868 matches
-
singur secret gol. Un secret care lunecă. Secretul plantei orchis este că Înseamnă testicule și acționează asupra lor, dar testiculele au rolul de a semnifica un semn zodiacal, acesta o ierarhie Îngerească, aceasta o gamă muzicală, gama un raport Între umori, și așa mai departe, inițierea Înseamnă a Învăța să nu te oprești niciodată, decojești universul ca pe o ceapă, iar o ceapă e toată numai coajă, să ne Închipuim o ceapă infinită, care are centrul În orice parte și circumferința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
tigri!) metamorfozată în lichid arămiu prizonier în sticlă. 3 ianuarie Amintirea revelionului - am refuzat invitațiile unor prieteni, în schimb am invitat-o pe fosta prietenă a lui René și a mea, pianista Ingrid Lindgren. Îmi plac silueta ei de sparanghel, umoarea ei masacrantă și muzica ieșind din degete subtil, ca să sfârșească în omega capului. Cu ea pot să mă învălui în Arvo Pärt, în „Tabula rasa”, lăsând urme de pași enigmă pe zăpada din gând. Și cu ea îmi amintesc cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
grație căruia mi-am impregnat și idealizat viața. Da, există în mine un element de realism feroce care, traversând terenul neutru al judecăților mele în suspensie, sufletul meu, în anumite momente, își înfundă capul în primul rând. Când sunt de umoare realistă, iau cunoștință în mod crud și sinistru de faptul că n-ar putea corespunde la nimic, acest «acces la imortalitate» și la fericirea supremă în onoarea căreia, urmând instinctul cosmic al lui Goethe, instinctul creștin al lui Dostoievski, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
la imortalitate» și la fericirea supremă în onoarea căreia, urmând instinctul cosmic al lui Goethe, instinctul creștin al lui Dostoievski, și deasupra tuturor tradiția secretă a marilor Mistere, îmi petrec timpul bombănind și gesticulând. Când sunt într-o astfel de umoare realistă, recunosc cu o sobră resemnare animală că este, făcând toate contururile, destul de posibil ca sufletul să se piardă pentru totdeauna de aceeași moarte ca și corpul. Această umoare realistă, în care spiritul meu se înfundă ca un fir de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
petrec timpul bombănind și gesticulând. Când sunt într-o astfel de umoare realistă, recunosc cu o sobră resemnare animală că este, făcând toate contururile, destul de posibil ca sufletul să se piardă pentru totdeauna de aceeași moarte ca și corpul. Această umoare realistă, în care spiritul meu se înfundă ca un fir de plumb, traversând fiecare zonă neutră a unei îndoieli în suspensie, există totuși ceva pe care ea n-ar putea nici măcar o clipă s-o clintească, nici s-o tulbure
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
care te îndepărtează de Iubitul Unic. Toate frumusețile se ofilesc și toate cărnurile putrezesc... Vrei ca soarele tău să nu apună niciodată? Ce e iubirea ta cu frunte velină, cu gât lung și buze de coral? Un sac de sânge, umori hormonale, organe palpitând. Se știe prea bine cum acești vor sfârși acești trandafiri. Prietene, cât timp îți vei irosi viața iubind aceste miraje? Lasă toate astea amorezaților distrați! Adevărata frumusețe e ascunsă. Caut-o în invizibil.” Convorbire (telefonică) cu Andrei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
partea cealaltă a orașului. Spera că aerul răcoros al dimineții Îi va prii. Dar soarele strălucea deja ca o minge de foc, implacabil. Parcursese doar câteva zeci de pași și era deja cufundat Într-o baie de sudoare nesănătoasă, aidoma umorii eliberate de piele Într-un acces de febră. Revenise acea senzație de arsură care Îl chinuise peste noapte. Undeva În față era o fântână publică, Își aminti. Se Îndrepta Într-acolo când zări un om ieșind de pe o străduță laterală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cană. Încerca să mai prindă câte ceva din discuția celor patru, care continuau să sporovăiască. - Singur? Nu știi că În singurătate stă rădăcina viciului și a păcatului? stărui noul venit. Ea induce În suflet sămânța acelei melancholia obscura și ne dezechilibrează umorile, predispunându-ne trupul la boli și la o tristă decădere, precum afirmă Aristotel În De anima. Oare vrei să Îmbătrânești Înainte de vreme, Închis În platoșa ta de orgoliu? Dante Îl scrută surprins. - N-ai fi crezut că sunt logician! exclamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fapt pe care-l regret enorm. Să fiți convinsă că nu am nici un fel de resentimente față de Palmer. Această dezlănțuire singulară m-a ajutat, prin aceea că m-a făcut mai conștient de persoana mea, să-mi eliberez imaginația de umori diabolice și să mă apropii mai mult de acea persoană generoasă al cărei rol am încercat să-l joc. Vă spun aceste lucruri pentru eventualitatea că, după episodul de ieri seară, v-ați putea teme de o posibilă agresiune asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
