1,249 matches
-
ea tocmai apăru în prag. De obicei, când intra undeva punea stăpânire pe întreaga încăpere, îndreptându-se imediat spre centrul acesteia, chiar și atunci când era între oameni cunoscuți, dând roată camerei, vrând parcă să umple astfel cu prezența ei toate ungherele și cotloanele. Dar în această seară, care avea deja ceva neobișnuit în ea, Antonia rămase în prag, temându-se parcă să intre sau parcă simțind că apariția ei are ceva dramatic. Rămase acolo cu mâna pe clanță, cu ochii larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
în serios și se năpusti după el. Heshie începu să alerge printre cazanele instalației de încălzire, să ocolească în cerc, la nesfârșit, mașinile de spălat - fără să lase din mână sticla de Squeeze. Unchiu-meu l-a înghesuit, însă, într-un ungher, l-a trântit la pământ și l-a țintuit la podea până când Heshie și-a golit complet sacul cu obscenități pe care i le azvârlea în obraz - l-a țintuit locului (dacă e dăm crezare legendelor Portnoy) cincisprezece minute, până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
din casa noastră sunt cele primite cadou de părinți cu ocazia vreunei internări în spital. O treime din biblioteca noastră constă în Sămânța dragonului (de la histerotomia ei) (morala: nimic nu e veșnic lipsit de ironie, râsul pândește întotdeauna într-un ungher), iar celelalte două treimi sunt reprezentate de Jurnalul argentinian al lui William L. Shirer* și (aceeași morală) Memoriile lui Casanova (de la operația lui de apendicită). În rest, cărțile noastre sunt scrise de Sophie Portnoy, fiecare nou volum adăugându-se celebrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ținuturile zonei sale de acțiune - nu există debara sau sertar de-al meu al căror conținut să nu i se fi imprimat pe retină. Mama lui Smolka, însă, șade toată ziua la o luminiță chioară, pe un scăunel, într-un ungher al prăvăliei lui taică-său, împunge cu acul o dată pe față, o dată pe dos și seara, când ajunge acasă, nu mai are putere să-și scoată contorul Geiger și să înceapă vânarea înspăimântătoarei colecții de sule de cauciuc a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
observă, așază mai bine ziarele pe colțul mesei, apoi se ridică: Mă duc la bar, poate mai sună telefonul. Arhitectul, de cînd a terminat gustarea comandată, s-a ridicat și, pocnind rar cu bastonul, se plimbă cercetînd cu privirea fiecare ungher, ciocnindu-se uneori de cîte vreunul mai grăbit. Cînd vrea să treacă spre bucătărie, chelnerul, furios de scena cu femeia și actorul, îi pune palma în piept: Ce tot vrei, domnule?! Să văd cum s-a executat acoperișul răspunde grav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
aici, i-am servit colo, pe mal, sub sălcii. Ai niște gogonele în cămară intervine Mihaela, apropiindu-se cu șorțul pe mîini, să-și șteargă transpirația frunții. Spune-i Sultanei încuviințează Ovidiu, trecînd în camera alăturată, să caute într-un ungher al dulapului de vase jumătatea de pui pusă deoparte la indicația Letiției, transmisă prin Pavel. Ce faci?! vrea să-l oprească Pavel, încercînd să-i ia farfuria. Dacă fetița stă și la noapte... Dă-o naibii de pipiță, bufnește Ovidiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
însurat. Zău, nu gîndi că-s mai..., mai negru decît sînt. Întotdeauna ai avut o impresie proastă despre mine, dar n-aș vrea să ai și certitudini. "Coca Muraru!" tremură toată Maria, cu privirea fixă într-o parte, către un ungher. Parșiva naibii! exclamă ea ca un șuierat de șarpe. Ce-i? întreabă Mihai. Viața asta e-o parșivă clătină Maria afirmativ din cap. Dar mai parșivi sînt cei ce murdăresc și distrug tot ce ating. Tu surîde ea ironică ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mîna! i-a spus încet. Am auzit de necaz, toți sîntem nemulțumiți de ce-a pățit dom' profesor, dar... M-am gîndit că-n oraș nu se găsește mîncare... a strîns bărbatul din umeri și s-a aplecat spre un ungher al terasei de unde a luat în mîini două traiste mari, vărgate și le-a băgat în hol. Mîine seară i-a șoptit cu aceeași răsuflare mirosind a țuică transport combustibil la niște unități, în deal. O să arunc peste gard, în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu gurile căscate, scriind pe tablă expresia aia ciudată și corectă gramatical, de-a v-ați ascunselea), s-a întâmplat s-o caut pe Alexandra Ștefănescu, s-o caut și s-o caut, în propria mea casă, unde cunoșteam toate ungherele, dulapurile, perdeluțele, sub-paturile, nișele și așa mai departe, s-o caut și să n-o găsesc. Alexandra Ștefănescu, cu năsucul ei cârn și cam în vânt, avusese fantastica idee (și cutezanță) să se ascundă sub fusta mamei mele, o fustă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
