3,106 matches
-
că, în mod inevitabil, firul intimității noastre se va rupe. Intenția Antoniei era ca, într-un fel sau altul, acest fir să nu se rupă niciodată. Am simțit că mă cuprinde un fel de silă spirituală amestecată cu o abjectă ușurare care m-a făcut ca, pentru o clipă, Antonia să-mi pară aproape hidoasă. Eram pe punctul de a ceda nervos. Nu poți să ai totul, Antonia, am spus. Ea își puse ambele mâini pe genunchii mei, se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cu mașina spre Pelham Crescent. Antonia purta un pulover castaniu din cașmir și un șirag de perle pe care nu i le știam. Nu-și cumpăra nici măcar o batistă fără să-mi ceară părerea. Am constatat, cu un sentiment de ușurare, că e enervată, agitată și că nu e dispusă să mă sufoce cu tandrețea ei. Când m-a văzut, a sărit în picioare și a spus: — Cred că putea să mai aibă puțină răbdare și să nu se apuce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
palton, iar fața ei ireală purta încă umezeala aerului de afară. Nu zâmbi, nu zise nimic, ci mă examină cu o privire încordată, neclintită și meditativă. În clipa în care am văzut-o am fost derutat, am simțit și o ușurare, dar și un fel de teamă profundă și inexplicabilă. M-am simțit ca în fața unei primejdii. — Pot să vă ajut cu ceva? am întrebat. Ea își lăsă capul spre spate și-și desfăcu gulerul paltonului. — Cu alte cuvinte, domnule Lynch-Gibbon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Fericirea și durerea pe care le trăisem ieri văzând-o pe Georgie în casa mea se risipiseră complet, eram trist și deprimat, fără vlagă și cu nervii întinși. Când am intrat în apartamentul lui Palmer am simțit un fel de ușurare incertă și lașă. Aici cel puțin am să găsesc oameni care vor fi buni cu mine. În salon nu era nimeni. Apoi am auzit glasul Antoniei venind din biroul lui Palmer și am bătut la ușă. Am deschis și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
spus, artileria ei grea mă depășește. Și oricum, după ce am spus tot și am tăcut împreună de fiecare dată când ai dat telefon, eram numai bună de dus la spital. Apoi adăugă vorbind rar: A fost totuși și o mare ușurare. — Și nu te-ai gândit măcar să-i ceri să-și țină gura? Presupun că n-ai putut. — Presupui corect, răspunse Georgie. Dacă tu mă vezi pe mine îngenunchind în fața ei după aceea și implorând-o să nu spună nimic, înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
o bucur cu toate aceste lucruri. Acum însă, mânat de un resentiment pe care îl apreciam singur ca fiind nedrept, eram dispus să o țin în așteptare și să răspund la gestul ei de resemnare obosită, cu un oftat de ușurare. Nu, acum imaginația mea se învârtea, în chip confuz și trist, în jurul Antoniei; și îmi deveni cât se poate de limpede că nu acceptasem încă faptul că o pierdusem. Mi se părea că evenimentele din ultimul timp nu erau decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
să bag lada în holul de la intrare. Pur și simplu simțisem că trebuie să mă întorc. Nu reușisem să fac dragoste cu Georgie. Stătusem lângă ea prea mult, băusem prea mult, eșuasem lamentabil în plâns. Am avut un sentiment de ușurare când am plecat de acolo și cred că și ea a simțit același lucru. N-am mai abordat nici o temă gravă, ne-am purtat unul cu celălalt cu multă blândețe, ca doi invalizi. Eram mânat de nevoia vitală de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
eu doream să se întoarcă la mine. Era ceva magnific în chestia asta. Numai că eu nu eram dispus să joc măreața scenă a împăcării pe care și-o dorea ea. Nici nu-ți pot spune, Martin, ce bucurie, ce ușurare este pentru mine faptul că pot să stau iarăși de vorbă cu tine. Dar, de fapt, legătura noastră nu s-a destrămat nici o clipă, nu-i așa? A fost o adevărată minune că am rămas legați unul de altul. — N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
