519 matches
-
nisipoși, pe jumătate închiși, îmi spune, până și în sacul de dormit, în mijlocul deșertului, am dormit mai bine decât aici, cu tine. Gura lui emana un miros de pantofi vechi, așa că mi-am întors fața în direcția opusă, către mutra turtită a ceasului deșteptător, care a început să sune exact în clipa aceea, iar el a mormăit, de câte ori ți-am spus să pui ceasul în camera lui Noga, și m-am ridicat printr-o smucitură, razele soarelui mă orbeau, ce te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
după ea, iar eu mă simțeam incapabil să le stăvilesc. Aveam senzația că o ating pe Naoko cea îmbrăcată în pelerină galbenă de ploaie, curățind colivia păsărilor și ducându-le de mâncare. Îmi trecea prin fața ochilor imaginea tortului pe jumătate turtit și cămașa udă de lacrimile lui Naoko. De fapt, plouase și în seara respectivă. În iarna aceea m-am plimbat cu Naoko, îmbrăcată în haina din păr de cămilă. Își purta părul strâns cu o agrafă mare și o pipăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
balustrada verandei, pînĂ ajunse Într-un loc din care putea vedea ușa din spate. Nu surprinse pe nimeni. Se strecură Înapoi În fața casei și, Încercînd să nu fie văzut, se uită În josul străzii. Un negru, cu o pălĂrie de paie turtită și cu boruri Înguste, Îmbrăcat Într-o haină gri de alpaca și pantaloni negri, se Îndepărta pe sub dafinii de pe trotuar. Enrique rămase la locul său, dar nu mai văzu pe nimeni altcineva. RĂmase acolo un timp, privind În jur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
frunzele de dafin. Se ridică, se duse pînĂ-n fața casei și, stînd la adăpost, În umbra de lîngă zid, se uită În stînga și-n dreapta, pe stradă. La colț, sub un copac, stătea un bărbat cu o pălĂrie turtită și cu boruri Înguste. Nu putea să vadă ce culoare au haina și pantalonii lui, dar era clar că-i un negru. Enrique se trase repede În fundul verandei, dar acolo nu era pic de lumină, În afară de cea aruncată pe cîmpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
a văzut cumva? — Nu. Am traversat terenul viran. — O să ți-l arăt. Hai pe verandă. Urcară, Enrique ducînd coșul În mînĂ. Îl așeză lîngă pat și apoi se duse la marginea verandei și se uită. Negrul cu pălĂria de paie turtită și cu boruri Înguste plecase. — Așa..., făcu Enrique În șoaptă. — Așa, ce? Întrebă fata, care-i apucase brațul și se uita și ea afară. — Așadar a plecat. Ce-i de mîncare? — Îmi pare rău c-ai stat singur toată ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Maria. În mașina Întunecată, polițiștii Își balansau armele urmînd raza reflectorului cu urîtele, scobitele și eficientele guri de foc ale Thompson-urilor. La umbra unui copac, În spatele mașinii pe care era montat reflectorul, stătea un negru. Purta o pălĂrie de paie turtită și cu boruri Înguste și o haină de alpaca. Pe sub cămașă, purta la gît un colier din mărgele albastre voodoo. Stătea-n tăcere și urmărea raza reflectorului. Lumina trecea În continuare peste cîmpul părĂginit unde fata stătea Întinsă, cu bărbia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
a primei mașini bărbații Își băgau mitralierele În cutiile lor grele, le scoteau patul și-l băgau În buzunarele diagonale, apoi țeava și mînerul În buzunarele mari cu Închizătoare și magaziile În buzunarele lor Înguste. Negrul cu pălĂria de paie turtită ieși din umbra casei și făcu semn primei mașini. Se urcă pe locul din față, așa că acum stăteau doi lîngă șofer, și cele patru mașini intrară pe drumul principal, care ducea spre Havana. Înghesuit pe scaunul din față, negrul Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
și le purtaseră În mașină. Le dăduse șarpele la schimb indienilor și ei fuseseră Încîntați, pentru că avea pielea frumoasă și doișpe clopoței, și Roger Își aminti cît de greu i se păruse cînd Îl ridicase, cu capul atîrnîndu-i, mare și turtit, și cum zîmbise indianul atunci cînd Îl luase În mînĂ. Tot În acel an a Împușcat curcanul Ăla sălbatic cînd traversa drumul - era dimineața devreme și el apăruse din ceața subțiată de primele raze, și prin ceața argintie se vedeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ei astigmatice, aș fi fost victima unei iluzii fabulatorii, deoarece Pendulul m-ar fi făcut să cred că planul de oscilație Îndeplinise o rotație completă, Întorcându-se În punctul de plecare, În treizeci și două de ore, descriind o elipsă turtită - elipsa Învârtindu-se În jurul propriului ei centru cu o viteză unghiulară uniformă, proporțională cu sinusul latitudinii. Cum s-ar fi rotit oare dacă punctul ar fi fost fixat În vârful cupolei Templului lui Solomon? Poate Cavalerii Încercaseră și acolo. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cu autobuzul 131, cinșpe cu tramvaiul 34 și încă vreo șase cu 102. Ultima parte a călătoriei e și cea mai grea. Pe linia 102 acționează șuții din Vitan. Urcă în autobuz câte zece. Îi recunoști după figurile de bidon turtit, după căutătura impertinent-vicleană, după mirosul de transpirație și după vocabular: „Cirică, vezi că, mardeiașu’ ăsta își ține hepatita lângă plămân”, „Ciupeală, rupe tu biletele în față, că eu vopsesc papagalii din spate”. În prima zi de navetă îmi șterpelesc portofelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
mai bune prietene, se certaseră cine să stea în față, lângă Coceanu. Învingătoarea nici nu mai apucase să se atingă de gogoșile pe care le ducea în poală, la întoarcere. Iuliana stătuse aproape o oră sub camion, blocată în mașina turtită, lângă cadavrele colegilor ei. Cu o clipă înainte râdeau, ascultau muzică, făceau planuri pentru weekend. Apoi, într-o fracțiune de secundă, râsetele s-au transformat în gemete, oasele au trosnit, sângele a împroșcat parbrizul și scaunele, corpurile s-au răsucit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
va veni vreo anchetă care să stabilească împrejurările morții, dar nu îndrăznea. Petre privea lung fața noroită a bătrânului boier. Vedea pe obrazul stâng o dâră de sânge năclăit cu humă, ca o panglică de catifea neagră ieșită de sub căciula turtită. Tresări când auzi glasul primarului cu o imputare ascunsă: ― Mi se pare că nu fuseși aci, Petrică? ― Bine că n-am fost, Doamne iartă-mă! bâigui flăcăul. Că ce-o mai ieși din toate astea, numai Cel-de-sus poate să știe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
gura ei nu avea o expresie pasivă, feminină la modul "tipic", adică de blândețe sau bunătate: dimpotrivă, era numai nerv, numai afectare, ironie, copilărie, dar și un rafinament de femeie matură, încă neasimilat cu totul. Năsucul ei avea vârful puțin turtit, ceea ce îi dădea o înfățișare și mai voluntară. Doar ochii, galbeni și luminoși, aveau ceva de frumusețe convențională. Gina nu-mi plăcea încă, dar mi-a părut, încă de la început, diferită de toate fetele pe care le cunoșteam. Adăpostită sub
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fulgi de foc, suind purificat în mezencefalul plin de reptile și de păsări cu dinți, pierdut acolo, printre ferigile arborescente. Și sus, explorând cele șase straturi extaziate ale ncocortexului, pictate cu chipul Ginei deformat ca un fetus peste emisfere: frunte turtită, gură cu buze groase și limbă enormă, trup minuscul, dar mâini cu degete cât tot corpul, rășchirate grotesc. Și pretutindeni conclavul viermilor, insectelor, reptilelor, mamiferelor, adunările de gală ale ramapitecilor, australopitecilor, pitecantropilor, apoi oamenii de Cro-Magnon, romanii, celții, dacii, slavii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
exemplare mai curând grațioase: spongieri ca niște horbote albe, tubulare, sau ca frunzele agitate ale unei alge, sau ca un pahar, mai curând un potir, un Graal de buret cu piciorul de jumătate de metru. Celenteratele etalau meduze în borcane turtite, ființe halucinante, văluri verzi peste văluri roz peste văluri albastre, și corali: mărgeanul în pomișori strâmbi, de piatră lucioasă ca plasticul, gorgonia ca o creangă lălâie plină de sânge și de încă ceva azuriu, madrepori albi și sferici ca niște
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
capul triunghiular al anacondei în palme și îl privi concentrată. Chiar și de sticlă fiind, ochii roșii, limpezi, ai reptilei erau fascinanți. De data asta a trebuit s-o trag eu pe Gina mai departe, printre șerpii veninoși și crocodilii turtiți, cu burțile moi, tolăniți pe mari postamente de scândură. Gavialul avea un bot lung și subțire, ca de rață, cu dinți de ferăstrău. Roșu ca mărgeanul, cu inele late, negre, șarpele surucucu se încolăcea în vitrină alături de cobra cam famelică
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
spate, privind într-o fântână. Deasupra ei, uriaș, strălucea un soare negru. Ne-am așezat pe sofa, iar Gina scoase de sub pat o cutie de pantofi plină cu tot felul de lucrușoare: globuri de pom de iarnă, păpuși cu capetele turtite, poze foarte vechi, bilețele și ilustrate, o seringă ruginită, un stetoscop. Cînd eram foarte, foarte mică, am descoperit drumul care duce aici. Aici aduceam tot ce mă bucura, tot ce-mi plăcea: păpușile mele, cadourile de la rude, aici veneam cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
