218 matches
-
asemenea unor șoapte venite din vechime: Mă cheamă din nou uneori glasul tău / și nu știu ce ape și ceruri / se deșteaptă-nlăuntru-mi (Ulicioara, trad. MB).324 Anulând dimensiunea spațială prin unirea înaltului cu întinderea apei, ermeticul introduce imaginea sonoră a nostalgiei: vocea ulicioarei. Că o epifanie, glasul drumului deschide în interiorul eului poetic imaginea satului, a strălucirii soarelui pe zidurile caselor, a lămpilor și tavernelor puștii. Alteori succesiunea imaginilor sonore trasează o linie invizibilă ce unește casele unui sat, ca o șoaptă divină purtată
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în interiorul eului poetic imaginea satului, a strălucirii soarelui pe zidurile caselor, a lămpilor și tavernelor puștii. Alteori succesiunea imaginilor sonore trasează o linie invizibilă ce unește casele unui sat, ca o șoaptă divină purtată pe drumul în formă de cruce: Ulicioara: o cruce de case / ce se cheamă încet (idem, trad. MB). Aceste linii ce țin de un geometrism tipic quasimodian constituie un punct de originalitate și îl distanțează de poezia lui Leopardi din care preia contaminarea dintre motivul sunetului și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de natură auditiva, peisajele ce apar în amintire au, s-a văzut, trăsături sonore. Imaginea acustică utilizată că vehicul al reîntoarcerii nu este o apariție singulară în poezia quasimodiană: parfumul și răpăitul ploii din Rugăciune către ploaie, creație ulterioare poeziei Ulicioara au aceeași funcție: Mireasma bun-a cerului / peste ierburi, / ploaie pe fruntea serii. Voce nuda, te-ascult: și inima scurmată-ncearcă trufandale dulci / de sunet și-alinare; / și mă deștepți, adolescent tăcut, / surprins de-o altă viață, emoția / unor învieri
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Bologa nu răspunse și nici măcar nu salută, ci trecu înainte, mai repede, ușurat, bucuros că a scăpat și înfricoșat să nu-l cheme înapoi, ca și când căpitanul ar fi fost pricina apăsării ce-i încovoia sufletul. În curând coti într-o ulicioară strâmtă și apoi intră în ograda căsuței de nuiele, unde își avea locuința. Din fund, dintr-un șopron, auzi cântec jalnic. Se supără că ordonanței îi arde de cântece tocmai acuma. Totuși ascultă câteva clipe, gîndindu-se: "E cântec de la noi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
foarte ciudat!... Dar dacă tatăl osânditului a fost într-adevăr spânzurat, atunci... Apostol se uită repede înapoi, ca și cum ar fi auzit un glas din spate, pe urmă mormăi rugător: ― A fost vinovat... Domnule căpitan, a fost vinovat... Sosiră în colțul ulicioarei, spre locuința locotenentului. Lumina albă chiar atunci răsări iarăși în văzduh, mai aproape, mai limpede, urmărită îndată de bubuituri mai furioase. ― Lumina! suspină Bologa. Ispitește, mereu ispitește lumina!... Parcă toate tunurile din lume n-ar mai fi în stare s-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lume n-ar mai fi în stare s-o înăbușe... Dar arătarea albă se topi iarăși, și întunericul îi strânse iar în brațe, ca niște clește reci. Numai în sufletele lor buimăcite mai stăruiau scântei multicolore, mângâietoare... O luară pe ulicioară. Noroiul era mai cleios. Bologa simțea cum îi tremură genunchii. I se părea că duce în spinare o piatră de moară. Și inima îi era atât de sângerată și totuși atât de plină de o dorință mare, că îl tortura
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mi-a scris preoteasa că umblă mulți militari prin casa noastră, că doar azi așa sunt vremurile... Bologa vru să zâmbească, dar gura i se încleștă într-un rânjet dureros. 4 Biroul coloanei de muniții era în Lunca, pe o ulicioară dosnică, în casa groparului Paul Vidor. Clădirea privea cu fața spre uliță și avea la mijloc o tindă îngustă, cu ușa veșnic deschisă, în dreapta o odaie mai mărișoară, în care se instalase cancelaria, iar în stânga, alte două odăițe: în cea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
