1,424 matches
-
încă pe biciclete. Privi spre creanga de măr, etalonul puterilor sale miraculoase din alte vremuri și constată cu tristețe cât de departe era de împlinirile de altă dată. Își aminti de mătușa Vera și acum, când cunoștea misterul, se întrebă uluită cum de se gândise la așa ceva. Despre Ștefan Escu se vorbea în toate grupurile numai la superlativ, fiind considerat unul dintre cei mai inteligenți și frumoși tineri ai Iașului. Era student în ultimul an la Psihologie și făcea "afaceri" aducând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Mică, înconjurată de gloata uriașă de băieți, Luana dispăruse. O strigă cu disperare. Ghidată de glasul lui, fata își făcu loc printre trupuri și-l prinse de braț. O porniră în marș pe străzi. Localnicii, ieșiți la ferestre, îi priveau uluiți. Nimănui nu-i venea să creadă că se întâmplă ceea ce se întâmpla. Învățați să tacă, să se ascundă, să asculte, cu maximă prudență, pe întuneric, postul de radio Europa Liberă, obligați să înghită și să suporte ceea ce în nici o orânduire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
să-i dau de capăt. N-a fost nimic intenționat, crede-mă! Ea înghesui boarfele într-un geamantan și ieși pe ușă, uitând că se afla îmbrăcată în cămășuță de noapte și papuci de casă. Luana, treci înapoi, strigă Sanda, uluită. Bărbatul se repezi după ea. Te porți ca un copil răzgâiat și mă scoți din sărite. Lasă-mă să-ți explic! Am terminat-o cu tine. De azi înainte, ești liber să faci ce vrei. Escu rămase locului preț de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
camera ei, dormea ziua întreagă iar noaptea țintuia tavanul cu o privire goală și rătăcită. Încerca, cu disperare, să-l uite pe Ștefan, să depășească momentele încărcate de mustrările conștiinței. Chinuindu-se să se detașeze de ea însăși, se întreba, uluită, cum de fusese în stare o femeie cu educație sănătoasă, crescută în spiritul credinței, să dea dovadă de atâta slăbiciune și desfrânare, ce sentimente puerile și înșelătoare o determinaseră să cadă în brațele unui bărbat care nu făcuse vreodată altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
un cuvânt. Pe nepregătite, ea se întinse să-l sărute. Radu întoarse brusc capul, ca și cum s-ar fi ferit de o lovitură mortală. Luana înțepeni locului, ca trăsnită. Noia privi spre ea să-și ceară scuze și-i văzu ochii uluiți, în care diamante mici, licăre de durere, jucau haotic, gata să se rostogolească pe obrazul de jăratec. Buzele ei l-au găsit dezarmat, sufocat de cenușa convingerilor adunate cu atâta sârg ani și ani, fericit și nenorocit de extazul atingerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
să afle vestea neașteptatei căsătorii de prin vecini. Puse mâna pe telefon și-l sună. Delicat ca întotdeauna și plin de bun-simț, bărbatul ură fericire și casă de piatră mirilor, sănătate și împliniri întregii familii. În bucățica lui de casă, uluit, Ștefan rămase cu receptorul în mână, incapabil să depășească momentul. Luana nu putea face asta. Nu-i putea închide, încă o dată, drumul către ea. Când Radu i-a spus că face burtă și că e cazul să se apuce de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
aresteze? Luana se enervă, considerând că mila lor mergea prea departe. Terminați cu aiurelile. Sunt femeie în toată firea. Pot să-mi port cu demnitate crucea. Nu e nevoie să mă menajați la nesfârșit. Colegele se uitară la ea din ce în ce mai uluite. Luana, nu înțelegem nimic din ce spui. Ce s-a întâmplat? Te simți bine? Ea încercă să le convingă să-i vorbească deschis. Le asigură că a trecut de șocul momentului, că e gata s-o ia de la capăt. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în jurul zugravului, îl copleșeau care mai de care cu amabilități, îi atribuiau calități, însușiri nemaipomenite. Nu, categoric, nu, el nu era un biet țigan zugrav care-și câștiga cinstit banii, nu, era un artist, un maestru neîntrecut în arta lui. Uluit, sărmanul om dădea din colț în colț, parcă apărându-se, fără să se poată dumiri ce se întâmplase cu făptura lui într-un răstimp așa de scurt. Dar soții Alexe nu-i dădeau timp să-și revină, să se dumirească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în raționament... Mă bucur că s-a întâmplat să vii, îi spuse și-i zâmbi cu buzele strânse, mărginite de două paranteze largi, adânci ce-i dădea din nou acel aer de bonomie. Câte fețe are femeia asta, își spuse uluită Carmina și-și lipi spatele de speteaza scaunului, parcă într-un gest de apărare. Omul cu o mie de fețe își șopti. Bănuia că știa să fie rând pe rând mofluză, sictirită, animată, curioasă, expansivă, triumfătoare, tăioasă, amenințătoare și toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
