8,223 matches
-
Iuliu Maniu (1947). În timp ce tatăl meu era persecutat și a trebuit să se ascundă, acest coleg al său a devenit Procuror General al RPR (1948-1952) și Președinte al Tribunalului Suprem (1954-1967). O altă personalitate a fost un nemțean, prieten al unchiului meu Constantin Mătasa, care atunci când a devenit patriarh, Nicodim Munteanu, mă tachina cerându-mi să mă fac... călugăr. Mult mai târziu, in vara anului 2000, pe când eram conferențiar și moderator la cursurile Universității de Vară Izvorul Mureșului, am auzit că
Claudiu Mătasa - ViaȚa neobișnuită a unui om de știinȚă român refugiat În Statele Unite (Interviu consemnat de Nicolae Dima). In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Alexandru Cetăţeanu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1537]
-
moderator la cursurile Universității de Vară Izvorul Mureșului, am auzit că Preafericitul Teoctist, care venise la sfințirea mănăstirii, ar dori să mă cunoască. M-am dus, și spre mirarea mea, acesta mi-a arătat cât de mult ii datorește aceluiași unchi de pe timpul in care ii fusese diacon la Mănăstirea Neamțului... Ca student-translator amestecat printre străini, la Băneasa, la 23 August 1952 am dat mâna cu Hewlet Johnson, decanul de Canterbury și cu Nicolai Bulganin, mareșal și primministru adjunct al Uniunii
Claudiu Mătasa - ViaȚa neobișnuită a unui om de știinȚă român refugiat În Statele Unite (Interviu consemnat de Nicolae Dima). In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Alexandru Cetăţeanu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1537]
-
consacrate noului document epocal al Tovarășului, livrat pe bandă rulantă prelucrărilor obligatorii. Dar nu cumva doar timpul lor, măsurat de acum înainte numai în ore și întins pe ani întregi, o va ține pe Letiția în așteptarea, veșnic amînată, a unchiului Ion? Și există oare în viață întîmplare sau cineva din înalt te așează, ca pe un pion, pe o tabla de șah, la începutul unei partide cu final deschis? * Uneori te-ar putea include în joc chiar cineva din apropierea ta
Coincidențe? by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/9383_a_10708]
-
atît de tare cît doresc ochii ațintiți asupra ei, pentru că abia după încă circa 20 minute de mers, să zărească silueta salvatoare a closetului public. O probă de răbdare pe care i-o povestiseră, în termeni mai decenți, mama, și unchiul Ion. Și nici nu trebuia să păzească, într-o caniculă de 43 grade, congestionată de soarele care o bătea în cap și cu picioarele umflate în sandalele ieftine și tari, elevii selecționați după dosarul părinților, ale căror trupuri culcate, privite
Coincidențe? by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/9383_a_10708]
-
nu să lipești afișe pe stâlpii mahalalei. Nu-ți place cartea? Nicio pagubă. Te fac negustor. Nu poți umbla însă teleleu-Tănase, de râsul lumii. Eu m-am întreținut singur de la paișpe ani. Nu mințea. Păzise până la vârsta aia oile unui unchi de-al lui, când, într-o bună zi, țăranul hotărî să-și vândă mioarele. - Lasă-mi și mie, nenicule, o oaie, nu mă lăsa singur; te rog din suflet. Nenicu nu l-a ascultat, motiv pentru care băiatul s-a
Dimineața amurgului by Niculae Gheran () [Corola-journal/Imaginative/9753_a_11078]
-
nenicule, o oaie, nu mă lăsa singur; te rog din suflet. Nenicu nu l-a ascultat, motiv pentru care băiatul s-a dus pe jos până la Găești, de unde pleca o cursă spre București, cu gândul să tragă la un alt unchi, știut de toți ca om înstărit. Bani de drum n-avea, dar gura-i mergea: - Nu mă lăsa pe jos, nene, că vin tocmai din Șerbănești; ți-oi plăti cinstit la urmă, că am de unde: sunt nepotul lui Florea morarul
Dimineața amurgului by Niculae Gheran () [Corola-journal/Imaginative/9753_a_11078]