dibăcie. Mă bucurasem de tot și nu plătisem pentru nimic. Totuși, cineva trebuia să plătească. Privindu-i trupul zvelt inert mi-am amintit de coșmarul sarcinii ei și de felul cum se terminase în îmbrățișări, șampanie și un sentiment de ușurare. Dacă avea să moară, va însemna că eu am omorât-o. Mi-a trecut prin cap acest lucru dar prostește, fără pic de sentiment. Trupul lui Georgie nu se compunea ca un întreg și nu-l puteam atinge. Mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ceva neasimilat și primejdios. Am închis ochii și am revăzut ceea ce văzusem atunci. La ușă se auzi un zgomot și Antonia intră grăbită în cameră. Am sărit în picioare, oarecum speriat de apariția ei dar și cu un sentiment de ușurare. M-am dus grăbit spre ea, am prins-o de umeri și am scuturat-o zdravăn. Ea râse de gestul meu, își scoase pălăria și haina și le aruncă pe un scaun. Era într-o stare euforică, parcă era beată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
departe. Am înțeles, am înțeles. Bietul Palmer! În final însă a fost cea mai bună soluție, nu-i așa? — Fără îndoială! Fără îndoială! răspunse Antonia, și trăsăturile i se îmblânziră din nou, căpătând o strălucire de rouă. E o mare ușurare pentru mine că n-am să-l pierd pe Alexander. Într-un anume fel, episodul cu Anderson mi-a arătat care sunt adevăratele mele sentimente. De aceea trebuie să le fac acum cunoscute și să-mi pun ordine în viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
bună cale de a mă zdrobi definitiv. Demersul meu echivala cu încercarea de a afla ce discută zeii între ei. Era însă cert că acum Palmer știa. Antonia și Alexander plecaseră la Roma. La plecarea lor am simțit o mare ușurare. Îmi mutasem lucrurile din nou în Lowndes Square. Muncitorii de la firma de transport de mobilier se obișnuiseră, se pare, să tot ducă lucrurile dintr-o parte într-alta. Nu știam dacă o să rămân acolo, dar am simțit nevoia să plec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
seama că estimase corect: cu un sunet Încordat, capătul filmului se strecură În proiector. Era doar o chestiune de secunde Înainte ca lumina becului să pătrundă prin celuloid. Am Închis proiectorul din instinct. Abia după ce scoase un oftat scârbit de ușurare, am realizat că spectatorii Își dăduseră seama de prezența unui oaspete nepoftit În camera de proiecție. Stegemann cel puțin părea s-o fi făcut pentru că, brusc, se auzi un scaun de lemn lovindu-se de un spate și cineva Înaintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Dar pentru cât timp? Mi-era clar că nu mai pot să rămân la toaletă nici o secundă. Următorul vizitator nu se va mulțumi cu chiuveta și cu un cântecel stupid. Mi-am Închis geanta rapid, am descuiat ușa și, spre ușurarea mea, am descoperit că Îmi aruncasem pantofii sub chiuvetă. Salvat de propria neatenție. Aplecându-mă să Îmi recuperez Încălțămintea, am mai observat ceva: se pare că În pantaloni era mai ușor să Îndoi genunchii, decât În fustă. Strecurându-mi picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
din nou. Acum capul mi se Învârtea de-a binelea și mi-am dat seama că ar fi mai sigur să mă concentrez pe puterile care mi-au mai rămas și să Încerc să-mi mențin echilibrul. Dar sentimentul de ușurare a durat doar câteva secunde, apoi greața s-a reîntors și am vomitat cu crampe dure. Puținul pe care l-am mâncat țâșni din mine În jeturi puternice, ca atunci când cineva Împinge lichidul prin seringă, apoi m-am clătinat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
scuarului mare. Strada Dorei era pustie când am ajuns peste jumătate de oră, zornăind și uruind. Ca drumul să fie mai ușor, am legat pernele pe șa, de Îndată ce am ieșit din vizorul protectorilor mei. Cu toate acestea, a fost o ușurare să mă dau jos de pe vehicolul instabil. În fața blocului În care locuise Dora nu era parcată nici o mașină de poliție, nici o țigară nu strălucea În Întunericul de sub șinele Stadtbahn-ului. Chiar și așa, ca să fiu sigur, am lăsat luminile stinse. Luând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Eu bâigui ceva despre un meci de campionat. — E finala. Finala campionatului. — OK, îmi zice mama și adaugă cu duioșie: ai venit, ți-ai îndeplinit datoria, acum fugi, fugi la meciul tău de campionat. Aud în glasul ei fericirea și ușurarea de-a fi în viață în această superbă după-amiază de septembrie... Și nu simt și eu, oare, aceeași ușurare? Oare nu pentru asta m-am rugat eu unui Dumnezeu în a cărui existență nici măcar nu cred? N-ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