acceptând să acorzi un interviu unei otrepe de țeapă lui Fanny Tarrant, îl contrazise Adrian. — E ușor să judeci așa când nu te-a solicitat niciodată să-i dai un interviu. — Ba m-a solicitat, zise Adrian. Șam îl privi uluit. — Cum Fanny Tarrant? Când? — Acum câteva săptămâni. — Și ce i-ai zis? — I-am zis „Nu, mersi“. Și de ce-a vrut să te intervieveze? — Știi, nu sunt un scriitor chiar complet dat uitării, zise Adrian. — Bineînțeles că nu. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
crezi c-ai s-o poți duce la bun sfârșit? relua apoi ea. N-ai mai scris niciodată așa ceva. — Ba da. Scheciurile alea umoristice din vechiul Mag... — Adrian, alea erau hat, din timpul studenției! — Erau totuși bune. Eleanor îl privi uluita. — Știu despre ce-i vorba aici, spuse ea. — Simt că se pune la cale niscai psihanaliza, zise Adrian. Hai să iau poziția cuvenită, adaugă el, întinzându-se pe șezlong. Eleanor nu se lasă descurajata de ironia lui. — Încerci să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
creierul lui a făcut-o de oaie în încercarea de a transmite mesajul către picioare. În loc să-l poarte spre mine, acestea au pornit în marșarier și numai ce l-am vazut alergând de-a-ndăratelea. Se vedea pe fața lui că-i uluit și înspăimântat de ce i se-ntâmplă, de parcă ar fi fost târât de o forță invizibilă, dar cu cât se străduia mai mult să alerge spre mine, cu-atât mai rapid alerga de-a-ndăratelea, până când, într-un târziu, s-a dezechilibrat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
sexuale. Așa că noaptea următoare m-am eclipsat și Ellie s-a culcat cu Șam. Ulterior n-am mai discutat niciodată cu Șam pe tema asta și...“ Eleanor apasă brusc pe Stop, tăind sonorul. Începu să respire sacadat. La început păru uluita, apoi deveni furioasă. Trecu aproape un minut. Pe urma Adrian apăru în ușă dinspre hol, îmbrăcat altfel decât mai devreme. Avea pantalonii băgați în ciorapi. — Iau o canistra cu benzină și mă duc cu bicicleta să văd dacă pot porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
unei femei a fost: „A vizitat spitalul unde era internat băiețelul meu bolnav de leucemie. L-a ținut de mânuța și-a stat de vorbă cu el. A fost o doamnă adorabila.“ Pe Fanny o podidi plânsul. Creighton o privi uluit. — Ce-i cu tine? o întreba el, închizând din nou radioul. — Nu știu, veni răspunsul, ei. — Hai, hai! E dureros, e păcat, știu, dar tu n-ai avut treaba cu ea. Nici macar nu-ți plăcea de ea. — Știu, zise Fanny
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
epavă ca să mă uit mai bine. Acum vederea era udă leoarcă, muiată și se rupea pe la margini, dar eu n-am observat asta. Ceva uimitor îmi reținu toată atenția: imaginea în alb-negru a casei mele se mișca. Sub privirile mele uluite, micuțul graur din pixeli se scutură și zbură de pe firul de telefon din pixeli. Copaci din pixeli se mișcau în bătaia vântului din pixeli. Un Volkswagen cenușiu din pixeli trecu prin cadru, rulând pe drumul care ieșea din imagine. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
număr. În vreme ce aștepta, se prăbuși. Stupefiat, mă aruncai lângă el. Auzii o voce îndepărtată spunând „alo” în receptorul pe care am avut reflexul să-l închid. Scuturai bărbatul. -Domnule! Domnule! Îl întorsei pe spate. Avea gura întredeschisă și un aer uluit. Îl lovii peste obraji. Nicio reacție. Mă dusei să aduc un pahar de apă, încercai să-l fac să bea, în zadar. Îi turnai restul de lichid peste față. Nu reacționă nici la asta. Pipăii pulsul individului și avui confirmarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
o repetiție. Nu era adevărat: mergeam pe treizeci și nouă de ani iar Olaf Sildur nu-mi amintea de nicio altă persoană. Întâia mea mișcare fusese să judec situația sa necuviincioasă. Întotdeauna greșești rămânând la un a priori. Aerul său uluit îmi devenea simpatic, modul său de a se introduce la mine iar apoi de a se abandona aici mă înduioșa. Un rânjet interior mă avertiză că, mai devreme sau mai târziu, coabitarea cu scandinavul își va pierde din farmec: o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