-
și fără ocolișuri, dar păstrând intactă inocentă personajului ce se agață încă de copilărie. Fragmentul din Mariguano apărut în Aiecart descrie practicile poliției de frontieră: "Polițiștii se asigura că tipul pe care l-au luat la bătaie nu-i vreun unchi important sau vreun compadre cu rang mare, care ar putea să le facă probleme mai tarziu". Cât despre californianul Harold Jaffe, Aiecart i-a publicat fragmente (însoțite de recenzii) din două volume: Paris 60 și Revoiutionary Brain. Volumul cel mai
ALECART, nr. 11 by Liana Vrăjitoru Andreasen () [Corola-journal/Science/91729_a_92900]
-
are ca protagonist pe Nicolae Dabija, ,,poetul cântat, citit și răscitit, fără versurile căruia nu începe și nu se sfârșește nicio serbare în școlile noastre” - punctează magistral, pentru istorie, Maria Toacă. În contextul dat, Nicolae Dabija a trăit emoțiile invocării unchiului său, preotul Serafim, care a fost paroh la biserica de la Roșa. „Dar nu numai amintirea acestui unchi cu har divin” - ține să aducă în lumină autoarea - îl atrage pe Nicolae Dabija spre locurile eminesciene ale Cernăuțiului. Inspirata jurnalistă din Capitala
Dan LUPESCU despre… Dulce de Suceava. Amar de Cernăuţi de Doina CERNICA amp; Maria TOACĂ [Corola-blog/BlogPost/93612_a_94904]
-
nu se sfârșește nicio serbare în școlile noastre” - punctează magistral, pentru istorie, Maria Toacă. În contextul dat, Nicolae Dabija a trăit emoțiile invocării unchiului său, preotul Serafim, care a fost paroh la biserica de la Roșa. „Dar nu numai amintirea acestui unchi cu har divin” - ține să aducă în lumină autoarea - îl atrage pe Nicolae Dabija spre locurile eminesciene ale Cernăuțiului. Inspirata jurnalistă din Capitala Bucovinei relatează neutru, însă evident marcată de tensiunea emoțională a acelor clipe: ,, Mi-a fost dor de
Dan LUPESCU despre… Dulce de Suceava. Amar de Cernăuţi de Doina CERNICA amp; Maria TOACĂ [Corola-blog/BlogPost/93612_a_94904]
-
obținut-o, și am intrat primul, cu nota 10. Asta se întâmpla în 1947. Am ales marina pentru că îmi plăcea, încă de copil. Cunoșteam toate bătăliile navale. Știam fiecare navă de război. Tonaj, tunuri, calibru. După un an de facultate, unchiul meu, Gheorghe Cambrea, cel care avea să-mi fie mai târziu model pentru comisarul Moldovan, a venit la mine și mi-a spus că ar fi mai bine să părăsesc Armata pentru că tatăl meu fusese arestat politic Și, în aceste
“Urmaşii mei rămân doar filmele făcute” [Corola-blog/BlogPost/93868_a_95160]
-
Forță de Răspuns a NATO puternică, mai rapidă și mai capabilă.” O iluzie. Acceptul unor miniștri ai apărării, teoretic, de curtoazie, diplomatic, nu are nimic de a face cu realitatea din teren. Fără alocări bugetare substanțiale, doar cu iluzia că Unchiul Sam - a se citi SUA - va descuraja ursul siberian - a se citi Forțele Armate ale Federației Ruse, care au un efectiv de 760.000 de militari activi și se bazează, la nevoie, pe 2.500.000 de rezerviști, în viață
NATO? O iluzie… SUA? Singura certitudine Citeste mai mult: adev.ro/nvx5h2 [Corola-blog/BlogPost/93917_a_95209]
-
așa cum reiese și din extrem de bine documentata carte a Doamnei Arnautoiu. Spre marea mea deziluzie, mi-a fost dat să constat recent existența unor erori mai mult sau mai putin însemnate în ceea cel privește pe martirul Traian Marinescu Geagu, unchiul meu, cel căruia preotul profesor Gheorghe Cotenescu, bunicul meu matern, i-a oferit găzduire și pentru care s-a pus chezaș față de Gheorghe Arsenescu, pe care îl cunoștea din perioada interbelică, de pe vremea când el era profesor la Seminarul orfanilor
Viata si moartea: Adevărul despre partizanul anticomunist dâmboviţean Traian Marinescu Geagu [Corola-blog/BlogPost/93922_a_95214]
-
