221 matches
-
limbajului, „proprie atât poeziei, cât și anumitor tipuri de glume sau jocuri de cuvinte“. Al doilea se referă la situațiile în care un discurs absurd este citat întrun alt discurs („Ion afirmă că obiectele rotunde sunt pătrate“). Iar al treilea, uzajul extravagant al limbii, pare să comporte o gratuitate neobișnuită. De această dată, „dincolo de orice sens metaforic, se dorește tocmai exprimarea a ceva absurd“. Exact aici ar inter veni o diferență esențială între lingvist și logician. Anume, lingvistul admite ușor cazurile
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
acestuia presupune experiența trăită a propriei finitudini, fapt ce indică un alt gen de comprehensiune. După cum afirmă în Apologeticum, XVII, 3, „ceea ce ne face săL înțelegem pe Dumnezeu este neputința de aL înțelege“. Această propoziție nu este doar paradoxală, contravenind uzajului obișnuit al gândirii, ci și antinomică: neputința de aL înțelege pe Dumnezeu face posibilă înțelegerea Sa. Cu alte cuvinte, noncomprehensiunea celor divine face posibilă comprehensiunea lor. Aduce în atenție, astfel, ceea ce e cu adevărat propriu unei asemenea experiențe. Este vorba
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Ne amin tim că, vorbind despre mirum, Rudolf Otto distinge câteva trepte în experiența religioasă a numinosului. Mai întâi, un asemenea element apare incomprehensibil, scapă categoriilor în care gândim de obicei. În al doilea rând, se opune acestor categorii și uzajului lor obișnuit, „nu mai este doar incomprehensibil, ci dea dreptul paradoxal“. Mergând mai departe, își fac loc unele enunțuri care sunt antinomice atât în propriii termeni, cât și unele în raport cu altele. „Forma sa cea mai acută [a lui mirum] este
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
55.</ref> Existența trăită concret nu poate fi supusă logicii intelectului, dedusă ca atare sau tradusă în concepte. Cel care ar încerca să facă acest lucru ar fi nevoit să presupună în ordinea existenței ceea ce caută să cunoască. De fapt, uzajul unor concepte lasă paradoxul nesatisfăcut. Una e să vorbești despre conceptul de existență - ca atunci când spui că essentia involvit existentiam, esența im 166 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 165. 166. plică existența -, și cu totul altceva să te referi la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
abordare cooperativă în sensul bun. D.V.M.: Țăranii din România au prin gospodării și niște păsări, niște vite, adică să aibă pe ce pune mâna. Considerați că și aici vor interveni modificări? J.Sch.: Dacă este vorba despre o producție pentru uzaj domestic, nu se va schimba nimic, dar nu vor mai putea să vândă aceste produse pe piață fără a urmări niște reguli de producție și de igienă. D.V.M.: Prietenii noștri din Uniunea Europeană vor avea răbdare cu noi în acest proces
Ceauşescu- ... -Băsescu : Mitterand - Snegur - Iliescu - Lucinski - Constantinescu - Regele Mihai I : evocări de reporter by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Journalistic/500_a_1238]
-
plasarea sa în șirul unor formațiuni și câmpuri discursive anterioare (mai poartă numele și de interdiscurs) și o memorie internă (MDI) care se realizează prin enunțurile produse înainte în cadrul aceleiași formațiuni discursive. În sfârșit, conceptul de practică discursivă trimite la uzajul discursului, adică la activitatea discursivă în general 36. În fapt, termenul de practica discursivă are un sens similar cu cel de discurs, dacă prin discurs înțelegem eveniment comunicativ survenit într-o situație dată. Practica discursivă este reglată de comportamentul strategic
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Journalistic/1409_a_2651]
-
nevoie să plusezi și să intri de la început într-o vrie fără sens când e mult mai provocator să ajungi la mecanismele care se află la baza eșafodajului absurd și să descifrezi în aparent cele mai normale conversații dozajul și uzajul deturnării în absurd? Rotițele declanșatoare pornesc aproape de fiecare dată de la o ruptură în timpul logic, rațional al fiecărui personaj, de la un defazaj de receptare, de la senzația că celălalt știe exact ce ai tu în cap. Nu formula de teatralitate aleasă este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
inspirat neapărat din textele mele scrise în anii ’60 în România sau în anii următori în Franța. Dar asta nu înseamnă că în această înlănțuire supusă criteriului cronologic care e istoria (literaturii) eu nu sunt un precursor de care, conform uzajului și a bunei cuviințe culturale, nu poți face abstracție. E drept că orwellismul totalitarist din anii comunismului a format o mentalitate în cultura română. Eliminarea unui „dușman” e absolut firească și trebuie să se facă pe toate planurile. Un precursor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