care o umpluse în bazin. Eram uimit de densitatea sloiurilor. Sigrid deschise un frigider plin de cupe strălucind de chiciură, luă două și urcă înapoi în salon, insistând să-mi spună cât este de importantă temperatura paharului. Am urmat-o, uluit și docil, părăsind cu regret această peșteră a lui Ali Baba. -Vrei să deschizi sticla? propuse ea. Mă achitai de această sarcină, atenuând cu mâna explozia dopului ca să obțin zgomotul unui glonț tras cu amortizorul, luând foarte în serios personajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
oferite pe gratis. A doua zi s-a votat cum s-a votat și Parpanghel a fost bătut măr, ca de fiecare dată. Crîșmarul încearcă marea cu degetul, la telefon: Dom' Parpanghel, am cheltuit... Du-te în p... mă-tii. Uluit, crîșmarul amenință: Dom' Parpanghel, nu mă înjurați. Să știți că trec la ceilalți... Treci în p... mă-tii. Și a trecut, bietul om, la alt partid. Un frigider pentru Tiberiu Tiberiu era la o crîșmă cu patru golani, așezați cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
de prieteni? Am venit la un prieten. Dacă-i așa... Știți, am ceva să vă arăt. Dintr-o pungă de plastic scoate încet ceva. Era un carnet de note pe care mi-l întinde. Mă așez pe scăunel și citesc uluit. În clasa a șasea: matematică 8, 9, 10 pe cele trei trimestre. La celelalte obiecte peste șapte la toate și la limba română citesc 2, 2, 2. Doi pe linie? Și la corijare tot atît. Cine era profesorul? Domnul Apreutesei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
se întreabă Claudia plîngînd. Trage de plapumă, dar Dan ține și el la căldura patului conjugal și nu cedează. Similitudinea o exasperează și atunci face o criză de nervi. Porcule, egoistule, jigodie afurisită, țipă zmucind plapuma. Bărbatul se trezește, primește uluit cîteva palme, este tras de păr jos din pat și lovit cu picioarele. Ce... ce ai... scumpa mea? Toți sînteți niște porci, niște animale nesimțite, țipă isteric Claudia. Adică, cum? Egoiști jegoși. După ce vă faceți mendrele, uitați de noi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
dă pe dinafară... Adică cum, Claudia? Dan începe să priceapă chestia cu "toți sînteți niște porci" și sîngele i se urcă în ochi și urechi. O palmă răsună în noapte și Claudia aude un țiuit prelung, fără sfîrșit. Își pune uluită mîna la ureche și devine confuză. Se îmbracă în tăcere și pleacă fără a mai spune ceva. Dan este buimac și privește cu o neutralitate de bovină tîmpă: Nu-mi mai trebuie nimic, afirmă convinsă Claudia. Dar i-am păpat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
o sapă. Strada Văleni fiind îngustă, unii șoferi încearcă să întoarcă mașina în dreptul porții bădăranului. Mojicul stă la pîndă, apucă sapa și aleargă să-i spargă parbrizul nefericitului. Tu-ți Dumnezeii mă-ti, este proprietate privată, strigă bădăranul. Șoferul rămîne uluit, nu înțelege atacul sălbaticului și, ori scoate manivela, ori o rupe la fugă. Cel care scoate manivela strigă: De ce mă înjuri, mă, dobitocule? Bădăranul se sperie, o rupe la fugă și amenință: Am prieteni sus-puși, am să-ți arăt eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ori de noroi. Ajungem la tanti Neli unde am stat plicticos de mult. N-am mai vizitat-o niciodată de atunci, dar nu pot uita Întunecimea casei și căldura dinăuntru plină de aburi. Ne Întoarcem În sfîrșit acasă, unde aflu uluit că barza mi-a adus o surioară. În acest punct, mirarea din mine a lucrat cu atîta intensitate, Încît am ieșit intrigat În curte unde țin minte În amănunt cum am cercetat duzii Înalți, lipsiți de frunze, umbra rară a
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
am vrut să te tulbur. Băiatul (perplex): Asta-i bună ! (pe urmă, cu "tonul" mai mic) Știu eu: n-ai venit să mă tulburi... ai venit, simplu, să mă bați... Cel mare : Uite, liniștește-te: îmi cer iertare... Băiatul (din ce in ce mai uluit): Cum ?... Cuuum?... Cel mare (cu capul plecat, cu adâncă părere de rău): Da, iartă-mă, te rog... (ceilalți doi copii se așează jos, rămân în picioare cei doi) Băiatul ( brusc îngrijorat, se trage puțin înapoi, cu teamă): Nu cumva ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]