Așezări și monumente dâmbovițene”, publicată în 2009. Această în condițiile în care în numeroase comunicări științifice, eseuri, lucrări, articole și conferințe comemorative, în perioada 2005 - 2014, personal am detaliat aceste adevăruri despre prima grupare anticomunista “Haiducii Muscelului” (Dragoslavele-Muntele Roșu), despre unchiul meu, TRAIAN MARINESCU GEAGU, si despre bunicul meu, preotul profesor GHEORGHE COTENESCU, amândoi arestați în martie 1949 (unul fiind partizan în munți, celălalt oferind doar sprijin logistic, fiind și mult mai vârstnic). O astfel de conferința am ținut și la
Viata si moartea: Adevărul despre partizanul anticomunist dâmboviţean Traian Marinescu Geagu [Corola-blog/BlogPost/93922_a_95214]
-
cu ea. Mama ei a găsit în sfârșit un numar de telefon în Mariah, Helmand, o regiune pe care SUA o bombardase și reconstruia drumurile, liniile de telefon și școlile. Ea a fost în această regiune în tot acest timp, unchiul ei dandu-mi adresa greșită. Darya trăia împreună cu 20 de rude ale soțului ei. Soțul ei împreună cu familia lui creșteau opiu, până ce americanii le-au confiscat fermele. Prima mea conversație cu Daria a fost foarte emoționantă, ca și cum aș fi cunoscut
AFGANISTAN – TARA UNDE FEMEILE SE VAND [Corola-blog/BlogPost/94008_a_95300]
-
mă uit ades în oglindă la mine și-mi spun, " Cine naiba o mai fi și ăsta?" ' În 1999 (interviu în The Guardian) mărturisește: ' Am avut o familie foarte mare. Am fost copil unic, dar am avut puzderie de veri, unchi și mătuși. Eram evrei însă am avut o relație ciudată cu evreitatea mea. Mă simțeam și evreu și ne-evreu, ceea ce mi se-ntâmplă și în ziua de azi. După bar mitzvah mea, la treisprezece ani, n-am mai pus
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
mă uit ades în oglindă la mine și-mi spun, " Cine naiba o mai fi și ăsta?" ' În 1999 (interviu în The Guardian) mărturisește: ' Am avut o familie foarte mare. Am fost copil unic, dar am avut puzderie de veri, unchi și mătuși. Eram evrei însă am avut o relație ciudată cu evreitatea mea. Mă simțeam și evreu și ne-evreu, ceea ce mi se-ntâmplă și în ziua de azi. După bar mitzvah mea, la treisprezece ani, n-am mai pus
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
nu stăruie pentru că "nu mă interesa povestea asta încurcată și n-o pricepeam". Cum părinții sînt separați, iar tatăl este închis din neclare motive politice, fata trăiește alături de mamă ("cea dintotdeauna oropsită în neînțelegere și sacrificiu") și de fratele acesteia, unchiul Ion, "profesorul cel mai bun și cel mai lipsit de drepturi din școală" a cărui viață e construită, cehovian, ca un lung șir de renunțări și de lovituri pe care - spre nedumerirea nepoatei - pare să le trăiască fără obidă: Pentru că
Un roman fără vîrstă by Sanda Cordoș () [Corola-journal/Imaginative/11978_a_13303]
-
doar cioburi de vorbe și gesturi"), Letiția înțelege, în schimb, că e legată de aceasta prin legături mai subtile ("umbrele lor mă acopereau") de felul celei prin care descoperă în sine "vocea înțepătoare a mamei" sau "așteptarea, veșnic amînată" a unchiului. Dar nu asemănările o atrag pe eroină; dimpotrivă, preocuparea ei este să fie altfel și, pentru o vreme, treptele creșterii sale sînt făcute din negații. încă de la începutul pubertății, fata se revoltă pentru că " Nu vreau să mă fac femeie ca
Un roman fără vîrstă by Sanda Cordoș () [Corola-journal/Imaginative/11978_a_13303]
-
emoțiilor. La despărțirea adolescentină de primul băiat, "știam că sufăr, îmi simțeam tot corpul, întins pe burtă, lung, al meu, și nu mai știam de ce, simțeam numai că mă doare". Formarea tinerei femei este grăbită de către experiența morții neașteptate a unchiului Ion, moment din care multe dintre neliniștile obscure de pînă acum sînt înlocuite de tonul tare al suferinței. Afînată de durere ("el îmi dăruise durere", "avusesem nevoie de moartea lui ca totul să fie altfel", înțelege fata), viața Letiției cîștigă