binecunoscutele intervale de timp, au fost oficiate (parastase). În al treilea rând, nișele din columbariile crematoriilor Cenușa și Vitan Bârzești, prin simbolurile utilizate (mă refer aici nu doar la epitafurile cu caracter religios, ci și la semnele și mai ales uzajul iconițelor) demonstrează din nou cele afirmate mai sus. În al patrulea rând, preoții ortodocși înșiși nu respectă deciziile sinodale din 1928 și 1933, lucru pe care iarăși l-am demonstrat în cartea mea publicată anul trecut. Acest lucru a fost
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
sale posibile, ceva limpede și sigur în ceea ce ne privește. Prin urmare, nimic mai hazardat decât încercarea de a dovedi gratuită ideea de sens. În același timp, nimic mai gratuit decât să consideri sensul de la sine înțeles, trecând ușor peste uzajul lui comun și golul pe care-l poate ascunde. Aproape cu orice prilej, când ceva contravine unor criterii deja acceptate spunem că avem în față ceva absurd. De regulă, nu ne mai întrebăm dacă este realmente astfel. Simțim nevoia să
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
absență a sensului, nonsensul indică acum altceva, trebuie privit altfel. Iar varietatea sa nu se lasă redusă la un singur mod de apariție. Faptul ca atare este bine consem nat începând cu fragmentele din Tractatus Logico Philosophicus, chiar dacă aici ideea uzajului concret al unei propoziții nu este încă la lucru. Astfel, unele nonsensuri sunt simple sau banale (e. g., „punctul este mic“, „cerul este sus“, „cercul este pătrat“). Altele însă pot avea o proveniență doctă, chiar savantă. Se pot naște, în unele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
proprie atât poeziei, cât și anumitor tipuri de glume sau jocuri de cuvinte“. Al doilea se referă la situațiile în care un discurs absurd este citat într-un alt discurs („Ion afirmă că obiectele rotunde sunt pătrate“). Iar al treilea, uzajul extravagant al limbii, pare să comporte o gratuitate neobișnuită. De această dată, „dincolo de orice sens metaforic, se dorește tocmai exprimarea a ceva absurd“. Exact aici ar inter veni o diferență esențială între lingvist și logician. Anume, lingvistul admite ușor cazurile
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
presupune experiența trăită a propriei finitudini, fapt ce indică un alt gen de comprehensiune. După cum afirmă în Apologeticum, XVII, 3, „ceea ce ne face să-l înțelegem pe Dumnezeu este neputința de aL înțelege“. Această propoziție nu este doar paradoxală, contravenind uzajului obișnuit al gândirii, ci și antinomică: neputința de aL înțelege pe Dumnezeu face posibilă înțelegerea Sa. Cu alte cuvinte, noncomprehensiunea celor divine face posibilă comprehensiunea lor. Aduce în atenție, astfel, ceea ce e cu adevărat propriu unei asemenea experiențe. Este vorba
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Ne amin tim că, vorbind despre mirum, Rudolf Otto distinge câteva trepte în experiența religioasă a numinosului. Mai întâi, un asemenea element apare incomprehensibil, scapă categoriilor în care gândim de obicei. În al doilea rând, se opune acestor categorii și uzajului lor obișnuit, „nu mai este doar incomprehensibil, ci de-a dreptul paradoxal“. Mergând mai departe, își fac loc unele enunțuri care sunt antinomice atât în propriii termeni, cât și unele în raport cu altele. „Forma sa cea mai acută [a lui mirum
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
55.</ref> Existența trăită concret nu poate fi supusă logicii intelectului, dedusă ca atare sau tradusă în concepte. Cel care ar încerca să facă acest lucru ar fi nevoit să presupună în ordinea existenței ceea ce caută să cunoască. De fapt, uzajul unor concepte lasă paradoxul nesatisfăcut. Una e să vorbești despre conceptul de existență - ca atunci când spui că essentia involvit existentiam, esența im 166 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 165. 166. plică existența -, și cu totul altceva să te referi la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
în fiecare încăpere, în lungul fiecărui culoar. Asta îi dădea atâta încredere. Dacă era vorba de o capcană, membrii echipajului oricum nu aveau habar. Dar asta nu-l mulțumea. Studie tabloul. Erau manete și cadrane pe fiecare secțiune, ale căror uzaj nu-l putea defini decât parțial. Nu-i păsa nici de partea electrică, nici de cea atomică. Ultima rămânea inutilizabilă în preajma navei; iar cealaltă, o va avea curând în mâini, fără rezerve. Mai era distorsorul. Gosseyn se încruntă. Fără îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
spiritului și a inimii de poezie, afirma Hölderlin. Metaforele Lumea este metafora lui Dumnezeu, iar poezia este metafora lumii ideale a omului. Metafora eliberează lucrurile de singurătatea și exclusivitatea sensului, dându-le sensuri noi, care nu mai sunt impuse de uzajul comun, ci sunt cele ale poetului. Este un prim mod de a ne asuma lumea din jur în viziunea noastră, în modelul nostru de a vedea și viețui lucrurile: "Donner un sens plus pur aux mots de la tribu" scria Mallarmé
