386 matches
-
înțelege ce s-a întîmplat... În seara asta ultimă, ne-am plimbat departe, pe șosea, "să ne luăm adio" de la natură și de la noi înșine, cei de până acum. - Luna se ține mereu după noi de câtva timp, aci la Văratic,pe drum, acasă, chiar și ziua. Nu mai suntem singuri. La observația asta banală, Adela mi-a răspuns cu vocea ei înceată, dând frazei un ton confidențial: - Da, ne urmărește. Să fim prudenți... O glumă fără semnificație precisă? Un noli
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
câmpie în pânze destrămate de argint, până departe, cât vedeam cu ochii. Pe unele întinderi, ceața mai deasă și mai așezată forma lacuri, din care răsăreau copaci singuratici, ale căror umbre păreau oglindirea lor în apă. Iar în fund, spre Văratic și Agapia, înspre care se încovoia câmpia cu lacurile în pantă, munții, ca niște valuri de fum gros, izvorau parcă atunci din pământ, dîndu-ne iluzia că asistăm la originea lucrurilor. Iar peste toate, departe în adânc, dincolo de înălțimile Sihlei, clipea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și se strânse lângă mine, speriată. Ea nu știa că pleoapa sinistră de foc erau lucorile unei furtuni îndepărtate. Împrejurimile banale, cunoscute așa de bine de noi - valea pe unde fusesem de atâtea ori, cu ogoare și așezări omenești, munții Văraticului, pe care-i urcasem ca într-o promenadă, - nu mai erau ele. În locul lor, și la câteva minute de ultimele maghernițe ale uliței noastre, apăruse o lume din altă epocă geologică, în care umblam acum singuri, Adela și cu mine
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ochi și pe frunte când îmi spunea, șoptit: "Bună seara'" - și m-am despărțit de dânsa c-un sentiment de fericire, de durere, de rușine, de triumf, de spaimă, și, cu o revărsare de tinerețe în piept, am apucat spre Văratic. Dar m-am întors îndată, să stau aproape de ea, pe banca de la poartă. Se plimba prin cerdac. Îi auzeam pașii repezi. Sunetul, ritmul pașilor îmi dădeau halucinatoriu imaginea corpului ei în mișcare. Și odată cu sunetul pașilor, părea că vine de la
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
a închis portița în urma ei și, în clinchet de zurgălăi, Adela s-a dus. De pe canapeaua de dinainte, și-a mai scos capul de câteva ori din landau, cu fluturări de voal - voalul care-mi dezmierdase buzele pe drumul spre Văratic și pe care de atunci nu și-l mai pusese niciodată - și, la o cotitură a drumului, după o dugheană dărăpănată, dispăru într-o singură clipă cea din urmă fluturare a voalului roz. În acest moment începu trecutul. Ca o
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
singură clipă cea din urmă fluturare a voalului roz. În acest moment începu trecutul. Ca o muzică de pe alte tărâmuri, reflectată într-un ecou, erau toate câte se petrecuse în zilele fierbinți ale verii, care trecuse și ea... Cetatea Neamțului, Văraticul, Ceahlăul, drumurile pline de soare, nopțile cu lună îmi apăreau acum ca un cortegiu al verii, care defilase repede și dispăruse după orizont, condus de Adela. Mi-a sărutat mâna din prisosul inimii, în emoția despărțirii de prietenul copilăriei și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dar mi s-a părut că aș comite un abuz grosolan. (O, filozofule al "materiei și forței"!) În aer plutea încă - ori era o iluzie? - parfumul ei, pe care l-am simțit în inimă, amestecat cu viața ei, în munții Văraticului și în noaptea cea din urmă. Dacă aș fi putut capta această singură și ultimă realitate, care mai rămăsese aici de la ea... Oglinda, prin care mi-a zâmbit în dimineața aceea îndepărtată și care-i încadra capul și bustul, acum
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
un degetar stricat și o bucățică de dantelă albă. Am luat obiectele scumpe și le-am pus în portofoliu lângă mănușă, lângă biletele ei, lângă pana pitpalacului și lângă acul de siguranță cu care mi-a prins pelerina în munții Văraticului. Atâta rămăsese de la ea - și florile presate, rest mort din strălucirile verii, dispărută odată cu ea. Și în odaie, patul pe care dormise, scrinul unde-și ținuse pânzele subțiri și oglinda care-i reflectase capul, și pieptul, și brațele, și zâmbetul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de atâta frumusețe, e complexat abulic. Ne amintim că personajul caută viață, nu artă, cum crede Radu G. Teposu, vrea să capteze fluidul vital al acestei femei de care s-au îndrăgostit spontan și soția lui Duvid, și stareța Mănăstirii Văratic. Că nu în-drăznește, din complex al neputinței, din lașitate ori exces de luciditate, e altceva. Naratorul în nici un caz nu urmărește să bagatelizeze personajul, dovadă sunt și cele câteva referințe fugare despre succesul bărbatului: dna Timotin și maica arhondară îl