Un roman fără vîrstă by Sanda Cordoș () [Corola-journal/Imaginative/11978_a_13303]
-
îl confundam cu Bombay), am inventat pe la zece ani un personaj care era un fel de umbră a mea sau maestru sau înger păzitor sau frate mai mare de cruce. La început l-am văzut ca pe un soi de unchi, întrucât îmi plăcea acest soi de rudenie, mi se părea important și puternic și hâtru, apoi, după ce o vară întreagă am tot cântat Avaramu-o-o-o-o, dansând din buric și desenându-mi un cerc negru între sprâncene, i-am spus Maharajahul. Ei
Unchiul meu, Maharajahul by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/12286_a_13611]
-
plăcea acest soi de rudenie, mi se părea important și puternic și hâtru, apoi, după ce o vară întreagă am tot cântat Avaramu-o-o-o-o, dansând din buric și desenându-mi un cerc negru între sprâncene, i-am spus Maharajahul. Ei bine, acest unchi, umbră, maestru, înger păzitor sau frate mai mare de cruce, avea niște urechi destul de late, ca de elefant, avea barbă, purta ochelari, fiindcă era miop, și avea o chelie simpatică, o rotoghilă de cap, înconjurat de păr negru, ca un
Unchiul meu, Maharajahul by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/12286_a_13611]
-
buni în India și se-ntorsese de acolo sută la sută indiancă, având valize întregi de sariuri, brățări, inele și cercei. Așa se face, deci, că de la Avaramu-o-o-o-o la Narghita, plus severul profesor de balet, l-am inventat pe Maharajah, "unchiul" meu, zis Solomon, clăpăug, miop, vag corpolent, dar în nici un caz gras. Fusese necesar să îl creez și fiindcă de acasă la școală și înapoi aveam mult timp liber, iar prietenele mele balerine, anume Grațiela și Adriana, nu puteau să
Unchiul meu, Maharajahul by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/12286_a_13611]
-
compot de ananas, jeleu de banane etc. După cum poate oricine să bănuiască, Maharajahul nu a trăit decât un an sau doi, pentru că, după ce am învățat cum să fiu povestitoare de una singură, nu am mai avut nevoie de el. Așa încât, "unchiul" meu a dispărut pur și simplu, ca un balon de săpun, într-o zi în care, de pe balconul apartamentului unde locuiam, chiar asta și făceam: suflam baloane de săpun, înmuind bagheta într-o cutie cilindrică de plastic, având înăuntru o
Unchiul meu, Maharajahul by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/12286_a_13611]
-
însă, impecabilă: aceea că poveștile sunt cele mai adevărate și binefăcătoare prietene ale noastre, ale tuturor. Anii au trecut și pe la treizeci de ani devenisem într-adevăr povestitoare profesionistă, chiar dacă nu știam încă să spun poveștile atât de bine precum "unchiul" meu de odinioară. În orice caz, uitasem complet de Maharajah, care zăcea într-o gaură de memorie. Știu că era duminică după-amiaza și că mă pregăteam să mă uit la televizor, la interviul cu un scriitor indian care devenise faimos
Unchiul meu, Maharajahul by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/12286_a_13611]
-
dacă ar fi fost în locul nostru, dacă potrivirea dintre introducerea autoarei și sensibilitatea franceză nu e cumva decît un gest de politețe cam ipocrit pentru cea din urmă. (Ianuarie 1995) Longevitate Vizitam la Paris, de cîteva ori pe lună, un unchi aproape nonagenar, imobilizat în pat și foarte ramolit, adică un bătrîn în stare proastă comparativ cu alții, care, la vîrste și mai înaintate, rămîn valizi și cu mintea aproape întreagă. Bucuria pe care o avea cînd mă vedea, firicelul de
Jeanne Marzesco – Fragmente-strigăt () [Corola-journal/Imaginative/12213_a_13538]