceva decât comunicarea Sfintei Treimi către umanitate, care are
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
omului spre comuniunea cu Dumnezeu. Prin intermediul lui Cristos, care este „inima existenței divine”, Dumnezeu Tatăl se implică într-un dialog cu oamenii (cf. In 14,10-12), comunicând iubirea ce există în viața intimă a Trinității. Dumnezeu descoperă omului imaginea sa trinitară, astfel: Tatăl care creează, Fiul care mântuiește și Duhul Sfânt care se dăruiește. În fața acestui triplu dialog, omul are posibilitatea de a răspunde de trei ori „cred”, sau de a răspunde tot atât de des „nu cred”. Dialogul dintre Dumnezeu și om
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
3.2 Sacramentele Sacramentul este o celebrare, un moment solemn, un dialog, o întâlnire între om și Dumnezeu și un eveniment de har. Prin celebrarea sa, omul primește revărsarea harului divin care îl face să participe din plin la viața Trinitară a lui Dumnezeu. Întâlnirea omului cu Dumnezeu în celebrarea sacramentului are loc în mod real, pentru că, printr-un astfel de moment, Cristos, atât Om cât și Dumnezeu, „își prelungește în plan terestru umanitatea sa glorificată” și, astfel, își „prelungește” misterul
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
exigențelor elaborate de Conciliul Vatican II. Prin faptul că stabilește mai multe forme de celebrare a sacramentului reconcilierii, acest document demonstrează că sacramentul nu este o chestiune privată, individuală, ci că se inserează într-un context comunitar, eclezial, escatologic și trinitar. Cele trei forme propuse vor să se raporteze la om în totalitatea sa, individuală și relațională, astfel: a) Prima formă, cea de mărturisire și dezlegare individuală, având rădăcinile în nevoia profund umană de a manifesta renunțarea la păcate într-un
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
ale celebrării reconcilierii, deja stabilite la Conciliul din Trento: căința, mărturisirea, pocăința și dezlegarea. Alături de aceste sublinieri pastorale inițiale, atenția actuală a Bisericii asupra sacramentului reconcilierii vrea să accentueze mai mult aprofundarea trăsăturilor sale interne, prin recunoașterea dimensiunilor acestuia: pascală, trinitară, eclezială, liturgică și personală. Ele sunt rodul reflecțiilor istorice și contemporane, inspirând posibilitatea prin care credinciosul se poate bucura mai mult de roadele celebrării reconcilierii sacramentale. 3.1.1 Dimensiunea pascală Această dimensiune se construiește pe premisa că fiecare sacrament
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
prin faptul că prevestește victoria finală a lui Cristos realizată la sfârșitul lumii. Acest sacrament se înscrie într-o perspectivă escatologică, a judecății de pe urmă, fiind o paradigmă a ceea ce Dumnezeu va face la sfârșitul lumii. 3.1.2 Dimensiunea Trinitară Dimensiunea Trinitară rezidă în dimensiunea Pascală a sacramentului, pentru că Paștele este un eveniment la care participă întreaga Sf. Treime. Înseamnă că celebrarea reconcilierii, ca rod al evenimentului Pascal, implică o participare a Sfintei Treimi. Sacramentul reconcilierii realizează un moment de
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
că prevestește victoria finală a lui Cristos realizată la sfârșitul lumii. Acest sacrament se înscrie într-o perspectivă escatologică, a judecății de pe urmă, fiind o paradigmă a ceea ce Dumnezeu va face la sfârșitul lumii. 3.1.2 Dimensiunea Trinitară Dimensiunea Trinitară rezidă în dimensiunea Pascală a sacramentului, pentru că Paștele este un eveniment la care participă întreaga Sf. Treime. Înseamnă că celebrarea reconcilierii, ca rod al evenimentului Pascal, implică o participare a Sfintei Treimi. Sacramentul reconcilierii realizează un moment de comuniune între
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
se confirmă nu doar credința penitentului singular, ci și a întregii Biserici. Reconcilierea se produce prin cuvântul mărturisirii penitentului, prin cuvântul dezlegării preotului și prin rugăciunea Bisericii pentru reconcilierea și convertirea păcătoșilor. 3.1.5 Dimensiunea personală Alături de aspectul eclezial, trinitar sau liturgic, penitentul trăiește în cadrul celebrării sacramentului reconcilierii și o dimensiune intimă, personală, pentru că reconcilierea este o acțiune personală. El se găsește, până la urmă, în mod personal cu momentele sale proprii în celebrarea acestui sacrament. Pentru eficacitatea acestui sacrament, trăirile
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
viața aceluiași penitent. Ele subliniază atât efectul primar al reconcilierii sacramentale, cât și efectul secundar al acesteia, efect ce se naște din dispoziția și implicarea penitentului și a confesorului în cadrul celebrării sacramentale. Așa cum propun unii autori, există: a) o dimensiune trinitară a misticii sacramentale. Ea constă în faptul că, primind iertarea, penitentul se reinserează într-un raport de comuniune intimă cu Sfânta Treime. Dacă păcatul a fost opțiunea omului de a se îndepărta de această legătură strânsă, iertarea este darul care
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