închină și mulțumi Atotputernicului că l-a învrednicit să se împotrivească ispitei... În uliță Apostol nu mai știa unde să se ducă, parcă ar fi uitat pe ce lume se află. Picioarele mergeau însă singure, și așa se trezi în ulicioara dosnică... Se simțea atât de sleit de puteri, că, din tot sufletul, nu mai râvnea decât un ceas de odihnă. Acasă, în ogradă, sergentul de la cancelarie îl primi cu o salutare înlemnită. Vru să-i zică ceva, dar oboseala îi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fir de mătase roșie. Apostol îi dădu mâna și văzu că Ilona coboară pleoapele și că buzele zâmbitoare îi tremură; mâna era însă rece. Apoi Bologa trecu înainte, repede, să nu facă vreo prostie dacă nu se va grăbi. În ulicioara gării, întoarse capul. Fata se ciorovăia cu ordonanța, cerîndu-i să ducă și ea un geamantan, iar Petre refuza cu mândrie, explicîndu-i că n-are nevoie de ajutorul nimănui și că de altminteri bagajele sunt mai ușoare fiindcă domnul locotenent a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ea și totuși nu întoarse capul. Răcoarea amurgului parcă-l dezmeticea dintr-o beție. Ajunse în uliță și nu coti spre mijlocul satului, ci tocmai dimpotrivă, ca și când ar fi avut să fugă de o primejdie. Merse vreo cinci minute, și ulicioara se împărți brusc în două pe malul gârlei gălăgioase. Pe cer, chiar în vârful măgurii ale cărei poale se scăldau aici în apele râului, se ivi luceafărul alb, rece ca un ochi din altă lume. Bologa, parc-ar fi regăsit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în dosul ei, i-a încolțit în minte din clipa când a zărit în gară, ieri, pe Ilona. I se clătina sufletul ca în bătaia unor vânturi neîmpăcate și în suflet i se răscoleau alte întrebări, mereu altele. Ieși în ulicioara gării și se pomeni deodată cu Ilona... În secunda când o văzu, gândurile i se risipiră, ca alungate de o putere irezistibilă, și în inimă îi rămase numai bucurie. ― Unde umbli pe aici, Ilona? îi zise el cu lăcomie, parcă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și obrazul rumen, Povestind că viața e calea durerii Și că pocăința urmează plăcerii - Mă întreb: "Acesta poate ca să știe Cum este viața, cum cată să fie? " Noaptea scânteiază cu-a ei mii de stele, Varsă raze slabe pasurilor mele, Ulicioara-i strâmtă și, din ziduri vechi, Vorbe, râs și plânset sună în urechi; Glasuri rătăcite trec prin geamuri sparte Și prin uși închise, prin zidiri deșarte. Colo, lângă lampă, într-un mic ietac, Vezi o fată care pune ață-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-mi șade când beau la Umbra de viță. {EminescuOpIV 405} DIN HALIMA Harun al Rașid prin Bagdad adese Tiptil pe uliți cu Vizirul iese, Pe când prin frunza verde de platane Seninul nopții luminos se țese. Prin umbra neagră-n strâmte ulicioare Ei pe ferești se uită, prin pridvoare, Colo aud râzând cu veselie, Dincolo suspinând vreun om ce moare. Și-astfel Sultanul singur cercetează Orașul lui, pe când în somn visează, Durerea toat-, adîncu-ntreg al vieții Va s-o pătrunz-a minții
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o stea. Treceau inregulare, nebune, fără șir Icoanele pierdute ca-ntr-un adânc delir. Deodat-am deschis ochii și te-am văzut pe tine Cum știi tu, turturică, să lingușești de bine. {EminescuOpIV 497} 4O. MEDICUL SĂRACILOR (cca 1875 ) Prin murii ulicioare-ntunecate Calci pospăind cu piciorușul tău. Cu fruntea-n cozi de aur adunate, De jur în jur - cu grijă te-uiți mereu În toate părțile - a tale buze Murmură lin ce tu socoți a vrea Și-apoi dispari în porțile
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
case înalte cu ziduri de piatră. De pe altă stradă venea un șir lung de robi și de asini, trăgând pe tălpi de sanie lespezi uriașe, netede, de piatră albă. Cei trei așteptară trecerea caravanei, apoi merseră mai departe. De pe o ulicioară cotiră niște soldați, cu un sutaș în frunte. Auta îi urmări tăcut. Și străinul băgase ceva de seamă, și întrebă acum: - Auta, aceștia sunt oare de-aici? Mi-ai spus altădată că numai în Atlantida sunt oameni așa de înalți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe care îl vorbeam eu însumi. Tonalitatea lui deschidea o priveliște care te ducea cu gândul la vremuri de-a dreptul risipitoare în comoditatea lor, când în mijlocul grădinilor se afla „Here Hus“, casa boierească și „Chiledach“, turla bisericii, înconjurate de ulicioare și piațete ce se vărsau în șosea, urmându-și astfel drumul neabătut spre ogoare și câmpii. În orice caz, aici în sat nu exista „Bauwele“, bumbac căzut din cer, aici nu era decât pur și simplu zăpadă, adâncă până la genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
bărbatul care zăcea în fața lui pe pat, mușcând în neștire colțul cearceafului. Sunt de acord, se auzi fratele meu vorbind. Am să mă retrag. O să te duc cu mașina. XXVIItc "XXVII" Saltultc "Saltul" Fratele meu conducea Studebaker-ul prea mare pentru ulicioara aceea, îl mâna prin poiene flancate în dreapta și în stânga de pereți de stâncă. Din marginile tăioase țâșneau steaguri albe de apă și, de la vacanța de vară, când familia călătorise de la B. împreună cu Onkel Curt la hotelul montan, împrejurimea nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