să-i imit ferocitatea, peste noi plutea un miros de pâine prăjită și ceai, duminica intrase cumva și în aparatul de radio, torcea ca o pisică uriașă printr-un concert de pian al lui Ceaikovski, se ghemuise prin colțuri și unghere și se rostogolea leneșă peste stradă, se aciuase până și în cadența molcomă a copitelor de cai, în asfaltul aleii Băiuț, în căruța țiganilor, în stigătul lor prelung și tremurat care-și pierdea treptat sensul ca să se transforme într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
restrîns de pămînt, ca o grădiniță pentru copii, era Înțesat de țăruși care indicau posibilele locuri unde erau Îngropate premiile), și Întrucît se apropia seara, acuși-acuși trebuiau să Înceapă săpăturile, deoarece alarmal aeriană Îi obliga să termine devreme. Într-un ungher, sub un platan, se afla taraba unei ghicitoare - ai fi zis că-i un closet Înjghebat În aer liber. Totul părea perfect În după-amiaza acestei duminici de vară tîrzie: „Dăruitu-v-am pacea, dar nu cea pămîntească...“ Ochii lui Arthur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
bine să te alături micului nostru grup“, și-l Împinse fără milă Într-un closet, pe lespezile căruia zăcea un șobolan mort. Orchestra amuțise, luminile se stinseseră, iar Rowe nu-și mai putea aminti pentru ce anume venise În acest ungher Întunecos și murdar, unde pînă și pămîntul pe care călca gemea sub pașii lui, parcă Înadins ca să-l Înduioșeze. „Lasă-mă, te rog, să plec de-aici“, se auzi el spunîndu-i agentului de poliție, dar acesta Îi răspunse: „Încotro, scumpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
-i călăuzească printre băltoacele rămase pe alee după ultima ploaie. Ajunseră, În sfîrșit, la treptele de piatră ce duceau spre ușa de la intrare. În salonul cu reviste ilustrate, unde Rowe se obișnuise să-l vadă pe Davis plîngînd Într-un ungher și unde cei doi pătimași jucători de șah se așezau la o partidă, Îl găsiră pe Johns, Într-un fotoliu, cu capul În palme. Rowe se apropie de el. — Johns! Johns ridică privirea și spuse: — Ce om mare era! Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
sau iritați, să fi văzut acest bar (sau „bufet al gării“, cum se mai numește), aburit și confuz, când, de fapt, nu e exclus să fie plin de lumină iradiind din tuburile de culoarea fulgerului, reflectată de oglinzi, umplând toate ungherele și interstițiile; spațiul fără umbre e plin de muzică pusă la maximum, revărsându-se dintr-un aparat ce vibrează și ucide tăcerea; biliardele și celelalte jocuri electrice simulând curse de cai și urmăriri funcționează și ele, iar umbrele colorate înoată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de părăsi marine formase, de-a lungul veacurilor, un fel de persiană neobișnuită, ireală și delicată. Străbătu Încet minunata sa descoperire; băgă de seamă că galeriile Înguste Înaintau și mai mult spre mijlocul insulei și dădu, În cel mai Îndepărtat ungher, peste un mic grup de stalactite din care picura apă curată, cu un gust ușor amărui, care mai apoi se pierdea Într-un sol buretos, precum și peste găinaț și coji sparte de ou, deci nu mai Încăpea nici o Îndoială că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lacrimi care să poată domoli o durere atât de profundă, nici nu se inventaseră cuvintele care să-l consoleze după așa o pierdere, astfel că singurul lucru pe care-l putea face era să se retragă în cel mai îndepărtat ungher, pentru că Niho-Nui ai suferinței să-i roada sufletul că pe o scândură slăbită a unei nave. Nimeni nu veni să-l consoleze, pentru că toți aveau nevoie de consolare. Nimeni nu păru să înțeleagă că se simte orfan, pentru că deja erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sentimentele, speranțele și orgoliile. Își clădise principiile de viață, visele, dorințele inimii și ale cărnii pe un joc de cuburi. Fusese o naivă. Naivă până la prostie. Îl respectase pe Radu și-l iubise, fiindu-i fidelă până în cele mai ascunse unghere ale gândului. Dar el o înșelase. Mai mult de-atât: o părăsea. Era conștientă de toate astea așa cum era conștientă de așternutul de sub ea, de respirația greoaie care o înăbușea, de viața ce urma s-o trăiască fără el. Slăbită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