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pasărea-tată și Încă o pasăre-tată neobișnuită, de sub pulpanele sale trei țevi de plumb Înroșite scoteau un țiuit de locomotivă, În timp ce pungile umflate În formă de clopote sunau din ce În ce mai dogit, gata-gata să-și reverse Întregul conținut peste cuibul ascuns În lanul văratic. Mașa se pregătea totuși să primească În cuibul ei zglobiu toate cele trei țevi umflate În extaz și toate cele șase clopote care se agitau În aer; puiul golaș și auriu Își căscă din ce În ce mai nerăbdător ciocul său arămiu spre ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
viață și veselie peste tot locul! P0VESTITOR IV Primăvara a plecat! Cine oare îi va lua locul? Iat-o! E vara îmbrăcată în haine aurii și cu brațele pline de daruri: soare arzător care coace cireșele, caisele, perele și merele văratice, aurește grânele, umple hambarele de grâu, de orz și de secară, ridică multe căpițe de fân în văi și pe dealuri. Copiior le aduce drept dar, VACANȚA MARE! Soarele dogorește, teiul înflorește Graul este aurit Cine a sosit? Cu firea
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
aerul înmiresmat de parfumul florilor, al strugurilor, al fructelor și al Toamnei. Copiii mei încă mici la vremea aceea zburdau nestingheriți prin ograda largă, pavată cu iarbă și flori, se pierdeau printre rândurile de vie în căutarea butucilor cu poamă văratică, se cățărau în pomii cu fructele date în pârg, bucurându-se cu toată ființa de lărgime, de libertate, de alergare. Trăind sentimentul că mă aflu într-un autentic petic de paradis pământean, dialogul cu primitoarele gazde se învârtea în jurul problemelor
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
subțiri și fine. Avea un semn de boală la gât, un mic pansament, dar foarte mic, în formă de cruce. Îl aud că rupe tăcerea. "Și la vară, zice, mergem împreună în Moldova, să facem mînastirile și să dormim la Văratic." A urmat o nouă tăcere, apoi medicul i-a răspuns, nu întru totul impenetrabil, totuși acoperit: "Fă-te dumneata mai întîi sănătos, să ieși de-aici, și pe urmă, la vară încolo, vedem noi unde mergem". Am crezut că erau
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
mea a mers și a pierit odată cu seara‐n univers — și inima, tipsie cu roditori atomi, Aici a semănat‐o, din ea să crească pomi, și glasul ei în vânturi s‐a risipit — la noi Să fie și mai calde văraticele ploi. III Când te sărut, țarină cu flori și rădăcini, Sărut în tine mâna care‐a plantat grădini. Iar când mă uit în cerul cu nouri ușurei, Profund în ochii țării mă uit și‐n ochii Ei... De când o călătoare
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
hulit. Măicuță, măicuță, îți spun pe‐nserat, Că viața‐mi întreagă, a fost suferință, și gândul, sărmanul, prilej de păcat. Te rog, dar Măicuță, cuprins de căință, Aibi milă de mine, umilă ființă și‐ mi dă sărutarea, să mor împăcat! Văratic, 1955 BĂTRÂNEȚEA Sunt amănunte ce ne scapă, Însă un lucru‐ i lămurit, Că, bătrânețea, e‐o etapă, In drumul, către Infinit! SOȚIEI MELE Cu sinceritate zic, Că, milos, destinul vru, Să‐mi apari în viață Tu, Om să faci, dintr
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
nepăsătoare, iar oboseala fu uitată. Se dădură ordine, iar ofițerilor li se spuse să le transmită de la o companie la alta. — Dormiți! Dormiți! Închideți un timp ochii. Nimeni nu știe ce se va întâmpla la noapte! Norii de pe cer erau văratici, iar, din copaci, se auzeau țârâielile primilor greieri. Vântul adia plăcut peste munți, de la un lac la altul, iar soldații - care acum își săturaseră stomacurile goale - începură, în sfârșit, să moțăie. Continuând să-și țină în mâini armele de foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să-și petreacă noaptea cu primadona și nu vedea nici un impediment. În război, mica pierzanie dă savoare victoriei, își spunea. Și apoi bucățica, desăvârșit înzestrată de la natură, îl făcea să se simtă ușor ca o pană purtată de o boare văratică. Nu se mai gândea la ea ca la un posibil agent francez, așa cum se întâmplase cu câteva zile în urmă. Era departe de orice bănuială, când auzi primele ei cuvinte. ― Ah!... În seara asta mă simt cu adevărat fericită. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ele. CONFESIUNEA BUNICULUI E prima duminică din luna mai și mă aflu în grădina casei de vacanță cu nepotul meu Mircea care se apropie de zece ani. Avem peste cincizeci de pomi: vișini, meri, peri, pruni, cireși de mai și văratici, piersici, zarzări, gutui și nuci. Doar cireșii de mai, zarzării și caișii și-au scuturat floarea aproape în întregime. Merii sunt încă în floare, iar vișinii încă nu și-au scuturat în întregime florile. În vie lăstarii au început să