duioșie: ai venit, ți-ai îndeplinit datoria, acum fugi, fugi la meciul tău de campionat. Aud în glasul ei fericirea și ușurarea de-a fi în viață în această superbă după-amiază de septembrie... Și nu simt și eu, oare, aceeași ușurare? Oare nu pentru asta m-am rugat eu unui Dumnezeu în a cărui existență nici măcar nu cred? N-ar fi fost de-a dreptul inimaginabilă viața fără ea, care gătește pentru noi, care face curat pentru noi, care... toate celea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
vine să răcnesc din toți rărunchii. Mai blând în jurul moțului, te rog! - „unșpe, doișpe, treișpe“ și îmi zic în sinea mea Slavă Domnului că mai am un pic și scap - țin-te bine, mai ai patruzeci de secunde - dar, o dată cu ușurarea, vine, desigur, și dezamăgirea, cruntă de tot: asta e, așadar, ceea ce visez eu zi și noapte de la vârsta de treisprezece ani. În sfârșit, nu un măr cu cotorul scos, nu o sticlă de lapte unsă cu vaselină, ci o fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
interpretat, nu-i așa? Ajuns în cameră, sar rapid din pantaloni și chiloți și, la lumina veiozei, mă apuc să-mi examinez penisul. Organul mi se pare impecabil și fără urmă de boală și, cu toate astea, nu simt vreo ușurare. Se poate întâmpla ca în unele cazuri (probabil chiar în cele mai grave) să nu apară manifestări exterioare ale infecției. Dimpotrivă, efectele degenerative se produc în interiorul organismului, nevăzute și incontrolabile, până când, în cele din urmă, evoluția bolii devine ireversibilă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
bine ruta pentru a se lăsa păcălit. Grupul, ghici el după aerul acela de hărțuiți cultural, aparținea vagonului de dormit pentru Atena. Când dublă bacșișul, conductorul cedă și lipi pe geamul compartimentului o etichetă cu „Rezervat“. Cu un suspin de ușurare, Myatt se văzu singur. Privi fețele care Înotau ca Într-un acvariu, despărțit de acestea printr-un perete sigur de sticlă. Chiar și prin haina lui de blană Îl răzbătu frigul umed al zilei și când Învârti rozeta sistemului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
el Își luă creionul și se Întoarse la hârtiile lui. Adăugă formal, fără să se gândească: — A fost o impertinență din partea mea să mă gândesc că, pentru zece lire... La Început aceste cuvinte n-o atinseră. Era prea Încurcată de ușurarea ei, chiar de jena de-a fi fost jinduită doar În vis și, mai presus de toate, de sentimentul de recunoștință. Și apoi, scoțând-o din tăcerea ei, veniră cuvintele finale, cu sugestia lor umilitoare - aceasta nefiind ceva familiar. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
care conducea mașina, spărsese tăcerea pentru prima oară de la plecarea lor din Belgrad ca să-i spună „Vom fi la Buda Într-o oră și un sfert“. Până În acea clipă dr. Czinner nu Își dăduse seama că era În siguranță. Acum ușurarea pe care o simțea avea cauze cu totul opuse. Se gândea acum nu că se află la doar șaptesprezece kilometri de Budapesta, ci că mai avea doar o sută de kilometri până la graniță. Era aproape de casă. Pentru moment, instinctul Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de la Închisoare la tribunal. Și aceasta a fost și clipa În care și-a amintit cu irațională melancolie, că În locul berăriei fuseseră construite apartamente. Coral și Myatt stăteau față-n față la masa la care serveau micul dejun cu imensa ușurare de-a se simți ca doi străini. La cină fuseseră doi vechi prieteni care nu aveau să-și spună nimic. Tot timpul dejunului vorbiră repede și fără oprire, de parcă trenul ar fi consumat timp, nu kilometri, iar ei ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
direcția sobei. Dr. Czinner observă cu uimire: — Ești foarte calmă. Nu are rost să-mi ies din pepeni, spuse ea. Oricum, ei nu pot să Înțeleagă. Prietenul meu va Începe să mă caute curând. — Asta așa e, spuse el cu ușurare, apoi ezită o clipă. Probabil că te minunezi de ce nu-mi cer scuze pentru acest... disconfort. Vezi, În ceea ce mă privește, există o problemă mai importantă decât orice disconfort. Nu cred c-ai Înțelege. — Sigur că nu, spuse ea, gândindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]