care ar fi natura relațiilor cu șeful, să nu uităm că nimeni nu este infailibil, că fiecare șef are deasupra lui un alt șef. Ritmul nebunesc dintr-o redacție se vădește și în comportamentul oamenilor. Stresul, nemulțumirile personale sau chiar umorile de o zi se transmit ierarhic, de sus în jos, până ajung la cel din urmă redactor. Să nu dramatizăm. Mai mult ca în oricare alt loc, în presă, șefii au un important defect: uită repede. Iată de ce, o dispută
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
acestuia l-a învins în duel222 pe bătrânul rege al Norvegiei, Fortinbras. Dintr-o asemenea perspectivă cu certe conotații mitice, groparul se substituie Parcelor, acele divinități ale Infernului care hotărau, chiar de la naștere, soarta oamenilor. Nu ar fi exclus ca umoarea prințului, sufletul său adumbrit de un fior tanatic greu de reprimat, ca și antinomiile pe care le constată în tumultoasa-i viață, să-și aibă sorgintea tocmai aici: anul ivirii în lume este unul al morții și al confruntărilor (duelurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de a-mi adânci orice suferință. / Zămislire a durerilor” (I, 33). O suferință care devine ură de sine. Explorarea de sine nu lasă loc nici unei utopii și finalitatea ei este autodistrugerea deliberată, ca șansă pentru întemeiere: „Sunt succesiunea stărilor mele, umorilor mele; îmi caut «eul» în zadar, sau mai curând nu-l regăsesc decât atunci când toate aparențele mele se risipesc, când exult la propria-mi nimicire, când se suspendă și se abolește tocmai ceea ce se cheamă «eu». Trebuie să ne distrugem
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
aceea de a suporta lumea? Răul e totdeauna în noi, iar a-l căuta aiurea arată că ești la primii pași ai înțelepciunii” (I, 101). Sau: „Judecând bine, sensibilitatea mea se înrudește cu aceea a romanticilor ș...ț, îmi iau umorile drept lumi, le consider substitute ale realității” (I, 110). Ceilalți, atunci când îi condamn, când îi incriminez, când îi abjur, nu-s altceva decât eu însumi, spune Cioran în momentele de luciditate, acele momente când iese din sine însuși pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
îndoială fiindcă s-a încrezut prea tare în fervorile sale, iar când acestea l-au părăsit, nu i-a mai rămas decât să se agațe de o doctrină care le denunță, le contestă valoarea și le reduce la schimbări de umoare, superficiale și lipsite de dimensiune metafizică: capricii sau denaturări ale psihicului. Scepticismul este o autopedepsire: căci scepticul nu poate efectiv să-și ierte că s-a oprit la mijlocul drumului. Și se răzbună pe tot ce a urmărit, incriminează idealul pe
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pe o vreme superbă”, Cioran are, în Grădina Luxembourg, o criză de furie „fără motiv”. „Una din acele crize” spune el. Explorându-se cu luciditate, vede din nou contrastele, de data aceasta la nivelul consecințelor: „Aceste explozii, sau mai curând umori explozive, mă stimulează pe moment, dar apoi mă vlăguiesc. Căci n-au ieșit dintr-o vigoare reală, ci dintr-o falsă vitalitate. A nu se confunda energia cu febra” (I, 128). Oricum, așa cum spune într-un loc, preferă deopotrivă, „scandalul
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cauza pentru care are nevoie de această topire în originar nu stă în ceilalți, ci în sine. Așa cum, fără un motiv anume, are revelația fericirii, tot astfel trăiește clipele de anxietate. Iată: „Toată dimineața, senzație de bucurie, de fericire chiar. Umorile noastre, și nimic altceva, determină viziunea noastră despre lume. Asupra acestor umori însă n-avem nici o putere” (I, 337). De vină este, cum o precizează într-un loc, un venin nostalgic. Oriunde pe pământ, Cioran s-ar simți la fel
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în ceilalți, ci în sine. Așa cum, fără un motiv anume, are revelația fericirii, tot astfel trăiește clipele de anxietate. Iată: „Toată dimineața, senzație de bucurie, de fericire chiar. Umorile noastre, și nimic altceva, determină viziunea noastră despre lume. Asupra acestor umori însă n-avem nici o putere” (I, 337). De vină este, cum o precizează într-un loc, un venin nostalgic. Oriunde pe pământ, Cioran s-ar simți la fel. Prin urmare, spune: „Cred sincer că un înger s-ar simți pe
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