să-și schimbe poziția. Își ținea ochii ațintiți în întuneric, fixați într-un loc anume și, în ciuda faptului că-și vorbea încontinuu, fetița nu putea să nu și-o închipuie pe Baba-Cloanța stând ascunsă în spatele ei, pândind-o dintr-un ungher numai de ea știut. Îi simțea, parcă, ochii înfipți, ca un cuțit, în spate și o fracțiune de secundă avu senzația că-i aude respirația. Își strânse genunchii din ce în ce mai tare și-l blestemă pe Dan pentru nepriceperea de care dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
difuză și aglomerația de suflete îi oferi prilejul să stea pitită într-un colț și să privească agitația celorlalți. Mara, invitată la dans din mers, în ciuda felului ei de-a fi încinsese o discuție aprinsă cu partenerul. Luana, descoperită în ungherul ei, se trezi și ea invitată. În lumina palidă, nu reuși să zărească trăsăturile băiatului care făcuse acest gest. Mă numesc Antal Marcus, dar colegii îmi spun Marc. Eu sunt Luana. Luana? N-am mai auzit până acum numele ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
încercând să le anticipeze dorințele. Într-un colț, pe o față de masă imaculată, așezase farfurii cu tot felul de aperitive și-i înghesuia să mănânce. Magnetofonul urla în boxe, făcând geamurile să se cutremure. Luana, izolată cu Dan într-un ungher, privea mișcările smucite ale adolescenților. Ar fi vrut să danseze, dar nebunia gesturilor din mijlocul încăperii îi tăia elanul. Noul stil de mișcare nu prea reda starea de spirit pe care ea o încerca atunci când asculta această muzică nouă. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
sentimentele, speranțele și orgoliile. Își clădise principiile de viață, visele, dorințele inimii și ale cărnii pe un joc de cuburi. Fusese o naivă. Naivă până la prostie. Îl respectase pe Radu și-l iubise, fiindu-i fidelă până în cele mai ascunse unghere ale gândului. Dar el o înșelase. Mai mult de-atât: o părăsea. Era conștientă de toate astea așa cum era conștientă de așternutul de sub ea, de respirația greoaie care o înăbușea, de viața ce urma s-o trăiască fără el... Lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
aceste amintiri, cum le retrezește la viață și le poartă pretutindeni cu el, prin orezării sau când Înoată În mare. Chiar și În clipa aceasta, când trece de pe verandă În dormitor prin Întuneric, n-are nevoie să aprindă luminile, fiecare ungher Îi e binecunoscut, constată că poate să reînvie atunci când dorește fiecare clipă trăită În această casă cu un singur nivel, construită din bârne și din ciment. Alteori Încearcă să evoce câte ceva din vremea petrecută la orfelinat, să așeze laolaltă frânturi
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
o bucățică de cozonac, rămasă lipită într-un colț atunci când se răsturnase tava și coptura aromitoare, fierbinte fusese așezată pe fundul de lemn, uitaseră că fierseseră pe ascuns câte un ou și-l mâncaseră cu multă pâine, pitite într-un ungher de cameră, apoi aruncaseră cojile, înfășurate într-o bucată de ziar la WC? Poate uitaseră, poate credeau că fuseseră iertate, poate credeau că și credința este la fel ca un obicei cum era culesul viei sau scopitul porcului? Discutase atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se opintea să treacă prin mijloace coerente dintr-o zonă într-alta - doar cele mai simple și directe răbufniri de gânduri păreau să aibă vreo șansă de-a trece de sistem fără să rămână blocate și să se piardă în unghere ascunse sub scândurile dușumelei. Sunt doar obosit. Mă paște o gripă. Acestea erau singurele explicații destul de simple ca să supraviețuiască unui circuit complet în jurul minții mele și, deși o parte din mine, - un calorifer izolat din micuța baie de la mansarda creierului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și simplu așa simți. Adică, o știi în adâncul sufletului. Așa ceva? Încerca să mă ia peste picior, dar o anima prea multă curiozitate, în întrebarea exista o urmă de sinceritate. Simțeam că lucrul acela absurd mă supraveghea încă dintr-un ungher al minții. Da, chiar așa, am spus. În linii mari, cam așa ceva. Scout înclină din cap așa cum fac jucătorii de șah între ei. — Bun răspuns. Lucrul absurd zâmbi. Dă-i drumul, atunci. Uite, mă simt aiurea că întreb asta, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]