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în fiecare încăpere, în lungul fiecărui culoar. Asta îi dădea atâta încredere. Dacă era vorba de o capcană, membrii echipajului oricum nu aveau habar. Dar asta nu-l mulțumea. Studie tabloul. Erau manete și cadrane pe fiecare secțiune, ale căror uzaj nu-l putea defini decât parțial. Nu-i păsa nici de partea electrică, nici de cea atomică. Ultima rămânea inutilizabilă în preajma navei; iar cealaltă, o va avea curând în mâini, fără rezerve. Mai era distorsorul. Gosseyn se încruntă. Fără îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
pe care am surprins-o, întîmplător, pe stradă. Ce-o fi vrut să spună franțuzoaica ? Și dacă are dreptate ? Dar în ce sens ? Sigur nu în sensul restrîns, extrem de peiorativ și eminamente moral cu care a intrat acest franțuzism în uzajul limbii noastre. Mult mai vechiul „a parveni”, din latinescul pervenire, era mai neutru, mai apropiat de „a ajunge”, „a reuși”. Poate că de aici trebuie începută „hermeneutica” acestui dialog. În orice caz, dacă înlăturăm adaosul excesiv de reprobabil din semnificația parvenirii
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
vremea când au fost puse În gorgan? Valedulcean se gândi dacă puștiul ăsta nu e cumva un mic geniu, adică dacă nu cumva În mod intenționat a folosit cuvântul „gorgan“ În loc de cuvântul „tumul“ pe care el Îl tot tocise prin uzaj În acea oră. Dacă era așa, vântul unei ciudate ipoteze de lucru sufla deja cu putere dinspre elevul nedisciplinat către naivul profesor. — E important? - Întrebă profesorul. Copilul lăsă privirea În podea. Obosise sau Își atinsese micul lui scop; scăpase nepedepsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
vechi moldovenesc În Grițul și pronunțat Grițu. Probabil că n a fost intercalat mai târziu pentru a ușura și mai mult pronunțarea În română, dar asta nu fără o legătură cu diverse alte substantive comune (grinda, grindul etc.) aflate În uzaj la vorbitorii din locul meu de origine. — De unde ești de fel? - m-a Întrebat. Nu prea știu, am zis, dar tu de unde știi toate astea, ai făcut cumva filologia? — Pardon, sunt autodidact. Am dat la istorie și n-am reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
și propune s-o fixeze riscă să nu descopere cu exactitate linia ce desparte abilitatea de poltronie. Domnitorul fanariot era, deși nesincer, umil servitor al sultanului, dar în interior făcea figură de despot investit cu toate atributele pendinte, al căror uzaj era îngrădit numai de teama unor grave tulburări ale supușilor, de natură să lezeze interesele suzeranului cu reacții imprevizibile. Oameni ai secolului, cei mai mulți dintre domnitori pretindeau să întruchipeze ideea absolutismului luminat și, în orice caz, pe cea a victoriei puterii
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
chiar din trupul mulțimii, cum s-a întîmplat în Piața Roșie din Pekin, cînd Mao, de la tribună, și-a putut vedea chipul desenat de cei aflați acolo. Cînd mirajul se înfăptuiește, indivizii, strînși din toate părțile în oglinda șefului, pierd uzajul gîndirii critice. Liderul avînd știința de a deveni idol se bucură de suveranitatea absolută a oamenilor asupra oamenilor întrucît domnește nemijlocit asupra memoriei lor. Cea de-a doua diferență dintre conducătorii mozaici și cei totemici se află în faptul că
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Abastado, 1977; G. Delfau, A. Roche, 1977; J. Dubois, 1978; A. Viala, 1985. 4. "Romanul este forma literară care reflectă cel mai bine această reorientare individualistă și novatoare. Formele literare precedente reflectaseră tendința generală a curentelor lor care confereau conformității uzajului tradițional valoare de adevăr: subiectul (plot) poeziilor epice clasice și ale Renașterii, de exemplu, se baza pe trecutul istoric sau pe poveste, iar stilul autorului era apreciat, într-o largă măsură, în funcție de ideea formată despre o convenție literară derivată din
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
au drept consecință configurarea unui altfel de "timp-spațiu". Ian Watt, în 1973 (pp. 530-536), explicitează: Cînd Defoe, de exemplu, a început să scrie opere de ficțiune, el acorda prea puțină atenție teoriei critice predominante în epocă, pe atunci încă subordonată uzajului subiectelor tradiționale; în schimb, el a făcut ca succesiunea narativă să fie după cum credea el de cuviință că trebuie să se desfășoare în mod plauzibil acțiunile protagoniștilor. Procedînd astfel, Defoe a fost la originea unei noi tendințe importante în opera
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]