la orbire, iar pe parcursul evoluției bolii apar dureri ale globului ocular, stări de vertij, lărgirea petei oarbe și scotoame; leucomul - opacifierea corneană cicatriceală - constă în apariția unei cicatrici groase, albe, care suprimă parțial sau total transparența corneei prin blocarea circulației umorii apoase, rezultând scăderea sensibilității de contrast, a acuității vizuale și apariția scotoamelor; - strabismul - tulburare a motilității oculare prin deviația axelor vizuale ale ambilor ochi care împiedică fuziunea imaginilor (vedere dedublată) și realizarea stereoscopiei; - nistagmusul - constă în oscilații involuntare ale globilor
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
lui Orfeu. Marea durere a unui bărbat ilustru e totdeauna un eveniment public. Cine trece pe lângă ea, văzându-și de treabă, trece ca un asin pe lângă o catedrală. Astăzi poate că adversități efemere, ori disproporționate, porniri de temperament și de umoare, vorbe aruncate și cine știe ce iritări, ori susceptibilități vor face să fie de unii privită cu rezervă afirmația mea și a mai multora că Jebeleanu e într-adevăr un bărbat ilustru. Dar urma alege; de fapt, a și ales. Cel care
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
sau, și mai rău, intolerante, dar în fața emoției religioase sunt ca un daltonist în fața culorii” (Cf. Ion Biberi, Lumea de mâine, p. 86). Firește, nu a înțeles întotdeauna tot și uneori a respins cam sumar și expeditiv, cu ieșiri de umoare, de pildă: „confesiunile impudice ale acestui anost neputincios (Kierkegaard, n.n.) formează azi, ca și sistemul ieftin și verbal al lui M. Heidegger, un fel de evanghelie snoabă a anarhiei morale a clipei de față”. Dacă ținem seama însă că aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
și limitate, consideră autorul) asupra structurii și rolului acesteia. Accentul este orientat mai degrabă către diversificarea perspectivelor decât spre cristalizarea unui cadru teoretic comun. John Kay (1993) consideră că p.s. se află în stadiul medicinei dominate de credința că dezechilibrul umorilor este responsabil de îmbolnăvirea organismului. Macmillan și Tampoe (2002), deși admit că p.s. este un domeniu încă insuficient explorat, atrag atenția, citându-l pe Gary Hamel, că strategia nu este un concept care poate fi lesne analizat, tipologizat și formulat
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
M. Iorgulescu, cultura tolerată sau literatura rezistenței se confruntă cu Îngrădiri și restricții mai mărunte și mai perfide, insinuante și piezișe, care transpun În viață nu doar un set de documente și principii partinice, ci și, foarte adesea, zelul și umorile (acestea, nelimitate și imprevizibile ale) activiștilor care exercitau, de la mai multe paliere, controlul asupra literaturii, Împlinind cu asupra de măsură una din directivele lui Ceaușescu din iulie 1971: „Organele noastre de partid, la toate nivelurile, să-și exercite rolul de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
hazlii, dar cu nucleu epic interesant, pe care atitudinea autorului îl face amuzant, sugerând o lectură în cheie comică. Detașat de semnificația reală a întâmplărilor (de multe ori nocive), naratorul nu pare afectat de relele lumii, fiind stăpânit de o umoare pozitivă, de o bonomie netulburată. Cu excepția secvențelor referitoare la mediul tribunalelor, „temele” prozelor sunt foarte diverse. O serie de povestiri și schițe tratează cu umor aspecte ale relațiilor dintre sexe - strategii matrimoniale sau de supunere a partenerului, tactici ale adulterului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286778_a_288107]
-
altele, C., teribilist, cu gură și moravuri slobode, dar cu talent verbal, atacă în special subiecte politice, de pe poziții tot mai accentuat naționaliste, aliniindu-se cu naturalețe tonului agresiv, inflamat ce caracteriza ziarele respective. Temperamental și batjocoritor, scăldat de o umoare cam rea, necenzurat de rațiune și bun-simț, produce texte incitante, dar departe de rolul de formator (corect) de opinie publică. Mai lăudabilă este perseverența cu care milita pentru afirmarea unor valori literare și obținerea de drepturi sociale pentru scriitori, remarcându
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286492_a_287821]
-
Lăudând ceea ce crede că e de lăudat, C. nu menajează nonvaloarea. Răzleț, se ivesc aici unele caracterizări inspirate, și tot așa în cartea de Evocări (1980), care însumează portrete de scriitori, deformate de o abuzivă tușă sociologizantă. Plin de rele umori, șarjând gros și într-o scriitură întortocheată, indigestă, păcate ale vieții de provincie, romanul Condicar de lume nouă (1935) nu poate ascunde o dorință de răfuială. Înveninări, răutăți, ricanări și ranchiune trădează sensibilitatea ulcerată a unui inadaptabil părăsit de iluzii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286363_a_287692]