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
arată că „de 38 acum înainte și în veci, Cuviosul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, cu zi de pomenire la 30 august, Cuvioșii Rafail și Partenie de la Agapia Veche, cu zi de pomenire la 21 iulie, Cuviosul Iosif de la Văratic, cu zi de pomenire la 16 august, Cuvioșii Simeon și Amfilohie de la Pângărați, cu zi de pomenire la 7 septembrie, Cuviosul Chiriac de la Tazlău, cu zi de pomenire la 9 septembrie, și Cuvioșii Iosif și Chiriac de la Bisericani, cu zi
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
de cultură a neamului românesc, care prin grija ostenitorilor de aici, se face mereu edificatoare pentru generațiile care urmăresc cu evlavie strădaniile înaintașilor. Justinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului 17 august 1991 Venind de la slujba ce s-a oficiat la Mănăstirea Văratic cu prilejul pomenirii ctitorilor adormiți întru Domnul, I.P.S. Sa Mitropolitul Daniel al Moldovei și Bucovinei, a poposit în această Sfântă Mănăstire, unde își duc viața în duh filocalic mulți părinți cuvioși. Liniștea și frumusețea locurilor încântă orice pelerin și îl
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
o pantă, așa încât, parțial vizibil sub ei, se afla un oraș. Pe o distanță bună, de jur împrejur, Gosseyn putea vedea acoperișuri și verdeață care înconjura aproape fiecare casă. Acolo, stând în picioare, simți o căldură exterioară - aerul era cald, văratic - dar și-o căldură interioară. Senzația plăcută din interior părea instalată acolo atât de natural încât îi trebuiră multe momente până să o poată identifica: "...E ca și cum m-aș fi întors acasă." Îi mai trebuiră câteva momente ca să argumenteze cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
salonului și chinul respirației. Nu-i plăcea să-l părăsească atunci cînd trebuia să se hrănească sau să doarmă. Noaptea, cînd pe masa asistentelor, la capătul salonului, strălucea o veioză, o lumină crepusculară se filtra de afară, venind din cerul văratic, suficientă pentru a transforma pagina într-o tăbliță palidă, iar mîinile lui continuau să hașureze umbre în jurul unor capete feminine enigmatice sau a unora masculine grotești sau a unor monștri, în parte pasăre, în parte mașină, și a unor orașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
speranță, eșec, toate sentimentele pe care le cunoscuse în decursul vieții, și cu toate astea, erau de-o varietate surpinzătoare. Fiecare părea o lume în sine, cu vîrsta, clima și peisajul ei. Unul era proaspăt, primăvăratic, altul bogat, înfierbîntat și văratic. Unele erau blînde sau furtunos autumnale, altele mohorîte și înghețate. O femeie stătea lîngă el și prezența ei îi permitea să admire aceste lumi în liniște, fără să dorească să le cucerească sau să intre în ele. O auzi oftînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și am luat din vișin, însă noroc n-am avut. Vecina veni cu o bâtă și de frică am căzut jos. Am fugit cât am putut, iar după aceea am intrat în grădina unui alt vecin. Aici, era un măr văratic cu fructe coapte și dulci. Ne-am urcat în el și am luat câte mere am poftit. Am avut noroc, dar ghinionul nu dispare la hoți. Când am ieșit pe portiță am călcat într-un cui, și de durere am
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
conversația asta. — Poate că ar trebui să plecăm, zic cu un aer demn. Îmi iau geanta, îmi mai arunc o ultimă privire de control în oglindă și apăs pe clanță. OK. Poate că aduc un pic cu un bursuc. Aerul văratic a început deja să se încălzească și îl inspir recunoscătoare, în timp ce pășim pe aleea de pietriș. Simt un miros plăcut floral, pe care am sentimentul că-l recunosc... — Caprifoi și iasomie ! exclam subit. Am ulei de baie Malone acasă. Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]