însă îmi plăcea, pentru că-mi amintea de mirosul parfumat al anumitor bomboane discoidale, roze, făinoase, numite "cerceluși". Pe Zizi o ținea în poșeta ei care imita pielea de crocodil. După multe ocoluri pe străduțe necunoscute, trecând pe lângă școli galbene și turtite, cu cercevele verzi la ferestre și cu acoperișuri maro, pe lângă centre de butelii unde era mereu coadă și centre de sifoane dominate de-o uriașă roată albastră în mișcare, intram, în fine, pe strada unde stătea tanti Aura. Era o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rătăcit printre construcțiile de piatră, Carmina privi prin gaura perlei și văzu strada noastră, începu să ne-o descrie cu atâta precizie, încît în curând ne-am trezit din nou pe pietrele caldarâmului, înconjurate de casele verzui și roze și turtite, de stâlpii de telegraf înnegriți de catran. Soarele era la scăpătat, cerul din partea aceea luase culoarea indigoului, dar în partea cealaltă, albastră-aburoasă, se străvedea deja luna. Umbrele ni se lungiseră hidoase spre câmp, ca niște insecte filiforme. Se terminase și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și-am privit înăuntru. Sub pânzele de păianjen, grele și pline de insecte mișunătoare, se vedeau în penumbră unelte vechi: târnăcoape, lopeți, bucăți ciudate de tablă, o nicovală, fiare răsucite, scoabe, toate acoperite de cruste cărămizii de rugină. O găleată turtită era plină până la jumătate cu var solidificat. Am plecat cuprinsă deodată de oboseală, de sentimentul inutilității. Mi-am adus aminte ce spusese odată Egor: "Timpul exterminator, timpul care nu lasă răniți." Și cu asta ți-am cam spus "preafrumoasa mea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sentiment de oboseală ? Trebuie să fi auzit de scandalul ce-a fost la club, când oamenii cei mai onorabili, unii ajunși la o vârstă venerabilă, s-au trezit antamați într-o încăierare rușinoasă și au ieșit de acolo cu pălării turtite, cucuie, gulere strâmbe și bastoane schimbate... Vorbește, răsturnat comod în scaun. Pete mari de roșeață nesănătoasă i-au invadat fruntea pleșuvă, pomeții, maxilarele. Febra. Vorbind, nu pierde nicio clipă din vedere chipul musafirului : o atenție încordată, ce vrea și nu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
picior de bărbat, încălțat cu bocanci soldățești, o mână, un trunchi de femeie, tăiat oblic și cu sânii dezgoliți, o masă însângerată ce putea să fi fost un copil mic, un băiețandru cu corpul subțire rămas întreg, numai capul complet turtit, fără dinți și mânjit de creier. Ah, cum se învinovățea biata maică-sa că îl trimisese pe el și nu mersese să stea ea la coadă !... Acești nefericiți, cele mai lovite victime, se aflau chiar în capul cozii, lângă peretele
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
îngust, de aceeași culoare, cu o oglindă înaltă și îngustă, elipsoidală, își făceau, cu stângăcie, datoria de uriașe ornamente. Covorul relua modelul verde argintiu al tapetului, adăugându-i câteva linii accentuat negre. O canapea joasă, verde deschis, cu brațe foarte turtite, îmbrățișa o puzderie de perne mici, negre. În fotoliu capitonat cu creton, o masă de birou funcționărească, acoperită cu plastic, și un scaun pătrunseseră ca intruși, reprezentând, în felul lor umil, utilitatea și confortul. Pe sub ușile de lemn sculptat ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-i încurajator, în timp ce el simțea în ființa sa înfiripându-se o voință prea firavă spre a se împotrivi voinței zâmbitoare a mamei. Intrau într-o curticică umbrită, alungită între două ziduri vechi, în josul cărora coborau de la streșini burlane de tinichea turtită. Un pluș de mușchi verde și umed creștea la piciorul zidului, pe pavajul de piatră rotundă pe care, călcându-l, piciorul se simțea nesigur și se clătina în toate direcțiile. O ușă dublă: una se deschidea în afară, iar cealaltă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
umple lumea cu integrame și mânji cu aripi să numi spui mie Calu ! Să mai tragem o ocheadă în direcția și către personajele principale de la marginea epopeii noastre copitate. CALACHE BEȘLEAGĂ. 1,73 metri, ochi sașii, fost fără partid,nas turtit din cauză de pumni, ușor șchiop la ambele picioare, făcut armata la marină, fără alte semne particulare. Semialco-olic. Conform Decretului Prezidențial cu procedură de urgență, grăjdarul nostru s-a văzut obligat la schimbarea numelui din Calache Beșleagă în Caius Aeqvus
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]