învârtesc în patru labe, adulmecând esența mamiferelor. Omul cu ciocul de aramă mă însoțea prin întuneric. Prevăzător și inteligent, el susținea existența fluidului spiritual, vorbindu-mi despre masturbația sufletească, de care încercase să mă vindece în atâtea rânduri. Alunecarăm în ulicioara neagră ca un gât de iad și scârțâitul scărilor de lemn, pe care le urcam prin beznă cu pas sigur, făcu să se deschidă ușa de la primul etaj, de unde se întinse până la noi un covor îngust de lumină murdară. Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
venise-n fire, ne-a zis că avea decât juma dă marafet; io mă râdeam doar la gându că duminică, la crăpatu dă ziuă, după ce-i lua mai Întâi geamandănașu, Zarlenga avea să-l zvârle cu nud cu tot În ulicioară, fincă n-avea lovele dă Închiriat crivatu. Ca toate cele omenești, Noul Imparțial are purcoi dă metehne, da tre să proclamez sus și tare pă bune că, despre partea deciuplinei, e mai mult ocnă decât alta. Încă iera ziurelu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
pe care Ceaușescu îl tăiase cu magistralele lui de beton. Dacă nu erai atent, cădeai din bulevard direct în șanț sau într-o conductă de apă. Taximetriștii cunoșteau scurtăturile, ieșirile secrete din spatele blocurilor, printre căsuțe și grădini de zarzavaturi, pe ulicioare pietruite pe care abia încăpea o mașină; nu sufla unul o vorbă. Dacă ți se-oprea motorul, rămâneai blocat acolo, nici nu puteai să deschizi ușa, râdea tot cartierul de tine. Și mai puțini știau arta de-a merge bară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
într-adevăr uluit. Ptiu, drace, chiar că știe. Știe tot! Lebedev știe tot. Eu, Luminăția Voastră, și cu Lihaciov Alexașka am umblat două luni, tot după ce i-a murit părintele, și știu tot, adică mi-s cunoscute toate ungherele și ulicioarele, așa încât ajunsese să nu mai facă un pas fără Lebedev. Acum șade în închisoarea datornicilor, însă atunci și pe Armance, și pe Coralia, și pe prințesa Pațkaia, și pe Nastasia Filippovna am avut prilejul să le cunosc. De altminteri, multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în stradă și învățau cum să fie derbedei, cum să bată pe cineva și, mai ales, cum să fie golani prost crescuți. Grupul care bîntuia strada l-a observat pe Tudorel. Acesta își lăsase Mercedesul în strada mare, că pe ulicioară nici tancurile n-ar fi avut curaj să meargă. Coborînd, fredona încet un cîntecel de inimă albastră. Derbedeii au găsit ocazia de a face exerciții de măgării pe acest frumos și parfumat băiat. Raj, este rîndul tău, să vedem de ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Și stau și mă gândesc Că tinerețea mea s-a dus Și merg înspre apus. De ce nu mai sunt iar copil, Să merg desculț prin rouă. Prin iarba verde, după boi, S-ascult cucul cum cântă, S-alerg fuga pe ulicioară Când trece câte-o nuntă. Să mă mai cațăr iar pe gard Și să mă urc în păr. Să fur cireșe din cimitir Pere de la vecini. Să merg cu ghiozdănașu-n mână Și să mă duc la școală. Să strig la
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
72. [289] TĂTARU, IERONIM, Tudor Arghezi: “Două stepe”. în: LL, nr. 4, 1981, p. 585-591. [290] TEȘELEANU, MARIA, Povestirile repovestite copiilor, mijloc de perfecționare a limbajului în vederea integrării în activitatea școlară, lnspid-Constanța, 1981 [291] TOHĂNEANU, G.I., M.Eminescu: “Pe aceeiași ulicioară...” în: MITL, p. 137-147. [292] TRANDAFIRESCU, ILEANA, Exprimarea expresivă în orele de compunere, ȘA/ LLRCP, 1981, 246-256. [293] TUDOSE, PETRE, Idealul caligrafic și scrisul personal, ȘA, 1981, 29-38. [294] UNGUREANU, CONSTANȚA, Manuale de limba și literatura română tot mai bune
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
bara pernei și mi-am ferit capul de curent, în spatele finului Vasile. Prin sat n-am putut vedea decât umbre de oameni care alergau de-o parte și de alta a drumului, în sens invers. Când am ajuns în capul ulicioarei pe care era casa, la poartă și în curte nu era loc de intrare. Finu’ Vasile striga cu autoritate: Dați-vă la o parte! A venit nașu’. Mi se făcea rușine și simțeam că-mi ard obrajii. Toată lumea era nedumerită
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]