Cristos, la care se adaugă meritele întregului Trup Mistic al lui Isus Cristos, adică Biserica, și mijlocirea rugăciunilor și a penitențelor tuturor sfinților. Prin iertare, distanța dintre penitent și Dumnezeu s-a modificat, penitentul fiind acum în comuniune cu viața Trinitară, pentru că a primit un flux de iubire veșnică, divină, care îl face să iubească din nou, nu doar mai liber, ci și necondiționat. Suntem convinși că apropierea dintre Dumnezeu și om în celebrarea sacramentală nu este doar o consecință a
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
specială de existență, caracterizată de claritate și de seriozitate spirituală, în care penitentul iertat se regăsește . Prin experiența autocomunicării lui Dumnezeu, el nu se așază într-o relație simplă cu „un dumnezeu” oarecare, ci într-o comuniune particulară cu Dumnezeul Trinitar, în intimitatea căruia cele Trei Persoane Sfinte se află din veșnicie într-o relație profundă de comuniune. Întreaga celebrare sacramentală se înscrie într-un proces dialogic, în care cuvintele au rolul lor important. Reconcilierea devine un „verbum visibile”, adică un
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
să nu ținem la nimic, nici material, nici afectiv, nici spiritual”. Numai dedicându-ne unei practici severe a umilinței vom avea o inimă golită, în care Spiritul poate să-și reverse darurile sale, primul fiind iubirea, esența însăși a vieții trinitare. Inimă golită înseamnă, prin urmare, inimă sărăcită de sine. Preotul, din acest punct de vedere, trebuie să fie omul cel mai sărac de sine însuși, pentru a fi cel mai plin de Dumnezeu pentru alții. 3. O inimă ușurată. A
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
responsabilității noastre, fără să cădem în admirația pentru prezent (prezentul, într-adevăr, nu conține încă cu totul mântuirea noastră); 3) cu deschiderea spre viitorul ultim, deoarece numai la sfârșit harul creației și al istoriei salvifice va înflori în slava cerului trinitar. Se înțelege, însă, cât de mult îl privește pe preot să a-mintească perspectiva escatologică. Să nu uităm că politica este unul din penultimele bunuri care sunt importante pentru că sunt create de Tatăl și răscumpărate de Cristos, totuși nu sunt ultimele
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
un adânc respect și de adorație - credința noastră în Dumnezeu. Putem s-o facem, pentru că fiind frați și surori ai lui Isus, suntem și fii ai lui Dumnezeu. Suntem chemați să luăm parte la viața și la iubirea lui Dumnezeu trinitar. Cu încrederea unui copil Dacă putem spune „Tată” Dumnezeului nostru, înseamnă că Dumnezeu iubește: nu ține pentru sine propria iubire, ci o dăruiește. Acesta este semnul caracteristic care ne permite să-i recunoaștem paternitatea, faptul că dăruiește iubirea și viața
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
Mediterana În căutarea unei alte științe pierdute, pe lângă care dogmele acelea de treizeci de parale n-ar fi fost decât Învelișul superficial, parabola pentru cei săraci cu duhul, hieroglifa aluzivă, un fel de a le face cu ochiul Pneumaticilor. Misterul trinitar? Prea ușor, trebuie să fie altceva dedesubt. Era unul, poate Rubinstein, care, atunci când Îl Întrebaseră dacă crede În Dumnezeu, răspunsese: „O, nu, eu cred... În ceva cu mult mai mare...“ Dar mai era un altul (poate Chesterton?) care zisese: de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
conștientă și voluntară. Este clar faptul că subiectul acționează prin natura care îi aparține, exersând inteligența și voința sa, dar nu se poate identifica nici cu natura, nici cu conștiința, nici cu voința. Acest lucru este valabil și în cadrul doctrinei trinitare, în care se evită identificarea dintre persoană și conștiință. Se remarcă, totuși, o schimbare de semnificație a conceptului de persoană, începând cu secolul XIX, cea de conștiință de sine, deoarece în loc de o definiție ca entitate metafizică, avem o definiție ca
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
de o subzistență relațională. Se afirmă că: „Unul din aspectele cruciale ale dezbaterii filosofice, activat de creștinism în jurul conceptului de persoană, constă tocmai în a stabili dacă ea indică substantia abstractă sau concretul subsistens. Direcția în care se îndreaptă teologia trinitară este evident cea de singularitate a persoanei, a concretului său individual, a ființei sale ca subiect sau substrat, o substantia individua (după cum a afirmat Boethius).” Se cuvine să facem o precizare importantă, legată de discursul antropologic în epoca Sfinților Părinți
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
responsabilității creaturii, în opoziție cu o teologie care-l supune și pe Dumnezeu sclaviei destinului. Se remarcă faptul că în istoria conceptului persoanei predomină concepția substanțialistă, deși există momente de dezvoltare și a unei concepții relaționale. Printre acestea amintim momentul trinitar în gândirea creștină (sfântul Augustin), momentul de invenție a subiectului de drept ca persoană în secolul al XII-lea (de la Grotius la Leibniz), momentul recunoașterii (Fichte și Hegel), momentului dialogului interpersonal (M. Buber și E. Mounier). Ceea ce determină reflecția creștină
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]